Rețele sociale

ECONOMIE

Execuţia bugetară a încheiat primele două luni cu un excedent de 397,1 milioane de lei

Radio CECCAR FM

Execuţia bugetului general consolidat pe lunile ianuarie şi februarie s-a încheiat cu un excedent de 397,1 milioane de lei, reprezentând 0,05% din PIB, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, când execuţia bugetară a consemnat un excedent de 788,1 milioane de lei, cu o pondere de 0,10% din PIB, a anunţat Ministerul Finanţelor, citat de News.ro.

„Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat pe primele două luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 397,1 milioane lei, respectiv 0,05% din PIB, faţă de 788,1 milioane lei, respectiv 0,10% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2016”, a anunţat, luni, Ministerul Finanţelor.

Totodată, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 34,9 miliarde lei, reprezentând 4,3% din PIB, au fost cu 1,4% mai mici, în termeni nominali, faţă de perioada similară a anului precedent.

Potrivit Ministerului Finanţelor, s-au înregistrat creşteri faţă de anul trecut la încasările din impozitul pe salarii şi venit (+13,6%), contribuţiile sociale (+11,9%), impozitul pe comerţ exterior şi tranzacţiile internaţionale (+18,8%) şi la venituri din capital (+76,8%).

Totodată, încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii au crescut cu 90,9% faţă de ianuarie-februarie 2016 creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, precizează Ministerul Finanţelor.

În acelaşi timp, încasările din TVA au înregistrat o scădere faţă de primele două luni din 2016, cu 15,8%, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2016, mai arată sursa citată.

Începând cu luna februarie 2017 se reflectă în încasări şi efectele reducerii TVA de la 20% la 19%.

Încasările din accize au fost cu 5,3% mai mici în primele două luni din 2017 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind influenţate negativ de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 34,5 miliarde lei, scad în termeni nominali cu 0,3% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, diminuându-se şi cu 0,3 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au crescut cu 13,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent fiind determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a lui 2016, respectiv aplicarea, începând cu august 2016, a OUG 20/2016 privind salarizarea, precum şi de creşterile salariale acordate în 2017, respectiv creşterea cu 15% a salariilor din sănătate şi din educaţie.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 5,1% faţă de perioada similară a anului trecut, scăderi majore înregistrându-se la instituţiile finanţate din venituri proprii şi din subvenţii (9,4%), precum şi în administraţia locală (6,1%), precizează Ministerul Finanţelor.

Dobânzile sunt cu 4,1% mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, menţinându-se la acelaşi nivel ca procent din Produsul Intern Brut, respectiv 0,2%.

Subvenţiile sunt în creştere cu 51,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, creşterea majoră provenind de la subvenţiile pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 9,4%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, precum şi de alte măsuri ce au fost aprobate în timpul anului 2016, care au contribuit la sporirea cheltuielilor sociale cum sunt: creşterea numărului de beneficiari de ajutor social prin excluderea alocaţiei de stat pentru copii din veniturile familiei la stabilirea ajutorului social (VMG); majorarea indemnizaţiei acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, şi majorarea numărului de persoane încadrate în diverse tipuri de handicap; majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi a stimulentului de inserţie; pensii de serviciu pentru grefieri, personal aeronautic, funcţionari publici parlamentari, auditori ai Curţii de Conturi.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 870,1 milioane lei, respectiv 0,11% din PIB, mai arată Ministerul Finanţelor.

ECONOMIE

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie 2024, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.

Calendarul poate fi accesat AICI.

Continuare

ECONOMIE

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna decembrie 2024

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna decembrie 2024.

Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:

 Impozitarea veniturilor din activități agricole și declararea lor în declarația unică (formular 212) (6 decembrie, ora 10.00);

 Servicii oferite contribuabililor de către ANAF (11 decembrie, ora 10.00);

 Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor din dividende obținute de persoanele fizice (12 decembrie, ora 12.00);

 Eliberarea certificatelor privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport (13 decembrie, ora 9.30);

 Servicii electronice oferite de ANAF (17 decembrie, ora 10.00);

 Impozitarea veniturilor din activități agricole, silvicultură și piscicultură (18 decembrie, ora 12.00);

▪ Stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice și a persoanelor juridice, precum și atestarea veniturilor obținute de acestea (19 decembrie, ora 12.00);

▪ Regimul fiscal al impozitului pe veniturile microîntreprinderilor (20 decembrie, ora 11.00).

„Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane”, precizează ANAF.

Continuare

ECONOMIE

BNR lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară cu tema „185 de ani de la nașterea regelui Carol I”

Radio CECCAR FM

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând de duminică, 1 decembrie, o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I. Conform unui comunicat al BNR, citat de Agerpres, bancnota are dimensiuni de 147 x 82 mm, culoare predominantă albastru, este imprimată în tehnică mixtă, plană și relief, pe suport de polimer și are o fereastră transparentă complexă.

Pe aversul bancnotei se regăsesc, în partea dreaptă, în prim-plan, portretul și semnătura regelui Carol I, dedesubt, numele acestuia și anii de viață, respectiv „REGELE CAROL I 1839-1914”.

În zona centrală, se află o reprezentare a reversului însemnului Ordinul „Steaua României” și o scenă de luptă din timpul Războiului de Independență.

Tot pe avers mai sunt imprimate stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALA A ROMANIEI” și medalionul cu sigla BNR. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală, jos, pe orizontală, în litere, „LEI UNA SUTÄ”; în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTÄ LEI” și în dreapta sus pe verticală, în cifre „100”.

Semnăturile guvernatorului și casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere. Data punerii în circulație, respectiv „1 decembrie 2024”, este imprimată pe verticală, în dreapta bancnotei. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.

Pe reversul bancnotei compoziția grafică include o reprezentare a statuii de la Peleș a regelui Carol I și, în centru, o imagine a Castelului Peleș. Dedesubt este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”. În plan secund, în zona centrală, este reprezentat podul Carol I, de la Cernavodă.

Sus, pe orizontală, se află denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALÄ A ROMANIEI” și sigla BNR, care este poziționată în dreapta sus și stânga jos. Valoarea nominală este imprimată astfel: în cifre, „100” pe verticală în stânga sus, pe orizontală deasupra Castelului Peleș și în dreapta jos și în litere „UNA SUTÄ LEI” pe orizontală în stânga jos. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.

Seria și numărul bancnotei tipărite cu litere și cifre în două culori, negru și roșu, sunt imprimate astfel: în centru sus, pe orizontală cu cerneală roșie, cu caractere de înălțime crescătoare și în stânga pe verticală, cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime.

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include elemente de siguranță în substratul de polimer, respectiv: fereastra transparentă complexă, pe verticală (care conține în zona centrală, portretul regelui Carol I, reprezentat în tehnică multiton și textul „ROMANIA”, încadrate într-o reprezentare stilizată a însemnului Ordinul „Coroana României”), în partea superioară, coroana României reprezentată în tehnică multiton, care la examinarea în lumină ultravioletă prezintă fluorescență în două culori, argintiu și roșu, în interiorul ferestrei transparente, în zona superioară și în zona inferioară a acesteia; elemente grafice realizate cu cerneală optic variabilă (albastru-verde), care își schimbă culoarea în funcție de unghiul sub care sunt privite, textul „ROMANIA” în negativ, care poate fi citit din patru direcții diferite, încadrează fereastra transparentă atât în partea superioară a acesteia cât și în cea inferioară, elemente realizate cu cerneală metalizată aurie, poziționate în zona centrală a ferestrei transparente complexe și în jurul acesteia, atât pe avers cât și pe revers, făcând parte din reprezentarea stilizată a însemnului Ordinul „Coroana României”; două elemente tip filigran, respectiv însemnul Ordinul „Steaua României” și sigla BNR, vizibile atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; fir de siguranță magnetic, care include în negativ microtextul „CAROL I” ce poate fi citit din patru direcții diferite; elemente grafice de dimensiuni diferite care conțin în negativ valoarea bancnotei, poziționate pe reversul acesteia și realizate cu cerneală iridiscentă verde.

De asemenea, bancnota mai include elemente de siguranță adăugate la imprimare pe avers, și anume: imprimare în relief detectabilă prin palpare, respectiv portretul, semnătura, numele și anii de viață ai regelui Carol I, însemnul Ordinul „Steaua României”, stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALÄ A ROMANIEI” și medalionul cu sigla BNR, valoarea nominală în cifre și litere, elementul embosat „100” și textul „LEI UNA SUTÄ”, tipărit cu cerneală optic variabilă, care își schimbă culoarea din auriu în verde când bancnota este privită sub diverse unghiuri de înclinare; elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul „Coroana României”; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; microperforații laser cu valoarea nominală „100” amplasate în zona centrală, pe direcție verticală, vizibile pe ambele fețe ale bancnotei; liniatură antiscaner și anticopiere, pe zonele libere din stânga și din dreapta; design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală.

Elemente de siguranță sunt adăugate și la imprimare pe revers, respectiv: imprimare în relief detectabilă prin palpare – Castelul Peleș, statuia regelui Carol I, denumirea „BANCA NAȚIONALÄ‚ A ROMANIEI” și sigla băncii centrale BNR, valoarea nominală în cifre „100”, în stânga sus pe orizontală, în dreapta jos și în litere, pe orizontală, în stânga jos, și textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”; elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul „Coroana României”; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; imagine latentă cu inscripția „BNR”, aflată la baza imaginii Castelului Peleș; liniatură antiscaner și anticopiere, pe zonele libere din stânga și din dreapta; design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală.

Potrivit BNR, pe lângă elementele de siguranță destinate publicului, bancnota de 100 lei prezintă, suplimentar, elemente de siguranță adăugate prin imprimare, atât pe aversul cât și pe reversul bancnotei și detectabile cu aparatură specială, respectiv microtext imprimat plan pe avers – inscripția „100 LEI”, în spatele portretului regelui, microtext în relief pe avers – inscripția „BANCA NATIONALA A ROMANIEI”, deasupra textului cu denumirea băncii centrale de emisiune, și „BNR”, în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, în stânga jos, microtext în relief pe revers – inscripția „BNR”, în dreptunghiul din partea stângă și în cifrele reprezentând valoarea nominală, din partea dreaptă, imagine gen timbru cu valoarea nominală a bancnotei, pe revers, în cifre, în stânga, pe orizontală „100”, cu luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă, seria și numărul orizontal, pe revers, în centru sus, în culoare roșie, cu luminiscență oranj în lumină ultravioletă, seria și numărul vertical, pe revers, în stânga, de culoare neagră, care prezintă luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă, precum și proprietăți magnetice.

Bancnota aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I, este inclusă într-un pliant de prezentare al cărui text este redactat în limbile română, engleză și franceză.

Tirajul maxim pentru această emisiune numismatică este de 30.000 de bancnote. Prețul de vânzare al bancnotei aniversare este de 150 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare. Bancnotele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare pentru colecționare se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.

Continuare
ECONOMIEacum 7 ore

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie

ECONOMIEacum 8 ore

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna decembrie 2024

ECONOMIEacum 8 ore

BNR lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară cu tema „185 de ani de la nașterea regelui Carol I”

PROFESIA CONTABILĂacum 8 ore

CECCAR Giurgiu și CJAS: Seminar dedicat prezentării noutăților legislative în domeniul asigurărilor de sănătate

PROFESIA CONTABILĂacum 8 ore

CECCAR Mehedinți și AJOFM: Întâlnire de lucru pentru prezentarea Platformei Unice de Livrare a Serviciilor (PULS)

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum o zi

Economia la bani mărunți – Ediția din 21.11.2024

ECONOMIEacum o zi

MF: Deficitul bugetar a urcat la 6,19% din PIB după primele zece luni din acest an

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

CECCAR Satu Mare: Clarificări privind Legea sistemul public de pensii. Membrii filialei, în dialog cu directorul Casei Județene de Pensii

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

CECCAR Caraș-Severin, la evenimentul Conexiuni care contează: Networking și oportunități pentru IMM-uri

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

CECCAR Dâmbovița, la Gala Topul Firmelor – Excelența în afaceri, recunoscută la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile

Dialog interprofesional, la CECCAR Hunedoara: profesioniști contabili și avocați au dezbătut subiecte fiscale și juridice de actualitate

ECONOMIEacum 2 zile

Au fost stabilite Normele metodologice de aplicare a prevederilor articolului V din Legea nr.126/2024

Trending