Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Robert Aurelian Șova: „Calitatea de expert contabil este suficientă pentru a efectua expertize judiciare în toate specializările din domeniul Contabilitate”

Recent, la Bacău a avut loc o întâlnire profesională cu tema Expertiza contabilă – între reglementare legală și aplicarea profesională.

La evenimentul organizat de Filiala CECCAR Bacău au participat, alături de președintele Consiliului Superior, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, expert contabil, reprezentanți ai instituțiilor beneficiare ale expertizelor contabile judiciare – Ioana Liliana Pocovnicu, președintele Tribunalului Bacău; Maria Violeta Chiriac, vicepreședinte Curtea de Apel Bacău; Carmen Simona Panfil, președintele Judecătoriei Bacău; chestor Vasile Oprișan, comandantul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ); Nicolae Cristian Ursulescu, procuror șef al Secției urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel; comisar șef Silviu Munteanu, șeful Secției Economice al IPJ Bacău.

Cu prilejul întâlnirii moderate de președintele filialei Bacău, Radu Faghiean, au fost aduse în discuție o serie de probleme cu care se confruntă atât experții contabili judiciari, cât și beneficiarii expertizelor întocmite de aceștia.

Onorariile pe care le primesc experții contabili judiciari, listele cuprinzând experții contabili judiciari, precum și listele specializărilor au constituit principalele subiecte de discuție, președintele Consiliului Superior al CECCAR subliniind faptul că rezultatul pe care îl vizează discuțiile pe aceste teme este o mai bună calitate a lucrărilor de expertiză contabilă judiciară, care reprezintă probe solide în dosare în interes public.

Marcel Bulinschi, președintele Comisiei de disciplină a Filialei CECCAR Bacău, a prezentat situația experților contabili la nivel local, din care a reieșit o scădere semnificativă comparativ cu anii anteriori atât în ceea ce privește numărul specialiștilor în domeniu, cât și lucrările pentru care instituțiile au solicitat serviciile membrilor CECCAR.

„Legiuitorul a stabilit clar prin legislația primară o diferență între expertizele combinate – contabilitate cu componentă fiscală, și expertizele fiscale, stabilind profesiile care dețin competențele necesare pe care trebuie să le dețină profesionistul care elaborează astfel de expertize. Există reglementările contabile, reglementările fiscale și, bineînțeles, reglementările privind evaluările în scop financiar-contabil. Ca legislație primară avem Legea contabilității nr. 82/1991 și Codul fiscal. Totodată, Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare prevede pentru specializarea Contabilitate o clasificare a expertizelor judiciare care pot dispuse, printre care menționăm Contabilitate – Societăți comerciale și alte entități economice, care, în mod evident, include și evaluarea economico-financiară și contabilitate-fiscalitate. Din punctul nostru de vedere, calitatea de expert contabil  este suficientă pentru a face expertize judiciare în aceste specializări”, a precizat Robert Aurelian Șova.

„Potrivit legii contabilității, expertul contabil răspunde pentru situațiile financiare – conform normelor naționale și internaționale. Situațiile financiare trebuie să îndeplinească niște criterii, să prezinte o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței financiare. Atât timp cât situațiile financiare înglobează toate aspectele legate de contabilitate, de conformare fiscală și de evaluare, iar calitatea de expert contabil este singura recunoscută pentru semnarea și prezentarea situațiilor financiare, este evident că legiuitorul a avut în vedere ca toate acele competențe pe care le utilizezi în realizarea situațiilor financiare să fie recunoscute pentru profesia respectivă. De-a lungul timpului, începând cu 1999, ca urmare a modificărilor legislative, aceste competențe au rămas subînțelese pentru expertul contabil și pentru că acestea nu erau explicit prezentate în cadrul legal, în OG nr. 65/1994, dar o parte dintre acestea au fost explicit prezentate pentru diverse alte profesii înființate ulterior, s-a creat confuzie, interpretându-se că un expert contabil nu putea să întocmească și să depună declarații fiscale, nu putea să facă evaluări de business etc. pentru că acestea erau cuprinse în alte acte normative care nu priveau profesia contabilă. Cred că și dumneavoastră, ca reprezentanți ai sistemului judiciar, le-ați întâlnit de-a lungul timpului. În 2017, având în vedere aceste aspecte care au apărut în practică, legea a clarificat care sunt competențele expertului contabil, mai ales din perspectiva expertizei contabile judiciare. Legat de relația contabilitate-fiscalitate, există clar în art. 6 definite expertizele contabile judiciare cu componentă fiscală și, totodată, apar evaluările în scop financiar-contabil în lista de activități pe care le poate desfășura expertul contabil”, a mai adăugat președintele CECCAR.

Cu referire la cazurile penale, Robert Aurelian Șova a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prevede că în cazurile penale, respectiv cele care privesc evaziunea, expertiza trebuie să fie contabilă cu componentă fiscală, completând, totodată, că expertul contabil ar trebui să răspundă doar pentru aplicarea normelor contabile și nu pentru realitatea tranzacțiilor.

În ceea ce privește diferența dintre expertizele financiar-contabile cu componentă fiscală și cele pur fiscale, președintele Consiliului Superior al CECCAR a subliniat că se vorbește despre expertiză fiscală atunci când obiectivele lucrării nu implică aplicarea reglementărilor contabile.

Reprezentanții instituțiilor beneficiare ale expertizelor contabile judiciare din județul Bacău și-au exprimat deschiderea spre dialog și colaborare, exprimându-și convingerea că discuțiile din cadrul întâlnirii vor conduce la identificarea unor măsuri de înlăturare a problemelor existente și la eficientizarea procesului de expertiză contabilă judiciară.

Printre problemele pe care reprezentanții instituțiilor le-au adus în atenția membrilor CECCAR se numără termenele de realizare a expertizelor, astfel încât să nu fie afectată durata de soluționare a cauzelor, opiniile cuprinse în rapoartele de expertiză și respectarea obiectivelor lucrărilor în care sunt desemnați experții contabili judiciari.

Pentru soluționarea cât mai rapidă și într-un mod corect a cauzei, recomandarea reprezentanților instituțiilor beneficiare ale expertizelor contabile judiciare este ca atunci când obiectivele nu sunt clare, experții contabili judiciari să se adreseze direct instanței de judecată, care va aduce lămuririle necesare.

În stabilirea onorariilor sunt avute în vedere trei criterii impuse de lege – volumul, complexitatea și gradul științific al expertului, toate părțile implicate în discuțiile de la Bacău exprimându-și disponibilitatea de a identifica eventuale soluții pentru stabilirea unor onorarii care să reflecte cât mai bine calitatea lucrărilor întocmite de experții contabili.

Concluzia unanim acceptată la finalul discuțiilor a fost că organizarea unor astfel de întâlniri este benefică ambelor părți, reprezentanții acestora dezbătând problemele și identificând, împreună, posibile soluții pentru îmbunătățirea cadrului de desfășurare a expertizelor judiciare, în scopul creșterii calității rezultatelor acestora în interes public.

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil

Filiala CECCAR Bacău a organizat, în data de 1 aprilie 2026, un seminar profesional dedicat temei Angajarea străinilor, regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României, informarea străinilor care doresc să desfășoare activități lucrative în România. Evenimentul s-a desfășurat în sala de curs „Ion Ionescu de la Brad” și a reunit 64 de participanți – experți contabili, contabili autorizați și reprezentanți ai firmelor membre, atât în format fizic, cât și online.

Seminarul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău și Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, beneficiind de participarea specialiștilor din cadrul acestor instituții. Discuțiile au fost moderate de conducerea filialei.

În cadrul întâlnirii au fost analizate principalele reglementări incidente în domeniu și au fost abordate aspecte practice privind angajarea cetățenilor străini, obligațiile angajatorilor, precum și necesitatea respectării termenelor legale de declarare a modificărilor intervenite în raporturile de muncă.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări au subliniat rolul instituției ca partener al mediului de afaceri, oferind sprijin și îndrumare pentru respectarea cadrului legal, în timp ce reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au oferit clarificări privind evidența timpului de muncă, detașarea personalului și documentele necesare în relațiile de muncă. Totodată, au fost evidențiate beneficiile implementării sistemului REGES-ONLINE în ceea ce privește digitalizarea evidenței contractelor de muncă, creșterea transparenței și accesul facil al angajatorilor și salariaților la informațiile relevante privind istoricul raporturilor de muncă.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană

Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă s-a desfășurat în data de 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați, reunind elevi din învățământul preuniversitar interesați de domeniul economic. La competiție au participat 15 elevi de clasa a XI-a, din filiera tehnologică – profil Servicii, domeniile EconomicComerț și Turism și alimentație, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv orientat spre realitățile profesiei contabile.

Organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu CECCAR, concursul a fost implementat la nivel județean de Inspectoratul Școlar Județean Galați, printr-o comisie de organizare și evaluare dedicată. Filiala CECCAR Galați s-a implicat activ în susținerea acestui demers, contribuind la apropierea elevilor de specificul profesiei contabile și la consolidarea conexiunii dintre mediul educațional și cel profesional.

Proba de concurs s-a desfășurat individual, pe calculator, și a inclus atât itemi de verificare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice realizate cu ajutorul unui soft de contabilitate, reflectând cerințele actuale ale pieței muncii și orientarea către competențe aplicate. În acest context, competiția devine mai mult decât un exercițiu de evaluare, oferind elevilor o perspectivă concretă asupra rolului profesionistului contabil și asupra importanței informației financiar-contabile în fundamentarea deciziilor economice.

„Prin acest concurs ne propunem să apropiem elevii de realitatea profesiei contabile și să le oferim o perspectivă concretă asupra rolului esențial pe care îl are expertul contabil în economie. Investiția în educația financiar-contabilă a tinerilor este, în fond, o investiție în stabilitatea și transparența mediului economic viitor”, a declarat Elena Ecaterina Chivu, președinte al Consiliului superior al CECCAR.

Elevii clasați pe primele două locuri vor reprezenta județul Galați la etapa națională a competiției, ducând mai departe rezultatele unui demers educațional orientat spre performanță și aplicabilitate.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean

În data de 16 aprilie 2026, Filiala CECCAR Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, a organizat faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a IV-a.

La competiție au participat elevi din unități de învățământ preuniversitar din județ, filiera tehnologică – profil Servicii, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv, orientat spre aplicabilitatea practică a noțiunilor dobândite.

Concursul are ca obiectiv stimularea interesului pentru domeniul financiar-contabil și dezvoltarea competențelor specifice, în acord cu cerințele unei profesii aflate într-un proces continuu de adaptare la transformările economice și digitale. Proba de concurs a inclus atât elemente de evaluare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice, relevante pentru activitatea profesională.

În urma evaluării, au fost acordate premii în bani și diplome elevilor clasați pe primele locuri, precum și diplome unităților de învățământ și cadrelor didactice implicate, în semn de recunoaștere a contribuției la formarea viitorilor profesioniști.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

CECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

CECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR, la FestiPAD: Unlock your potential. Turbocharge your career in accounting and finance!

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Concursul Business Plan – performanță și spirit antreprenorial la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Constanța: „Femeia și Cariera” – ediția a IV-a, un eveniment dedicat businessului feminin și valorilor profesiei contabile

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Maramureș: Dialog cu mediul de afaceri din regiunea Nord-Vest, la Zalău

PROFESIA CONTABILĂacum 3 săptămâni

CECCAR Caraș-Severin: Planuri de afaceri dezvoltate de elevi, evaluate la nivel județean

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%