Rețele sociale

ECONOMIE

A fost aprobat proiectul de lege privind incubatoarele și acceleratoarele de afaceri

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege privind incubatoarele și acceleratoarele de afaceri, cu scopul de a schimba cadrul legal existent, în sensul sprijinirii firmelor aflate în fazele inițiale de dezvoltare. Proiectul a fost inițiat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) și va fi transmis spre aprobare Parlamentului. „Susținerea companiilor aflate la început de drum este necesară nu doar pentru ca acestea să se consolideze financiar, dar și pentru a crea o legătură socială și practică cu economia reală. Incubatoarele oferă un cadru ideal pentru dezvoltarea afacerilor, prin conectarea la mediul academic și de cercetare, prin facilitarea activităților de networking, a transferului de know-how și prin acordarea de sprijin în dezvoltarea de parteneriate”, a declarat ministrul Ștefan Radu Oprea.

Conform proiectului, incubatorul de afaceri este definit astfel: „Structură de sprijin a dezvoltării afacerilor care oferă un spațiu și o infrastructură adecvată pentru rezidenți, gestionată de un administrator, care urmărește crearea unui mediu favorabil, sustenabil pentru întreprinderile mici și mijlocii nou-înființate, stimulându-le potențialul de dezvoltare și de viabilitate, ajutându-le să se dezvolte în perioada de început prin asigurarea unor facilități comune și de suport managerial”.

„Acceleratorul de afaceri” are următoarea definiție: „Program derulat în cadrul incubatorului de afaceri, care asigură rezidenților, în etape, accesul la surse de finanțare, în scopul lansării pe piață, în termen de 3 până la 6 luni, a unui produs sau serviciu. Programul poate include activități de educație antreprenorială, mentorat și de networking, în vederea creșterii rapide a afacerii”.

Principalele modificări ale cadrului legislativ vizează următoarele:

  • clarificarea mecanismului de analiză din perspectiva practicii UE a competențelor de acordare a titlurilor de incubator, precum și a criteriilor de evaluare/indicatorilor de performanță;
  • introducerea, definirea și redefinirea unor termeni și expresii în scopul mai bunei clarificări a noțiunilor existente în reglementarea anterioară. Sunt enumerate categoriile de operatori economici care pot avea calitatea de fondator de incubator de afaceri;
  • clarificarea unor aspectele metodologice și de interacțiune cu autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul IMM-urilor;
  • simplificarea procedurii de acordare a titlului de incubator de afaceri, prin eliminarea studiului de fezabilitate, precum și a altor reglementări ce îngreunau procedura;
  • modificarea perioadei de valabilitate a titlului de incubator de afaceri – de la 10 ani la perioada nedeterminată;
  • introducerea termenului de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de emitere a titlului de incubator de afaceri pentru soluționarea acesteia;
  • introducerea termenului de zece zile lucrătoare pentru informarea solicitantului de către autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul IMM-urilor, în cazul existenței unei documentații incomplete;
  • introducerea de precizări mai clare cu privire la termenul de valabilitate și clauzele contractului de prestări servicii dintre fondator și administrator;
  • oferirea posibilității de a face dovada colaborării cu societăți/experți în managementul afacerilor, față de obligația de a deține personal calificat cu experiență în managementul afacerilor cum este în actuala lege;
  • reducerea numărului tipului de incubatoare de afaceri de la opt, în legislația actuală, la trei: incubator de afaceri cu portofoliu mixt, incubator tehnologic și de afaceri, incubator specific unui sector;
  • extinderea posibilităților de finanțare a incubatoarelor de afaceri prin utilizarea oricărei surse legale identificate;
  • prevederea posibilității ca fondatorul să fie și administrator al incubatorului de afaceri;
  • menționarea mai clară a facilităților fiscale de care poate beneficia fondatorul incubatorului de afaceri, prin intermediul măsurilor de ajutor de stat/de minimis inițiate de autoritățile publice centrale și/sau locale, în limitele bugetului alocat anual.

ECONOMIE

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.

Calendarul poate fi accesat aici.

Continuare

ECONOMIE

APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.

Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).

Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv:  Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.

Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.

Continuare

ECONOMIE

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.

Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:

 Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);

 Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);

 Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);

 Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);

 Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);

 Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);

▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);

▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).

Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.

Continuare
ECONOMIEacum o zi

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

ECONOMIEacum o zi

APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

ECONOMIEacum o zi

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

ECONOMIEacum o zi

APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025

ECONOMIEacum o săptămână

DNSC avertizează: CECCAR, ținta unor atacuri cibernetice complexe

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANAF a stabilit Procedura privind transmiterea declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANAF a actualizat Procedura privind accesul la Registrul central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare

ECONOMIEacum 2 săptămâni

A fost actualizat formularul 394 – „Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA”

ECONOMIEacum 2 săptămâni

Ajutor de minimis pentru dezvoltare/inovare/scalare/extindere de întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANPIS: 27 septembrie, termenul-limită pentru depunerea cererilor pentru a solicita tichetul de energie

ECONOMIEacum 2 săptămâni

MF: În proiect, măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale

ECONOMIEacum 3 săptămâni

⚠️ Alertă: Atac cibernetic hibrid care vizează identitatea CECCAR și Congresul 2025 ⚠️

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%