ECONOMIE
ANPC vrea un ghid de conduită pentru comerțul cu pește și încurajarea producției autohtone

Comerțul cu pește și produse din pește are nevoie de un ghid de conduită, iar produsele de proveniență autohtonă trebuie încurajate, pentru că un pește dintr-o baltă românească face un drum mult mai scurt până pe rafturile unui magazin decât oricare dintre produsele similare venite din piața intracomunitară, a afirmat Horia-Miron Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor din România (ANPC), citat de Agerpres. „Vreau să semnalez că mare parte dintre produsele europene prezente pe una dintre cele mai importante piețe de desfacere, cea românească, sunt cel puțin discutabile legate de carența de informații care ne este necesară nouă, ca autoritate, ca să putem fi siguri că punem pe piață produse echivalente celor prezente pe piața europeană. Facem deja o discuție de mai mult timp (…), legată de importul masiv de produse pescărești, produse din pește și cele asimilate acestora, care intră în România având ca suport doar eticheta conform regulamentelor europene, etichetă pe care noi în urma acțiunilor aprofundate de verificare o considerăm cel puțin discutabilă, dacă nu realmente mincinoasă. Aceasta prezintă ca produse extra, cu termen de durabilitate minimală de 14-21 de zile, produse care prin forța lucrurilor își modifică starea de prospețime, așa cum alte regulamente o arată, de la o zi la alta, în așa fel încât ceea ce intră în țară calitate extra, nu poate avea 14 zile tot calitate extra”, a spus Horia Constantinescu. El a afirmat că, în acest fel, a fost distrusă piața locală de pește. Pe lângă aceasta, un impact semnificativ l-a avut un alt act normativ care o lungă perioadă de timp a fost aplicabil doar românilor, respectiv ordinul 100 al ANSVSA care arăta că peștele românesc nu poate avea decât 48 de ore termen de a fi prezent la raft sau 72 de ore în anotimpul rece.
„Această discrepanță între 21 de zile și cele 48 de ore sau 72 de ore ale produselor românești le-au făcut total netentante pe cele românești. Transmit în felul acesta că ar trebui să reușim să ne așezăm la masă absolut toți actorii implicați în evaluarea pieței să putem să stabilim un ghid de conduită pentru comerțul cu astfel de produse, să încurajăm produsele proaspete, cele de proveniență autohtonă, pentru că este de la sine înțeles că un pește dintr-o baltă românească până pe rafturile unui magazin românesc face un drum mult mai scurt decât oricare dintre aceste produse similare venind din piața intracomunitară. În același timp, există o abordare cel puțin discutabilă la nivelul produselor prezente pe rafturile magazinelor din Occident versus piața din Europa de Est. Credem noi că dubla abordare este raportată la această piață. De ce? Vorbim despre un consumator mult mai educat, mult mai experimentat, cel din Europa de Vest raportat la cel din Europa de Est”, a mai spus Horia Constantinescu.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat aici.
ECONOMIE
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.
Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).
Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv: ▪ Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.
Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);
▪ Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);
▪ Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);
▪ Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);
▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).
Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025
-
ECONOMIEacum o zi
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025
-
ECONOMIEacum o zi
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)