PROFESIA CONTABILĂ
Strategia de redresare economică, în discuție la reuniunea VAT Expert Group
Cea de-a 27-a întâlnire a membrilor VAT Expert Group a avut loc online, la 5 octombrie a.c. Strategia de redresare în urma crizei generate de pandemie a fost în centrul discuțiilor, la care a participat și reprezentantul CECCAR, conf. univ. dr. Adriana Florina Popa.
Astfel, a fost prezentată Comunicarea comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind planul de acțiune pentru o fiscalitate echitabilă și simplificată în sprijinul strategiei de redresare (Communication from the Commission to the European Parliament and the Council: An action plan for fair and simple taxation supporting the recovery strategy), plan ce conține un set de 25 de inițiative ce vor fi implementate până în anul 2024 cu scopul de a face impozitarea mai echitabilă, mai simplă și mai adaptată la tehnologiile moderne.
Prin aceste măsuri, potrivit CE, se vor reduce obstacolele și povara administrativă în cadrul pieței unice cu efect direct asupra dezvoltării mediului de afaceri, a competitivității și creșterii economice, se va îmbunătăți conformarea fiscală, securizând-se, astfel, veniturile fiscale, vor fi exploatate mult mai eficient datele deținute cu efect direct în reducerea evaziunii și fraudei fiscale, iar contribuabilii vor fi mult mai conștienți de drepturile lor. Acest plan face parte dintr-un pachet fiscal ce conține trei inițiative diferite, dar complementare al Comisiei Europene.
Prezentarea s-a axat în special pe acțiuni care ar necesita o propunere legislativă pentru modificarea Directivei UE privind TVA: trecerea la o înregistrare unică în UE, continuarea extinderii rolului ghișeului unic, modernizarea obligațiilor de raportare a TVA și facilitarea facturării electronice, adaptarea cadrului TVA la economia platformelor, actualizarea regulilor TVA pentru serviciile financiare, revizuirea regimului special al TVA pentru agenții de turism și asigurarea unei impozitări mai ecologice a sectorului transporturilor de călători.
Un alt subiect de discuție a fost stadiul actual al Notelor explicative la noile norme în materie de TVA pentru comerțul electronic (Explanatory Notes on VAT e-commerce rules) în urma punctelor de vedere și a comentariilor primite de la experți din mediul de afaceri și membrii VAT Expert Group. Notele explicative conțin îndrumări și clarificări cu privire la aceste noi reguli, inclusiv exemple, având rolul de a ajuta întreprinderile ce activează în mediul online să își înțeleagă obligațiile în materie de TVA care decurg din tranzacțiile transfrontaliere către consumatorii din UE. Notele explicative vor fi însoțite de o actualizare a Ghidului privind Ghișeul unic (One Stop Shop Guide) și de îndrumări în domeniul vamal. Amintim, totodată, că, drept urmare a măsurilor luate pentru combaterea pandemiei de COVID-19, Comisia Europeană a decis ca aplicarea noilor norme în materie de TVA pentru comerțul electronic să fie amânată cu șase luni – de la 1 iulie 2021, în loc de 1 ianuarie 2021, acordând statelor membre și companiilor timp suplimentar pentru pregătire.
Cu acest prilej a fost reluat și un subiect discutat anterior de membrii VAT Expert Group, în cadrul celei de-a 26-a întâlniri a grupului, din 11 mai a.c., referitor la tratamentul TVA în economia platformelor online. Acest subiect, alături de pachetul de TVA pentru comerțul electronic (E-commerce VAT Package), este legat direct de strategia pieței digitale unice europene (Europe’s Digital Single Market Strategy). Aceste platforme joacă un rol-cheie în inovarea și creșterea pieței unice digitale, reprezentând uneori pentru companii principalele puncte de acces la anumite piețe și date. Aspectele principale subliniate de Comisia Europeană sunt statutul furnizorului de la bază (underlying supplier), natura serviciilor furnizate de platforma digitală acestuia și consumatorului final și rolul potențial al platformelor digitale în schimbul de informații și/sau colectare de TVA. Înainte de orice alte acțiuni viitoare, membrii VAT Expert Group consideră că este foarte importantă clarificarea semnificației și a sferei de aplicare a termenului „economie de platformă” și a locului său în cadrul legal al TVA.
În acest context, regulile de impunere echitabilă și eficientă vor fi și mai importante, atât în perioada imediat următoare, cât și pe termen mediu și lung, deoarece Uniunea Europeană și comunitatea mondială încearcă să se redreseze în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Bacău: Discuții aplicate pe teme legislative și de interes profesional
La 12 decembrie 2025, Filiala CECCAR Bacău a organizat o întâlnire cu membrii, desfășurată în sala „Ion Ionescu de la Brad” și online, pe platforma Zoom. Discuțiile au fost moderate de Radu Mihai Faghiean, președintele Consiliului Filialei CECCAR Bacău, iar din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă a participat Cecilia Brândușa Bucătaru, inspector de muncă. Agenda întâlnirii a vizat tranziția la REGES-ONLINE și implicațiile acesteia pentru angajatori și profesioniștii contabili, fiind abordate inclusiv situații specifice, precum detașarea transnațională a șoferilor. Au fost prezentate elemente de utilizare a aplicației și au fost oferite clarificări punctuale la întrebările formulate de membri.
Totodată, au fost discutate obligațiile membrilor CECCAR în calitate de entități raportoare potrivit Legii nr. 129/2019, cu accent pe documentația necesară și aplicarea normelor sectoriale emise de CECCAR. La final, au fost prezentate informații privind organizarea testului de admitere în Grupul Experților Judiciari.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Expertiza contabilă, componentă-cheie în fundamentarea proiectelor de investiții
Președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș a participat joi, 15 ianuarie, la lucrările Simpozionului Casa ecologică – între vis și realitate, ediția a XIII-a, organizat la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
În cadrul evenimentului, reprezentantul CECCAR a evidențiat rolul profesionistului contabil în susținerea proiectelor de investiții și reabilitare, prin evaluarea corectă a costurilor, analiza viabilității economice și fundamentarea deciziilor financiare. Totodată, a fost subliniată importanța expertizei financiar-contabile în economie, ca element esențial pentru utilizarea eficientă a resurselor și pentru sustenabilitatea proiectelor pe termen lung.
Lucrările simpozionului au inclus prezentări dedicate construcțiilor din lemn, reabilitării clădirilor tradiționale, utilizării materialelor durabile și soluțiilor tehnice aplicate în proiecte cu impact pe termen lung, precum și rolului autorităților publice și al mediului academic în formarea viitoarelor generații de specialiști.
PROFESIA CONTABILĂ
BVB: Capitalizarea bursieră a depășit în premieră 500 miliarde de lei în 2025
Capitalizarea tuturor companiilor listate pe Bursa de la București a depășit în premieră în 2025 pragul de 500 miliarde de lei, iar valoarea totală tranzacționată pe toate piețele, cu toate instrumentele financiare, a depășit recordul din anul 2023, ajungând la peste 43,6 miliarde de lei, informează Agerpres. „A fost un an excepțional pentru Bursa de Valori București (BVB), cu mai multe recorduri înregistrate pe piața de capital. Capitalizarea bursieră a depășit pentru prima dată 500 miliarde de lei, indicii BET și BET-TR au crescut ca niciodată până acum – 24.000 (performanța de la începutul anului:+45%), respectiv 56.000 de puncte (+54%) și am atins recordul în ceea ce privește numărul de listări de instrumente financiare și valoarea totală atrasă, și anume 98 de listări și 6,5 miliarde de euro”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a BVB.
De asemenea, titlurile de stat pentru populație au atras subscrieri record de 4,2 miliarde euro, peste o treime din suma totală subscrisă de la relansarea programului, în 2020.
Totodată, în luna iunie, MSCI a recunoscut piața de capital din România ca Piață de Frontieră Avansată, un moment de referință în direcția obținerii statului de Piață Emergentă pentru România din partea MSCI, susține sursa citată.
În plus, BVB a devenit, alături de alți nouă parteneri din Republica Moldova și România, acționar la Bursa Internațională a Moldovei, înregistrată oficial în decembrie 2025.
La finalul trimestrului III din 2025, numărul de investitori la BVB era de 274.412, reprezentând o creștere de 28% față de aceeași perioadă a anului 2024. Numărul de investitori la bursă este de peste 4 ori mai mare decât acum 5 ani.
De asemenea, numărul de investitori în fonduri mutuale a depășit un milion, în urcare cu 33% față de aceeași perioadă a anului 2024 și de 3 ori mai mare decât în urmă cu cinci ani.
