Rețele sociale

ECONOMIE

MEAT: Au reînceput plățile aferente Măsurii 2 (Granturi pentru capital de lucru)

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunță că a făcut deja primele plăți din Bugetul pe 2021 pentru Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru, în cadrul Programului Operațional Competitivitate.

Radio CECCAR FM

„Poziția până la care au fost notificate dosarele și trimise la plată, în cazul în care au fost declarate admise, este 4.500, din 22.226 de firme înscrise pentru ajutor în această schemă. Ordinea plăților se face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Adică în ordinea în care s-au înscris potențialii beneficiari. Încă din luna ianuarie ministrul Economiei, Claudiu Năsui a avertizat că bugetul acestor măsuri a fost suplimentat în 2020 fără acoperire. Măsura 2 a fost majorată de la suma de 265 de milioane de euro, din fonduri europene, la 765 de milioane de euro din fonduri UE, fără a exista un contract de finanțare care să acopere acea sumă”, menționează MEAT, în comunicat.

Ministerul de resort a întreprins între timp mai multe acțiuni de deblocare a resurselor de fonduri UE necesare încheierii cu succes a acestei scheme de ajutor de stat și pentru grăbirea plăților, pentru următoarea perioadă. Potrivit reprezentanților instituției, „întârzierea plăților a fost cauzată și de adoptarea târzie a Bugetului 2021, la 9 martie. De asemenea, o altă întârziere s-a produs din cauza Hotărârii de Guvern pentru înființarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, instituția care semnează această schemă de ajutor de stat, adoptată pe 10 martie în ședința de guvern, dar publicată în Monitorul Oficial abia pe 17 martie”.

Ministerul face apel la beneficiari să grăbească semnarea contractelor de finanțare admise, avându-se în vedere că au doar 20 de zile la dispoziție pentru acest lucru după primirea notificării.

Miniștrii Cristian Ghinea și Claudiu Năsui au semnat ieri un act adițional prin care 209 milioane de euro au fost suplimentați pentru plata Măsurii 2. Astfel, până acum au fost alocați 474 de milioane de euro din fonduri europene pentru Măsura 2 și rămân de contractat încă 291 de milioane de euro pentru încheierea măsurii.

Pentru prima dată, ministerul publică lista integrală a tuturor aplicanților pentru Măsurile 1 (Microgranturi) și 2 (Granturi pentru capital de lucru), împreună cu  statusul la zi. Lista se poate accesa pe site-ul ministerului.

MEAT precizează că sintagma „Acceptat (sau respins) de principiu în lista de așteptare” înseamnă că sunt acceptați sau respinși după procesul de evaluare, dar notificările vor fi făcute în limita finanțării europene bugetate.

„Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:

a) au obținut certificat de situații de urgență în baza OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare;

b) au înregistrat profit operațional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse;

c) au dispus de coparticipare (cofinanțare) la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;

d) nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019;

e) mențin sau suplimentează numărul de angajați existenți la data înscrierii electronice pentru o periodă de minimum 6 luni de la momentul plății ajutorului financiar, cu excepția situațiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/și zilieri;

f) suma totală a ajutoarelor de stat primite în cadrul temporar Covid-19 instituit de Comisia Europeană însumată cu cuantumul ajutorului de stat solicitat în cadrul prezentei măsuri nu depășește la nivelul întreprinderii unice, pragul de 800.000 euro, echivalentul în lei.”

ECONOMIE

Au fost stabilite Normele metodologice de aplicare a prevederilor articolului V din Legea nr.126/2024

Radio CECCAR FM

Prin HG nr. 1.490/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1175 din 25 noiembrie 2024, au fost stabilite Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. V din Legea nr. 126/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu privire la autoritatea vamală competentă, identificarea, păstrarea, depozitarea, valorificarea sau ridicarea mijloacelor de transport reținute până la plata amenzii, precum și identificarea proprietarilor acestora.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, aceste Norme vor asigura aplicarea unitară a prevederilor Legii nr.126/2024 prin care au fost stabilite noi măsuri referitoare la regimul juridic al mijloacelor de transport reținute de reprezentanții autorității vamale, respectiv intrarea în proprietatea privată a statului și condițiile de valorificare a mijloacelor de transport reținute.

Legea nr.126/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale stabilește, la articolul V, regimul juridic al mijloacelor de transport reținute de reprezentanții autorității vamale ca urmare a sancționării faptei de sustragere de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal.

Potrivit reprezentanților Guvernului, intervenția legislativă a devenit necesară pe fondul îngreunării activității structurilor autorității vamale ca urmare a blocării spațiilor deținute cu un număr foarte mare de mijloace de transport reținute în temeiul art. 653 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin HG nr.707/2006, potrivit căruia „în cazul în care contravenția prevăzută la alin.(1) lit.a) are ca obiect produse accizabile, contravenția se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal și reținerea mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției până la plata amenzii.”

Continuare

ECONOMIE

Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut în octombrie cu 1,1%, până la 48,5 miliarde de lei

Radio CECCAR FM

Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna octombrie, față de luna anterioară, cu 1,1% până la nivelul de 48,5 miliarde de lei (9,7 miliarde de euro), iar de la începutul anului au crescut cu 22%, conform unui comunicat al Asociației Administratorilor de Fonduri citat de Agerpres. Intrările nete ale lunii au totalizat 546 milioane de lei (109,7 milioane euro).

Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 27,2% și 29,3%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 50,3% și 94,8%, obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna octombrie 2021).

Activele nete ale celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna octombrie cu 1,8%, până la 26,4 miliarde de lei (5,3 miliarde de euro), iar de la începutul anului au crescut cu 29,6%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna octombrie intrări nete de 549 milioane de lei (110,4 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+404,0 milioane lei), cele reunite sub categoria „alte fonduri” (+108,9 milioane lei) și cele diversificate (+47,7 milioane lei) în vreme ce fondurile de acțiuni au avut ieșiri nete (-11,6 milioane lei).

Activele nete exprimate în lei ale celor 117 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna octombrie cu 0,7% față de luna precedentă, până la 2,1 miliarde lei (0,43 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 15,5%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 7,4% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna octombrie intrări 17,8 milioane lei (3,6 milioane euro).

Activele nete ale celor 36 de fonduri de investiții alternative au crescut cu 0,3% în luna octombrie, până la 19,9 miliarde lei (4 miliarde euro), iar de la începutul anului au crescut cu 13,8%; fondurile de investiții alternative locale au avut ieșiri nete de 21 milioane lei (4,2 milioane euro) în luna raportată.

Continuare

ECONOMIE

Noi modificări privind măsurile fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice

Radio CECCAR FM

Prin OMF nr. 6557/2024, publicat astăzi în Monitorul Oficial nr. 1172/25.11.2024, a fost stabilită Procedura de punere în aplicare a prevederilor art. VIII și IX din OUG nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene. Actul normativ stabilește procedura de plată eșalonată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2024, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială și/sau a unor daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor și din instituțiile publice aflate în subordinea acestuia. Prevederile noului ordin se aplică și tranșelor neplătite până la data de 31 decembrie 2023 aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială și/sau a unor daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, care fac obiectul plății eșalonate, conform legii.

Plata sumelor datorate în temeiul hotărârilor judecătorești se realizează astfel: a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în al doilea an se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în al treilea an se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în al patrulea an se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în al cincilea se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Termenul privind eșalonarea anuală la plată se calculează de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie, iar plata fiecărei tranșe din valoarea titlului executoriu se realizează într-un an calendaristic. La sumele eșalonate se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie. În situația în care, prin hotărârile judecătorești menționate, s-a dispus actualizarea sumelor acordate cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de Statistică sau orice altă modalitate de actualizare, se aplică în mod corespunzător dispozițiile hotărârii judecătorești.

În ceea ce privește tranșele aferente sumelor acordate prin hotărârile judecătorești menționate în acest Ordin, care fac obiectul plății eșalonate conform legii, neplătite până la data de 31 decembrie 2023, acestea se plătesc eșalonat, începând cu anul 2024, astfel: a) în primul an se plătește 5% din valoarea tranșelor neplătite; b) în al doilea an se plătește 10% din valoarea tranșelor neplătite; c) în al treilea an se plătește 25% din valoarea tranșelor neplătite; d) în al patrulea an se plătește 25% din valoarea tranșelor neplătite; e) în al cincilea an se plătește 35% din valoarea tranșelor neplătite. Sumele se actualizează cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de Statistică. La sumele actualizate se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

Continuare

Trending