Rețele sociale

ECONOMIE

Alianță între UE și Norvegia pentru aprofundarea cooperării în domeniul climei

UE și Norvegia au încheiat, la începutul acestei săptămâni, o alianță verde prin care să își consolideze acțiunile climatice și eforturile comune de protecție a mediului, precum și cooperarea în ceea ce privește tranziția către o energie și o industrie curate, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, citat de Agerpres.

„Norvegia este un partener vechi și de încredere al UE și avem aceeași viziune asupra unui continent neutru din punct de vedere climatic. Această alianță verde ne consolidează și mai mult legăturile și ne permite să ne concepem, împreună, un viitor mai bun”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Cele două părți își reafirmă angajamentul față de realizarea propriilor obiective pentru 2030, și anume reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% față de nivelurile din 1990, precum și față de atingerea neutralității climatice până în 2050 cel târziu. Părțile urmăresc să mențină creșterea temperaturii globale în limitele a 1,5 grade Celsius, în temeiul Acordului de la Paris, asigurând totodată securitatea energetică, protecția mediului și respectarea drepturilor omului. UE și Norvegia vor colabora strâns pentru a asigura punerea în aplicare cu succes a Acordului de la Paris și a acordului istoric privind biodiversitatea la care s-a ajuns în cadrul conferinței ONU COP15 privind biodiversitatea.

Alianța verde UE-Norvegia se va concentra pe următoarele domenii prioritare: consolidarea eforturilor de combatere a schimbărilor climatice, inclusiv cooperarea pe tema adaptării la schimbările climatice, a tarifării carbonului, a eliminării dioxidului de carbon și a captării, transportării, utilizării și stocării carbonului; intensificarea cooperării în ceea ce privește aspectele de mediu, cu accent pe stoparea și inversarea declinului biodiversității, pe degradarea pădurilor și defrișare, pe promovarea economiei circulare și pe abordarea ciclului integral de viață al materialelor plastice, pe elaborarea unor standarde la nivel mondial pentru gestionarea substanțelor chimice și a deșeurilor și pe gestionarea durabilă a oceanelor; sprijinirea tranziției industriale verzi și consolidarea și mai puternică a cooperării politice și industriale prin parteneriate strategice precum un Parteneriat strategic viitor privind lanțurile valorice sustenabile ale materiilor prime și ale bateriilor; accelerarea tranziției către o energie curată, accentul fiind pus pe energia bazată pe hidrogen și pe energia din surse regenerabile offshore; decarbonizarea sectorului transporturilor în ceea ce privește toate modurile de transport, o atenție specială acordându-se transportului maritim cu un nivel zero de emisii GES și de poluare; intensificarea cooperării în materie de reglementare și între întreprinderi, în scopul de a se stabili standarde la nivel mondial pentru soluții inovatoare legate de mediu necesare pentru accelerarea tranziției către economii circulare și neutre în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon; consolidarea colaborării existente în materie de cercetare, educație și inovare în domeniile decarbonizării, energiei din surse regenerabile și bioeconomiei; conlucrarea în scopul promovării finanțării și a investițiilor sustenabile, pentru a plasa Europa pe calea către o economie sustenabilă din punctul de vedere al mediului, neutră din punct de vedere climatic și rezilientă la schimbările climatice.

O alianță verde este cea mai cuprinzătoare formă de angajament bilateral stabilit în cadrul Pactului verde european, ambele părți angajându-se să obțină neutralitatea climatică și să își alinieze politicile climatice interne și internaționale pentru a atinge acest obiectiv. Este doar al doilea acord de acest tip, după Alianța verde UE-Japonia, semnată în 2021.

UE și Norvegia convin totodată să promoveze împreună acțiuni climatice ambițioase pe scena mondială. În acest scop, cele două părți, numărându-se printre cei mai importanți donatori în ceea ce privește finanțarea acțiunilor climatice, vor coopera pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare și economiile emergente în procesul de implementare a politicilor lor în domeniul climei și al mediului. În scopul de a se menține creșterea temperaturii globale în limitele a 1,5 grade Celsius, acordul confirmă că respectarea deplină a principiului precauției este de importanță capitală pentru regiunea arctică.

ECONOMIE

ANAF a modificat o serie de acte normative privind înregistrarea/anularea înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată și privind declararea taxei pe valoarea adăugată

Prin OPANAF nr. 2420/2025, publicat în Monitorul Oficial nr. 995 din 29 octombrie 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a modificat OPANAF nr. 1.699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal și OPANAF nr. 631/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare de înregistrare/anulare a înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin OG nr. 22/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr.806 din 29 august 2025, au fost modificate unele prevederi referitoare la înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată. Ca urmare a implementării regimului special pentru întreprinderi mici, a fost modificat modul de calcul al cifrei de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea, în România, a regimului special de scutire pentru întreprinderi mici (art.310 alin.(2) și a art.316 alin.(1) din Codul fiscal), în sensul în care cifra de afaceri va fi constituită doar din operațiuni care au locul în România. Au fost eliminate, din calculul cifrei de afaceri, operațiunile rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România conform art.297 alin.(4) lit.b) și d) din Codul fiscal.

De asemenea, plafonul de scutire prevăzut la art.310 alin.(1) din Codul fiscal a fost modificat, de la 300.000 lei, la 395.000 lei.

Prin același act normativ, s-au modificat prevederile art.316 alin.(1) lit.a) pct.1 și lit.b) din Codul fiscal, în sensul că persoana impozabilă este obligată să solicite înregistrarea în scopuri de TVA doar în situația în care cifra de afaceri depășește plafonul de scutire. Anterior, persoana impozabilă era obligată să solicite înregistrarea în scopuri de TVA dacă cifra de afaceri atingea sau depășea plafonul de scutire.

Totodată, la art.316 din Codul fiscal a fost reglementată data de la care se consideră valabilă înregistrarea în scopuri de TVA. Anterior, această dată era reglementată de normele metodologice. „Trebuie precizat că, în cele mai multe situații a fost modificată data de la care devine valabilă înregistrarea în scopuri de TVA”, precizează inițiatorii, în Referatul de aprobare.

Potrivit prevederilor art.316 alin.(11) lit.b) din Codul fiscal, înregistrarea în scopuri de TVA se consideră valabilă începând cu data depășirii plafonului de scutire, prevăzut la art.310 alin.(1) din Codul fiscal, în situația în care persoana impozabilă cu sediul activității economice în România care realizează o activitatea economică ce implică operațiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, cu locul în România solicită înregistrarea în scopuri de TVA, întrucât depășește plafonul de scutire în cursul anului.

De asemenea, prin modificările aduse art.310, respectiv prin introducerea alin.(62), s-a prevăzut că, dacă persoana impozabilă deja înregistrată în scopuri de TVA constată că a solicitat înregistrarea cu întârziere, aceasta trebuie să solicite modificarea datei înregistrării în scopuri de TVA, astfel încât data înregistrării în scopuri de TVA să fie data depășirii plafonului.

În ceea ce privește persoanele impozabile care au sediul activității în afara României, având în vedere introducerea regimului special de scutire pentru întreprinderi mici, prin modificările aduse art.316, coroborate cu noile prevederi ale art.3102 din Codul fiscal, s-a prevăzut că persoana impozabilă cu sediul activității în afara României, care aplică în România regimul special de scutire, poate solicita înregistrarea în scopuri de TVA la data încetării aplicării regimului special de scutire. Persoana impozabilă care este înregistrată în scopuri de TVA în România solicită anularea înregistrării în scopuri de TVA în România, în vederea aplicării în România a regimului special de scutire pentru întreprinderi mici. De asemenea, prin modificarea art.317 din Codul fiscal, s-a prevăzut obligația înregistrării în scopuri de TVA pentru achiziții intracomunitare a persoanelor impozabile care aplică regimul special de scutire pentru întreprinderi mici.

Potrivit art.III din ordonanța de urgență, prevederile au intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2025.

„Pentru aplicarea acestor prevederi legale, întrucât persoanele impozabile solicită, potrivit prevederilor art.316 alin.(1), alin.(2), alin.(4) sau alin.(6) din Codul fiscal, înregistrarea în scopuri de TVA prin depunerea declarațiilor de înregistrare fiscală/ de mențiuni, este necesară modificarea unor rânduri din aceste formulare, precum și introducerea altor rânduri”, precizează inițiatorii proiectului.

În acest context, formularele care au fost adaptate la noile reglementări sunt:

 010 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică”;

▪ 013 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care desfășoară activitate în România prin unul sau mai multe sedii permanente”;

▪ 015 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru contribuabilii nerezidenți care nu au sediu permanent în România”;

▪ 016 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România”;

▪ 020 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice române și străine care dețin cod numeric personal”;

▪ 030 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal”;

▪ 040 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru instituțiile publice”;

▪ 070 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere”;

▪ 093 „Declarație de înregistrare în scopuri de TVA/Declarație de mențiuni pentru persoanele impozabile care au sediul activității economice în afara României, dar sunt stabilite în România prin sedii fixe”;

▪ 700 „Declarație pentru înregistrarea/modificarea în mediu electronic a mențiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum și pentru radierea înregistrării fiscale”.

La formularele de declarații care se depun de persoanele impozabile cu sediul activității în România (010, 016, 020, 040, 070 și 700) au fost modificate unele rânduri din Secțiunea „Date privind înregistrarea în scopuri de TVA și vectorul fiscal privind TVA”, Subsecțiunea I „Înregistrarea în scopuri de TVA”, după cum urmează:

▪ înlocuirea sintagmei „urmează să atingă sau să depășească” (de la rândul 1.2) și a sintagmei „prin atingerea sau depășirea” (de la rândul 1.6., în vechea numerotare a rândurilor) cu sintagma „urmează să depășească”, respectiv „prin depășirea”;

▪ eliminarea rândurilor 1.4 și 1.8 privind „Înregistrarea în scopuri de TVA ca urmare a efectuării de operațiuni rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România, conform art.297 alin.(4) lit.b) și d) din Codul fiscal”;

▪ completarea, după rândul „Înregistrare în scopuri de TVA prin depășirea plafonului de scutire prevăzut la art.310 alin. (1) din Codul fiscal” (actual rândul 1.5), cu un nou rând în care persoana impozabilă să înscrie „Data depășirii plafonului”, în vederea stabilirii datei de la care devine valabilă înregistrarea în scopuri de TVA;

▪ completarea cu un nou rând, prin bifarea căruia, persoana impozabilă deja înregistrată în scopuri de TVA care constată că a solicitat înregistrarea cu întârziere, să poată solicita modificarea datei înregistrării în scopuri de TVA, astfel încât data înregistrării în scopuri de TVA să fie data depășirii plafonului, potrivit art.310 alin.(6^2) din Codul fiscal.

La formularele de declarații care se depun de persoanele impozabile stabilite în afara României (013, 015, 030 și 093), modificările se referă la:

▪ introducerea unui rând privind înregistrarea în scopuri de TVA, după încetarea aplicării regimului de scutire prevăzut la art.3102 din Codul fiscal;

▪ completarea cu un nou rând, prin bifarea căruia persoana impozabilă renunță la înregistrarea în scopuri de TVA, în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art.3102 din Codul fiscal;

▪ completarea cu rânduri prin care persoana impozabilă nestabilită în România, care aplică regimul special de scutire pentru întreprinderi mici, solicită înregistrarea în scopuri de TVA pentru achiziții intracomunitare, potrivit art.317 din Codul fiscal.

De asemenea, au fost adaptate, în mod corespunzător, instrucțiunile de completare pentru formularele de declarații de mențiuni menționate.

Continuare

ECONOMIE

APIA: Sprijin financiar de peste 2,5 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit 2,54 milioane de lei sprijin pentru crescătorii de animale.

„Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna august 2025”, se arată într-un comunicat al APIA, citat de Agerpres. Potrivit APIA, suma plătită este în valoare de 2,54 milioane de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare.

Continuare

ECONOMIE

A fost stabilită Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis aferentă Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului

Prin Ordinul nr. 2.193/2025 al ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, publicat în Monitorul Oficial nr. 995 din 29 octombrie 2025, a fost aprobată Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului.

Obiectivul general al schemei de minimis îl constituie stimularea dezvoltării meșteșugurilor și a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meșteșugari și artizani, care își desfășoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociațiilor ori al altor organizații, în special în localitățile rurale, dar și în cele urbane, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operații executate manual în practicarea lor și relansarea serviciilor și a produselor realizate de aceștia, în special a celor cu specific tradițional, inclusiv obiecte de artă populară și artizanat, promovarea acestor produse și servicii pe piețele naționale și internaționale.

Programul constă în organizarea Târgului național pentru artizanat și meșteșuguri pe o durată cuprinsă între minimum 3 zile și maximum 5 zile. Perioada de desfășurare a târgului, precum și locația vor fi afișate pe site-ul instituției înainte de desfășurarea evenimentului.

În cadrul Târgului național, beneficiarii eligibili vor putea prezenta produsele proprii (meșteșugărești și/sau de artizanat) și vor putea desfășura activități economice în condițiile legislației în vigoare.

Beneficiarii prezenți la târg vor putea organiza la standul propriu pentru vizitatorii interesați sesiuni de ateliere de lucru. În cadrul atelierelor de lucru artizanii și meșteșugarii vor explica și demonstra practic cum se pregătesc și se obțin produsele lor: covoare țesute manual, covoare înnodate, confecționarea iilor, tapiserii, ștergare; împletituri – sfoară, nuiele, fibre vegetale; ateliere de olărit, țesut, broderie, dantelărie, ceramică tradițională și decorativă, iconografie, confecționarea de păpuși folclorice, încondeierea ouălor, confecționarea măștilor, prepararea culorilor vegetale și vopsirea materialelor tradițional, confecționarea articolelor din piele, din fier, articolelor din sticlă, articolelor din lemn; atelier de restaurare; atelier de prelucrarea lemnului și mic mobilier artizanal, creație bijuterii etc.

Atelierele de lucru menționate și altele din acest domeniu trebuie să respecte tradiția populară atât în ceea ce privește modul de prelucrare a materialelor folosite, cât și în produsul final.

Acțiunile desfășurate în cadrul Programului sunt: • organizarea unui târg național al meșteșugarilor și artizanilor sub forma unei expoziții cu vânzare; • organizarea de seminarii, mese rotunde, ateliere de lucru și prezentări în scopul promovării produselor și serviciilor realizate de către artizani și meșteșugari, câștigării de piețe interne și externe noi pentru acest tip de produse și servicii, creșterii numărului întreprinzătorilor de succes și al îmbunătățirii competențelor antreprenoriale, obținerii vizibilității pe piață atât a meșteșugarilor, cât și a produselor și serviciilor furnizate de aceștia, promovării serviciilor și produselor realizate apelându-se la tehnologii simple și având o componentă de prelucrare manuală semnificativă, în special utilizându-se tehnologii tradiționale; • activități de promovare a evenimentului, atât înainte de desfășurare, în vederea asigurării unei prezențe consistente a publicului și aplicanților țintă, cât și post-eveniment, în vederea publicității târgului național.

Târgul național pentru artizanat și meșteșuguri va fi organizat de Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii si Turism Brașov. Acțiunile legate de organizarea și desfășurarea Programului se realizează de AIMMT Brașov, direct și/sau prin externalizare în condițiile legii, pe bază de contracte/acorduri de parteneriat încheiate cu persoane fizice și juridice de drept public sau privat, selectați printr-o procedură competitivă, deschisă, transparentă, necondiționată, nediscriminatorie și suficient promovată, în condițiile legii. În vederea desfășurării evenimentului, AIMMT Brașov, în calitate de organizator, va coopera cu instituțiile publice și/sau organizațiile reprezentative ale întreprinderilor mici și mijlocii la nivel național și european.

Din bugetul alocat desfășurării activităților specifice Programului se pot suporta următoarele cheltuieli eligibile: realizare și mentenanță aplicație electronică de înscriere și gestiune program, publicitate tv și radio, editare de broșuri, editare de materiale de promovare și prezentare, editare/multiplicare de materiale pentru conferințe, seminare, mese rotunde, workshopuri și prezentări, închiriere spații, utilități, amenajare standuri și spații de conferințe, achiziție sau închiriere mijloace fixe și/sau obiecte de inventar necesare desfășurării evenimentului, transmitere de invitații, onorarii traineri, cheltuieli de protocol, cheltuieli aferente deplasării și cazării artizanilor și meșteșugarilor, cheltuieli pentru promovare în mediul online si social media, realizare content, realizare site eveniment, realizare identitate vizuală eveniment, realizare/promovare spot video eveniment, realizare grafică, închiriere corturi/pavilioane pentru evenimente în aer liber, promovare indoor/outdoor, organizarea de spectacole artistice în incinta și pe perioada târgului, organizarea de ateliere de lucru ale meștesugarilor, organizarea de conferințe, seminare, mese rotunde, workshopuri, prezentări, întâlniri de lucru pentru dezvoltarea programelor pentru meșteșuguri și artizanat, precum și alte cheltuieli necesare organizării manifestărilor din cadrul evenimentului.

Schema este valabilă până la 31 decembrie 2027; plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2028. Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2025 este de 900.000 lei. Prin implementarea Programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 100 de beneficiari în anul 2025.

Bugetul estimat pentru implementarea măsurii în intervalul 2024-2027 este de 4 milioane lei, reprezentând câte 1 milion lei pentru fiecare an, numărul estimat de beneficiari pentru această perioadă fiind de 400, reprezentând câte 100 pentru fiecare an.

Se asigură participarea gratuită la târg pentru aplicanții selectați în urma înscrierii electronice în cadrul programului. Vor fi suportate cheltuieli pentru cazarea și transportul beneficiarilor și al produselor acestora la/de la eveniment în sumă forfetară de 2500 lei/beneficiar. În cazul beneficiarilor reprezentați de societăți cooperative, inclusiv societăți cooperative meșteșugărești mixte, de asociații sau fundații, suma forfetară de 2500 lei se acordă fiecărui expozant înscris distinct în aplicația electronică de către beneficiar, în limita a maximum 10 expozanți înscriși de aceeași organizație. Decontarea se va face în baza cererii beneficiarului și a procesului verbal de participare la eveniment.

Continuare
ECONOMIEacum o oră

ANAF a modificat o serie de acte normative privind înregistrarea/anularea înregistrării în scopuri de taxă pe valoarea adăugată și privind declararea taxei pe valoarea adăugată

ECONOMIEacum o oră

APIA: Sprijin financiar de peste 2,5 milioane lei pentru crescătorii de animale

ECONOMIEacum o oră

A fost stabilită Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis aferentă Programului național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului

ECONOMIEacum o zi

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna noiembrie 2025

ECONOMIEacum o zi

ANCOM: Furnizorii de servicii de telecomunicații au obligația să informeze utilizatorii despre condițiile de încheiere a contractelor online

ECONOMIEacum o zi

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna noiembrie 2025

ECONOMIEacum 2 zile

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă, prin apeluri false în numele unor instituții sau autorități

ECONOMIEacum 2 zile

MMAP: 18 ferme mixte din zece județe, selectate pentru a deveni „ferme-model” în urma investițiilor de mediu

ECONOMIEacum 2 zile

AFM: Bugetul pentru autovehiculele cu motoare termice și hibride din Programul Rabla Auto 2025 – persoane fizice va fi suplimentat cu 45 de milioane de lei

ECONOMIEacum 3 zile

Modificări la Schema de ajutor de minimis „Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale” din cadrul PNRR

ECONOMIEacum 3 zile

MF: Proiectul de act normativ privind punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european, în consultare publică

ECONOMIEacum 3 zile

PR Nord-Est: Ghidul Solicitantului pentru „Sprijinirea investițiilor care vizează reconstrucția ca răspuns la un dezastru natural care se produce în perioada 1 ianuarie 2024–31 decembrie 2025”, în consultare publică

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%