ECONOMIE
MMSS propune noi reglementări în domeniul pensiilor publice

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) propune o serie de măsuri în domeniul pensiilor publice, printr-un proiect de Ordonanță de Urgență lansat în dezbatere publică. Inițiatorii menționează, în Nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ, că, potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora.
Potrivit metodologei prevăzute de legislația în vigoare, angajatorii care dețin avize de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite au obligația de a elabora, până la data de 1 septembrie 2023, planul de prevenire și protecție corespunzător acestor locuri de muncă, care să asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor, astfel încât locurile de muncă respective să se încadreze în condiții normale. De asemenea – precizează MMSS – potrivit prevederilor art. 30 alin.(2) din același act normativ, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, la intervale de 5 ani printr-o procedură stabilită prin Hotărâre a Guvernului.
Prin HG nr. 924/2017 pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a fost reglementată ultima procedură de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale de muncă. Prin OUG nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, s-a creat cadrul legal pentru încheierea unui contract de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă, pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale. Termenul până la care poate fi încheiat un astfel de contract de asigurare este 1 septembrie 2023.
De asemenea, în Nota de fundamentare se subliniază că, prin OUG nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 362/2022, s-a creat cadrul legal în vederea suplimentării numărului maxim de posturi al Casei Naționale de Pensii Publice cu 1.000 de posturi încadrate în categoria funcțiilor contractuale, pentru o perioadă determinată, respectiv până la data de până la data de 31 august 2023 pentru evaluarea pensiilor din sistemul public de pensii.
În acest context, prin noul proiect de act normativ se propune modificarea art.29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, în sensul că locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă, în baza avizelor a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 1 septembrie 2023 sunt locuri în condiții deosebite de muncă, potrivit legii. Perioada de activitate desfășurată în locurile de muncă pentru care au fost emise avize pentru încadrarea în condiții deosebite de muncă constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează contribuția de 4% potrivit prevederilor art. 138 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
De asemenea se propune modificarea art. 30 alin. (2) din același act normativ astfel: locurile de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) încadrate în condiții speciale de muncă în baza avizelor obținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilită prin Hotărâre a Guvernului sunt locuri de muncă în condiții speciale de muncă, potrivit legii.
De asemenea, proiectul de act normativ propune modificarea OUG nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021, în sensul că, până la data de 31 decembrie 2024, persoanele prevăzute la art. I pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă. Plata contribuției de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 decembrie 2024.
Totodată se propune modificarea OUG nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 362 din 19 decembrie 2022, potrivit căreia termenul de încadrare în categoria funcțiilor contractuale prevăzut la art. 1 se prelungește până la data de 31 august 2024.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat aici.
ECONOMIE
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.
Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).
Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv: ▪ Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.
Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);
▪ Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);
▪ Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);
▪ Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);
▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).
Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
-
ECONOMIEacum 16 ore
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie
-
ECONOMIEacum 17 ore
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025
-
ECONOMIEacum 17 ore
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)
-
ECONOMIEacum 18 ore
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025