ECONOMIE
Varianta actualizată a Strategiei Energetice a României 2025-2035 include menținerea unor prețuri accesibile la energie
Versiunea actualizată a Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050, prevede, printre altele, menținerea unor prețuri accesibile și susținerea competitivității economice, dezvoltarea capacităților de stocare a energiei și încurajarea creșterii consumului intern în condiții de eficiență, menționează Ministerul Energiei într-un comunicat de presă citat de Agerpres. Proiectul „Strategiei Energetice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050”, în variantă actualizată, poate fi consultat pe pagina de Internet a Ministerului Energiei, la secțiunea „Transparență și integritate – Transparența decizională”.
„Facem încă un pas în adoptarea unei strategii naționale care va ghida dezvoltarea sectorului energetic într-un mod coerent, bine planificat. Ultima strategie energetică a fost adoptată acum 17 ani, pentru perioada 2007-2020. Aveam deci o necesitate stringentă să adoptăm un nou document programatic. Printre noutățile Strategiei față de documentele programatice precedente aș enumera: imperativul garantării securității energetice a Republicii Moldova, accentul pe scăderea prețurilor energiei pentru consumatori casnici și industriali, dezvoltarea capacităților de stocare, securitate cibernetică și construirea unui lanț de aprovizionare local cu tehnologii și materiale necesare tranziției verzi. Menționez că această Strategie a fost elaborată de experții din Ministerul Energiei, alături de cei din companiile și instituțiile din subordine, precum și de membrii Consiliului Onorific pentru Energie. Nu a fost folosit niciun leu de la bugetul public pentru consultanță externă”, a transmis, în comunicatul citat, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
În viziunea ministerului de resort, în contextul necesității de accelerare a tranziției verzi și de îmbunătățire a securității energetice, noua Strategie Energetică a României își propune să asigure complementaritatea între: menținerea unor prețuri accesibile și susținerea competitivității economice; tranziția graduală de la combustibili fosili la surse de energie regenerabilă și/sau cu emisii reduse de carbon; dezvoltarea capacităților de stocare; îmbunătățirea eficienței energetice; diversificarea surselor de energie autohtone; întărirea rețelelor de transport și distribuție a energiei; încurajarea creșterii consumului intern în condiții de eficiență; flexibilizarea rețelelor și crearea unei piețe competitive și performanțe care să ofere consumatorilor un rol central.
„România se confruntă cu provocări majore cauzate de fluctuațiile pieței, schimbări climatice și vulnerabilități regionale, amplificate de războiul din Ucraina și de poziția geostrategică la frontieră estică a Uniunii Europene. În aceste condiții, este necesară dezvoltarea unui sector energetic rezilient, capabil să răspundă rapid și eficient în orice tip de criză. România dispune de angajamentul ferm, resursele naturale, financiare și umane pentru modernizarea sectorul energetic și afirmarea drept un lider regional. Sectorul energetic trebuie să fie pregătit să susțină transformarea economiei în ansamblu și să contribuie la îmbunătățirea calității vieții”, notează instituția.
Procesul de consultare publică în ceea ce privește Strategia Energetică a României 2025 – 2035, cu perspectiva anului 2050 s-a derulat în perioada 14 iunie – 13 iulie 2024, iar o dezbatere cu părțile interesate s-a organizat pe data de 3 iulie la sediul Institutului Național de Statistică. În perioada de consultare s-au recepționat 48 de puncte de vedere scrise din partea actorilor interesați, cu sute de sugestii punctuale. Tot în acea perioadă s-a desfășurat consultarea interinstituțională, pentru ca Ministerul Energiei să beneficieze de punctele de vedere ale celorlalte instituții publice cu responsabilități în domeniu.
Potrivit sursei citate, următorii pași spre adoptarea acestui document sunt: declanșarea etapei de încadrare privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, procedura de avizare interinstituțională și adoptarea prin Hotărâre de Guvern.
ECONOMIE
Ministerul Finanțelor propune modernizarea sistemului caselor de marcat: bon fiscal digital, cod QR și reducerea birocrației pentru firme
Ministerul Finanțelor (MF) propune un nou pachet de măsuri pentru modernizarea sistemului aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea creșterii transparenței, digitalizării și reducerii sarcinilor administrative pentru mediul de afaceri. Potrivit unui comunicat al instituției, pin proiectul de HG se propune actualizarea normelor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, aducând schimbări care vizează simplificarea procedurilor pentru mediul de afaceri, în linie cu noile reglementări privind e-Factura și digitalizarea ANAF.
„Prin acest proiect, transformăm bonul fiscal dintr-un simplu document tipărit într-un instrument digital, inteligent, care oferă transparență, siguranță și acces rapid la informații. Introducerea codului QR și a identificatorilor unici și transmiterea datelor către ANAF nu sunt doar măsuri tehnice, sunt pași esențiali către un sistem fiscal mai corect și mai eficient. În același timp, am avut în vedere nevoile reale ale mediului de afaceri. Știm că fiecare drum în plus, fiecare procedură redundantă înseamnă timp pierdut și costuri suplimentare. De aceea, simplificăm procesele, eliminăm obligații administrative inutile și reducem interacțiunile birocratice acolo unde nu mai sunt justificate”, a declarat ministrul de resort Alexandru Nazare, citat în comunicat.
Pentru a permite o tranziție eficientă, proiectul stabilește un termen clar de implementare: operatorii economici vor avea la dispoziție perioada până la 1 noiembrie 2026, pentru a-și adapta sistemele și pentru a transmite noile date către ANAF.
Principalele schimbări propuse sunt următoarele:
▪ Bon fiscal modernizat și digitalizat. Acesta nu va mai fi doar o dovadă tipărită a unei tranzacții, ci un document modern, care va include elemente suplimentare precum codul QR, data și ora emiterii sau un număr unic de identificare. Mai mult, la cererea clientului, bonul va putea conține și codul de identificare fiscală al beneficiarului;
▪ Aliniere la digitalizarea fiscală (e-Factura și sisteme ANAF). Noile reguli urmăresc integrarea completă a aparatelor de marcat în ecosistemul digital fiscal, prin: actualizarea structurii fișierelor XML transmise către ANAF, corelarea cu sistemele naționale de monitorizare fiscală;
▪ Simplificarea relației dintre firme și ANAF: păstrarea unui singur punct de interacțiune administrativă și reducerea birocrației și a costurilor operaționale pentru firme;
▪ Flexibilitate pentru plățile cu cardul. Bonul fiscal nu va mai fi obligatoriu în format tipărit pentru plățile cu cardul, acesta va putea fi generat electronic și oferit la cererea clientului;
▪ Actualizarea codurilor CAEN. Adaptarea legislației la noua clasificare CAEN Rev. 3, pentru a reflecta realitatea economică actuală;
▪ Reducerea termenelor de păstrare pentru registrul special, rapoartele fiscale Z și memoria fiscală, de la 10 ani la 5 ani.
„Prin aceste măsuri, Ministerul Finanțelor urmărește nu doar modernizarea unui sistem tehnic, ci și îmbunătățirea modului de interacțiune dintre stat și mediul economic, în direcția creșterii transparenței, eficienței și orientării către nevoile contribuabililor”, subliniază reprezentanții MF.
ECONOMIE
Modificări la formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor
Prin OPANAF nr. 411/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 260 din 1 aprilie 2026, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a operat modificări la OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal.
După cum se știe, prin Legea nr.245/2025 au fost modificate prevederile art.32 alin. (7) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Referatului de aprobare a noului act normativ, această modificare legislativă impune corelarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”, aprobat prin OPANAF nr. 1699/2021 privind aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu noile prevederi legale.
De asemenea, din considerente de administrare fiscală, au fost necesare modificări ale modelului și conținutului unor formulare, precum și ale instrucțiunilor de completare a altor formulare, aprobate prin OPANAF nr. 1699/2021, după cum urmează:
♦ completarea formularelor „Certificat de înregistrare fiscală” și „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA” pentru a asigura completarea corectă a datelor de identificare a contribuabililor nerezidenți, care sunt subiecți ai unui raport juridic fiscal și care, potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nu au pe teritoriul României domiciliu fiscal.
Ca urmare, în aceste formulare a fost completată sintagma „Domiciliul fiscal” cu varianta „Adresa din țara de rezidență”.
♦ în vederea eliminării erorilor de completare a formularului 060, în instrucțiunile de completare a formularului s-a stabilit o regulă pentru completarea rândului „Denumire” sediu secundar, și anume: denumirea contribuabilului care a înființat sediul secundar, urmată de sintagma „sediu secundar”.
Totodată, în vederea creării posibilității emiterii și în format electronic a Certificatului de înregistrare fiscală și comunicării acestuia prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în cazul contribuabililor înrolați în „Spațiul Privat Virtual”, a fost necesară modificarea caracteristicilor de tipărire/editare, a modului de difuzare, de utilizare și de păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”, aprobate prin anexa nr.13 din OPANAF nr.1699/2021.
Prin urmare, s-a stabilit ca certificatul de înregistrare fiscală să poată fi emis fie în format letric, fie în format electronic. Certificatul de înregistrare fiscală emis în format electronic va fi comunicat contribuabililor exclusiv prin serviciul „Spațiul Privat Virtual”, potrivit procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanță între organul fiscal central și contribuabili, atât în cazul înregistrării fiscale a unui sediu secundar, cât și în cazul modificărilor intervenite în datele declarate inițial și înscrise în certificatul de înregistrare fiscală.
În acest context, prin OPANAF nr. 411/2026 a fost modificat OPANAF nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor și a tipurilor de obligații fiscale care formează vectorul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
▪ modificarea instrucțiunilor de completare a formularului (060) „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru sediile secundare”;
▪ modificarea anexei nr.11 „Certificat de înregistrare în scopuri de TVA”;
▪ modificarea anexei nr.12 „Certificat de înregistrare fiscală”;
▪ modificarea, în anexa nr.13 la Ordin, a caracteristicilor de tipărire/editare, modului de difuzare, de utilizare și păstrare a formularului „Certificat de înregistrare fiscală”.
ECONOMIE
Mai mult de 90% dintre români cred că au nevoie de competențe AI pentru a avansa în carieră
Peste 90% dintre români sunt de părere că au nevoie de competențe legate de Inteligența Artificială (AI) pentru a rămâne relevanți în carieră, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, citat de Agerpres. Conform datelor analizate de NewTech Academy în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC) la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, românii consideră că utilizarea instrumentelor AI este o abilitate profesională esențială și manifestă un interes puternic față de recalificarea în IT.
Totodată, 40% dintre respondenți iau în considerare o reconversie profesională către sectorul IT în viitorul apropiat, ceea ce reflectă necesitatea unor programe educaționale adaptate la noile standarde digitale.
„Peste 90% dintre participanții la studiu au declarat că au nevoie de competențe AI pentru a rămâne relevanți în carieră. Acest rezultat confirmă faptul că AI a încetat să mai fie o tehnologie de nișă, fiind privit ca un standard obligatoriu în profesiile momentului”, se menționează în cercetare.
În același timp, 55% din totalul celor chestionați consideră că o meserie în IT este oportună în contextul actual al pieței, iar atunci când au fost întrebați ce direcție specifică din IT i-ar atrage, respondenții au indicat o preferință clară pentru rolurile care îmbină creativitatea cu tehnologia: Digital Marketing și Graphic Design. De asemenea, securitatea cibernetică și analiza de date au reprezentat nișe tehnice solide către care se îndreaptă unii dintre candidați.
Potrivit sursei citate, aproape un sfert (24%) dintre respondenți vizează în mod direct un salariu mai mare, în timp ce alți 20% sunt motivați de pachetele de beneficii atractive pe care le percep ca fiind un atu al sectorului IT. Astfel, investiția în educația digitală și competențele AI se traduce, ulterior, printr-un randament financiar direct și stabil, subliniază realizatorii studiului.
Sondajul, realizat de NewTech Academy în colaborare cu ANC, la nivelul platformei europene pentru educația adulților EPALE, a inclus un eșantion de 770 de respondenți din România, majoritatea cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani.
Aceștia reprezintă categorii, precum: studenți, specialiști în marketing, publicitate & PR, profesioniști din E-commerce, IT & Software Development, retail, educație și finanțe.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 8 oreCECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan
-
PROFESIA CONTABILĂacum 8 oreCECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
-
PROFESIA CONTABILĂacum 8 oreCECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
-
PROFESIA CONTABILĂacum 8 oreCECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi
-
PROFESIA CONTABILĂacum 8 oreCECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
