ECONOMIE
Ministerul Energiei va finanța o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii
Ministerul Energiei va finanța o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii, care vor ajuta la echilibrarea sistemului energetic național și vor permite să beneficiem de energia regenerabilă și atunci când nu bat vântul sau soarele, a anunțat ministrul de resort, Sebastian Burduja, citat de Agerpres. Ministrul Energiei a prezentat, miercuri, în cadrul ședintei de Guvern, lista propunerilor de investiții prioritare, finanțate prin Fondul pentru modernizare (FM), care va transmisă către Banca Europeană de Investiții în vederea finanțării.
În vederea obținerii finanțării prin Fondul pentru Modernizare, Ministerul Energiei a inițiat 3 propuneri de investiții prioritare, la care se adaugă alte 3 propuneri venite din partea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) și o propunere de investiții din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
„Fondul pentru Modernizare reprezintă o oportunitate uriașă pentru România. De la începutul mandatului meu, prin acest fond, am reușit să atragem miliarde de euro pentru tranziția energetică către o energie mai sigură, mai ieftină și mai verde pentru toți românii”, a declarat Ministrul Energiei, în comunicat. El a subliniat că aceste fonduri europene nerambursabile merg direct în economia românească, iar principalii beneficiari sunt firmele românești, entitățile publice și comunitățile locale.
„Suntem mândri în mod special de apelul pentru finanțarea capacităților de producție în cogenerare, inclusiv CET-urile din București fiind eligibile pentru a fi modernizate după 60-70 de ani de la punerea în funcțiune. La fel de important, ne respectăm promisiunea și vom finanța o nouă schemă de sprijin pentru stocarea în baterii, care vor ajuta la echilibrarea sistemului energetic național și ne vor permite să beneficiem de energia regenerabilă și atunci când nu bat vântul sau soarele. Nu în ultimul rând, solicităm creșterea finanțării pentru producția de energie verde, pentru a acoperi toate cele peste 1400 de proiecte eligibile deja depuse de primării, universități etc., depășind suma de 650 de milioane euro pentru acești beneficiari”, a declarat ministrul, în comunicat.
Potrivit acestuia, toate aceste proiecte vor face România mai sigură în sectorul energetic, dar vor conduce și la prețuri mai bune la facturile românilor.
„Dincolo de evoluția de pe piețele spot, facturile sunt plafonate până la 1 aprilie 2025. Dar este important ca până atunci să punem în funcțiune cât mai multe capacități noi sau modernizate și să finalizăm proiectele începute. Investițiile înseamnă mii de noi locuri de muncă și șansa de a renaște industria românească pentru sectorul energetic. Pentru toate aceste motive, ne-am propus să stabilim un nou record pentru evaluarea și contractarea proiectelor în timpul cel mai scurt, astfel încât să semnăm toate contractele aferente acestor investiții până la finalul acestui an”, a subliniat Sebastian Burduja.
În ceea ce privește propunerile de investiții prioritare ale României pentru sesiunea de toamnă a Comitetului pentru Investiții al FM, pe listă se află: Schema de ajutor de stat privind sprijinirea dezvoltării de capacități de producție pe gaz, flexibile, pentru producerea de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, inițiată de Ministerul Energiei și pentru care se solicită în această sesiune plata integrală, în cuantum de 361,950 milioane euro.
Conform sursei citate, pe lista de propuneri de investiții se mai află Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru Modernizare, inițiată de Ministerul Energiei și pentru care se solicită în această sesiune plata integrală, în cuantum de 150 milioane euro.
Lista continuă cu Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru solicitanții din sectorul public, inițiată de Ministerul Energiei și pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranșe în valoare de 160 milioane euro (din totalul finanțării solicitate de 200 milioane euro).
Potrivit Ministerului Energiei, o prioritate este și Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei, inițiată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranșe în valoare de 70 milioane euro (din totalul finanțării solicitate de 200 milioane euro).
Totodată, ministerul menționează Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare, inițiată de MADR și pentru care se solicită în această sesiune plata celei de-a doua tranșe în valoare de 50 milioane euro (din totalul finanțării FM de 500 milioane euro).
O altă prioritate este reprezentată de achiziția de material rulant M4 (12 trenuri de metrou și sistem de siguranță și automatizare), inițiată de MTI pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranșe în valoare de 51,63 milioane euro (din totalul finanțării solicitate de 165,15 milioane euro).
Pe listă pe lista de propuneri de investiții se mai află Electrificarea liniilor de cale ferată (Constanța – Mangalia, Rădulești – Giurgiu Nord și Chiajna – Jilava), inițiată de MTI pentru care se solicită în această sesiune plata primei tranșe în valoare de 39,82 milioane euro (din totalul finanțării solicitate de 89,26 milioane euro).
Finanțarea din Fondul pentru Modernizare se face pe baza propunerilor de investiții pe care statele beneficiare le transmit BEI pentru evaluare, urmând ca, în urma analizei și recomandărilor, Comitetul pentru investiții al FM să aprobe finanțarea acestora. Comitetul pentru investiții se reunește de două ori pe an, iar, în acest moment, România pregătește portofoliul de proiecte ce urmează a fi transmise în sesiunea de toamnă, care va avea loc în data de 22 octombrie 2024.
ECONOMIE
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.
Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.
ECONOMIE
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.
Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.
Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.
Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).
Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.
Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.
ECONOMIE
Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată
A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.
Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care: ▪ ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.
Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.
Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; ▪resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum o zi
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 2 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
ECONOMIEacum 2 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
ECONOMIEacum o zi
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
PROFESIA CONTABILĂacum 3 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil
-
ECONOMIEacum o zi
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente