PROFESIA CONTABILĂ
Simpozionul „Pavel Ciuce”, ediția a XXII-a: Profesioniștii contabili, în sprijinul sustenabilității și competitivității

În perioada 11-13 octombrie 2024, Filiala Arad a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a organizat, la Moneasa, cea de-a XXII-a ediție a Simpozionului „Pavel Ciuce”, evenimentul profesional-academic cu tradiție pentru profesioniștii contabili din întreaga țară. Sustenabilitatea, pilon al competitivității. Rolul profesioniștilor contabili în dezvoltarea de afaceri durabile a fost tema ediției din acest an, care a reunit profesioniști contabili, cercetători și cadre didactice universitare.
Transformarea digitală, trecerea la raportarea ESG (mediu, social, de guvernanță), reprezintă pe de o parte provocări, iar pe de altă parte, noi oportunități pentru evoluția contabilității și dezvoltatea durabilă a afacerilor. Tot mai multe afaceri își asumă un rol activ în acest sens, integrând sustenabilitatea în strategiile de dezvoltare, aceasta devenind esențială pentru a asigura competitivitatea businessurilor în lanțul de valoare globală.
Profesioniștii contabili au un rol esențial în realizarea unei raportări extinse, fiind liderii strategici care, nu doar monitorizează și raportează performanțele financiare ale companiei, ci contribuie în acest sens la dezvoltarea și implementarea de măsuri sustenabile.
În deschiderea oficială au fost prezentate teme de actualitate. Rolul raportării de sustenabilitate în educația contabilă, adaptarea pregătirii profesionale a contabililor pentru a sprijini dezvoltarea durabilă a afacerilor au făcut subiectul discuțiilor din prima zi a simpozionului. Cea de-a doua zi a găzduit două paneluri de discuții. Primul panel s-a concentrat pe intersecția dintre contabilitate, fiscalitate și sustenabilitate, oferind o perspectivă asupra modului în care practici financiar-contabile și fiscale responsabile pot sprijini dezvoltarea afacerilor sustenabile. Cel de-al doilea a explorat impactul tehnologiei și inteligenței artificiale asupra profesiei contabile, cu un accent deosebit pe nevoia de digitalizare și adoptarea de practici ce susțin economia circulară, teme relevante în peisajul economic actual.
Ultima zi a simpozionului a concluzionat dezbaterile, subliniind nevoia de a reflecta asupra subiectelor de mare importanță pentru profesie, pentru mediul economic, ce au fost înscrise pe agenda evenimentului. Cu această ocazie a fost subliniată încă o dată importanța implicării profesioniștilor contabili în dezvoltarea de afaceri sustenabile, transformând provocările economice și sociale în oportunități.
Teme dezbătute în cadrul celei de-a XXII-a ediție a Simpozionului „Pavel Ciuce”:
❖ Raportarea de sustenabilitate și impactul asupra educației contabile
Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior al CECCAR; prof. univ. dr. Adriana-Florina Popa
❖ Pregătirea contabililor pentru asigurarea unui viitor sustenabil. Evaluarea integrării cunoștințelor și abilităților necesare raportărilor de sustenabilitate în educație
Conf. univ. dr. Nicolae Bobițan; conf. univ. dr. Diana Dumitrescu
❖ Controverse privind reflectarea în contabilitatea întreprinderilor sociale a unor operațiuni
Ec. Maria Mornea
❖ Factorii determinanți ai cotei efective de impozitare
Prof. univ. dr. Radu Ciobanu; prof. univ. dr. Adriana Florina Popa; conf. univ. dr. Daniela Nicoleta Sahlian
❖ Obligații declarative și de plată privind impozitarea veniturilor din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportive
Prof. univ. dr. Lucian Cernușca
❖ Strategia României privind economia circulară, provocări în profesia contabilă
Dr. ec. Elena Stănciulescu; conf. univ. dr. Mihai Vuță
❖ Dezvoltarea contabilității prin automatizare și inteligență artificială
Prof. univ. dr. Claudiu Brândaș; ec. Ioan Minda
❖ Efectele adoptării și adaptării tehnologiilor bazate pe inteligența artificială asupra unui sistem informatic de tip ERP
Lect. univ. dr. Viorel Costin Banța; conf. univ. dr. Raluca Florentina Crețu; conf. univ. dr. Gabriel Ilie Staicu
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR, la FestiPAD: Unlock your potential. Turbocharge your career in accounting and finance!
Miercuri, 18 martie a.c., CECCAR a participat la FestiPAD – noul format al Practical Accounting Days, organizat de ASCIG –, un concept care marchează tranziția de la târgul clasic de joburi la un mini festival cu activități interactive, accentul fiind pus pe interacțiunea directă dintre studenți, organizații și companii.
Evenimentul a adus în prim-plan un format interactiv, orientat spre dialog direct. În acest context, prezența CECCAR a avut ca obiectiv apropierea tinerilor de profesia contabilă. Pentru noua generație, alegerea unei cariere pornește de la o întrebare esențială: în ce măsură aceasta corespunde propriilor abilități și interese. În acest context, profesia contabilă își evidențiază tot mai clar diversitatea și relevanța, oferind multiple direcții de dezvoltare și oportunități adaptate diferitelor profiluri și aspirații profesionale.
Mesajul transmis de CECCAR a fost construit în această direcție, evidențiind faptul că profesia contabilă depășește sfera activităților de rutină și oferă oportunități multiple de dezvoltare. Aceasta asigură acces la domenii variate – de la business și tehnologie până la industrii creative – și contribuie la formarea unor competențe transferabile, relevante într-un context economic dinamic.
Dialogul cu studenții a confirmat tendințele evidențiate la nivel internațional: alegerea unei cariere este influențată în principal de alinierea cu abilitățile și interesele personale, de posibilitatea menținerii unui echilibru între viața profesională și cea personală, precum și de oportunitățile de învățare continuă. În acest context, profesia contabilă se aliniază acestor așteptări, oferind oportunități reale de dezvoltare și un parcurs profesional flexibil.
Reprezentanții CECCAR au subliniat importanța acestei schimbări de perspectivă, prezentând contabilitatea ca pe o oportunitate de dezvoltare profesională, în acord cu transformările mediului de business și ale economiei.
Un punct central al discuțiilor l-a constituit Stagiul CECCAR, parcurs aplicat de formare, organizat în conformitate cu standardele internaționale și orientat spre dezvoltarea de competențe relevante. Acesta reprezintă un pas esențial în consolidarea unei cariere în domeniul financiar-contabil. Participarea la FestiPAD se înscrie în demersurile CECCAR de a aduce profesia contabilă mai aproape de tineri, prin evidențierea caracterului său actual – o profesie conectată la tehnologie, la mediul de afaceri și la procesele decizionale.
Abonează-te la newsletterul #EmpoweringYourFuture pentru a afla informații privind accesul la profesie.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Concursul Business Plan – performanță și spirit antreprenorial la nivel județean
Competiția Business Plan – etapa județeană, aferentă anului școlar 2025–2026, s-a desfășurat la Baia Mare și a reunit elevi din liceele maramureșene care studiază prin metoda firmelor de exercițiu (FE).
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Creșterea relevanței formării profesionale inițiale prin anticiparea nevoilor de formare profesională pe piața muncii, finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, implementat de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.
Planurile de afaceri înscrise în competiție au fost evaluate de o comisie formată din reprezentanți ai mediului educațional, academic și de afaceri, din care a făcut parte și președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel.
La etapa județeană au participat patru firme de exercițiu: F.E. Pallas și F.E. Revoire – Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, F.E. Perfect Events – Liceul Tehnologic „Marmația” din Sighetu Marmației și F.E. Eclat de Passion – Liceul Teologic Penticostal din Baia Mare.
Competiția a oferit elevilor oportunitatea de a aplica, în mod practic, cunoștințele dobândite, de a-și dezvolta competențele antreprenoriale și de a înțelege mecanismele mediului economic real.
Pe locul I s-a clasat firma de exercițiu F.E. Eclat de Passion – Liceul Teologic Penticostal din Baia Mare, care va reprezenta județul Maramureș la etapa regională a competiției.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Constanța: „Femeia și Cariera” – ediția a IV-a, un eveniment dedicat businessului feminin și valorilor profesiei contabile
Filiala CECCAR Constanța a organizat, începutul lunii martie, la Cazinoul din Constanța, cea de-a patra ediție a evenimentului Femeia și Cariera, inițiativă dedicată promovării rolului femeii în profesia contabilă și în mediul economic.
Evenimentul a fost găzduit de președintele Consiliului Filialei CECCAR Constanța, Elena Vlad, și a reunit invitați din administrația publică, din conducerea organismului profesional, precum și membri ai filialei. Au fost prezenți viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, și președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena Ecaterina Chivu. Totodată, au participat reprezentante ale edițiilor anterioare, alături de membri ai Consiliului filialei, ai Comisiei de disciplină și experți contabili.
Tema ediției din acest an, Povestea Cazinoului din Constanța, a adus în atenție istoria și semnificația uneia dintre cele mai reprezentative clădiri ale orașului, prezentarea fiind susținută de ghidul locației. În același timp, cadrul evenimentului a favorizat dialogul profesional și schimbul de experiență între participanți.
În cadrul manifestării a avut loc și ceremonia de depunere a jurământului de către 17 noi membri care au dobândit calitatea de expert contabil, moment care a marcat integrarea acestora în comunitatea profesională și asumarea valorilor și responsabilităților specifice profesiei.
În intervenția sa, președintele Consiliului filialei a subliniat contribuția semnificativă a femeilor în dezvoltarea profesiei contabile, evidențiind rolul acestora în susținerea mediului de afaceri și în consolidarea deciziilor economice. „La început de martie nu celebrăm doar venirea primăverii, ci și forța, determinarea și eleganța cu care femeile construiesc cariere de succes în profesia contabilă. Profesia noastră este una a responsabilității, iar faptul că atât de multe femei aleg sa își pună amprenta asupra acestei lumi confirmă cât de valoroasă este contribuția dumneavoastră. Cu mândrie constatăm că majoritatea firmelor de expertiză și de contabilitate sunt conduse de femei și că peste jumătate din experții contabili liber-profesioniști sunt doamne. Dincolo de cifre, însă, vedem zi de zi oameni dedicați, profesioniști care sprijină antreprenorii, iau decizii strategice și contribuie la dezvoltarea mediului economic”, a menționat Elena Vlad.
La rândul său, președintele Consiliului superior al CECCAR a evidențiat, printr-o paralelă cu simbolistica Cazinoului din Constanța, rigoarea și stabilitatea profesiei contabile, precum și rolul esențial al femeilor în consolidarea acesteia. Evenimentul a reconfirmat importanța promovării valorilor profesionale, a dialogului și a recunoașterii contribuției femeilor în cadrul profesiei contabile și al mediului economic. „Clădirile simbolice ale unui oraș nu sunt doar ziduri. Ele sunt martori ai timpului. Iar Cazinoul, asemenea profesiei contabile, a trecut prin epoci diferite, prin perioade de strălucire, dar și prin momente în care rezistența a fost mai importantă decât spectaculozitatea. Profesia contabilă are și ea această discreție solidă. Nu se vede mereu în prim-plan, dar ține în echilibru instituții, companii și, în fond, economia însăși. În această profesie, femeile au devenit de mult timp un pilon esențial. Nu doar prin număr, ci prin modul în care au adus echilibru, rigoare și o atenție pentru detaliu care transformă contabilitatea dintr-o simplă tehnică într-o formă de responsabilitate publică. Când vorbim despre femeia și cariera vorbim, de fapt, despre capacitatea de a construi – de a construi profesii, organizații, comunități și, uneori, chiar generații. De aceea, astfel de întâlniri nu sunt doar momente festive. Sunt și o recunoaștere a unei realități simple: viitorul profesiei se scrie, în mare măsură, prin contribuția femeilor care o practică”, a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR.
