Rețele sociale

ECONOMIE

MADR: A fost aprobat cadrul normativ național pentru implementarea condiționalității sociale

Radio CECCAR FM

Executivul a aprobat astăzi o Hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin intermediul acestui act normativ, instituția stabilește cadrul normativ național necesar implementării condiționalității sociale, care, începând cu 2025, va fi obligatorie pentru toate statele membre UE.

Condiționalitatea socială este o cerință stabilită în legislația europeană (Regulamentul (UE) nr.2115/2021), în temeiul căreia  fermierii care primesc plăți directe sau plăți compensatorii în materie de mediu, climă și bunăstarea animalelor, vor fi supuși, începând cu data de 1 ianuarie 2025, unei sancțiuni administrative, respectiv reducere/excludere a cuantumului subvențiilor, dacă NU îndeplinesc anumite cerințe legate de condițiile de muncă și de încadrare în muncă aplicabile sau nu respectă anumite obligații ale angajatorului, stabilite în legislația națională de transpunere a Directivei (UE) 2019/1152, Directivei 89/391/CEE și a Directivei 2009/104/CE.

Hotărârea de Guvern aprobată astăzi vizează:

  • condiționarea plăților directe sau plăților compensatorii în materie de mediu, climă și bunăstarea animalelor acordate fermierilor, de respectarea normelor privind condiționalitatea socială, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în domeniul legislației privind îmbunătățirea condițiilor de încadrare în muncă și asigurarea respectării obligațiilor angajatorilor, precum și a cerințelor privind securitatea și sănătatea în muncă;
  • exceptarea, în cazul ajutoarelor naționale tranzitorii, a aplicării sancțiunilor pentru nerespectarea normelor privind condiționalitatea socială, alături de normele privind condiționalitatea de mediu;
  • stabilirea termenului și a modalității de aprobare a sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării, de către beneficiarii subvențiilor, a normelor privind condiționalitatea socială, respectiv 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri;
  • reglementarea atribuției APIA de aplicare a acestor sancțiuni, ca urmare a notificării autorităților cu atribuții în controlul și asigurarea respectării normelor din domeniul legislației privind îmbunătățirea condițiilor de încadrare în muncă și asigurarea respectării obligațiilor angajatorilor, precum și a cerințelor privind securitatea și sănătatea în muncă, în condiții ce se stabilesc prin protocol de colaborare;
  • instituirea temeiului legal pentru aprobarea, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, a Ghidului fermierului privind condiționalitatea socială.

ECONOMIE

Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România

Radio CECCAR FM

Ministerul Energiei a anunțat un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România. Investiția va fi realizată de compania românească Sinteza S.A. cu tehnologia patentată de Lockheed Martin, costul total va fi de 50 de milioane de euro, din care 25 de milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile din PNRR.

Astfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, la 20 noiembrie 2024, la București, a fost semnat un Acord de Intenție între compania românească Sinteza S.A. și gigantul internațional Lockheed Martin, pentru utilizarea tehnologiei GridStar® Flow în producția de electrolit negativ pentru baterii de stocare pe termen lung, în prezența lui Sebastian Burduja, ministrul Energiei, E.S Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România și a lui Florin Birta, primarul municipiului Oradea. Prin această colaborare, Sinteza S.A. va construi, la Oradea, o fabrică în valoare de 50 milioane de euro, care va produce anual 30.000 de tone de electrolit negativ. Proiectul susținut prin co-finanțare de 25 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va poziționa România în rândul liderilor europeni în domeniul bateriilor de stocare.

„Tranziția energetică înseamnă șansa României de a avea energie sigură, mai ieftină și mai verde, dar și oportunitatea unică de a revitaliza industria românească. În timpul mandatului meu de aproape un an și jumătate, am reușit alături de echipa de la Ministerul Energiei să atragem aproape 14 miliarde de euro, bani nerambursabili, investiții care vor transforma România în lider regional, vor fi create mii de locuri de muncă, dar poate cel mai important, prețul energiei în România va fi unul corect, competitiv. Îmi doresc ca aceste fonduri să se multiplice în economia românească, iar investițiile să utilizeze cât mai multe echipamente fabricate în România. Sunt convins că România va deveni lider în Europa în producția de baterii, fiind deja unul dintre puținii producători din lume. Prin acest proiect, România atrage un investitor strategic american, cu o tehnologie de vârf, care nu depinde în niciun fel de importuri de materii prime din afara piețelor occidentale, într-un domeniu care crește exponențial la nivel global. Odată finalizată această investiție, țara noastră va avea un avantaj strategic în Uniunea Europeană în dezvoltarea noilor proiecte de energie regenerabilă. Compania românească Sinteza S.A., cu ajutorul tehnologiei Lockheed Martin, va avea un rol important în dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare românești pentru dezvoltarea capacităților de stocare în regiune și nu numai. Pasul de acum concretizează scrisoarea de intenție pe care am semnat-o cu compania Lockheed Martin la Boston, la începutul acestui an, când am vizitat fabrica de baterii din SUA, cu tehnologia GridStar® Flow, inventată de compania americană“, a declarat ministrul de resort Sebastian Burduja.

Tehnologia GridStar® Flow, dezvoltată de Lockheed Martin, reprezintă o soluție inovatoare pentru stocarea energiei curate, cu emisii zero de carbon și o rezistență sporită la perturbări ale rețelei electrice. Noua unitate de producție din Oradea va fi prima de acest fel din Europa și cea mai mare la nivel global, cu lansarea producției planificată pentru vara anului 2026.

„Sunt încântat de perspectivele acestui nou parteneriat în România – primul nostru proiect în sectorul comercial și unul care ajută la realizarea planurilor privind emisiile «net zero» în țară. GridStar Flow este o soluție de ultimă oră pentru securitatea energetică, un element cheie al nevoilor de apărare și securitate ale oricărei națiuni. Prin această nouă inițiativă, România poate deveni un lider regional în acest domeniu important al eficienței și securității energetice“, a declarat Ray Piselli, vicepreședinte pentru Afaceri Internaționale la Lockheed Martin.

Continuare

ECONOMIE

Studiu: Românii preferă depozitele bancare, însă nivelul de participare la piața de capital este redus

Radio CECCAR FM

Persoanele de peste 65 de ani preferă depozitele la termen, iar la polul opus se află tinerii sub 25 de ani, care dispun de resurse financiare limitate, a declarat  Bogdan Negrea, directorul Departamentului Monedă și Bănci în Facultatea de Finanțe din cadrul Academiei de Studii Economice, relatează Agerpres. „Studiul privind economisirea și investițiile în România în context european a avut câteva rezultate interesante, din care v-aș cita în principal două. Primul ar fi că persoanele de peste 65 de ani preferă depozitele la termen, comparativ cu persoanele mai tinere sub 60 de ani. La polul opus se află tinerii sub 25 de ani, 6%, explicația constând în faptul că dispun de resurse financiare limitate ca urmare a lipsei unui job sau a experienței care să le aducă un venit mai ridicat. De asemenea, aș putea să vă spun o altă concluzie din cadrul studiului: din totalul de participanți, ponderea celor de peste 55 de ani cu pensie facultativă a crescut de la 6% la 22%, o creștere din 2011 până în 2024 semnificativă. Cam astea ar fi, să zicem, două principale concluzii ale studiului. Evident, studiul e mult mai stufos, laborios și poate fi consultat în integralitate pe site-ul Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul ASE”, a explicat Bogdan Negrea, cu ocazia lansării rezultatelor cercetării „Comportamentul de economisire și investiție în rândul populației din România în context European”.

Raiffeisen Bank România și Facultatea de Finanțe, Asigurări Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București au prezentat miercuri rezultatele unui proiect de cercetare privind comportamentul de economisire și investiții în rândul populației din România, cu accent pe situația actuală la nivel național, comparativ cu alte țări din UE.

Conform unui comunicat de presă, în materie de economisire, românii preferă depozitele bancare, însă nivelul de participare la piața de capital este redus, România având cel mai mic nivel al alfabetizării financiare din UE.

Depozitele bancare sunt principala formă de economisire în rândul românilor, însă nivelul acestora este cel mai mic comparativ cu cel din alte țări din regiune, precum Bulgaria, Cehia, Polonia sau Croația.

Românii cu vârste mai mari de 65 de ani preferă depozitele la termen comparativ cu persoanele mai tinere, sub 60 de ani. La polul opus se află tinerii sub 25 de ani, care doar în proporție de peste 6% preferă depozitele la termen. Conform datelor analizate, 20% dintre cei care dețin depozite la termen au studii superioare.

Printre factorii care favorizează deținerea unui depozit bancar se numără: nivelul ridicat al educației și al veniturilor și stabilitatea locului de muncă. Cei care locuiesc în zone urbane cu acces la servicii financiare sunt, de asemenea, mai predispuși către deținerea unui depozit la termen.

Numărul românilor care au decis să adere la Pilonul III de pensii a înregistrat o creștere continuă în ultimii ani, totalul activelor nete administrate de cele 10 fonduri de pensii facultative existente în piață depășind 950 milioane de euro. 740.000 de români erau înscriși în Pilonul III de pensii private facultative la mijlocul anului 2024 și, din totalul acestora, ponderea celor de peste 55 de ani cu pensie facultativă a înregistrat o creștere semnificativă de la 6%, în 2011, la 22% în 2024. Însă, în ultimii 13 ani, participarea tinerilor sub 35 de ani la Pilonul III a scăzut, în timp ce participarea celor cu vârste între 30 și 44 de ani s-a menținut relativ stabilă, iar categoria de vârstă mijlocie, 45-54 de ani, a înregistrat o creștere moderată.

În ceea ce privește adeziunea la Pilonul III de pensii, venitul și stabilitatea locului de muncă sunt aspectele cele mai importante în alegerea unei scheme facultative. Pandemia COVID-19 a constituit un punct de inflexiune pentru persoanele care activează într-o profesie stabilă (medicină, avocatură, management) în decizia de a contribui la o pensie facultativă.

Comparativ cu România, profilul participantului la o schemă de pensii facultativă este mult mai bine conturat în țările UE din regiune (Bulgaria, Cehia, Polonia sau Croația), educația și gradul de incluziune financiară fiind extrem de relevante.

Potrivit sursei citate, România are cel mai redus nivel al alfabetizării financiare din UE, acest lucru influențând într-o proporție semnificativă nivelul redus de participare pe piața de capital.

De asemenea, în România, aversiunea relativă față de risc a investitorilor pe piața de capital este mai ridicată în comparație cu alte țări mai dezvoltate precum SUA și similară cu cea observată în alte țări din Europa Centrală și de Est (ECE), precum Cehia, Polonia și Croația.

Rezultatele obținute prin tehnici econometrice standard și pe baza unor modele de tip machine learning arată că persoana interesată să investească pe piața de capital este: bărbat, are un nivel ridicat de educație financiară, studii superioare și nivel ridicat al veniturilor.

Investiția în active riscante, precum acțiunile, atrage un tip diferit de investitor față de cel orientat spre economii sigure, cum sunt depozitele bancare sau fondurile de pensii, din cauza riscurilor mai ridicate implicate și a motivațiilor distincte care stau la baza acestor decizii financiare.

Tinerii sunt, de obicei, mai dispuși să își asume riscuri în speranța unor câștiguri viitoare, pe când persoanele mai în vârstă preferă investițiile cu randamente mai previzibile.

Venitul determină semnificativ toleranța la risc. Persoanele cu venituri mai mari sunt mai înclinate să investească în produse financiare riscante, având o capacitate financiară care le permite să facă față posibilelor pierderi.

Decizia de a investi în diferite produse riscante, specifice pieței de capital, este mai pronunțată în cazul persoanelor cu un nivel mai ridicat al cunoștințelor financiare. Astfel, alfabetizarea financiară reprezintă un factor determinant în modelarea comportamentului investițional, mai ales în cazul unei piețe de capital emergente precum cea din România.

Studiul „Comportamentul de economisire și investiție în rândul populației din România în context european” a fost realizat cu scopul de a oferi o perspectivă clară asupra caracteristicilor care modelează deciziile financiare de zi cu zi ale românilor.

Datele colectate pentru acest studiu includ eșantioane oficiale, statistici naționale și europene, precum și studii realizate de instituții financiare de renume, precum The OeNB Euro Survey, Institutul Național de Statistică, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară și Flash Eurobarometer FL525.

Continuare

ECONOMIE

Eurostat: România, cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcții, în septembrie

Radio CECCAR FM

Lucrările de construcții au scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană și în zona euro în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când se înregistrase un avans de 0,2%, în timp ce România a consemnat cel mai semnificativ avans în rândul statelor membre, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În zona euro, lucrările de construcții au înregistrat un declin similar de 0,1% în septembrie, față de 0% în luna august.

În rândul statelor membre ale UE pentru care sunt disponibile datele, cel mai semnificativ avans al lucrărilor de construcții în septembrie, comparativ cu luna precedentă, a fost în România (2,8%), urmată de Italia (2,2%), Spania și Slovenia (ambele cu 1,7%), iar cele mai mari scăderi au fost în Cehia (-5,5%), Slovacia (-4%) și Țările de Jos (-3,2%).

Datele Eurostat arată că în septembrie, comparativ cu perioada similară din 2023, lucrările de construcții au scăzut cu 2% în Uniunea Europeană și cu 1,6% în zona euro.

Cele mai mari creșteri anuale ale lucrărilor de construcții în septembrie au fost în Bulgaria (5,2%), Italia (3,9%) și Portugalia (3,3%), cele mai semnificative scăderi fiind în Slovacia (-19,1%), Slovenia (-17,6%) și Polonia (-9%).

România a raportat un avans anual de 2,4% în septembrie, după o scădere de 4,2% luna precedentă.

Continuare
ECONOMIEacum 59 de minute

Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România

ECONOMIEacum o oră

Studiu: Românii preferă depozitele bancare, însă nivelul de participare la piața de capital este redus

ECONOMIEacum 2 ore

Eurostat: România, cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcții, în septembrie

ECONOMIEacum 2 ore

Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum o zi

Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024

ECONOMIEacum o zi

ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare

ECONOMIEacum o zi

Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator

ECONOMIEacum o zi

Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

CECCAR Mehedinți: Conferința Educația economică – de la teorie la practică pune bazele formării tinerilor în domeniul financiar-contabil

PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile

CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil

PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile

CECCAR lansează traducerea în limba română a publicației Business Valuation Ressources în domeniul evaluării afacerilor

ECONOMIEacum 2 zile

Ministerul Energiei lansează sesiunea de depunere a proiectelor pentru Electric Up – ciclul 2

Trending