PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Giurgiu și CJAS: Seminar dedicat prezentării noutăților legislative în domeniul asigurărilor de sănătate
La 20 noiembrie 2024, sediul Filialei CECCAR Giurgiu a găzduit un seminar dedicat principalelor schimbări legislative din domeniul asigurărilor de sănătate. Evenimentul, organizat în colaborare cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu (CJAS), a reunit experți contabili și contabili autorizați și profesioniști din alte domenii, interesați de noile reglementări care influențează sistemul de sănătate.
Discuțiile au fost deschise prin prezentarea unor modificări legislative recente, fiecare având implicații importante pentru gestionarea serviciilor medicale și pentru activitatea economică. Printre acestea s-a numărat Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 335/2024, care introduce proceduri simplificate pentru eliberarea cardurilor duplicat de sănătate, inclusiv transmiterea online a cererilor și prelungirea valabilității adeverinței înlocuitoare până la emiterea noului card.
O altă reglementare de interes a fost Hotărârea de Guvern nr. 687/2024, ce sprijină aplicarea Planului național de prevenire și combatere a cancerului. În acest context, participanții au aflat că persoanele neasigurate beneficiază de servicii medicale complete pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunilor de afecțiuni oncologice, iar decontările pentru furnizorii de servicii medicale se realizează integral.
De asemenea, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2024 a fost prezentată ca o măsură de sprijin social, prin majorarea plafonului pensiei de la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a prețului medicamentelor, de la 1.830 lei la 2.020 lei pe lună. Un alt aspect important abordat a fost legat de eliminarea medicamentelor expirate, în baza Ordinului nr. 4.498/1.286/2024, prin care toate spitalele din județul Giurgiu au încheiat contracte pentru gestionarea acestora.
La finalul prezentărilor, Florentina Popescu, directorul general al CJAS, a răspuns întrebărilor participanților, oferind clarificări detaliate și exemple practice. Discuțiile au evidențiat importanța colaborării între profesioniștii contabili și reprezentanții din domeniul sănătății, contribuind la înțelegerea și aplicarea corectă a noilor reglementări.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Mehedinți și AJOFM: Întâlnire de lucru pentru prezentarea Platformei Unice de Livrare a Serviciilor (PULS)
Miercuri, 20 noiembrie 2024, la sediul Filialei CECCAR Mehedinți a avut loc o întâlnire de lucru între membrii filialei și reprezentanți ai Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM). Evenimentul a adus în prim-plan utilizarea Platformei Unice de Livrare a Serviciilor (PULS), o soluție digitală recent introdusă pentru eficientizarea proceselor de resurse umane și ocupare a forței de muncă.
Din partea AJOFM Mehedinți, au participat Iuliana Vișan Iuliana și Sorin Marinescu, iar CECCAR Mehedinți a fost reprezentat de Emil Costinel Tiucă, președintele Consiliului filialei, și de Cătălin Nicolae Firulescu, membru al Consiliului filialei.
Discuțiile au fost centrate pe facilitățile oferite de platforma PULS angajatorilor. Printre serviciile prezentate s-au numărat declararea locurilor de muncă vacante, depunerea documentelor pentru subvenții și stimulente financiare, precum și medierea muncii, prin identificarea automată a candidaților potriviți. De asemenea, au fost detaliați pașii pentru crearea unui cont pe platformă, subliniindu-se importanța utilizării unei adrese de e-mail valide și a semnăturii electronice pentru accesarea serviciilor.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Satu Mare: Clarificări privind Legea sistemul public de pensii. Membrii filialei, în dialog cu directorul Casei Județene de Pensii
La invitația președintelui CECCAR Filiala Satu Mare, Vasile Sorin Iancu, directorul executiv al Casei Județene de Pensii, Cristian Soponoș, a participat la o întâlnire cu membrii filialei pentru a discuta noile reglementări din Legea privind sistemul public de pensii nr. 360/2023. Evenimentul, desfășurat la 20 noiembrie 2024 la sediul filialei, a fost un prilej de clarificare a unor aspecte esențiale privind drepturile și obligațiile în domeniul pensiilor.
În cadrul întâlnirii, reprezentantul CJP Satu Mare a explicat modificările legislative și a răspuns întrebărilor ridicate de participanți. Printre subiectele discutate s-au numărat posibilitatea continuării activității pentru persoanele pensionate, regimul punctelor de stabilitate pentru cei care au și pensie, și contract de muncă, precum și situațiile în care angajatorii nu mai eliberează adeverințe pentru sporuri, utilizarea Revisal fiind soluția principală.
De asemenea, a fost adusă în discuție problema arhivelor lipsă ale angajatorilor, fiind menționat faptul că drepturile privind cotizarea pot fi stabilite în instanță, inclusiv prin utilizarea martorilor. În afara acestor aspecte generale, unii membri au prezentat cazuri particulare, cerând îndrumări specifice.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Caraș-Severin, la evenimentul Conexiuni care contează: Networking și oportunități pentru IMM-uri
Joi, 14 noiembrie 2024, CECCAR Filiala Caraș-Severin a participat la evenimentul Conexiuni care contează: Networking și oportunități pentru IMM-uri, organizat de BRD – Groupe Société Générale. Evenimentul a oferit un prilej de discuții despre rolul profesioniștilor contabili în sprijinirea antreprenorilor. În cadrul dezbaterilor, reprezentanții BRD Groupe Société Générale au discutat cu experți contabili și contabili autorizați despre importanța interpretării corecte a indicatorilor financiari pentru susținerea unui management eficient și durabil în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii.
Reprezentanții CECCAR Caraș-Severin, Stana Banda și Mihaela Azap, președintele filialei, respectiv membru în Consiliul superior, au subliniat necesitatea unei colaborări strânse între antreprenori și profesioniști contabili pentru optimizarea deciziilor de afaceri. Dialogul constructiv a reconfirmat angajamentul profesiei contabile de a sprijini mediul de afaceri prin soluții adaptate și expertiză financiară. Evenimentul a reprezentat o oportunitate de a consolida relațiile dintre profesioniștii contabili și antreprenorii locali, evidențiind contribuția acestora la dezvoltarea economică regională.
-
ECONOMIEacum o săptămână
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum o săptămână
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 6 zile
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
-
ECONOMIEacum o săptămână
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente
-
PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile
CECCAR Maramureș: Colegiul Consilierilor Juridici Maramureș, 20 DE ANI – ARC PESTE TIMP
-
ECONOMIEacum 6 zile
ANAF atrage atenția asupra unor noi mesaje false transmise în numele instituției
-
ECONOMIEacum 6 zile
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
-
ECONOMIEacum o săptămână
Studiu: Românii preferă depozitele bancare, însă nivelul de participare la piața de capital este redus