Banca Naţională a României va lansa, începând cu data de 18 noiembrie, în circuitul numismatic, o monedă din argint cu tema 75 de ani de la...
Societățile de asigurare au avizat, în al doilea trimestru al anului 2019, un număr de 88.174 de dosare de daună în baza polițelor de asigurare de...
Piața restaurantelor și cafenelelor (F&B) din România înregistrează o creștere anuală de 10% și ar putea ajunge la 5 miliarde de euro, până în 2022-2023, relevă...
Agenția de evaluare financiară Moody’s a coborât, de la „stabilă” la „negativă”, perspectiva asociată ratingurilor suverane mondiale în 2020, explicând că situația politică impredictibilă va frâna...
Trei din zece (30%) tranzacții imobiliare din România sunt realizate cu implicarea unui agent imobiliar, se arată într-o analiză de specialitate citată de Agerpres. Potrivit aceleiași...
Aproape 505.700 de autoturisme noi și second-hand au fost înmatriculate în primele zece luni în România, în creștere cu numai 0,39% față de aceeași perioadă din...
Rata angajării la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene la categoria de vârstă 55 – 64 de ani varia anul trecut de la peste 70% în...
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a organizat vineri, 8 noiembrie a.c., cea de-a XXVII-a ediție a Topului Național al Firmelor...
CECCAR Filiala Dolj a organizat, la 30 octombrie a.c., în colaborare cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Craiova, un seminar pe teme de fiscalitate....
Economia britanică a evitat intrarea în recesiune tehnică după ce date oficiale publicate luni au arătat că produsul intern brut (PIB) a urcat cu 0,3% în...
În primele 10 luni din 2019, numărul autoturismelor noi înmatriculate este de 134.698 unități, ceea ce reprezintă o creștere cu 18,85% comparativ cu perioada similară din...
Numărul firmelor radiate a crescut în primele nouă luni ale anului cu 42,11%, comparativ cu perioada similară din 2018, ajungând la 83.376 firme, conform statisticilor Oficiului...