Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) Filiala Bihor, în colaborare cu Asociația Firmelor Bihorene, organizează joi, 27 octombrie a.c., începând cu ora 10.00,...
Lucrările de construcții au scăzut în Uniunea Europeană și în zona euro, în luna august comparativ cu luna iulie, însă România a fost țara cu cel...
S-a avut în vedere reglementarea valorii venitului impozabil atunci când urmează să se efectueze plăți din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III,...
Trei apeluri de finanțare din PNRR pentru investiții în domeniul managementului apei vor fi lansate în luna noiembrie și, pentru prima dată, vor putea accesa fonduri...
Ministerul Economiei deschide, începând cu data de 14 noiembrie 2022, sesiunea de depunere a cererilor de finanțare în baza schemei de ajutor de minimis „Sprijin acordat...
Podcast - Emisiune înregistrată de dr. ec. Teodor Brateș
Subcomisia FISC a Parlamentului European: Discuții cu oficiali olandezi cu privire la politica fiscală a Țărilor de Jos Eurodeputații din subcomisia FISC a Parlamentului European au discutat joi, 13...
Acesta va avea rolul de raționalizare, simplificare și digitalizare a procedurilor specifice în vederea obținerii licenței industriale unice.
Comisia Europeană (CE) a propus noi măsuri pentru a soluționa problema prețului ridicat al gazului, urmând să folosească 40 de miliarde de euro pentru a ajuta...
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a clarificat cadrul legislativ pentru stimularea investițiilor mediului privat în activități de cercetare-dezvoltare, a anunțat instituția, într-un comunicat. Legislația fiscală...
Cea de-a XX-a ediție a Simpozionului „Pavel Ciuce”, eveniment cu tradiție, organizat de filiala Arad a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, a avut...
Asiguratorii RCA împreună cu Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) pun la dispoziția asiguraților RCA aplicația digitală Amiabila, prin care conducătorii auto vor putea completa și în...