ECONOMIE
Euro coboară sub 4,50 lei şi atinge un nivel minim al ultimelor două luni şi jumătate
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,4971 lei/euro, în scădere cu 0,1% faţă de nivelul din şedinţa precedentă şi nivel minim din 26 octombrie 2016, în condiţiile în care leul urmează tendinţa regională din ultima perioadă, de consolidare a monedelor emergente în raport cu euro.
Luni, BNR a afişat un curs de 4,5024 lei/euro.
În regiune, monedele cu regim similar leului au câştigat teren în ultimele şedinţe în raport cu euro, iar moneda românească este susţinută de calmarea tensiunii politice după formarea noului guvern, spun analiştii.
„Cu puţine lucruri pe calendarul de astăzi, EUR/RON ar putea consolida ceva mai jos decât ieri, după ce, în cotaţiile timpurii de astăzi, se afla puţin sub 4,50”, arată un raport al ING Bank, citat de News.ro.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat cu 0,9%, de la 4,2827 lei până la 4,2458 lei.
Dolarul s-a depreciat în raport cu euro, fiind cotat cu circa 1,0590 dolari/euro.
Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.
Cursul francului elveţian a scăzut la 4,1910 lei, de la 4,2008 lei.
ECONOMIE
MF propune modificarea alineatului (4) al articolului 4 din Codul fiscal
Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat un proiect de OUG pentru modificarea alineatului (4) al articolului 4 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, document prin care se propune modificarea dispozițiilor Codului fiscal în sensul flexibilizării condițiilor actuale din Codul fiscal care restricționează posibilitatea introducerii de impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, majorarea celor existente, eliminării sau reducerii facilităților existente, a căror intrare în vigoare să fie prevăzută la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
În acest sens, noul proiect – publicat pe site-ul MF pentru consultare – are în vedere introducerea unei excepții de la regulile actuale prevăzute la art. 4 din Codul fiscal, conform căreia, în situații extraordinare de procedură de deficit bugetar excesiv constatate potrivit Tratatelor Uniunii Europene și a regulamentelor subsidiare agreate la nivel european, să poată fi efectuate modificări și/sau completări ale Legii nr. 227/2015, prin care se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, cu intrare în vigoare la termene mai scurte de 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ECONOMIE
Modificări la procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă
Astăzi a fost publicată, în Monitorul Oficial nr.847/20.09.2023, HG nr. 849/2023 pentru modificarea HG nr. 973/2006 privind procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă, act normativ care vizează alinierea legislației vamale naționale de profil cu legislația vamală unională în vigoare și creează coerență și predictibilitate legislativă.
Noua Hotărâre de Guvern modifică prevederile HG nr. 973/2006 în concordanță cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, OUG nr. 96/2020 pentru modificarea Legii nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, precum și cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Inițiatorii menționează în Nota de fundamentare a actului normativ, că, în ceea ce privește constituirea unei garanții suficiente care să asigure încasarea taxelor la import și a altor taxe și impozite datorate bugetului de stat, potrivit legii, în cadrul operațiunilor vamale, se va suplini vidul creat prin abrogarea articolelor 215, 216 și 221 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, cu art. 90 alin. (1), art. 92 și 93 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, MF precizează că pentru a identifica importurile care prezintă un risc important de subevaluare, România trebuie să țină cont și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu precădere hotărârile pronunțate în cauza C-187/21- FAWKES Kft.v Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága, respectiv cauza C213/2019 – Comisia Europeană împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar actul normativ publicat astăzi în Monitorul Oficial are în vedere și aceste aspecte.
ECONOMIE
BNR atrage atenția asupra unui atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon)
Banca Națională a României (BNR) anunță că a primit o serie de sesizări care semnalau utilizarea numerelor de contact telefonice indicate pe pagina website a BNR (0213130410 sau 0213152750) de către persoane care pretindeau că vorbesc din partea BNR, în legătură cu presupuse împrumuturi online făcute pe numele celor apelați.
Se solicitau date personale, sub diverse pretexte (confirmarea unor cereri de împrumut, ștergerea împrumutului din sistem, date de card etc., în funcție de răspunsurile date de cel contactat).
„Atragem atenția că aceste apeluri nu au fost inițiate din rețeaua telefonică a BNR și reiterăm faptul că Banca Națională a României, în calitatea sa de bancă centrală a țării, îndeplinește atribuții reglementate expres de Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, și nu este abilitată să ofere populației produse sau servicii de creditare.
Este important să nu se dea curs solicitărilor de acest tip, venite din partea unor persoane care pretind că sunt salariați sau reprezentanți ai BNR și care invocă pretinse împrumuturi solicitate/aprobate/acordate de BNR, și solicită date sau documente cu caracter personal sau transferuri de bani în diferite scopuri”, se menționează în comunicatul băncii centrale.
Totodată, BNR a sesizat poliția în legătură cu utilizarea frauduloasă a numerelor de telefon și a numelui BNR.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 14.09.2023
-
ECONOMIEacum 3 zile
MF a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind noile măsuri fiscal-bugetare
-
ECONOMIEacum 3 zile
Modificări la Procedura de anulare a obligațiilor de plată accesorii
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.09.2023
-
ÎNREGISTRĂRIacum 10 ore
Economia la bani mărunți – Ediția din 21.09.2023
-
ECONOMIEacum 2 zile
Modificări la procedura aplicabilă în cazurile în care este necesară o amânare a determinării definitive a valorii în vamă
-
ECONOMIEacum 4 zile
Comisia Europeană a emis propunerea BEFIT și Pachetul de sprijin pentru IMM-uri
-
ECONOMIEacum 3 zile
APIA primește cereri de acordare a unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase