Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Manualul de Norme Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public Ediția 2016 traduse și republicate de CECCAR

Radio CECCAR FM

În calitatea sa de organism care gestionează profesia contabilă din România, CECCAR se implică permanent în dezvoltarea profesională a tuturor membrilor săi, menținând în același timp un parteneriat strâns și constructiv cu toate părțile interesate, în special cu normalizatorul român și cu celelalte entități publice din domeniu.

Pentru a veni în sprijinul acestora, CECCAR a tradus și publicat în format electronic Manualul de Norme Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, Ediția 2016 elaborat de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSASB) și emis de Federaţia Internaţională a Contabililor în iulie 2016. Prezentul Manual conţine setul complet al IPSAS-urilor emise de IPSASB până la data 30 ianuarie 2016, precum și Cadrul general conceptual de raportare financiară cu scop general pentru entitățile din sectorul public.

IPSAS-urile pot fi utilizate de către administrații și de către alte entități din sectorul public din întreaga lume la întocmirea situaţiilor financiare cu scop general. Prin intermediul acestor standarde, IPSASB își propune să îmbunătățească nivelul de calitate, consecvența și transparenţa raportării financiare din sectorul public la nivel mondial. De asemenea, IPSASB emite îndrumări și facilitează schimbul de informații între profesioniștii contabili și alți funcționari din sectorul public, promovând aderarea și convergența la IPSAS-uri pe plan internațional.

Aceste standarde tratează raportarea financiară conform contabilităţii de casă şi contabilităţii pe bază de angajamente și se bazează pe Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) emise de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB), cu diferența că dispoziţiile lor sunt aplicabile sectorului public. Acestea tratează şi aspecte specifice sectorului public referitoare la raportarea financiară care nu sunt tratate în IFRS-uri.

Traducerea în limba română a celor două volume ale Manualului IPSAS poate fi descărcată gratuit de pe Forumul membrilor, în format PDF, de către toți membrii CECCAR și este protejată de dreptul de autor al IFAC. Pentru a descărca traducerea, vă rugăm să accesați link-ul http://evid.ceccaro.ro/forum/viewtopic.php?f=12&t=1409 și să vă autentificați sau, în cazul în care vizitați Forumul membrilor pentru prima dată, să vă înregistrați gratuit în baza numărului de carnet (sau, pentru stagiari, a numărului matricol).

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

Radio CECCAR FM

În perioada 1-5 aprilie, președintele Filialei CECCAR Maramureș, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, a participat la întâlniri cu elevii de la cinci licee din județul Maramureș, ocazie cu care s-au discutat aspecte privind regulamentul de organizare a celei de-a II-a ediții a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă. Concursul este organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Întâlnirile au avut loc la Liceul Tehnologic „Marmația” din Sighetu Marmației, Liceul din Borșa, Liceul Teologic Penticostal din Baia Mare, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare și Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini.

Faza județeană a competiției, desfășurată cu sprijinul inspectoratelor școlare județene, este programată să se desfășoare la data de 19 aprilie a.c. Concursul susține educația tinerilor în domeniul financiar-contabil și își propune să contribuie la formarea noilor generații de profesioniști în domeniu. Competiția se adresează elevilor de liceu, din clasele a XI-a, filieră tehnologică, profil Servicii, calificarea profesională Tehnician în activități economice, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra și dezvolta cunoștințele teoretice și aplicative într-un cadru competitiv stimulativ.

Cu această ocazie au fost prezentate rolul și importanța CECCAR în formarea viitorilor profesioniști contabili și etapele necesare accesului la profesie.

(Copyright foto: ltmarmatia.ro) 

Galerie foto

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a
CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR a publicat traducerea în limba română a seriei privind managementul calității dedicată întreprinderilor mici, elaborată de IAASB

Radio CECCAR FM

În decembrie 2020, Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB) a emis trei standarde privind managementul calității noi și revizuite care consolidează și modernizează abordarea firmei cu privire la managementul calității:

• Standardul Internațional privind Managementul Calității (ISQM) 1,

• ISQM 2, Revizuirea calității misiunilor, și

• ISA 220 (revizuit), Managementul calității pentru un audit al situațiilor financiare.

În acest context a fost emisă seria privind managementul calității: implementarea de către întreprinderile mici, concepută pentru a oferi sprijin practic firmelor mici în ceea ce privește implementarea ISQM 1 și ISQM 2, precum și standardele și amendamentele conexe.

Partea I-a este dedicată pregătirii pentru noile standarde de management al calității, iar Partea a II-a elaborării unui plan de implementare dedicat.

Seria include discuții și exemple ilustrative referitoare la firmele mici. Nu uitați că termenul „firmă” este definit pentru a include și un practician individual. Firmele mici se prezintă sub diferite dimensiuni și activează în baza a numeroase structuri diferite. Tratarea tuturor posibilităților diferite nu ar fi posibilă, dar seria are în vedere următoarele scenarii posibile:

• Practician individual fără personal

• Practician individual cu personal și

• Firmă cu 2-5 parteneri cu personal.

Documentele sunt elaborate pentru a oferi sfaturi și îndrumări pentru o implementare practică și tratează:

● identificarea obiectivelor dumneavoastră referitoare la calitate;

● realizarea procesului dumneavoastră de evaluare a riscurilor la adresa calității;

● identificarea răspunsurilor existente la acele riscuri la adresa calității (cunoscute și ca politici și/sau proceduri ori „controale”); și

● implementarea, documentarea și comunicarea sistemului dumneavoastră de management al calității (SOQM-ului).

Documentele sunt disponibile în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații–Organisme internaționale–Norme Profesionale și ghiduri.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF

Radio CECCAR FM

Adunarea Generală a membrilor European Tax Adviser Federation (ETAF) s-a reunit la Bruxelles pentru a-și alege noua conducere și a discuta strategia organismului pentru 2024, aceea de a urmări și de a evalua toate inițiativele UE în domeniul fiscal și pe probleme profesionale. Cu acest prilej, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil și vicepreședinte al CECCAR, a fost reales ca membru în Consiliul ETAF pentru un nou mandat.

Înființată în decembrie 2015, ETAF este o organizație europeană care reunește 215.000 de profesioniști în domeniul fiscal din Franța, Germania, Belgia, România, Ungaria, Austria și Croația. Principalele obiective urmărite de ETAF sunt: furnizarea de opinii specializate în domeniul fiscal factorilor decizionali ai UE, promovarea bunei legiferări în domeniul fiscal, îmbunătățirea standardelor de calitate și a cunoștințelor profesioniștilor din domeniu, contribuirea la combaterea abuzurilor fiscale și a activităților ilegale, urmărirea elaborării unor reglementări profesionale sustenabile, creșterea transparenței, protejarea confidențialității și independenței profesiei și sprijinirea întreprinderilor într-un mediu globalizat.

În vederea îndeplinirii acestor obiective, ETAF colaborează strâns cu factorii decizionali de la nivelul UE, participând la consultările și ședințele relevante, promovează dialogul între structurile UE și părțile interesate, elaborează propuneri și pune în legătură actorii principali din domeniul fiscal, profesional și mediul de afaceri.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 11 ore

CECCAR Maramureș: Întâlniri cu elevii care vor participa la faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a II-a

PROFESIA CONTABILĂacum 11 ore

CECCAR a publicat traducerea în limba română a seriei privind managementul calității dedicată întreprinderilor mici, elaborată de IAASB

ECONOMIEacum 12 ore

A fost stabilită Procedura de implementare a Programului IMM Plus

ECONOMIEacum 12 ore

ANAF: Dotarea cu AMEF, obligatorie și la automatele comerciale

ECONOMIEacum 12 ore

A doua ediție din acest an a programului de titluri de stat Fidelis, marcată de trei recorduri

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, vicepreședinte al CECCAR, reales membru al Consiliului ETAF

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Ghid de inițiere în 5 pași pentru o tranziție sustenabilă a IMM-urilor

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Schimbarea paradigmei în business: Raportarea de sustenabilitate și rolul activ al profesioniștilor contabili în asigurarea competitivității afacerilor în lanțul de valoare global

ECONOMIEacum o zi

MF propune noi reglementări privind înregistrarea în contabilitate a unor impozite

ECONOMIEacum 2 zile

ANAF propune extinderea listei bunurilor care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 16.04.2024

ECONOMIEacum 2 zile

FMI a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an

Trending