Rețele sociale

ECONOMIE

Excedentul bugetului general consolidat a fost în ianuarie de 0,7 miliarde de lei

Radio CECCAR FM

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat luna ianuarie cu un excedent de 0,7 miliarde lei, 0,07% din Produsul Intern Brut (PIB), de aproape trei ori mai mic decât cel din ianuarie 2018, arată datele publicate marţi pe site-ul Ministerului Finanţelor și citate de News.ro.

În ianuarie 2018, excedentul bugetar a fost de 1,98 miliarde lei, respectiv 0,21% din PIB. Ianuarie 2017 s-a încheiat cu un excedent de 3 miliarde lei, respectiv 0,37% din PIB, faţă de 4,7 miliarde lei, respectiv 0,62% din PIB, înregistrat în aceeaşi lună a anului 2016.

În ianuarie 2019, veniturile bugetului general consolidat au fost de 25,8 miliarde lei, reprezentând 2,5% din PIB, comparativ cu 2,4% din PIB în 2018.

Procentual, veniturile au fost cu 15,1% mai mari, în termeni nominali, faţă de luna ianuarie 2018. Se înregistrează creşteri faţă de luna ianuarie a anului precedent în cazul încasărilor din accize (+38%), contribuţii de asigurări (+32,3%), TVA (+23,1).

”Încasările din contribuţiile de asigurări au fost influenţate de creşterea efectivului de salariaţi din economie, a câştigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar şi de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 23,1% faţă de realizările aceleiaşi luni a anului 2018, ajungând la o valoare de 6,95 miliarde lei”, se arată în comunicat.

De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 5,2%. S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 37,6% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 1,2 miliarde lei.

Totodată, cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 25,09 miliarde lei, cu 22,7% mai mari faţă acceaşi lună a anului precedent.

Cheltuielile de personal sunt cu 23,5% mai mari faţă de cele realizate în luna ianuarie a anului 2018, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

”Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 36,1% faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, dar şi la bugetul de stat. Subvenţiile sunt mai mici cu 32,2% faţă de aceeaşi lună a anului 2018. De asemenea, dobânzile sunt cu 24,3% mai mici”, se arată în comunicat.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 27,9%, fiind influenţate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creşterea nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum şi devansarea sumei (1,2 miliarde lei) pentru plata a 50% din cheltuielile cu pensiile pentru luna februarie care se distribuie prin Poşta Română.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 0,5 miliarde lei, menţinându-se la nivelul lunii ianuarie 2018.

ECONOMIE

Modificări la Procedura privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței

Radio CECCAR FM

Prin OPANAF nr. 7045/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 10, din 9 ianuarie 2025, au fost aduse modificări la  OPANAF nr. 1940/2023 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ că, prin adoptarea Legii nr. 113/2020 au fost aduse o serie de modificări la prevederile referitoare la cesiunea creanțelor bugetare, astfel cum sunt reglementate la art. 264^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În vederea aplicării prevederilor art. 264^1 din Codul de procedură fiscală, a fost aprobat OPANAF nr. 1940/2023 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței.

Cesiunea creanțelor bugetare trebuie să se realizeze în baza unei proceduri competitive, ori de câte ori se depune o ofertă în acest sens la organul fiscal.

Ca urmare a aprobării ordinului menționat, au fost primite sesizări cu privire la faptul că o procedură competitivă pentru cesiunea creanțelor bugetare ar trebui să se realizeze similar procedurii de licitație, care, la momentul promovării acestui nou act normativ, se realiza pentru valorificarea bunurilor sechestrate, astfel încât ofertanții să poată suplimenta prețul oferit, în funcție de celelalte oferte depuse. „În fapt, prin organizarea unei proceduri competitive, prin licitație, statul se asigură că maximizează valoarea prețului cesiunii, ca urmare a faptului că participanții la licitație pot majora prețul în funcție de pașii de licitație”, au subliniat inițiatorii, în Referatul de aprobare.

În ceea ce privește negocierea directă, s-a prevăzut ca la stabilirea prețului în cadrul procedurii de cesiune a creanțelor bugetare, organul fiscal să aibă în vedere valoarea cea mai mare dintre prețul oferit de ofertant, dar care nu poate fi mai mic decât prețul de pornire la licitație și valoarea bunurilor sechestrate de către organul fiscal sau ipotecate/gajate în favoarea organului fiscal, stabilită în cadrul procedurii de insolvență.

De asemenea, s-a reglementat că prețul de pornire a cesiunii la licitație se stabilește în funcție de prețul cesiunii și valoarea activelor. Astfel, în situația în care organul fiscal în calitate de creditor bugetar deține, față de debitorii insolvenți, creanțe certe prin garanțiile constituite, acestea se pot vinde la un preț egal sau mai mare decât valoarea creanțelor, asigurându-se în acest mod recuperarea integrală, scopul fiind maximizarea recuperării creanțelor bugetare.

Prin modificarea și completarea OPANAF nr. 1940/2023 s-a urmărit descrierea procedurii competitive, prin licitație, context în care au fost avute în vedere principiile existente pentru vânzarea prin licitație a bunurilor sechestrate.

De asemenea, la promovarea OPANAF nr. 7045/2024 au fost avute în vedere și eventualele propuneri și observații primite din partea organelor fiscale centrale, astfel încât principiile cesiunii creanțelor bugetare să fie în concordanță cu modul de gestionare a dosarelor de insolvență, precum și cu procedura de organizare a licitațiilor ce se derulează de către organele de executare silită.

Continuare

ECONOMIE

Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 570 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni, informează Agerpres. Suma totală, de 5,77 miliarde de lei, este cu 170 milioane de lei mai mare față de cea care a fost programată în decembrie 2024, de 5,6 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 13 ianuarie va fi organizată licitație pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 600 milioane de lei, cu scadența în 30 iunie 2025, iar în 23 ianuarie pentru o emisiune de 800 milioane lei cu scadența în 26 ianuarie 2026.

De asemenea, pe parcursul lunii ianuarie 2025, vor fi organizate licitații pentru nouă emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,8 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea inițială a emisiunii de obligațiuni (570 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitații pentru patru emisiuni de obligațiuni de câte 500 milioane lei, în 9 ianuarie (două), 13 ianuarie și 30 ianuarie, pentru trei emisiuni de 400 milioane lei, în 16 ianuarie (două) și 27 ianuarie, și pentru două emisiuni de 300 milioane le, în 20 ianuarie și 30 ianuarie.

Continuare

ECONOMIE

APIA primește cereri de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor

Radio CECCAR FM

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 9 ianuarie – 10 februarie 2025, pot depune cererile de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelorPachet a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și Pachet b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027. Potrivit unui comunicat al instituției, completarea și depunerea cererii se face exclusiv electronic de către solicitant prin accesarea site-ului: www.apia.org.ro – secțiunea DR-06 – Bunăstarea animalelor.

Cererile de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor cuprind angajamentele și informațiile aferente tuturor exploatațiilor autorizate sanitar-veterinar, deținute de un solicitant, indiferent pe raza cărui județ își desfășoară activitatea și se depun însoțite de toate documentele prevăzute în ghidurile solicitantului.

Instrucțiunile pentru depunerea cererilor se regăsesc pe site-ul APIA, iar informațiile necesare pentru acordarea plăților se regăsesc în OMADR nr. 537/2024 și în cuprinsul Ghidurilor informative aprobate pentru cele două pachete, disponibile aici.

Continuare

Trending