Rețele sociale

ECONOMIE

Preţurile apartamentelor noi au crescut în martie, dar apartamentele vechi continuă să se ieftinească

Radio CECCAR FM

Preţurile medii cerute de vânzătorii de apartamente din marile oraşe ale ţării au crescut uşor în luna martie, în special datorită avansului înregistrat de preţurile apartamentelor noi, dar au fost înregistrate scăderi de preţ pe segmentul apartamentelor vechi, potrivit datelor transmise, luni, de platforma Imobiliare.ro și citate de News.ro.

Astfel, suma medie solicitată pentru un metru pătrat de apartament (nou sau vechi) a ajuns, în martie, la 1.237 de euro pe metru pătrat util, cu 0,3% mai mult decât la finele lui februarie, când era 1.233 de euro pe metru pătrat util, potrivit imobiliare.ro. În trei dintre cele şase mari oraşe monitorizate, aşteptările vânzătorilor s-au majorat faţă de luna precedentă, iar în celelalte trei s-au diminuat.

”De menţionat este că, la nivelul acestor centre regionale, scăderi de preţ au fost consemnate cu precădere pe segmentul apartamentelor vechi”, se arată în raport.

În Bucureşti, apartamentele s-au apreciat, per ansamblu, cu 0,4%, de la 1.322 de euro pe metru pătrat util, până la 1.327 de euro pe metru pătrat util. Pe ambele segmente de piaţă analizate, variaţiile preţurilor au fost destul de temperate, chiar dacă nu au urmat aceeaşi direcţie.

”Astfel, locuinţele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 0,3% (de la 1.219 la 1.215 euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale au consemnat un avans de 0,6% (de la 1.400 la 1.409 euro pe metru pătrat)”, se arată în raport.

Cluj-Napoca este unul dintre cele trei mari centre regionale unde aşteptările vânzătorilor s-au diminuat în cea de-a treia lună a anului.

”Mai exact, apartamentele din oraş s-au ieftinit, per ansamblu, cu 0,3%, de la 1.571 la 1.566 de euro pe metru pătrat. Spre deosebire de alte oraşe, tendinţa descendentă a fost resimţită aici pe ambele segmente de piaţă analizate: locuinţele vechi au consemnat un minus de 0,3% (de la 1.582 la 1.578 de euro pe metru pătrat), iar cele noi un minus de 0,4% (de la 1.559 la 1.553 de euro pe metru pătrat)”, se arată în raport.

În Braşov, indicele relevă, pentru cea de-a treia lună a anului, un uşor avans general al preţurilor, de 0,2%, de la 1.113 la 1.115 euro pe metru pătrat util.

”Şi aici, apartamentele vechi au consemnat o scădere, de 0,9% de data aceasta, de la 1.098 la 1.088 de euro pe metru pătrat util. Unităţile locative nou-construite, pe de altă parte, s-au apreciat în mod consistent, anume cu 2,8%, ajungând la o medie de 1.183 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.151 de euro pe metru pătrat în luna precedentă)”, se arată în comunicat.

În Constanţa, în luna martie, apartamentele disponibile spre vânzare în oraşul de la malul mării s-au apreciat, per ansamblu, cu 0,8%, de la 1.126 la 1.135 de euro pe metru pătrat util.

”De menţionat este că, dintre marile oraşe supuse analizei, Constanţa este singurul care face excepţie de la „regula” scăderilor de preţ de pe piaţa veche: astfel, locuinţele din această categorie s-au apreciat cu 0,7%, de la 1.123 la 1.131 de euro pe metru pătrat. Unităţile locative nou-construite, pe de altă parte, au cunoscut un avans de 1,3%, de la 1.129 la 1.144 de euro pe metru pătrat”, se arată în comunicat.

În Iaşi, indicele Imobiliare.ro a consemnat un declin destul de important al preţurilor apartamentelor pe parcursul lunii martie, anume 1,3%, de la 1.020 la 1.007 euro pe metru pătrat util.

”Ca şi în Cluj-Napoca, scăderi de preţ au fost consemnate pe ambele segmente de piaţă analizate: locuinţele din blocurile vechi s-au ieftinit cu 1,1% (de la 1.010 la 999 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 1,4% (de la 1.025 la 1.011 euro pe metru pătrat)”, se arată în comunicat.

În Timişoara, apartamentele disponibile spre vânzare au avut o evoluţie constantă în luna martie. Preţul mediu solicitat în Timişoara este de 1.228 de euro pe metru pătrat util.

”Evoluţia uşor descendentă a fost susţinută în mod exclusiv de locuinţele vechi, care s-au depreciat, la rândul lor, cu 0,2%, de la 1.240 la 1.238 de euro pe metru pătrat. Unităţile locative nou-construite s-au scumpit, însă, cu 0,8%, de la 1.189 la 1.198 de euro pe metru pătrat”, se arată în comunicat.

ECONOMIE

Modificări la Procedura privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței

Radio CECCAR FM

Prin OPANAF nr. 7045/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 10, din 9 ianuarie 2025, au fost aduse modificări la  OPANAF nr. 1940/2023 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ că, prin adoptarea Legii nr. 113/2020 au fost aduse o serie de modificări la prevederile referitoare la cesiunea creanțelor bugetare, astfel cum sunt reglementate la art. 264^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În vederea aplicării prevederilor art. 264^1 din Codul de procedură fiscală, a fost aprobat OPANAF nr. 1940/2023 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței.

Cesiunea creanțelor bugetare trebuie să se realizeze în baza unei proceduri competitive, ori de câte ori se depune o ofertă în acest sens la organul fiscal.

Ca urmare a aprobării ordinului menționat, au fost primite sesizări cu privire la faptul că o procedură competitivă pentru cesiunea creanțelor bugetare ar trebui să se realizeze similar procedurii de licitație, care, la momentul promovării acestui nou act normativ, se realiza pentru valorificarea bunurilor sechestrate, astfel încât ofertanții să poată suplimenta prețul oferit, în funcție de celelalte oferte depuse. „În fapt, prin organizarea unei proceduri competitive, prin licitație, statul se asigură că maximizează valoarea prețului cesiunii, ca urmare a faptului că participanții la licitație pot majora prețul în funcție de pașii de licitație”, au subliniat inițiatorii, în Referatul de aprobare.

În ceea ce privește negocierea directă, s-a prevăzut ca la stabilirea prețului în cadrul procedurii de cesiune a creanțelor bugetare, organul fiscal să aibă în vedere valoarea cea mai mare dintre prețul oferit de ofertant, dar care nu poate fi mai mic decât prețul de pornire la licitație și valoarea bunurilor sechestrate de către organul fiscal sau ipotecate/gajate în favoarea organului fiscal, stabilită în cadrul procedurii de insolvență.

De asemenea, s-a reglementat că prețul de pornire a cesiunii la licitație se stabilește în funcție de prețul cesiunii și valoarea activelor. Astfel, în situația în care organul fiscal în calitate de creditor bugetar deține, față de debitorii insolvenți, creanțe certe prin garanțiile constituite, acestea se pot vinde la un preț egal sau mai mare decât valoarea creanțelor, asigurându-se în acest mod recuperarea integrală, scopul fiind maximizarea recuperării creanțelor bugetare.

Prin modificarea și completarea OPANAF nr. 1940/2023 s-a urmărit descrierea procedurii competitive, prin licitație, context în care au fost avute în vedere principiile existente pentru vânzarea prin licitație a bunurilor sechestrate.

De asemenea, la promovarea OPANAF nr. 7045/2024 au fost avute în vedere și eventualele propuneri și observații primite din partea organelor fiscale centrale, astfel încât principiile cesiunii creanțelor bugetare să fie în concordanță cu modul de gestionare a dosarelor de insolvență, precum și cu procedura de organizare a licitațiilor ce se derulează de către organele de executare silită.

Continuare

ECONOMIE

Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 570 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni, informează Agerpres. Suma totală, de 5,77 miliarde de lei, este cu 170 milioane de lei mai mare față de cea care a fost programată în decembrie 2024, de 5,6 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 13 ianuarie va fi organizată licitație pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 600 milioane de lei, cu scadența în 30 iunie 2025, iar în 23 ianuarie pentru o emisiune de 800 milioane lei cu scadența în 26 ianuarie 2026.

De asemenea, pe parcursul lunii ianuarie 2025, vor fi organizate licitații pentru nouă emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,8 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea inițială a emisiunii de obligațiuni (570 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitații pentru patru emisiuni de obligațiuni de câte 500 milioane lei, în 9 ianuarie (două), 13 ianuarie și 30 ianuarie, pentru trei emisiuni de 400 milioane lei, în 16 ianuarie (două) și 27 ianuarie, și pentru două emisiuni de 300 milioane le, în 20 ianuarie și 30 ianuarie.

Continuare

ECONOMIE

APIA primește cereri de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor

Radio CECCAR FM

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 9 ianuarie – 10 februarie 2025, pot depune cererile de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelorPachet a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și Pachet b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027. Potrivit unui comunicat al instituției, completarea și depunerea cererii se face exclusiv electronic de către solicitant prin accesarea site-ului: www.apia.org.ro – secțiunea DR-06 – Bunăstarea animalelor.

Cererile de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor cuprind angajamentele și informațiile aferente tuturor exploatațiilor autorizate sanitar-veterinar, deținute de un solicitant, indiferent pe raza cărui județ își desfășoară activitatea și se depun însoțite de toate documentele prevăzute în ghidurile solicitantului.

Instrucțiunile pentru depunerea cererilor se regăsesc pe site-ul APIA, iar informațiile necesare pentru acordarea plăților se regăsesc în OMADR nr. 537/2024 și în cuprinsul Ghidurilor informative aprobate pentru cele două pachete, disponibile aici.

Continuare

Trending