ECONOMIE
Câștigul salarial mediu net a fost în aprilie 3.115 lei, în creștere cu 40 de lei (1,3%)

Câștigul salarial mediu brut a fost în aprilie 5.105 lei, mai mare cu 1,1% față de martie, iar cel net a fost 3.115 lei, în creștere cu 40 de lei (1,3%), informează INS, conform Mediafax.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7.192 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.785 lei).
Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,8%.
Indicele câştigului salarial real a fost de 100,7% pentru luna aprilie 2019 faţă de luna precedentă.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 215,4%, cu 1,4 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna martie 2019.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influențează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
În luna aprilie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna aprilie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 18,9% producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, respectiv cu 17,6% în extracţia minereurilor metalifere; între 10,0% şi 16,5% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale); între 5,5% şi 10,0% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, tranzacţii imobiliare, transporturi pe apă, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2019 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (premii anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 37,8% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 13,2% în fabricarea băuturilor; între 2,5% şi 7,0% în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi de editare, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor textile.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+0,9%), respectiv în administraţie publică (+0,7%). În învăţământ, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere (-1,7%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat aici.
ECONOMIE
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.
Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).
Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv: ▪ Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.
Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);
▪ Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);
▪ Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);
▪ Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);
▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).
Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
-
ECONOMIEacum 14 ore
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie
-
ECONOMIEacum 15 ore
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025
-
ECONOMIEacum 16 ore
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025
-
ECONOMIEacum 15 ore
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)