PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR, implicat în dezbaterile inițiate de MFP pe tema OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale
Președintele Consiliului superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, a participat miercuri, 4 septembrie a.c., alături de dr. Marcel Vulpoi, conf. univ. dr. Adriana Popa și lect. univ. dr. Radu Ciobanu, la o întâlnire de lucru pentru dezbaterea unor aspecte practice cu privire la aplicarea OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 5 august 2019. Ședința face parte dintr-o serie de întâlniri organizate de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și cu reprezentanți ai organizațiilor profesionale de profil, din care fac parte experții independenți (printre care și experții contabili activi, înscriși în Tabloul Corpului, care dețin viza anuală de exercitare a profesiei) care urmează să întocmească planul de restructurare pentru contribuabilul care solicită restructurarea obligațiilor bugetare principale, similar planului de reorganizare în cazul insolvenței și a testului creditorului privat prudent.
Prin actul normativ amintit au fost aprobate măsuri de acordare a unor facilități fiscale în funcție de valoarea obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018.
Dezbaterile au abordat principalele prevederi ale OG nr. 6/2019, precum și ale OMFP nr. 2.810 din 26 august 2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare e obligațiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei.
O prezentarea detaliată a prevederilor celor două acte normative, precum și clarificările rezultate în urma întâlnirii sunt disponibile în revista CECCAR Business Magazine.
Cu privire la ordonanța amintită am informat, la momentul publicării în Monitorul Oficial, în revista noastră online.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
Filiala CECCAR Bacău a organizat, în data de 1 aprilie 2026, un seminar profesional dedicat temei Angajarea străinilor, regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României, informarea străinilor care doresc să desfășoare activități lucrative în România. Evenimentul s-a desfășurat în sala de curs „Ion Ionescu de la Brad” și a reunit 64 de participanți – experți contabili, contabili autorizați și reprezentanți ai firmelor membre, atât în format fizic, cât și online.
Seminarul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău și Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, beneficiind de participarea specialiștilor din cadrul acestor instituții. Discuțiile au fost moderate de conducerea filialei.
În cadrul întâlnirii au fost analizate principalele reglementări incidente în domeniu și au fost abordate aspecte practice privind angajarea cetățenilor străini, obligațiile angajatorilor, precum și necesitatea respectării termenelor legale de declarare a modificărilor intervenite în raporturile de muncă.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări au subliniat rolul instituției ca partener al mediului de afaceri, oferind sprijin și îndrumare pentru respectarea cadrului legal, în timp ce reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au oferit clarificări privind evidența timpului de muncă, detașarea personalului și documentele necesare în relațiile de muncă. Totodată, au fost evidențiate beneficiile implementării sistemului REGES-ONLINE în ceea ce privește digitalizarea evidenței contractelor de muncă, creșterea transparenței și accesul facil al angajatorilor și salariaților la informațiile relevante privind istoricul raporturilor de muncă.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă s-a desfășurat în data de 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați, reunind elevi din învățământul preuniversitar interesați de domeniul economic. La competiție au participat 15 elevi de clasa a XI-a, din filiera tehnologică – profil Servicii, domeniile Economic, Comerț și Turism și alimentație, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv orientat spre realitățile profesiei contabile.
Organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu CECCAR, concursul a fost implementat la nivel județean de Inspectoratul Școlar Județean Galați, printr-o comisie de organizare și evaluare dedicată. Filiala CECCAR Galați s-a implicat activ în susținerea acestui demers, contribuind la apropierea elevilor de specificul profesiei contabile și la consolidarea conexiunii dintre mediul educațional și cel profesional.
Proba de concurs s-a desfășurat individual, pe calculator, și a inclus atât itemi de verificare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice realizate cu ajutorul unui soft de contabilitate, reflectând cerințele actuale ale pieței muncii și orientarea către competențe aplicate. În acest context, competiția devine mai mult decât un exercițiu de evaluare, oferind elevilor o perspectivă concretă asupra rolului profesionistului contabil și asupra importanței informației financiar-contabile în fundamentarea deciziilor economice.
„Prin acest concurs ne propunem să apropiem elevii de realitatea profesiei contabile și să le oferim o perspectivă concretă asupra rolului esențial pe care îl are expertul contabil în economie. Investiția în educația financiar-contabilă a tinerilor este, în fond, o investiție în stabilitatea și transparența mediului economic viitor”, a declarat Elena Ecaterina Chivu, președinte al Consiliului superior al CECCAR.
Elevii clasați pe primele două locuri vor reprezenta județul Galați la etapa națională a competiției, ducând mai departe rezultatele unui demers educațional orientat spre performanță și aplicabilitate.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
În data de 16 aprilie 2026, Filiala CECCAR Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, a organizat faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a IV-a.
La competiție au participat elevi din unități de învățământ preuniversitar din județ, filiera tehnologică – profil Servicii, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv, orientat spre aplicabilitatea practică a noțiunilor dobândite.
Concursul are ca obiectiv stimularea interesului pentru domeniul financiar-contabil și dezvoltarea competențelor specifice, în acord cu cerințele unei profesii aflate într-un proces continuu de adaptare la transformările economice și digitale. Proba de concurs a inclus atât elemente de evaluare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice, relevante pentru activitatea profesională.
În urma evaluării, au fost acordate premii în bani și diplome elevilor clasați pe primele locuri, precum și diplome unităților de învățământ și cadrelor didactice implicate, în semn de recunoaștere a contribuției la formarea viitorilor profesioniști.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 10 oreCECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
-
PROFESIA CONTABILĂacum 10 oreCECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
-
PROFESIA CONTABILĂacum 10 oreCECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan
-
PROFESIA CONTABILĂacum 10 oreCECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi
-
PROFESIA CONTABILĂacum 10 oreCECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
