ECONOMIE
Obligațiile fiscale pe care le au contribuabilii în octombrie

Calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie a anului curent a fost publicat pe site-ul ANAF, cu scopul de a veni în ajutorul contribuabililor cu privire la lista principalelor obligaţii de plată şi de declarare aferente perioadei menționate, transmite Mediafax.
Potrivit documentului, în 30 de zile de la împlinirea termenului de 183 zile de prezență în România, se depune de persoana fizică sosită în România care are o ședere în statul român o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat, formularul „Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la sosirea în România”.
De asemenea, cu 30 de zile înaintea plecării din România, se depune de persoana fizică rezidentă în România, precum și persoana fizică nerezidentă care pleacă din țară pentru o perioadă sau mai multe perioade de ședere în străinătate care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive chestionarul pentru stabilirea rezidenței fiscale a persoanei fizice la plecarea din România.
Totodată, se depune de către persoanele juridice române, de către asocierile și alte entități fără personalitate juridică, de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, persoane juridice române și de către reprezentanții legali, desemnați potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății declarația de înregistrare fiscală/declarația de mențiuni/declarația de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică sau declarația pentru înregistrarea/modificarea categoriilor de obligații fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal.
În 7 octombrie, se depune de către contribuabilii înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligați să își modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar, declarația de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară taxabilă în România.
Conform ANAF, în 10 octombrie, se depune de către persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, declarație de înregistrare fiscală/declarație de mențiuni/declarație de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică.
În 15 octombrie, se depune de către destinatarii înregistrați și reprezentanții fiscali pentru achizițiile și livrările de produse accizabile depunerea Situației centralizatoare privind achizițiile și livrările de produse accizabile pentru luna precedentă. În aceeași zi, se depune de către operatorii economici care dețin autorizații de expeditor înregistrat Situația centralizatoare privind livrările de produse accizabile pentru luna precedentă.
În 21 octombrie, persoanele impozabile nestabilite în U.E. care prestează servicii electronice de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune persoanelor neimpozabile și persoanele impozabile stabilite în U.E., dar în alt stat membru decât statul membru de consum care prestează servicii electronice, de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune vor depune declarației specială de taxă pe valoarea adăugată pentru trimestrul precedent (sistem VOES).
Plătitorii din drepturi de proprietate intelectuală, din salarii și asimilate salariilor, din premii și jocuri de noroc, obținute de nerezidenți vor depune, în 25 octombrie, plata impozitului reținut la sursă în luna precedentă. În aceeași zi, contribuabilii care aplică la sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial vor depune efectuarea plății anticipate privind impozitul pe profit, aferentă trimestrului III din 2019.
În 30 octombrie, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România vor depune Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei de raportare precedente.
În 31 octombrie, beneficiarii scutirilor de accize vor depune cererea de restituire a accizelor în baza prevederilor art. 395 din Codul Fiscal.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat aici.
ECONOMIE
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.
Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).
Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv: ▪ Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.
Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);
▪ Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);
▪ Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);
▪ Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);
▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).
Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
-
ECONOMIEacum o zi
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie
-
ECONOMIEacum 2 zile
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025
-
ECONOMIEacum 2 zile
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)
-
ECONOMIEacum 2 zile
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025