Rețele sociale

ECONOMIE

S&P a revizuit în creștere estimările privind cazurile de insolvență așteptate în Europa până în luna iunie 2021

Rata de insolvență a companiilor europene care beneficiază de un rating din categoria speculativă se va dubla până în luna iunie 2021, în condițiile în care pandemia de coronavirus a declanșat cea mai pronunțată deteriorare a calității creditului înregistrată vreodată

Rata de insolvență a companiilor europene care beneficiază de un rating din categoria speculativă se va dubla până în luna iunie 2021, în condițiile în care pandemia de coronavirus a declanșat cea mai pronunțată deteriorare a calității creditului înregistrată vreodată, a anunțat agenția de evaluare S&P Global, transmite Reuters, citată de Agerpres. Acest avertisment de la Standard & Poor’s vine într-un moment în care companiile se împrumută frenetic pentru a putea depăși încetinirea activității economice provocată de măsurile de izolare destinate ținerii sub control a răspândirii coronavirusului.

În scenariul de bază, până în luna iunie 2021, economiștii de la S&P Global se așteaptă la o rată de insolvență de 8,5% în rândul companiilor europene care beneficiază de un rating din categoria junk, ceea ce ar însemna că 62 de companii europene vor intra în default. Precedentele estimări ale S&P Global, care datează din luna iunie 2020, indicau o rată de insolvență de 3,5%.

„Ritmul de deteriorare a creditului în prima jumătate a anului, ca urmare a pandemiei de COVID-19 și a măsurilor de distanțare socială, a fost cel mai pronunțat înregistrat vreodată de companiile europene cu un rating speculativ pe care le urmărim”, subliniază analiștii S&P. Aceștia precizează că sectoarele cel mai probabil să fie afectate de măsurile de distanțare socială, precum comerțul cu amănuntul, produsele de larg consum, transport și divertisment, cuprind 39% din totalul datoriilor europene speculative. Alte 6% provin din sectoarele energiei și resurselor naturale, care au fost afectate de prăbușirea prețului petrolului.

În cele 12 luni până în iunie 2020 calitatea creditului companiilor europene s-a deteriorat mai mult decât în orice alt punct de după criza financiară din 2008, precizează S&P, în condițiile în care a fost un număr record de retrogradări de ratinguri. S&P subliniază că deși în ultima perioadă piețele financiare și-au revenit oarecum, companiile se vor confrunta cu riscuri atât timp cât nu există un vaccin împotriva coronavirusului.

ECONOMIE

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.

Calendarul poate fi accesat aici.

Continuare

ECONOMIE

APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.

Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).

Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv:  Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.

Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.

Continuare

ECONOMIE

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.

Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:

 Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);

 Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);

 Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);

 Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);

 Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);

 Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);

▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);

▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).

Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.

Continuare
ECONOMIEacum 12 ore

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

ECONOMIEacum 13 ore

APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

ECONOMIEacum 13 ore

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

ECONOMIEacum 14 ore

APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025

ECONOMIEacum o săptămână

DNSC avertizează: CECCAR, ținta unor atacuri cibernetice complexe

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANAF a stabilit Procedura privind transmiterea declarațiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANAF a actualizat Procedura privind accesul la Registrul central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare

ECONOMIEacum 2 săptămâni

A fost actualizat formularul 394 – „Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA”

ECONOMIEacum 2 săptămâni

Ajutor de minimis pentru dezvoltare/inovare/scalare/extindere de întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție

ECONOMIEacum 2 săptămâni

ANPIS: 27 septembrie, termenul-limită pentru depunerea cererilor pentru a solicita tichetul de energie

ECONOMIEacum 2 săptămâni

MF: În proiect, măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale

ECONOMIEacum 3 săptămâni

⚠️ Alertă: Atac cibernetic hibrid care vizează identitatea CECCAR și Congresul 2025 ⚠️

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%