PROFESIA CONTABILĂ
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF – 23 octombrie 2023
Comisia Europeană a prezentat Programul de lucru pentru 2024
Marți, 17 octombrie, Comisia Europeană și-a prezentat Programul de lucru pentru 2024, care se concentrează îndeosebi pe raționalizarea dispozițiilor europene de raportare. În concordanță cu anunțul său din martie referitor la reducerea dispozițiilor de raportare pentru companii cu 25%, Comisia va prezenta 26 de propuneri suplimentare pentru a „raționaliza și simplifica” dispozițiile de raportare care pun presiune pe întreprinderi, în special pe IMM-uri. Propunerile suplimentare includ o amânare a termenului-limită pentru adoptarea standardelor europene de raportare legată de sustenabilitate pentru a le acorda timp părților interesate să adopte noi dispoziții și o ajustare a pragurilor Directivei contabile astfel încât „peste 1 milion de companii vor beneficia de dispoziții de raportare reduse”. Mai mult, Comisia intenționează să înceapă evaluarea Directivei privind cooperarea administrativă pe probleme fiscale (DAC) în 2024. Pentru a ajuta la pregătirea unor planuri de raționalizare suplimentare concrete, Comisia a lansat, în aceeași zi, o consultare publică pentru a colecta opinii ale părților interesate în domenii în care dispozițiile de raportare ineficiente derivate din legislația UE sunt problematice în mod special, cu exemple concrete privind sarcina indusă. Comisia caută, totodată, idei concrete pentru raționalizare, cum ar fi eliminarea dispozițiilor redundante, ajustarea frecvenței raportării sau propunerea de opțiuni pentru digitalizare. Consultarea publică se va încheia la 28 noiembrie 2023.
Consiliul a actualizat lista neagră europeană a paradisurilor fiscale
În timpul ședinței de marți, 17 octombrie, Consiliul pentru afaceri economice și monetare (ECOFIN) a decis să adauge trei jurisdicții – Insulele Antigua și Barbuda, Belize și Seychelles – la lista europeană a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale. Toate cele trei jurisdicții au fost incluse în Anexa I (așa-numita „listă neagră europeană”) deoarece nu au aplicat corespunzător standardele de transparență fiscală, potrivit evaluării Forumului Global privind transparența fiscală și schimbul de informații. Mai mult, miniștrii de finanțe au aprobat eliminarea Insulelor Virgine Britanice, a statului Costa Rica și a Insulelor Marshall din Anexa I. Cele trei jurisdicții au fost adăugate în februarie 2023. Lista neagră europeană include acum 16 țări: Samoa Americană, Insulele Antigua și Barbuda, Anguilla, Bahamas, Belize, Fiji, Guam, Palau, Panama, Rusia, Samoa, Seychelles, Trinidad și Tobago, Insulele Turks și Caicos, Insulele Virgine Americane și Vanuatu. Concluziile includ și un document care prezintă situația actuală (Anexa II – așa-numita „listă gri”) în ceea ce privește jurisdicțiile cu riscuri fiscale, dar care s-au angajat să ia măsuri corective. Patru jurisdicții au fost eliminate din această listă: Iordania, Qatar, Montserrat și Tailanda. Următoarea revizuire a listei este programată în februarie 2024.
DAC8 a fost adoptată formal
În cadrul reuniunii Consiliului Ecofin de marți, 17 octombrie, din Luxemburg, miniștrii de finanțe ai UE au adoptat formal cea de-a opta revizuire a Directivei privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (DAC8). Această revizuire a fost agreată într-o ședință anterioară a Consiliului din mai. Amendamentele privesc, în principal, raportarea și schimbul automat de informații privind veniturile din tranzacții în criptoactive și informații privind normele fiscale avansate pentru persoanele cu averi mari. Printre modificările aduse de statele membre, comparat cu propunerea inițială, se numără eliminarea din text a penalităților minime propuse de Comisia Europeană în cazul unei încălcări a obligațiilor de raportare ale DAC. Adoptarea formală a fost posibilă după ce Parlamentul European a adoptat opinia cu privire la directivă în septembrie.
SUA nu sunt pregătite să semneze Convenția multilaterală a Pilonului I
Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat marți, 17 octombrie, în timpul unei conferințe de presă susținută alături de președintele Eurogroup, Paschal Donohoe, că procesele pentru soluționarea chestiuni rămase legate de textul Convenției multilaterale publicat la 11 octombrie se vor extinde până în 2024. „Există unele chestiuni care sunt importante pentru Statele Unite și alte țări care rămân nerezolvate, chestiuni deschise care trebuie soluționate înainte ca tratatul să fie semnat. Așadar, procesele se vor extinde până în anul viitor”, a declarat aceasta. „Este deosebit de important să prezentăm proiectul de text al MLC publicului american, Congresului, întreprinderilor și altor părți interesate americane pentru a evalua reacțiile și pentru a asigura un sprijin solid pentru tratat în Statele Unite”, a adăugat Janet Yellen. Plasarea în timp a ratificării de către SUA este importantă îndeosebi în conexiune cu moratoriul privind DST-urile sau măsurile similare. Cadrul Incluziv a decis într-adevăr în iulie să extindă moratoriul cu un an, până la 31 decembrie 2024. Totuși, această extindere întră sub incidența condiției ca cel puțin 30 de jurisdicții care reprezintă cel puțin 60% din societățile-mamă (UPE-uri) ale MNE-urilor din domeniul de aplicare să semneze MLC înainte de sfârșitul lui 2023.
ONU a publicat proiectul de rezoluție privind convenția în domeniul fiscal
Discuțiile referitoare la modul în care Națiunile Unite (ONU) ar putea juca un rol mai important în negocierile internaționale în domeniul fiscal au înaintat odată cu publicarea recentă a proiectului de rezoluție, prezentată la 11 octombrie de Nigeria în numele Grupului African. Proiectul de rezoluție stabilește direcția către o convenție ONU cu forță juridică cuprinzătoare privind cooperarea internațională în domeniul fiscal. Potrivit proiectului, va fi nevoie de înființarea unei comisii interguvernamentale în scopul elaborării acestei convenții până în iunie 2025. Comisia ar cuprinde 10 membri – doi din fiecare dintre cele cinci grupuri regionale – provenind dintr-un mediu echilibrat din punct de vedere geografic și al genului. Proiectul de rezoluție solicită comisiei să pregătească un raport de progres pe care Adunarea Generală a ONU îl va analiza la cea de-a 79-a sesiune din septembrie 2024. Proiectul de rezoluție al ONU va fi supus la vot în timpul Adunării Generale a ONU din noiembrie.
Noi pași în procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în ceea ce privește implementarea Directivei privind testul de proporționalitate
Miercuri, 18 octombrie, Comisia Europeană a făcut noi pași legat de cadrul general al celor 11 proceduri de constatate a încălcării obligațiilor referitoare la implementarea Directivei privind efectuarea unui test de proporționalitate (EU 2018/958). Această Directivă prevede ca statele membre să evalueze dacă dispozițiile introduse pentru profesii sunt „necesare și echilibrate”. În special, Comisia Europeană a decis să treacă la următorul pas al procedurii prin transmiterea unui „aviz motivat” către 8 state membre UE, inclusiv în rândul membrilor ETAF: Ungaria și Croația. Comisia transmite că a identificat numeroase probleme în transpunerea Directivei de către aceste țări, cum ar fi excluderea normelor care își au originea în parlamentele naționale sau în asociațiile sau organismele profesionale din domeniul de aplicare al obligației privind testul de proporționalitate. Ungaria și Croația au la dispoziție două luni pentru a remedia aspectele identificare de Comisie, altfel aceasta poate decide trimiterea cazurilor la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În ceea ce privește Franța și Austria, Comisia a decis să închidă cazurile întrucât țările au luat măsuri pentru a remedia aspectele identificate în scrisorile oficiale de notificare pe care le-au primit în februarie.
Reprezentanții ETAF, la Simpozionul Fiscal al UE
Marți, 24 octombrie, și miercuri, 25 octombrie 2023, Parlamentul European organizează alături de Comisia Europeană cel de-al doilea simpozion UE în domeniul fiscalității, cu tema Viitorul fiscalității în UE: provocările viitoare și schimbările necesare. Miniștri de finanțe, membri ai parlamentului European și ai parlamentelor naționale, decidenți politici de nivel înalt, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile se vor reuni la Bruxelles pentru a discuta viitorul sistemelor fiscale europene. Marți, 24 octombrie, începând cu ora 14:40, Stephanie Becker, reprezentantul ETAF în VAT Expert Group al Comisiei Europene, va vorbi într-un panel despre TVA în era digitală. Ceilalți vorbitori din panel vor fi Ferenc Vágujhelyi (comisar, Administrația națională fiscală și vamală, Ungaria), Ondřej Kovařík (membru al Parlamentului European și al Comisiei ECON), Helena Alves Borges (director general, Autoritatea fiscală și vamală din Portugalia) și Sophie Claessens (director pentru politică publică la nivelul UE al Amazon – coordonează politica fiscală și vamală de angajament a Amazon în Bruxelles și la nivelul UE). Panelul va fi moderat de Mario Nava, director general al direcției generale pentru sprijinul reformei structurale din cadrul Comisiei Europene. Această sesiune va analiza modul în care actualul sistem TVA de tranziție poate fi adaptat la economia digitalizată, în contextul unui flux și schimb de informații în timp real și al evoluției rapide. Totodată, va aborda și modul în care ar putea fi utilizate evoluțiile tehnologice, precum și cele mai bune practici în implementare. Programul complet al Simpozionului fiscal al UE poate fi consultat aici.
Declinarea responsabilității:
Acest buletin de știri conține informații despre politicile fiscale europene și evoluțiile colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerată drept declarație scrisă în numele ETAF.
PROFESIA CONTABILĂ
Empowering your passion to shape your career – CECCAR, la Practical Accounting Days
La Târgul de joburi din cadrul Practical Accounting Days, organizat de ASCIG, miercuri, 19 noiembrie, CECCAR a transmis tinerilor: profesia contabilă nu e doar despre cifre și rutină. E despre decizii, despre analiză, despre impact real în economie. E despre cum transformi pasiunea într-o profesie care evoluează odată cu tine – o profesie fit for future.
Participarea CECCAR la târgul de joburi a făcut parte dintr-un demers de redefinire a imaginii profesiei în ochii noii generații. Am adus în prim-plan exact ce contează pentru tineri: compatibilitatea cu abilitățile lor, flexibilitatea traseului profesional, echilibrul viață personală–viață profesională și ideea că poți învăța continuu fără să fii blocat într-un drum rigid.
Reprezentanții CECCAR le-au explicat tinerilor rolul profesionistului contabil în era smart accounting, ce abilități și competențe sunt necesare pentru a avea o carieră de succes (tech, gândire critică, management, etc.).
Tinerii au vrut să înțeleagă ce este Stagiul CECCAR și cum îi poate ajuta să-și construiască un parcurs profesional solid. Organizat la standarde internaționale, avizat de Ministerul Finanțelor și gândit pentru o generație care prioritizează skills match și career design, Stagiul CECCAR oferă mult mai mult decât teorie: sprijină învățarea aplicată, dezvoltarea de competențe relevante.
Mesajul central? Dacă ai skilluri, ești organizat și îți place să înțelegi cum funcționează lucrurile – esti pregătit să fii next generation accountant fit for smart accounting.
Fă pasul decisiv pentru cariera ta și alege o profesie fit for future! Detalii despre examenul de acces sunt disponibile pe site-ul CECCAR, în rubrica dedicată accesului la profesie.
Copyright foto: ASCIG
PROFESIA CONTABILĂ
Start with passion. Grow with purpose – CECCAR & ASCIG conectează tinerii cu o profesie fit for future
Pentru a înțelege cu adevărat ce înseamnă profesia contabilă astăzi, tinerii au nevoie de mult mai mult decât informație teoretică – au nevoie de expunere la realitatea profesiei, de dialog direct cu profesioniști și de exemple relevante din practică. Pornind de la această convingere, CECCAR a găzduit luni, 24 noiembrie a.c., în parteneriat cu ASCIG, un nou eveniment dedicat studenților. Evenimentul a fost gândit ca o experiență aplicată și interactivă, menită să aducă studenții mai aproape de profesia contabilă – așa cum arată ea astăzi: conectată la tehnologie, implicată în decizii strategice, esențială pentru funcționarea mediului economic – o profesie fit for future.
Workshop-ul cu tema Accounting, the language of business a reunit studenți interesați să afle care este rolul profesionistului contabil în era #SmartAccounting și cum poate deveni această profesie o alegere de viață, în acord cu valorile, skill-urile și aspirațiile lor. Accentul a fost pus pe un nou tip de conversație, una în care cariera se construiește prin potrivire de interese, echilibru viață-muncă, formare continuă și autonomie profesională.
Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior CECCAR, le-a vorbit studenților despre rolul esențial al expertului contabil în economia actuală și despre modul în care inteligența artificială transformă profesia. A evidențiat clar că profesia nu este în pericol, ci în tranziție, iar această tranziție are nevoie de oameni care înțeleg schimbarea și sunt pregătiți să devină vectori ai schimbării. În contextul #SmartAccounting, expertul contabil nu mai este doar un executant al obligațiilor fiscale, ci un partener de încredere pentru succesul durabil al afacerilor. Este un profesionist capabil să înțeleagă riscurile, să interpreteze date, să anticipeze decizii și să integreze tehnologia, inclusiv inteligența artificială, în activitatea curentă.
Prof. univ. dr. Adriana-Florina Popa le-a oferit studenților o imagine completă asupra traseului profesional spre o calificare de top în domeniul financiar-contabil, cea de de expert contabil. A subliniat diferențele esențiale dintre contabilitatea tradițională și Smart Accounting, centrat pe gândire critică, valoare adăugată și rol strategic în procesul decizional al companiilor. A evidențiat rolul Stagiului CECCAR – un program de formare profesională continuă construit pe principii de claritate, flexibilitate și aplicabilitate practică, menit să pregătească viitorii profesioniști contabili pentru un mediu economic în permanentă schimbare. Totodată, a vorbit despre provocările și oportunitățile pe care le oferă astăzi această profesie, într-un context în care profesioniștii contabili și-au extins aria de expertiză, trecând de la activități clasice de conformare fiscală la furnizarea de servicii integrate și consultanță complexă.
Paula, expert contabil, a completat imaginea cu propria experiență și cu sfaturi utile, bazate pe această experiență. A povestit cum a depășit propriile temeri legate de timp, presiune și multitasking și cum a reușit să-și construiască o carieră în profesie. Le-a transmis studenților un mesaj esențial: nu este vorba despre memorare, ci despre înțelegere, despre logică și raționament. Cu voință, seriozitate, perseverență și claritate în obiective, nimic nu e imposibil. Calificarea de expert contabil este accesibilă celor care își doresc cu adevărat – și rămâne una dintre cele mai solide opțiuni de carieră pe termen lung.
Dialogul a fost nu doar informativ, ci inspirațional. Tinerii au fost încurajați să privească profesia ca pe un ecosistem în care contează și bunăstarea mentală, și sustenabilitatea carierei, și echilibrul interior. CECCAR promovează un model de dezvoltare profesională bazat pe învățare continuă și pune accent pe colaborare, mentorat și responsabilitate colectivă pentru viitorul profesiei.
Dream bold. Achieve more – acesta a fost mesajul care a rezonat cel mai puternic cu studenții pentru că reflectă realitatea lor: deciziile de carieră nu se iau doar pe bază de calcule, ci din dorința de a construi ceva relevant, aliniat cu propriile valori. Iar când li se explică clar ce presupune profesia contabilă astăzi – cu provocările, dar și cu oportunitățile ei – tinerii pot face alegeri informate, asumate și potrivite pentru obiectivele lor.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Perspective și teme de interes pentru profesia contabilă
Crina Fiorela Chilat, deputat în Parlamentul României, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și al Comisiei pentru muncă și protecție socială, a participat la o întâlnire de lucru a membrilor Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a membrilor Comisiei de disciplină și cenzorului filialei.
Discuțiile au vizat o serie de aspecte concrete cu care se confruntă profesioniștii contabili în activitatea curentă, atât în ceea ce privește conducerea evidențelor contabile și acordarea de asistență mediului de afaceri din județ, cât și în ceea ce privește activitatea de expertiză contabilă judiciară dispusă de organele de cercetare sau de instanțele de judecată. Întâlnirea a evidențiat necesitatea unor discuții continue între profesioniști și factorii decizionali, pentru o reprezentare corectă a realităților din practică și o înțelegere comună a provocărilor profesiei.
-
ECONOMIEacum 6 zileReglementări privind punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european
-
ECONOMIEacum 6 zileAu fost stabilite Procedurile de aplicare a reglementărilor prevăzute la art.310^1 și, respectiv, la art.310^2 din Codul fiscal
-
PROFESIA CONTABILĂacum 9 oreStart with passion. Grow with purpose – CECCAR & ASCIG conectează tinerii cu o profesie fit for future
-
ECONOMIEacum 6 zileEntitățile nonprofit au primit 431,69 milioane de lei prin Formularul 230 în primele 10 luni ale anului
-
ECONOMIEacum 6 zileANAF urmează să actualizeze formularul 212 – „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”
-
ECONOMIEacum 9 oreANCOM a publicat Ghidul pentru combaterea preluării neautorizate a elementelor de identitate vizuală a conturilor instituțiilor publice, în mediul online
-
ECONOMIEacum 9 oreANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie
-
PROFESIA CONTABILĂacum 9 oreCECCAR Dâmbovița: Profesioniștii contabili, alături de mediul juridic la marcarea a 155 de ani de avocatură pe plan local
