Rețele sociale

ECONOMIE

Ministerul Mediului propune un buget de 500 milioane lei pentru programul-pilot Rabla pentru sobe

Radio CECCAR FM

Bugetul propus pentru programul-pilot „Rabla pentru sobe” se ridică la valoarea de 500 de milioane de lei, iar finanțarea se acordă pentru dispozitivele cu randament de minimum 80% și emisii mici de poluanți, a anunțat, într-o conferință de presă, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, citat de Agerpres.

„Pentru prima oară, lansăm în consultare publică un program de finanțare care își propune să înlocuiască sobele vechi, cele cu randament ineficient (…), cu unele noi, pentru că există tehnologii care pot să crească acest randament la peste 80%. Așteptăm cu mare interes contribuția comercianților, a instalatorilor de astfel de echipamente, primăriilor din țară și a oricărui specialist până la urmă care ne poate da un feedback. Ne dorim ca acest program să reducă cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim în mod suplimentar să avem și un aer mai curat. Programul este unul pilot, țin să precizez încă o dată acest lucru, și se adresează pentru început comunelor din cele 28 de județe ale țării, din zona montană, așa cum este definită de legislația în vigoare, respectiv de Legea muntelui. Acolo știm că iernile sunt mai lungi și mai grele. Ne adresăm comunelor, dar probabil și altor tipuri de unități administrativ-teritoriale, cum ar fi satele aparținătoare ale orașelor și ale municipiilor. Vom pune la dispoziție, din bugetul AFM, pentru început, 500 de milioane de lei pentru aceste dispozitive de încălzire. Propunerea pe care o fac, acum, este aceea de a finanța 70% din costurile unei astfel de sobe, dar nu mai mult de 10.000 lei de persoană”, a declarat Mircea Fechet.

Ministrul de resort a adăugat că estimarea este de a finanța prin noul program un număr de 50.000 de sobe.

„Noi sperăm să reușim ca, în fiecare din cele aproximativ 1000 de primării pe care le-am identificat ca fiind eligibile, să avem astfel de solicitanți. Ne propunem, dacă am considera că finanțăm suma maximă pe fiecare solicitant, respectiv 10.000 lei, să finanțăm 50.000 de sobe, fie pe lemn, fie pe peleți, fie pe brichete. Există o legislație specifică care definește toate aceste tipuri de încălzire, însă pretenția principală a Ministerului Mediului este aceea ca aceste echipamente să respecte standardele directive eco-design. Asta presupune că randamentul este de minimum 80% și asta presupune că emisiile de particule sunt sub 40 de grame pentru fiecare metru cub de combustibil solid, emisiile de compuși organici volatili sunt sub 120 de grame pe aceeași unitate de măsură, monoxid de carbon sub 1.500 mg și emisii de oxizi de azot sub 300 mg pe metru cub. Amintesc că o problemă principală a României este legată de depășirile la oxizi de azot și la particule. Oricine va fi interesat de acest program va obține o singură dată finanțare, de maximum 10.000 lei”, a menționat demnitarul.

Conform datelor tehnice prezentate de ministrul Mediului, sobele vor avea o putere nominală pe care o alege beneficiarul, „dar trebuie să fie de minimum opt kilowați și de maximum 35 de kilowați”.

„Asta înseamnă că putem încălzi o locuință de cel puțin 60 mp, până la 140, chiar 200 mp˛ în funcție de cât de bine este izolată casa respectivă. Ne propunem ca acest program să îl finanțăm într-o manieră similară cu cel prin care am finanțat «Rabla local». Vom implica și primăriile. Asta înseamnă că primăriile vor avea un contract de finanțare cu Administrația Fondului de Mediu. Cetățenii se vor înscrie într-o platformă și decontarea acestor cheltuieli se va face prin intermediul primăriei. Ne dorim ca oamenii să nu fie puși pe drumuri inutil. Ne dorim ca acest program să fie unul care se va desfășura într-un spațiu digital, se va desfășura online, vom avea o platformă informatică dedicată. Condițiile pe care cetățenii trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibili în acest program sunt foarte simple, în opinia mea, respectiv să fie cetățeni români, să aibă domiciliul în locuința pentru care este solicitată finanțarea, să fie proprietarul respectivei locuințe și să nu aibă datorii la stat”, a completat Mircea Fechet.

Oficialul a subliniat, totodată, că, dintre cele 7,5 milioane de gospodării din România, 3,5 milioane se încălzesc cu lemn de foc.

„De asemenea, o particularitate a României este că avem astfel de sobe pe lemn chiar și în Capitală. Probabil că nu sunt multe capitale în Uniunea Europeană unde cartiere întregi folosesc o astfel de metodă de a se încălzi în sezonul rece. Și problema nu e reprezentată de tipul de încălzire în sine, pentru că lemnul este o resursă regenerabilă. Lemnul de foc este folosit în foarte multe alte țări pentru încălzire și nici nu-și propune cineva neapărat să schimbe acest lucru, mai ales în acele comunități dependente, aflate în vecinătatea pădurilor. Însă lucrul la care vreau să mă refer în primul rând este legat de randamentul extrem de scăzut al acestora. Din discuțiile pe care le-am avut cu specialiștii, randamentul mediu în sobele din România este undeva la 30% – între 20% și 40%. Cu alte cuvinte, 30% dintr-un buștean pus pe foc se transformă în căldură, restul se transformă în fum și în poluare. Din acest motiv, există calcule matematice care demonstrează inclusiv faptul că o sobă cu un randament atât de scăzut poluează mai mult decât o face un camion diesel de generație foarte veche. Conform datelor statistice, peste 6,4 milioane metri pătrați de lemn ajung anual pe foc. Asta înseamnă, așa cum am spus și mai devreme, o presiune inclusiv pe fondul forestier”, a explicat Mircea Fechet.

ECONOMIE

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei

Radio CECCAR FM

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.

Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.

Continuare

ECONOMIE

Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia

Radio CECCAR FM

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.

Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.

Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.

Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).

Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.

Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.

Continuare

ECONOMIE

Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată

Radio CECCAR FM

A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.

Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care:  ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.

Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.

Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.

Continuare

Trending