Rețele sociale

ECONOMIE

ANAF: Modelul formularului 107, în consultare publică

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat în transparență decizională un proiect de Ordin pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 107 „Declarație informativă privind beneficiarii bunurilor/ serviciilor/sponsorizărilor/mecenatului”.

ANAF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ că prin OUG nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, începând cu data de 1 ianuarie 2024 au fost aduse modificări și completări Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal în ceea ce privește deducerea din impozit a sponsorizărilor/mecenatului/burselor private, precum și a cheltuielilor privind bunurile, mijloacele financiare și serviciile acordate Fondului Națiunilor Unite pentru Copii – UNICEF, precum și altor organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte.

Modificările/completările au vizat, în principal, următoarele:  abrogarea dispozițiilor referitoare la deducerea din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor a sponsorizărilor/mecenatului/burselor private, precum și a cheltuielilor privind bunurile, mijloacele financiare și serviciile acordate Fondului Națiunilor Unite pentru Copii – UNICEF, precum și altor organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte; ▪ abrogarea dispozițiilor privind deductibilitatea cheltuielilor cu bursele private din impozitul pe profit.

Potrivit art.45 alin.(16) din Codul fiscal, ultimul an fiscal în care sumele reprezentând burse, rămase de reportat, potrivit legii, se scad din impozitul pe profit este anul fiscal 2023, respectiv anul fiscal modificat care se încheie în anul 2024.

Conform dispozițiilor art.42 alin.(3) din Codul fiscal, plătitorii de impozit pe profit au obligația depunerii unei declarații informative privind beneficiarii bunurilor/serviciilor/sponsorizărilor/mecenatului, până la termenul de depunere a declarației anuale de impozit pe profit.

În acest context, prin noul proiect de ordin  se propune aprobarea modelului și conținutului formularului 107 „Declarație informativă privind beneficiarii bunurilor/serviciilor/sponsorizărilor/mecenatului”, în vederea îndeplinirii de către plătitorii de impozit pe profit a obligațiilor declarative stabilite de lege.

Formularul se utilizează pentru declararea bunurilor/serviciilor/sponsorizărilor/ mecenatelor acordate beneficiarilor, de către plătitorii de impozit pe profit, începând cu 1 ianuarie 2024/anul fiscal modificat care începe în anul 2024, având primul termen de depunere în anul 2025.

ECONOMIE

BNR: Datoria externă a României a crescut cu peste 18 miliare euro în primele zece luni

Radio CECCAR FM

În perioada ianuarie – octombrie 2024, datoria externă totală a crescut cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro, a anunțat astăzi Banca Națională a României (BNR). În structură:  datoria externă pe termen lung a însumat 138,198 milioane euro la 31 octombrie 2024 (74,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 13,2% față de 31 decembrie 2023; ▪ datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2024 nivelul de 48,150 miliarde euro (25,8% din totalul datoriei externe), în creștere cu 4,2% față de 31 decembrie 2023.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,7% în luna octombrie 2024, comparativ cu 18% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 octombrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.

Potrivit băncii centrale, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2024 a fost de 103,5%, comparativ cu 99,7% la 31 decembrie 2023.

Continuare

ECONOMIE

A fost aprobată Strategia națională privind datele deschise 2024-2028

Radio CECCAR FM

Guvernul a aprobat o Hotărâre privind Strategia națională privind datele deschise 2024-2028, document care a cărui elaborare și implementare consolidează poziția României ca lider regional în digitalizare și inovare, contribuind, totodată, la creșterea economică sustenabilă și la atingerea obiectivului strategic de aderare la OCDE.

Potrivit unui comunicat al Executivului, Strategia va contribui la dezvoltarea unui sector public bazat pe date, crearea unei culturi a datelor în administrația publică și la o schimbare absolut necesară de paradigmă prin care datele sunt tratate ca o resursă disponibilă și integrate în activitatea de zi cu zi. „Datele deschise sunt fundamentale pentru o guvernare modernă și participativă și stimulează creșterea economică“, se menționează în comunicat.

Datele deschise sunt date în format prelucrabil automat ce pot fi utilizate în mod liber, reutilizate și redistribuite de către oricine în orice scop, așa cum prevede Legea nr.179/2022 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public. Datele deschise guvernamentale sunt date structurate aflate în posesia entităților publice și a întreprinderilor publice, pe care acestea le-au creat în cadrul activității proprii și pot fi publicate ca date deschise.

Continuare

ECONOMIE

Moș Crăciun își începe traseul mai devreme: Prima oprire – filialele CECCAR

Radio CECCAR FM

În curând, Moș Crăciun își va începe traseul magic, poposind la filialele CECCAR pentru a aduce bucurie și zâmbete celor mici. Cu sacul plin de daruri alese cu grijă și surprize care aduc magia sărbătorilor, Moșul este gata să transforme fiecare întâlnire într-un moment de neuitat.

Atmosfera sărbătorilor începe să prindă contur, iar emoția revederii cu Moșul crește cu fiecare zi. Filialele CECCAR vor deveni, pentru câteva ore, un loc de basm, unde magia Crăciunului va fi la ea acasă. Colindele, râsetele copiilor și bucuria împărtășită alături de familie și prieteni vor transforma aceste întâlniri într-o experiență memorabilă.

Surprizele Moșului vor fi dezvăluite rând pe rând. Curând vom afla ce bucurii și daruri a lăsat simpaticul personaj. Ho-ho-ho, sărbătorile sunt aici!

Continuare

Trending