Rețele sociale

ECONOMIE

Buget de 12 miliarde de lei pentru plafonul de garantare în Programul IMM Plus

Radio CECCAR FM

Programul IMM Plus ar putea deveni operațional până la începutul lunii martie și va avea un buget pentru plafonul de garantare în valoare de 12 miliarde de lei, a declarat, la evenimentul Romanian Sustainability Forum, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), citat de Agerpres.

“Ultimul raport al Băncii Europene de Investiții și al Fondului European de Investiții a clasat România, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, pe primul loc în Europa în anul 2023 din punct de vedere al numărului și al volumului de garanții acordate în perioada 2020-2023. Practic, consider că cel mai sustenabil instrument financiar, atât pentru mediul de afaceri, dar mai ales pentru bugetul de stat‚ îl reprezintă aceste instrumente financiare. Din 2020 până în 2023, România a avut două scheme de garantare de ajutor de stat. Prima a fost pe cadrul COVID pentru firmele afectate ca urmare a pandemiei și a doua ediție a programului a fost pe cadrul temporar Ucraina. Chiar în aceste zile, Ministerul de Finanțe pregătește prelungirea cadrului temporar și vom veni cu o nouă schemă de garantare. Este vorba de Programul IMM Plus, care va fi prelungit până la 30 iunie. Bugetul alocat de Ministerul de Finanțe pentru plafonul de garantare este de 12 miliarde de lei și sperăm ca, până la începutul lunii martie, acest program să fie operațional (…) Noi am calculat impactul fiscal pe două categorii: impact fiscal direct și impact fiscal indirect. Am luat tot ce înseamnă coduri unice de înregistrare a celor 86.000 de IMM-uri care au beneficiat de acest program și am văzut că un leu garantat de statul român a adus la bugetul de stat 12 lei”, a afirmat Dumitru Nancu.

Acesta a adăugat că, în acest moment, tot ceea ce înseamnă scheme de garantare pe IMM Invest în total garanții acordate de statul român, prin Fondul Național de Garantare, de 54 de miliarde de lei, va genera până în anul 2030 suma de 541 de miliarde de lei ca venituri la bugetul de stat.

“Statul doar garantează banii. Tot ce înseamnă credite sunt credite acordate de sistemul financiar-bancar. Consider că e cel mai mare parteneriat public din România după 1990, în sensul că peste 70 de miliarde de lei, în această perioadă de patru ani de zile, au fost acordate de sistemul financiar-bancar. Am ajuns ca din cele 65 de miliarde de lei creștere sold credite, 83% să fie garantate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Am observat, în această perioadă, că insolvențele noi deschise pe parcursul anului 2020 a fost în scădere cu 7% față de nivelul anului 2019. Din punct de vedere al creșterii soldurilor, observăm că Banca Națională a României a raportat, în anul 2022, volumul cel mai mare de credite acordate sectorului IMM-urilor. Diferența dintre criza din 2008 – 2009, când, practic, creditul bancar a fost stopat către mediul de afaceri constă în această creștere a creditului bancar către IMM-uri. Practic, în 2022 am avut 72 de miliarde de lei, bani privați ai instituțiilor financiar-bancare infuzați în economia României. A fost cheia faptului că IMM-urile nu au fost afectate sau au fost afectate mai puțin față de perioada 2008 – 2009, când ne-am confruntat practic cu aceeași criză economică”, a spus oficialul FNGCIMM.

Potrivit sursei citate, companiile care au beneficiat de IMM Invest au înregistrat o creștere cu 5% a numărului de angajați, iar cele 85.000 de IMM-uri și-au crescut profitul cu 19%, în timp ce marja profitului raportat la vânzări a fost de 7,75%.

“Doar din capitalul de lucru s-au plătit 680.000 de locuri de muncă în această perioadă; tot ce înseamnă capital de lucru merge în cheltuielile curente ale întreprinderii, iar opt din zece firme care au accesat IMM Invest au raportat creșteri ale numărul de angajați”, a menționat Dumitru Nancu.

ECONOMIE

FMI a revizuit în jos, la 1,9%, estimările privind creșterea economiei românești în acest an

Radio CECCAR FM

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 2,8% cât prognoza în aprilie, până la 1,9%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marți de instituția financiară internațională, relatează Agerpres. Conform noilor prognoze ale FMI, după o creștere de 2,1% anul trecut, avansul economiei românești va încetini la 1,9% anul acesta, urmând să accelereze până la 3,3% în 2025. În primăvară, FMI estima un avans de 2,8% al PIB-ului României în 2024, cifre revizuite de asemenea în scădere, față de un avans de 3,8% prognozat în toamna anului trecut.

De asemenea, instituția financiară internațională se așteaptă la o continuare a agravării deficitului de cont curent al României, până la 7,5% din PIB în 2024, de la un nivel de 7,1% din PIB, prognozat în aprilie. În plus. FMI previzionează o reducere ușoară a deficitului de cont curent, până la 7% din PIB în 2025, față de o scădere până la 6,8% cât estima în primăvară. Potrivit prognozelor FMI, deficitului de cont curent al României va rămâne la un nivel ridicat inclusiv în 2029, când se va situa la 5,9% din PIB.

În ceea ce privește inflația, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creștere medie anuală a prețurilor de 5,3%, urmată de una de 3,6% în 2025, după un avans al prețurilor de 10,4% în 2023. Comparativ, în aprilie, FMI estima o creștere medie anuală a inflației de 6% în 2024 și una de 4% în 2025.

În privința ratei șomajului, FMI estimează că acesta va rămâne stabilă la un nivel de 5,6% în 2024, urmând a se reduce ușor la 5,4% în 2025.

La nivel global, Fondul Monetar Internațional și-a menținut nemodificate estimările privind creșterea economiei mondiale în 2024, la 3,2%, dar și-a redus prognozele pentru 2025, la 3,2%, din cauza unei încetiniri așteptate pentru principalele state emergente.

„Riscurile s-au intensificat și unele sunt mai importante”, a avertizat economistul-șef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, potrivit căruia „tensiunile geopolitice și fragmentarea economiei, ar putea antrena o creștere a prețurilor, în special la energie”.

Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), care se desfășoară săptămâna aceasta la Washington.

La București, în luna septembrie, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a modificat în scădere la 2,8%, de la 3,4% anterior, proiecția de creștere economică pentru anul acesta, Produsul Intern Brut urmând să se cifreze la aproape 1.769 miliarde de lei.

Continuare

ECONOMIE

Eurostat: Italia, Ungaria și România, cele mai ridicate deficite guvernamentale din UE, în 2023

Radio CECCAR FM

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut de la 3,2% din PIB în 2022 la 3,5% în 2023, cel mai ridicat deficit fiind înregistrat anul trecut în Italia (-7,2%), urmată de Ungaria (-6,7%) și România (-6,5%), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În zona euro, deficitul guvernamental a crescut de la 3,5% din PIB în 2022 la 3,6% în 2023.

Anul trecut, toate statele membre ale UE, exceptând Danemarca (3,3%), Cipru (2%), Irlanda (1,5%) și Portugalia (1,2%), au raportat un deficit guvernamental, iar zece state membre ale UE au înregistrat în 2023 deficite guvernamentale mai mari de 3% din PIB.

De asemenea, Eurostat a publicat și datele privind datoria guvernamentală. Astfel, la finele trimestrului patru din 2023, ponderea datoriei guvernamentale în PIB în Uniunea Europeană se situa la 80,8%, de la un nivel de 82,5% în ultimul trimestru din 2022, în timp ce în zona euro ponderea datoriei guvernamentale în PIB la finele trimestrului patru din 2023 se situa la 87,4%, de la un nivel de 89,5% în ultimul trimestru din 2022.

La finele trimestrului patru din 2023, cel mai scăzut raport datorie-PIB se înregistra în Estonia (20,2%), urmată de Bulgaria (22,9%), Luxemburg (25,5%), Suedia (31,5%), Danemarca (33,6%) și Lituania (37,3%). 13 state membre au înregistrat în 2023 o pondere a datoriei guvernamentale în PIB mai mare de 60%, cel mai ridicat nivel fiind în Grecia (163,9%), urmată de Italia (134,8%), Franța (109,9%), Spania (105,1%) și Belgia (103,1%). În cazul României, datele Eurostat arată că deficitul guvernamental a crescut de la o valoare de 88,653 miliarde de lei în 2022 (6,4% din PIB) la 104,850 miliarde de lei (6,5% din PIB) în 2023. Aceasta, în condițiile în care cheltuielile guvernamentale au scăzut de la 40,4% din PIB în 2022 la 40,3% din PIB anul trecut, iar veniturile au scăzut de la 34% din PIB la 33,7% din PIB. România înregistra la finele trimestrului patru din 2023 un raport datorie-PIB de 48,9%, de la 47,9% în 2022.

Continuare

ECONOMIE

Impozit suplimentar pentru instituțiile de credit și persoane juridice cu activități în sectorul petrol și gaze

Radio CECCAR FM

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care reglementează impozitul suplimentar pe cifra de afaceri în cazul instituțiilor de credit și al persoanelor juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, informează Agerpres. Proiectul modifică și completează în acest sens Codul fiscal.

Conform proiectului, instituțiile de credit, persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit, persoane juridice străine, datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a următoarelor cote de impozitare: * 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2025 inclusiv; * 1%, începând cu data de 1 ianuarie 2026.

Potrivit actului normativ, cifra de afaceri cuprinde: venituri din dobânzi, din dividende, din taxe și comisioane, precum și câștigurile sau pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare și a activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, din activele și datoriile financiare deținute în vederea tranzacționării, din activele financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, din activele și datoriile financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, din contabilitatea de acoperire. De asemenea, cifra de afaceri mai cuprinde diferențele de curs de schimb și alte venituri din exploatare.

Impozitul pe cifra de afaceri se calculează, se declară și se plătește trimestrial: pentru trimestrele I – III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata; pentru trimestrul IV, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.

Acesta se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Impozitul pe cifra de afaceri datorat trimestrial se determină ca diferență între impozitul pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal și impozitul pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul.

Proiectul prevede, de asemenea, reglementarea impozitului suplimentar pentru persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale.

„Persoanele juridice române sau străine care în mod individual sau într-o formă de asociere livrează bunuri sau prestează servicii pe teritoriul Romaniei desfășurând activități în sectoarele petrol și gaze naturale, stabilite prin ordin al ministrului Finanțelor, datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri”, prevede actul normativ adoptat, care stabilește o formulă de calcul pentru acest impozit.

Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro al cifrei de afaceri este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile.

Cifra de afaceri a anului precedent reprezintă diferența dintre veniturile totale (VT) și veniturile care se scad din veniturile totale (Vs).

Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează, se declară și se plătește trimestrial, astfel: pentru trimestrele I-III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata; pentru trimestrul IV, până la data depunerii declarației anuale privind impozitul pe profit.

Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Acesta este datorat trimestrial și se determină ca „diferență între impozitul specific pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal și impozitul specific pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul”.

Aceste prevederi nu se aplică contribuabililor care desfășoară exclusiv activități de distribuție, furnizare, transport de energie electrică și gaze naturale și care sunt reglementați, licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Camera Deputaților este for decizional pentru acest act normativ. Proiectul urmează să fie transmis Președintelui României, pentru promulgare.

Continuare

Trending