ECONOMIE
Centrul European al Consumatorilor din România a recuperat pentru consumatori peste 350.000 euro, în 2023
Centrul European al Consumatorilor din România (ECC România) – direcție în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care instrumentează și soluționează pe cale amiabilă reclamații transfrontaliere – a recuperat pentru consumatori peste 350.000 euro, în 2023, cu 32% mai mult față de anul precedent.
Conform unui comunicat al ANPC, citat de Agerpres, anul trecut, ECC România a instrumentat aproximativ 6.100 de solicitări sosite de la consumatori români și 230 solicitări de la consumatori din alte state membre ale UE, precum și din Norvegia, Islanda și Marea Britanie, transmise prin intermediul Centrelor Europene ale Consumatorilor din statele de reședință ale consumatorilor, însemnând o creștere cu circa 7,5% față de numărul solicitărilor primite în 2022.
Reclamațiile primite au vizat cinci domenii principale: 41% transporturi (transport aerian, rutier, feroviar, naval și închirieri auto); 18% îmbrăcăminte și încălțăminte; 11% diverse produse și servicii (servicii financiare, obiecte de uz personal – ceasuri, bijuterii, produse pentru îngrijire, alte servicii); 9% mobilier, echipament pentru gospodărie și întreținere de rutină a gospodăriei (electrocasnice, mobilă); 8% recreație și cultură (electronice, bunuri pentru sport, camping, animale de companie, concerte, muzee etc.)
„Față de 2022, ponderea solicitărilor legate de serviciile de transport aerian (anulări sau întârzieri ale zborurilor) a înregistrat în continuare creștere, acestea menținându-se în vârful topului domeniilor care generează reclamații ale consumatorilor, în principal din cauza valului de plângeri înregistrate în perioada sezonului estival, într-o piață a transportului aerian încă nereglat, după cei doi ani de pandemie”, se menționează în comunicat.
În aceeași perioadă, numărul solicitărilor care vizează achizițiile online de îmbrăcăminte și încălțăminte, diverse servicii, obiecte de uz personal sau electrocasnice s-a menținut la un nivel comparabil cu cel al anului precedent, cele mai frecvente reclamații vizând întârzieri în livrare, nelivrare, nerespectarea dreptului de retragere din contractele online, probleme legate de garanții.
ECC Romania face parte din Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) care include 29 de centre din toate cele 27 de state membre ale UE plus Islanda, Norvegia. Centrele oferă informații, consiliere și asistență gratuite și personalizate consumatorilor care au probleme cu tranzacțiile transfrontaliere efectuate într-o altă țară din cadrul Rețelei.
ECONOMIE
BNR: Datoria externă a României a crescut cu peste 18 miliare euro în primele zece luni
În perioada ianuarie – octombrie 2024, datoria externă totală a crescut cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro, a anunțat astăzi Banca Națională a României (BNR). În structură: ▪ datoria externă pe termen lung a însumat 138,198 milioane euro la 31 octombrie 2024 (74,2% din totalul datoriei externe), în creștere cu 13,2% față de 31 decembrie 2023; ▪ datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2024 nivelul de 48,150 miliarde euro (25,8% din totalul datoriei externe), în creștere cu 4,2% față de 31 decembrie 2023.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,7% în luna octombrie 2024, comparativ cu 18% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 octombrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.
Potrivit băncii centrale, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2024 a fost de 103,5%, comparativ cu 99,7% la 31 decembrie 2023.
ECONOMIE
A fost aprobată Strategia națională privind datele deschise 2024-2028
Guvernul a aprobat o Hotărâre privind Strategia națională privind datele deschise 2024-2028, document care a cărui elaborare și implementare consolidează poziția României ca lider regional în digitalizare și inovare, contribuind, totodată, la creșterea economică sustenabilă și la atingerea obiectivului strategic de aderare la OCDE.
Potrivit unui comunicat al Executivului, Strategia va contribui la dezvoltarea unui sector public bazat pe date, crearea unei culturi a datelor în administrația publică și la o schimbare absolut necesară de paradigmă prin care datele sunt tratate ca o resursă disponibilă și integrate în activitatea de zi cu zi. „Datele deschise sunt fundamentale pentru o guvernare modernă și participativă și stimulează creșterea economică“, se menționează în comunicat.
Datele deschise sunt date în format prelucrabil automat ce pot fi utilizate în mod liber, reutilizate și redistribuite de către oricine în orice scop, așa cum prevede Legea nr.179/2022 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public. Datele deschise guvernamentale sunt date structurate aflate în posesia entităților publice și a întreprinderilor publice, pe care acestea le-au creat în cadrul activității proprii și pot fi publicate ca date deschise.
ECONOMIE
Moș Crăciun își începe traseul mai devreme: Prima oprire – filialele CECCAR
În curând, Moș Crăciun își va începe traseul magic, poposind la filialele CECCAR pentru a aduce bucurie și zâmbete celor mici. Cu sacul plin de daruri alese cu grijă și surprize care aduc magia sărbătorilor, Moșul este gata să transforme fiecare întâlnire într-un moment de neuitat.
Atmosfera sărbătorilor începe să prindă contur, iar emoția revederii cu Moșul crește cu fiecare zi. Filialele CECCAR vor deveni, pentru câteva ore, un loc de basm, unde magia Crăciunului va fi la ea acasă. Colindele, râsetele copiilor și bucuria împărtășită alături de familie și prieteni vor transforma aceste întâlniri într-o experiență memorabilă.
Surprizele Moșului vor fi dezvăluite rând pe rând. Curând vom afla ce bucurii și daruri a lăsat simpaticul personaj. Ho-ho-ho, sărbătorile sunt aici!
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 9 decembrie 2024
-
ECONOMIEacum 4 zile
O nouă ediție a programului de titluri de stat Fidelis pentru populație
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 05.12.2024
-
ECONOMIEacum 4 zile
UE și țările Mercosur au finalizat negocierile pentru un acord de liber schimb
-
ECONOMIEacum 4 zile
România, printre cele mai mari scăderi din UE ale producției de servicii, în septembrie
-
ECONOMIEacum 4 zile
Din 9 decembrie, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur
-
ECONOMIEacum 4 zile
BERD și România își consolidează cooperarea în domeniul energiilor regenerabile
-
ECONOMIEacum 3 zile
MF propune modificări la Procedura de îndrumare și asistență a contribuabililor