Rețele sociale

ECONOMIE

AFIR prelungește sesiunea de depunere a proiectelor prin intervenția DR-26

Radio CECCAR FM

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea cu încă două luni a sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru DR-26 Înființarea sistemelor de irigații, intervenție finanțată cu fonduri din Planul Strategic 2023 – 2027. „Astfel, noul termen limită pentru depunerea proiectelor prin DR-26 în această sesiune este 15 iulie 2024, ora 16.00”, menționează AFIR, într-un comunicat.

Potrivit AFIR, sesiunea a fost prelungită pentru a răspunde solicitărilor fermierilor care, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 2115/ 2021, trebuie să dovedească că starea corpului de apă utilizat pentru irigații nu a fost identificată ca fiind nesatisfăcătoare din punct de vedere al cantității de apă – respectarea acestei condiții se face prin prezentarea Avizului de Gospodărire a Apelor.

Pentru sesiunea în curs, alocarea financiară este de 102.421.176 de euro. De la momentul lansării sesiunii, la 15 ianuarie 2024, și până în prezent, s-au depus online solicitări de finanțare în valoare totală de 4.206.106 de euro.

Valoarea maximă a finanțării care se poate obține pentru înființarea sistemelor de irigații prin intermediul DR-26 este de 500.000 de euro/ beneficiar, iar sprijinului public nerambursabil este de 65% din costurile eligibile.

În cadrul acestei linii de finanțare sunt eligibile investiții privind înființarea sistemelor locale de irigații la nivelul fermei, inclusiv montarea sistemelor de contorizare a apei, construcția sau modernizarea bazinelor de colectare și de stocare a apei de irigat, precum și investițiile care vor viza utilizarea apei recuperate ca sursă alternativă de alimentare cu apă.

De asemenea, prin proiect, sunt finanțate cheltuielile cu construcția sau renovarea de bunuri imobile, onorariile pentru arhitecți, ingineri și consultanți, onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare, inclusiv studiile de fezabilitate. Prin DR-26 se pot deconta și cheltuielile cu achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci etc.

Pentru întocmirea documentației necesare depunerii cererii de finanțare, cei interesați au la dispoziție pe pagina www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, Ghidul solicitantului și anexele aferente intervenției DR-26 – AICI.

ECONOMIE

Modificări la Procedura privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței

Radio CECCAR FM

Prin OPANAF nr. 7045/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 10, din 9 ianuarie 2025, au fost aduse modificări la  OPANAF nr. 1940/2023 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ că, prin adoptarea Legii nr. 113/2020 au fost aduse o serie de modificări la prevederile referitoare la cesiunea creanțelor bugetare, astfel cum sunt reglementate la art. 264^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În vederea aplicării prevederilor art. 264^1 din Codul de procedură fiscală, a fost aprobat OPANAF nr. 1940/2023 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței.

Cesiunea creanțelor bugetare trebuie să se realizeze în baza unei proceduri competitive, ori de câte ori se depune o ofertă în acest sens la organul fiscal.

Ca urmare a aprobării ordinului menționat, au fost primite sesizări cu privire la faptul că o procedură competitivă pentru cesiunea creanțelor bugetare ar trebui să se realizeze similar procedurii de licitație, care, la momentul promovării acestui nou act normativ, se realiza pentru valorificarea bunurilor sechestrate, astfel încât ofertanții să poată suplimenta prețul oferit, în funcție de celelalte oferte depuse. „În fapt, prin organizarea unei proceduri competitive, prin licitație, statul se asigură că maximizează valoarea prețului cesiunii, ca urmare a faptului că participanții la licitație pot majora prețul în funcție de pașii de licitație”, au subliniat inițiatorii, în Referatul de aprobare.

În ceea ce privește negocierea directă, s-a prevăzut ca la stabilirea prețului în cadrul procedurii de cesiune a creanțelor bugetare, organul fiscal să aibă în vedere valoarea cea mai mare dintre prețul oferit de ofertant, dar care nu poate fi mai mic decât prețul de pornire la licitație și valoarea bunurilor sechestrate de către organul fiscal sau ipotecate/gajate în favoarea organului fiscal, stabilită în cadrul procedurii de insolvență.

De asemenea, s-a reglementat că prețul de pornire a cesiunii la licitație se stabilește în funcție de prețul cesiunii și valoarea activelor. Astfel, în situația în care organul fiscal în calitate de creditor bugetar deține, față de debitorii insolvenți, creanțe certe prin garanțiile constituite, acestea se pot vinde la un preț egal sau mai mare decât valoarea creanțelor, asigurându-se în acest mod recuperarea integrală, scopul fiind maximizarea recuperării creanțelor bugetare.

Prin modificarea și completarea OPANAF nr. 1940/2023 s-a urmărit descrierea procedurii competitive, prin licitație, context în care au fost avute în vedere principiile existente pentru vânzarea prin licitație a bunurilor sechestrate.

De asemenea, la promovarea OPANAF nr. 7045/2024 au fost avute în vedere și eventualele propuneri și observații primite din partea organelor fiscale centrale, astfel încât principiile cesiunii creanțelor bugetare să fie în concordanță cu modul de gestionare a dosarelor de insolvență, precum și cu procedura de organizare a licitațiilor ce se derulează de către organele de executare silită.

Continuare

ECONOMIE

Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 570 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni, informează Agerpres. Suma totală, de 5,77 miliarde de lei, este cu 170 milioane de lei mai mare față de cea care a fost programată în decembrie 2024, de 5,6 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 13 ianuarie va fi organizată licitație pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 600 milioane de lei, cu scadența în 30 iunie 2025, iar în 23 ianuarie pentru o emisiune de 800 milioane lei cu scadența în 26 ianuarie 2026.

De asemenea, pe parcursul lunii ianuarie 2025, vor fi organizate licitații pentru nouă emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,8 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea inițială a emisiunii de obligațiuni (570 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitații pentru patru emisiuni de obligațiuni de câte 500 milioane lei, în 9 ianuarie (două), 13 ianuarie și 30 ianuarie, pentru trei emisiuni de 400 milioane lei, în 16 ianuarie (două) și 27 ianuarie, și pentru două emisiuni de 300 milioane le, în 20 ianuarie și 30 ianuarie.

Continuare

ECONOMIE

APIA primește cereri de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor

Radio CECCAR FM

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 9 ianuarie – 10 februarie 2025, pot depune cererile de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelorPachet a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și Pachet b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027. Potrivit unui comunicat al instituției, completarea și depunerea cererii se face exclusiv electronic de către solicitant prin accesarea site-ului: www.apia.org.ro – secțiunea DR-06 – Bunăstarea animalelor.

Cererile de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor cuprind angajamentele și informațiile aferente tuturor exploatațiilor autorizate sanitar-veterinar, deținute de un solicitant, indiferent pe raza cărui județ își desfășoară activitatea și se depun însoțite de toate documentele prevăzute în ghidurile solicitantului.

Instrucțiunile pentru depunerea cererilor se regăsesc pe site-ul APIA, iar informațiile necesare pentru acordarea plăților se regăsesc în OMADR nr. 537/2024 și în cuprinsul Ghidurilor informative aprobate pentru cele două pachete, disponibile aici.

Continuare

Trending