Rețele sociale

ECONOMIE

AFIR folosește soluții UiPath pentru a sprijini fermierii români să acceseze fondurile UE mai rapid

Radio CECCAR FM

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că implementează platforma de automatizare de procese de business a UiPath (companie lider în tehnologie software de automatizare a întreprinderilor și inteligență artificială), un nou pas în scopul sprijinirii fermierilor români care își doresc să acceseze fonduri europene.

„Cu ajutorul automatizării, AFIR simplifică modalitatea de obținere a documentelor și autorizațiilor necesare pentru dosarul cererii de finanțare de către fermieri. Acest demers are un impact direct asupra modului în care aceștia accesează finanțări pentru investiții prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), oferindu-le un timp considerabil redus în procesarea dosarelor de finanțare și, implicit, costuri mai mici pentru obținerea și depunerea autorizațiilor și avizelor necesare”, se menționează într-un comunicat al instituției.

„Agricultura este o prioritate strategică și ocupă un loc extrem de important în economia României. Pentru a veni in sprijinul fermierilor români, ne concentrăm pe susținerea dezvoltării agriculturii și a zonelor rurale prin oferirea de finanțare și sprijin pentru proiecte care contribuie la creșterea economică, crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea calității vieții comunităților locale. Tehnologia a stat dintotdeauna la baza transformării și a progresului și în acest caz automatizarea bazată pe Inteligența Artificială (AI) joacă un rol extrem de important în  accelerarea și eficientizarea unor procese cheie pentru fermieri”, a declarat George Chiriță,  directorul general al AFIR.

În acest scop, AFIR folosește soluțiile de software oferite de UiPath pentru automatizarea unor procese birocratice și cronofage. Automatizarea permite solicitarea în mod direct a unor documente instituțiilor publice. De asemenea, sprijină extragerea unor informații ale solicitanților și ale beneficiarilor FEADR de la instituții cu care Agenția a încheiat protocoale de colaborare.

Astfel, pe baza Codului Unic de Identificare (CUI) și/ sau a Codului Numeric Personal (CNP), AFIR a preluat, până în prezent, în sistemul informatic de la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), circa 10.000 de certificate constatatoare, stocate în Sistemul de gestiune al documentelor construit prin utilizarea Microsoft SharePoint, în folderul aferent fiecărui proiect de investiții. Totodată, AFIR preia de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din sistemul PATRIMVEN, o serie de documente aferente beneficiarilor noștri precum: certificate de atestare fiscală, cazier fiscal, bilanț anual, semestrial și istoric bilanț.

De asemenea, și la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost implementate soluțiile de software oferite de UiPath pentru automatizarea unor proceduri repetitive, precum obținerea datelor furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

„Automatizarea bazată pe Inteligența Artificială este un motor al progresului și are potențialul de a revoluționa și accelera tranziția către o agricultura digitalizată. Prin facilitarea accesului mai rapid și cu costuri mai mici ale fermierilor români la fonduri europene, AFIR oferă un ajutor necesar acestei categorii care conduce la creșterea performantei în agricultură, creând premisele pentru un parcurs mai bun pentru sectorul agricol din România. Ne bucură parteneriatul strâns cu AFIR și impactul imediat al rezultatelor obținute împreună,” a declarat Daniel Dines, cofondator și Chief Innovation Officer al UiPath.

♦ Automatizarea va asigura extragerea cazierului judiciar

„În momentul de față, AFIR utilizează o funcționalitate nouă – un robot care descarcă de pe E-factura, respectiv de pe site-ul Ministerului de Finanțe, facturile ce reprezintă toate serviciile achiziționate de AFIR. De asemenea, prin automatizare se asigură și transformarea ulterioară a acestora în format PDF pentru a putea fi verificate și introduse în sistemul contabil de către departamentul de resort din Agenție. Totodată, Agenția utilizează un robot să descarce din ROCRIS, pe baza CNP/ CUI, extrasul de cazier judiciar pentru persoane fizice și juridice, precum și să le încarce pe acestea în SharePoint, în fișierul aferent fiecărui proiect pe care îl gestionează”, a precizat Daniel Ifrim, directorul IT al AFIR, citat în comunicat.

ECONOMIE

FMI a revizuit în jos, la 1,9%, estimările privind creșterea economiei românești în acest an

Radio CECCAR FM

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 2,8% cât prognoza în aprilie, până la 1,9%, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marți de instituția financiară internațională, relatează Agerpres. Conform noilor prognoze ale FMI, după o creștere de 2,1% anul trecut, avansul economiei românești va încetini la 1,9% anul acesta, urmând să accelereze până la 3,3% în 2025. În primăvară, FMI estima un avans de 2,8% al PIB-ului României în 2024, cifre revizuite de asemenea în scădere, față de un avans de 3,8% prognozat în toamna anului trecut.

De asemenea, instituția financiară internațională se așteaptă la o continuare a agravării deficitului de cont curent al României, până la 7,5% din PIB în 2024, de la un nivel de 7,1% din PIB, prognozat în aprilie. În plus. FMI previzionează o reducere ușoară a deficitului de cont curent, până la 7% din PIB în 2025, față de o scădere până la 6,8% cât estima în primăvară. Potrivit prognozelor FMI, deficitului de cont curent al României va rămâne la un nivel ridicat inclusiv în 2029, când se va situa la 5,9% din PIB.

În ceea ce privește inflația, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creștere medie anuală a prețurilor de 5,3%, urmată de una de 3,6% în 2025, după un avans al prețurilor de 10,4% în 2023. Comparativ, în aprilie, FMI estima o creștere medie anuală a inflației de 6% în 2024 și una de 4% în 2025.

În privința ratei șomajului, FMI estimează că acesta va rămâne stabilă la un nivel de 5,6% în 2024, urmând a se reduce ușor la 5,4% în 2025.

La nivel global, Fondul Monetar Internațional și-a menținut nemodificate estimările privind creșterea economiei mondiale în 2024, la 3,2%, dar și-a redus prognozele pentru 2025, la 3,2%, din cauza unei încetiniri așteptate pentru principalele state emergente.

„Riscurile s-au intensificat și unele sunt mai importante”, a avertizat economistul-șef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, potrivit căruia „tensiunile geopolitice și fragmentarea economiei, ar putea antrena o creștere a prețurilor, în special la energie”.

Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), care se desfășoară săptămâna aceasta la Washington.

La București, în luna septembrie, Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) a modificat în scădere la 2,8%, de la 3,4% anterior, proiecția de creștere economică pentru anul acesta, Produsul Intern Brut urmând să se cifreze la aproape 1.769 miliarde de lei.

Continuare

ECONOMIE

Eurostat: Italia, Ungaria și România, cele mai ridicate deficite guvernamentale din UE, în 2023

Radio CECCAR FM

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut de la 3,2% din PIB în 2022 la 3,5% în 2023, cel mai ridicat deficit fiind înregistrat anul trecut în Italia (-7,2%), urmată de Ungaria (-6,7%) și România (-6,5%), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În zona euro, deficitul guvernamental a crescut de la 3,5% din PIB în 2022 la 3,6% în 2023.

Anul trecut, toate statele membre ale UE, exceptând Danemarca (3,3%), Cipru (2%), Irlanda (1,5%) și Portugalia (1,2%), au raportat un deficit guvernamental, iar zece state membre ale UE au înregistrat în 2023 deficite guvernamentale mai mari de 3% din PIB.

De asemenea, Eurostat a publicat și datele privind datoria guvernamentală. Astfel, la finele trimestrului patru din 2023, ponderea datoriei guvernamentale în PIB în Uniunea Europeană se situa la 80,8%, de la un nivel de 82,5% în ultimul trimestru din 2022, în timp ce în zona euro ponderea datoriei guvernamentale în PIB la finele trimestrului patru din 2023 se situa la 87,4%, de la un nivel de 89,5% în ultimul trimestru din 2022.

La finele trimestrului patru din 2023, cel mai scăzut raport datorie-PIB se înregistra în Estonia (20,2%), urmată de Bulgaria (22,9%), Luxemburg (25,5%), Suedia (31,5%), Danemarca (33,6%) și Lituania (37,3%). 13 state membre au înregistrat în 2023 o pondere a datoriei guvernamentale în PIB mai mare de 60%, cel mai ridicat nivel fiind în Grecia (163,9%), urmată de Italia (134,8%), Franța (109,9%), Spania (105,1%) și Belgia (103,1%). În cazul României, datele Eurostat arată că deficitul guvernamental a crescut de la o valoare de 88,653 miliarde de lei în 2022 (6,4% din PIB) la 104,850 miliarde de lei (6,5% din PIB) în 2023. Aceasta, în condițiile în care cheltuielile guvernamentale au scăzut de la 40,4% din PIB în 2022 la 40,3% din PIB anul trecut, iar veniturile au scăzut de la 34% din PIB la 33,7% din PIB. România înregistra la finele trimestrului patru din 2023 un raport datorie-PIB de 48,9%, de la 47,9% în 2022.

Continuare

ECONOMIE

Impozit suplimentar pentru instituțiile de credit și persoane juridice cu activități în sectorul petrol și gaze

Radio CECCAR FM

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care reglementează impozitul suplimentar pe cifra de afaceri în cazul instituțiilor de credit și al persoanelor juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, informează Agerpres. Proiectul modifică și completează în acest sens Codul fiscal.

Conform proiectului, instituțiile de credit, persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit, persoane juridice străine, datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri calculat prin aplicarea asupra cifrei de afaceri a următoarelor cote de impozitare: * 2%, pentru perioada 1 ianuarie 2025 – 31 decembrie 2025 inclusiv; * 1%, începând cu data de 1 ianuarie 2026.

Potrivit actului normativ, cifra de afaceri cuprinde: venituri din dobânzi, din dividende, din taxe și comisioane, precum și câștigurile sau pierderile din derecunoașterea activelor nefinanciare și a activelor și datoriilor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, din activele și datoriile financiare deținute în vederea tranzacționării, din activele financiare nedestinate tranzacționării, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere, din activele și datoriile financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, din contabilitatea de acoperire. De asemenea, cifra de afaceri mai cuprinde diferențele de curs de schimb și alte venituri din exploatare.

Impozitul pe cifra de afaceri se calculează, se declară și se plătește trimestrial: pentru trimestrele I – III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata; pentru trimestrul IV, până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.

Acesta se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Impozitul pe cifra de afaceri datorat trimestrial se determină ca diferență între impozitul pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal și impozitul pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul.

Proiectul prevede, de asemenea, reglementarea impozitului suplimentar pentru persoanele juridice care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale.

„Persoanele juridice române sau străine care în mod individual sau într-o formă de asociere livrează bunuri sau prestează servicii pe teritoriul Romaniei desfășurând activități în sectoarele petrol și gaze naturale, stabilite prin ordin al ministrului Finanțelor, datorează suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri”, prevede actul normativ adoptat, care stabilește o formulă de calcul pentru acest impozit.

Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro al cifrei de afaceri este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile.

Cifra de afaceri a anului precedent reprezintă diferența dintre veniturile totale (VT) și veniturile care se scad din veniturile totale (Vs).

Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează, se declară și se plătește trimestrial, astfel: pentru trimestrele I-III, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata; pentru trimestrul IV, până la data depunerii declarației anuale privind impozitul pe profit.

Impozitul specific pe cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului fiscal. Acesta este datorat trimestrial și se determină ca „diferență între impozitul specific pe cifra de afaceri calculat cumulat de la începutul anului fiscal și impozitul specific pe cifra de afaceri datorat pentru perioada anterioară celei de calcul”.

Aceste prevederi nu se aplică contribuabililor care desfășoară exclusiv activități de distribuție, furnizare, transport de energie electrică și gaze naturale și care sunt reglementați, licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Camera Deputaților este for decizional pentru acest act normativ. Proiectul urmează să fie transmis Președintelui României, pentru promulgare.

Continuare

Trending