Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 15 aprilie 2024

Radio CECCAR FM

etaf

ETAF și-a prezentat manifestul pentru viitoarele alegeri europene

Marți, 9 aprilie, European Tax Adviser Federation (ETAF) a lansat un manifest care prezintă prioritățile-cheie pentru membrii săi în vederea viitoarelor alegeri europene. Documentul conține 25 de recomandări adresate Comisiei Europene și Parlamentului European pentru următorii cinci ani, pentru a se asigura că sistemul fiscal al UE este mai simplu, mai raționalizat și mai bine pregătit pentru viitor. ETAF îndeamnă cu tărie Comisia Europeană să promoveze dezvoltarea cadrelor generale naționale de drept profesional și, în special, să încurajeze fiecare stat membru al UE să reglementeze activitatea de consiliere fiscală, să asigure niveluri ridicate de calificare a accesului și formarea profesională obligatorie continuă, precum și să înființeze organizații profesionale cu competențe obligatorii privind calitatea de membru și sancțiunile. Alte recomandări includ: o mai bună protejare a secretului profesional în legislația UE prin asigurarea respectării normelor naționale; asigurarea unei raționalizări consecvente și permanente a dispozițiilor de raportare ale UE de către toate instituțiile UE; continuarea principiului „ceea ce este ilegal offline ar trebui să fie ilegal și online” și a principiului țării de destinație pentru a menține aceleași standarde profesionale, etice și de calitate pe care le au și consilierii fiscali tradiționali; crearea unei abordări holistice în ceea ce privește educația fiscală și lansarea unei reflecții la nivelul UE cu privire la modul în care se poate obține o mai mare onestitate fiscală; și o abordare mai incluzivă, mai cuprinzătoare și mai structurată a implicării părților interesate.

Rezultatele reuniunii Consiliului ECOFIN

În cadrul reuniunii de vineri, 12 aprilie, miniștrii de finanțe ai UE au făcut schimb de opinii și au adoptat concluzii privind implementarea mecanismului de redresare și reziliență (RRF). Concluziile fac bilanțul progreselor înregistrate în implementarea mecanismului de redresare și reziliență și servesc drept orientări politice pentru Comisie și statele membre în contextul evaluării intermediare a RRF, pe care Comisia a prezentat-o Consiliului la 21 februarie 2024. Consiliul ECOFIN a luat act și de situația actuală a impactului economic al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și a primit o actualizare din partea Comisiei cu privire la situația bugetară din Ucraina. În plus, Consiliul ECOFIN a aprobat mandatul UE pentru reuniunea miniștrilor de finanțe G20 din perioada 17-18 aprilie 2024. La capitolul „Diverse”, procurorul-șef european, Laura Codruța Kövesi, a prezentat activitatea Parchetului European (EPPO), în special în ceea ce privește depistarea și aducerea în fața justiției a rețelelor infracționale de mari dimensiuni care au comis fraude naționale și transnaționale în materie de TVA. Laura Codruța Kövesi a mulțumit autorităților fiscale și vamale din statele membre pentru ajutorul lor valoros în raportarea suspiciunilor de fraudă. „Acest lucru a dus la expunerea și destructurarea rețelelor infracționale transfrontaliere care au afectat bugetul UE, precum și bugetele naționale, în valoare de 11 miliarde de euro”, a transmis procurorul-șef european.

Statele membre discută soluții pentru impozitarea muncii transfrontaliere de la distanță

Președinția belgiană a Consiliului UE a înființat un grup operativ pentru a examina împreună cu statele membre, cu unele țări terțe alese, cu Comisia Europeană și cu OCDE posibilele soluții pentru impozitarea muncii transfrontaliere de la distanță. Grupul operativ a organizat deja două reuniuni în februarie și martie, iar cea de-a treia și ultima urmează să aibă loc la 23 aprilie. Posibila creare a unor sedii permanente, impozitarea salariilor și sarcina probei cu privire la locul în care se desfășoară activitatea au fost principalele teme discutate de grupul operativ. Mai multe țări ar fi de părere că forumul adecvat pentru a face față muncii transfrontaliere la distanță este OCDE, care se preconizează că va trata această problemă în septembrie. Comisia Europeană ar putea lucra la o soluție temporară până când OCDE își va anunța soluția. Pe baza rezultatelor acestor reuniuni, președinția belgiană ar putea prezenta unele soluții la problemele fiscale care decurg din munca transfrontalieră de la distanță pentru implementarea opțională de către statele membre.

Parlamentul European aprobă reforma internă

Miercuri, 10 aprilie, sesiunea plenară a Parlamentului European a dat undă verde reformei sale interne, care va începe să se aplice după alegerile europene. Inițiat de președintele PE, Roberta Metsola, și aprobată de Conferința președinților Parlamentului în decembrie și ianuarie 2023, procesul de revizuire a inclus un grup de lucru format din reprezentanți ai tuturor grupurilor politice. Printre modificări, eurodeputații au convenit asupra unei noi proceduri de sesizare, care ar trebui să permită atribuirea propunerilor Comisiei mai simplu și, astfel, să înceapă lucrările legislative mai devreme. Conferința președinților va avea acum și posibilitatea de a propune în plen înființarea unei comisii legislative temporare care să se ocupe de propuneri legislative intersectoriale deosebit de ample, care altfel ar implica un număr neobișnuit de mare de comisii. Eurodeputații au introdus și un nou mecanism de responsabilizare pentru proiectele de decizii ale Consiliului care tratează dificultățile grave din statele membre și un nou concept de audieri speciale de control pentru a pune întrebări comisarilor cu privire la o chestiune de importanță politică majoră. Au fost adoptate și modificări ale procesului de audiere a confirmării pentru comisarii desemnați, pentru a simplifica procesul.

Parlamentul European își adoptă opinia despre propunerea privind sistemul fiscal bazat pe sediul social

Miercuri, 10 aprilie, Parlamentul European a adoptat opinia cu privire la propunerea de instituire a unui sistem fiscal bazat pe sediul social (HOT) pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii. Propunerea urmărește să ofere IMM-urilor care își desfășoară activitatea transfrontalier prin intermediul sediilor permanente posibilitatea de a interacționa cu o singură administrație fiscală – cea a sediului social – în loc să fie nevoite să se conformeze mai multor sisteme fiscale. În opinia sa, Parlamentul European sprijină instituirea unui ghișeu unic și a unor proceduri centralizate de depunere a declarațiilor, de emitere a avizelor fiscale și de colectare a impozitelor. Eurodeputații consideră și că statul membru în care își are sediul central IMM-ul ar trebui să îl ajute la întocmirea declarării impozitului, în special în ceea ce privește atribuirea rezultatului impozabil fiecărui sediu permanent și fiecărei filiale din alte state membre. În special, solicită accelerarea implementării prezentei propuneri de la 1 ianuarie 2025, în loc de 2026.

Parlamentul European: adoptarea Directivei privind prețurile de transfer

Miercuri, 10 aprilie, eurodeputații au adoptat în plen opinia cu privire la propunerea de directivă ce transpune orientările OCDE privind prețurile de transfer în ordinea juridică a UE. Opinia recomandă, în principal, să se reducă cu un an intrarea în vigoare a directivei (2025, în loc de 2026), să se restabilească Forumul comun al UE privind prețurile de transfer și să se alinieze cât mai strâns posibil la cele mai recente orientări OCDE privind prețurile de transfer, în același timp, recunoscând că ar putea fi făcut loc ulterior pentru orientările ONU. În cele din urmă, eurodeputații doresc împuternicirea Comisiei și nu a Consiliul, pentru a propune noi norme de punere în aplicare în acest domeniu. Opinia, condusă de eurodeputatul Kira Peter-Hansen (Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană, Danemarca), a fost adoptată cu 438 de voturi pentru, 99 de voturi împotrivă și 63 de abțineri. Acesta va fi transmis Consiliului spre examinare.

Parlamentul European respinge numirea lui Markus Pieper în calitate de reprezentant al IMM-urilor

Peste 380 de eurodeputați au votat joi, 11 aprilie, în favoarea propunerii Comisiei Europene de a reexamina numirea eurodeputatului Markus Pieper (Partidul Popular European – Germania) în calitate de reprezentant al IMM-urilor în UE. Votul a avut loc cu ocazia examinării unui amendament depus de Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană la proiectul de rezoluție al Parlamentului European privind aprobarea oficială care urmează să fie acordată Comisiei Europene în contextul implementării bugetului UE pentru 2022. Comisarii europeni Nicolas Schmit, Paolo Gentiloni și Thierry Breton, precum și Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, au trimis o scrisoare președintelui Comisiei Europene prin care solicită o dezbatere în cadrul colegiului cu privire la întrebările adresate în Parlamentul European despre numirea lui Markus Pieper. Scrisoarea a fost trimisă în urma unor acuzații conform cărora ceilalți doi candidați preselectați au obținut un punctaj mai bun decât Markus Pieper în timpul procesului de selecție și că unul dintre ei, europarlamentarul Martina Dlabajová (Renew Europe, Cehia), a depus un recurs nesuspendat la Comisie. Comisia Europeană a repetat în mai multe rânduri că are o marjă de discreție în procedurile interne de numire. Markus Pieper a semnat contractul la 31 martie și urmează să își preia atribuțiile marți, 16 aprilie, în pofida procedurii de recurs și a solicitării Parlamentului European.

Franța, Germania și Italia emit recomandări comune pentru a spori competitivitatea europeană

Bruno le Maire, ministrul francez al economiei, finanțelor și suveranității industriale și digitale, Robert Habeck, ministrul german al afacerilor economice și al politicilor climatice, și Adolfo Urso, ministrul italian al întreprinderilor și responsabilul mărcii Made in Italy s-au întâlnit luni, 8 aprilie, pentru a discuta perspectivele de creștere a competitivității europene. În cadrul reuniunii, cei trei miniștri au convenit că politica industrială a UE ar trebui să combine un sprijin bine direcționat pentru industriile strategice, promovând în același timp un nivel ridicat de concurență pe piața unică și reducând povara birocratică, potrivit unui comunicat de presă. În special, aceștia s-au angajat să asigure un mediu de reglementare stabil și eficace și să continue reforma, să simplifice și să grăbească procedurile administrative ale UE. De asemenea, acestea solicită Comisiei să prezinte un program ambițios de simplificare, care să elimine suprapunerile de reglementări și să reducă obligațiile de raportare, în special pentru IMM-uri și cu mult peste obiectivul Comisiei de 25%, pe baza unei evaluări aprofundate a rezultatelor „apelului la contribuții” privind raționalizarea dispozițiilor de raportare. Cei trei miniștri doresc și consolidarea „testului IMM” în evaluările de impact, ținând seama de evoluția inflației în pragurile financiare ale definiției IMM-urilor și adăugând o nouă categorie de întreprinderi între cele mici și mijlocii (250–500 de angajați) pentru a extinde scutirile administrative deja acordate IMM-urilor.

Conferința ETAF din 17 aprilie: ultima șansă de înregistrare!

Către un sistem fiscal european mai simplu, mai raționalizat și mai adaptat pentru viitor

Înregistrează-te la eveniment.

14:00-17:00

@ Sofitel Brussels Europe, place Jourdan 1, 1040 Bruxelles

Având în vedere că se apropie alegerile europene, este momentul perfect pentru a ne angaja într-o reflecție colectivă asupra viitorului sistemului fiscal al UE. Această conferință va reuni experți în domeniul fiscal și oficiali ai UE pentru a analiza cum ar trebui să arate politicile fiscale ale viitoarei Comisii Europene, precum și perspectivele pentru consilierii fiscali din Uniunea Europeană. Cu această ocazie, ETAF va prezenta, de asemenea, manifestul său pentru alegerile UE, subliniind mai multe cereri esențiale către următorul Parlament European și Comisia Europeană pentru a se asigura că sistemul fiscal al UE este mai simplu, mai raționalizat și mai adaptat pentru viitor.

Program:

14:30 – Discurs introductiv și prezentarea manifestului ETAF de către președintele ETAF, Philippe Arraou

14:45 – Primul panel de discuții: Ce politici fiscale vor fi aplicate în cadrul următoarei Comisii Europene?

  • Benjamin Angel, director Impozitare directă, coordonare fiscală, analiză economică și evaluare, DG TAXUD din cadrul Comisiei Europene;
  • Eurodeputatul Isabel Benjumea Banjumea (EPP, Spania);
  • Panayiotis Nicolaides, director de cercetare, Observatorul fiscal al UE;
  • Bart Van Coile, președinte, Institutului belgian pentru consilieri fiscali și contabili (ITAA).

Moderator: Elodie Lamer, jurnalist fiscal, Tax Notes

15:55 – Al doilea panel de discuții: Perspective viitoare pentru consilierii fiscali din UE

  • Ana Xavier, directorul unității Analiza economică a impozitării, evaluarea impactului și suportul evaluării la GD TAXUD, Comisia Europeană;
  • Pascal Saint-Amans, fost director CTPA, OCDE, cercetător nerezident la Bruegel, partener la Brunswick;
  • Sean Bray, director de politici europene, Tax Foundation Europe;
  • Florin Toma, expert contabil, membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).

Moderator: Jacomien van den Hurk, Director EU Public and Regulatory Affairs la PwC

16:55 – Observații finale prezentate de Philippe Arraou, președintele ETAF

Participanții la conferința online vor beneficia de interpretare simultană în română, engleză, și germană.

Declinarea responsabilității:
Acest buletin de știri conține informații despre politicile și evoluțiile fiscale europene colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerată drept declarație scrisă în numele ETAF.

PROFESIA CONTABILĂ

Să ne împărtășim din experiență: Seniorii profesiei contabile, sărbătoriți la CECCAR Iași

Radio CECCAR FM

În pragul sărbătorilor de Crăciun, la 17 decembrie 2024, CECCAR Filiala Iași a organizat un eveniment cu o încărcătură emoțională deosebită: Să ne împărtășim din experiență. Această întâlnire, dedicată seniorilor profesiei contabile, a fost mai mult decât un simplu eveniment. A fost un prilej de a reflecta asupra parcursului profesional al celor care au fost pilonii profesiei contabile, de a sărbători contribuția lor remarcabilă și de a întări legătura dintre generațiile de profesioniști contabili.

„Dumneavoastră sunteți cei care ați scris istoria acestei profesii, cei care ați deschis drumuri, ați format generații și ați demonstrat ce înseamnă excelența în contabilitate. Este un privilegiu să mă aflu în fața dumneavoastră”, a transmis președintele Filialei CECCAR Iași, Nicolae-Lucian Nedelcu.

Aceste cuvinte au rezonat puternic în sufletele participanților, reamintindu-le tuturor că profesia de expert contabil nu înseamnă doar cifre și bilanțuri, ci și oameni care, prin dedicare și integritate, au contribuit la consolidarea mediului de afaceri.

Seniorii au fost încurajați să împărtășească momente și lecții din cariera lor, oferind o oportunitate prețioasă de a învăța din înțelepciunea acumulată de-a lungul anilor. În discursurile lor, reprezentanții filialei au evidențiat greutățile cu care seniorii s-au confruntat de-a lungul carierei: adaptarea la legislația mereu schimbătoare și provocările constante ale domeniului. Totuși, toate acestea au fost depășite cu determinare și profesionalism, punând bazele unei profesii respectate.

Unul dintre momentele remarcabile ale întâlnirii a fost recunoașterea rolului esențial pe care experiența îl are, chiar și în era digitalizării și a tehnologiei avansate. „Experiența contează mai mult decât tehnologia. Nici cel mai sofisticat software de contabilitate nu poate înlocui înțelepciunea unui expert contabil cu adevărat experimentat”, a declarat președintele filialei CECCAR Iași.

Evenimentul a fost și o ocazie de a le mulțumi seniorilor pentru dedicarea lor. „Câte afaceri ați ajutat să crească? Câte familii ați sprijinit indirect prin soluțiile d-voastră? Aceasta este moștenirea pe care o lăsați”, a fost un alt mesaj adresat celor prezenți, reafirmând valoarea muncii lor.

De asemenea, reprezentanții filialei au subliniat angajamentul generațiilor actuale de a duce mai departe torța profesionalismului, primită de la cei mai experimentați membri ai profesiei.

Galerie foto

Să ne împărtășim din experiență: Seniorii profesiei contabile, sărbătoriți la CECCAR Iași Să ne împărtășim din experiență: Seniorii profesiei contabile, sărbătoriți la CECCAR Iași Să ne împărtășim din experiență: Seniorii profesiei contabile, sărbătoriți la CECCAR Iași

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Noua generație de experți contabili ai Filialei CECCAR Maramureș a depus jurământul

Radio CECCAR FM

La 23 decembrie 2024, sediul Filialei Maramureș a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a găzduit festivitatea de depunere a jurământului de către noii membri ai filialei. Evenimentul a marcat un moment deosebit în cariera acestora, celebrând dobândirea calificării profesionale de expert contabil, obținută în urma promovării examenului de aptitudini organizat de CECCAR în lunile septembrie și noiembrie.

Festivitatea a fost deschisă de președintele filialei, conf. univ. dr. Constantin Cucoșel, care a felicitat noii membri pentru determinarea și efortul depus în atingerea acestui obiectiv profesional. Alături de aceștia, președintele a rostit jurământul de intrare în profesie, subliniind importanța respectării valorilor fundamentale ale profesiei de expert contabil: integritate, profesionalism și responsabilitate.

La eveniment au participat membri ai Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, printre care Komlosi Judit – vicepreședinte, Maria Tivadar și Carmen Danci – membri, precum și echipa executivă a filialei, reprezentată de Dana Berdacovici, responsabilă cu coordonarea activității filialei, Andreea Diana Pop, șef Birou evidență tablou, și Renata Alexandra Tânc, șef Birou stagiu și dezvoltare profesională continuă. Prezența acestora a oferit ceremoniei un caracter solemn și a subliniat sprijinul filialei pentru noii membri.

În finalul festivității, participanții au închinat un pahar de șampanie, marcând acest moment de sărbătoare. Președintele filialei, conf. univ. dr. Cucoșel Constantin, le-a urat noilor membri mult succes în carieră și a adresat tuturor celor prezenți urări de sănătate și sărbători fericite.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 13 ianuarie 2025

Radio CECCAR FM

etaf

© etaf.tax

Subcomisia FISC va discuta impactul impozitării asupra egalității de gen

La 13 ianuarie 2025, în intervalul orar 16.00-17.15, subcomisia FISC a găzduit o audiere publică privind impactul impozitării asupra egalității de gen în Uniunea Europeană. Audierea a făcut parte din Săptămâna egalității de gen a Parlamentului European din 2024. Audierea a examinat modul în care măsurile fiscale din statele membre ale UE afectează egalitatea de gen – pozitiv sau negativ. De asemenea, a examinat ce politici fiscale pot fi considerate în prezent obstacole în calea promovării egalității de gen și a analizat modul în care aceste obstacole pot fi tratate. În plus, audierea a identificat măsuri fiscale care pot servi drept cele mai bune practici sau care ar putea fi luate în considerare pentru promovarea egalității de gen și a analizat dacă politicile fiscale la nivelul UE pot contribui la atingerea acestui obiectiv. Eurodeputații FISC au discutat aceste chestiuni cu prof. Åsa Gunnarsson (profesor de drept fiscal, Universitatea Umeå din Suedia), Manal Corwin (director al Centrului pentru politică și administrare fiscală al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare economică (OCDE)) și Laura Linda Sabbadini (fost director al Institutului Național de Statistică din Italia și fost președinte al Women 20).

Comisia Europeană și Parlamentul European vor organiza cel de-al treilea simpozion UE privind impozitele la 18 martie 2025

La 18 martie 2025, Parlamentul European și Comisia Europeană vor găzdui pentru a treia oară Simpozionul UE privind impozitele la Bruxelles. Tema din acest an va fi Consolidarea competitivității și a echității pentru a construi prosperitatea. Miniștri ai finanțelor, parlamentari europeni și naționali, decidenți politici de nivel înalt, membri ai mediului academic și reprezentanții societății civile vor discuta o gamă largă de aspecte fiscale la toate nivelurile de guvernanță. Se preconizează că înscrierile se vor deschide în ianuarie.

EPPO a descoperit o schemă de fraudă în materie de TVA în valoare de 17 de milioane de euro în Spania

Parchetul European (EPPO) a descoperit o schemă majoră de fraudă în materie TVA în valoare de 17 milioane de euro. Operațiunea a vizat o rețea infracțională transfrontalieră implicată în vânzarea de automobile de lux, evitând plata TVA. EPPO a anunțat că treizeci de persoane au fost arestate, inclusiv presupusul lider al grupării. Potrivit investigației, liderul organizației infracționale a operat din Germania, de unde a trimis instrucțiuni pentru a furniza automobile către dealeri auto din Spania. Vehiculele au fost distribuite din Germania prin intermediul a două ramuri ale organizației, care au fost responsabile de transportul și livrarea automobilelor la reprezentanțele situate în Spania. Se crede că o a treia ramură a organizației a fost responsabilă pentru dezvoltarea rețelei complexe necesare pentru a comite frauda fiscală și pentru spălarea banilor proveniți din încasările rezultate, inclusiv a „comercianților dispăruți” sau a societăților fictive înființate cu unicul scop de a evita plata TVA.

Directiva FASTER publicată în Jurnalul Oficial al UE

La 10 ianuarie 2025, Directiva privind reducerea mai rapidă și mai sigură a surplusului de impozite reținute la sursă (FASTER) a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Directiva va intra în vigoare în a 20-a zi de la data publicării în Jurnalul Oficial. Inițiativa FASTER își propune să facă procedurile privind impozitul reținut la sursă în UE mai sigure și mai eficiente pentru investitorii transfrontalieri, autoritățile fiscale naționale și intermediarii financiari, cum ar fi băncile sau platformele de investiții. Directiva introduce două proceduri accelerate pentru a completa procesul standard actual de rambursare a impozitelor reținute la sursă și stabilește o dispoziție standardizată de raportare pentru intermediarii financiari, cum ar fi băncile și platformele de investiții. În plus, va pune în aplicare un certificat comun în UE privind rezidența fiscală digitală (eTRC), care să permită investitorilor plătitori de taxe să beneficieze de procedurile rapide pentru obținerea scutirii de la plata impozitelor reținute la sursă. Statele membre vor facilita acest lucru prin furnizarea unui sistem automatizat de emitere a eTRC-urilor către persoane fizice sau entități recunoscute ca rezidente fiscale în jurisdicția lor. Statele membre vor trebui să transpună directiva în legislația națională până la 31 decembrie 2028, dar normele naționale sunt aplicabile de la 1 ianuarie 2030.

Miniștrii de finanțe ai UE urmează să se întâlnească la Bruxelles, la 21 ianuarie 2025

Miniștrii de finanțe ai UE vor convoca prima lor reuniune din 2025 la Bruxelles, la 21 ianuarie. Președinția poloneză își va prezenta programul de lucru, urmat de schimburi privind impactul economic și financiar al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Consiliul va evalua implementarea cadrului general de guvernanță economică al UE, inclusiv recomandările din cadrul procedurii privind excesul de deficit și al planurilor fiscal-structurale pe termen mediu. Principalele rapoarte pentru semestrul european 2025, cum ar fi Raportul privind mecanismul de avertizare 2025 și recomandările de politică economică pentru zona euro, vor fi prezentate de Comisie, urmate de un schimb de opinii. Consiliul urmează, de asemenea, să aprobe decizii în cadrul mecanismului de redresare și reziliență, sprijinind redresarea economică în desfășurare a Europei.

Declinarea responsabilității:
Acest buletin de știri conține informații despre politicile și evoluțiile fiscale europene colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerată drept declarație scrisă în numele ETAF.

Continuare
ECONOMIEacum 2 zile

ANCOM: Acceptul telefonic al utilizatorului față de oferta unui furnizor nu presupune încheierea automată a unui contract la distanță

ECONOMIEacum 2 zile

MF propune modificări la Procedura de restituire a TVA aferentă anumitor achiziții de bunuri și servicii efectuate de entități nonprofit

ECONOMIEacum 2 zile

ANAF: Precizări privind categoriile de contribuabili care nu au obligația de depunere a Declarației informative D 406 SAF-T

PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile

Să ne împărtășim din experiență: Seniorii profesiei contabile, sărbătoriți la CECCAR Iași

PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile

Noua generație de experți contabili ai Filialei CECCAR Maramureș a depus jurământul

ECONOMIEacum 3 zile

ONRC: Informații referitoare la înregistrarea mențiunii privind actualizarea obiectului de activitate în registrul comerțului, conform CAEN Rev.3

ECONOMIEacum 3 zile

ANAF propune actualizarea formularelor 101 „Declarație privind impozitul pe profit” și 101 Grup fiscal „Declarație consolidată privind impozitul pe profit determinat de grupul fiscal”

ECONOMIEacum 3 zile

Ghidurile și metodologiile pentru pregătirea proiectelor de parteneriat public-privat, publicate în Monitorul Oficial

ECONOMIEacum 3 zile

ONRC: Informare privind intrarea în vigoare a Ordinului Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/2024 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională – CAEN

etaf
PROFESIA CONTABILĂacum 3 zile

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 13 ianuarie 2025

ECONOMIEacum o săptămână

Modificări la Procedura privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței

ECONOMIEacum o săptămână

Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025

Trending