PROFESIA CONTABILĂ
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 1 iulie 2024
Liderii UE aprobă agenda strategică 2024-2029
Liderii UE au adoptat, de asemenea, în cursul reuniunii de joi, 27 iunie, Agenda strategică 2024-2029, care stabilește prioritățile politice care trebuie urmărite și care vor permite UE să facă față provocărilor cu care se va confrunta în viitor. Se bazează pe trei piloni: – o Europă liberă și democratică; – o Europă puternică și sigură; și – o Europă prosperă și competitivă. Textul stabilește, în special, o direcție de pregătire pentru o Uniune mai mare și mai puternică. Acesta susține că Uniunea Europeană va elabora reformele interne necesare pentru a se asigura că politicile UE sunt adecvate pentru viitor și finanțate într-o manieră durabilă și că instituțiile UE continuă să funcționeze și să acționeze eficient. Charles Michel, președintele Consiliului European, a condus procesul colaborând îndeaproape cu liderii de la reuniunea informală a Consiliului European de la Granada din 6 octombrie 2023. În noiembrie 2023 și aprilie 2024, Charles Michel a organizat noi runde de consultare cu liderii, care au condus la textul adoptat în prezent.
Gabriel Zucman prezintă planul său pentru un impozit internațional minim pentru miliardari
Marți, 25 iunie, directorul Observatorului fiscal al UE, economistul Gabriel Zucman, a publicat planul său pentru un standard coordonat privind impozitarea minimă efectivă pentru persoanele fizice cu averi deosebit de mari, comandat de Președinția braziliană a G20.În propunerea de bază, persoanele cu o avere de peste 1 miliard de dolari ar trebui să plătească un impozit anual minim egal cu 2% din averea lor. În raport se arată că acest standard ar putea fi implementat flexibil de țările participante prin numeroase instrumente interne, inclusiv un impozit pe venit simplificat, un impozit pe venit bazat pe o accepțiune largă a venitului sau un impozit pe avere. Zucman estimează că un impozit minim pentru miliardari egal cu 2% din averea lor ar colecta 200-250 de miliarde de dolari pe an la nivel global de la aproximativ 3.000 de contribuabili; extinderea acestui impozit la persoanele fizice cu averi de peste 100 de milioane de dolari ar adăuga 100-140 de miliarde de dolari. Potrivit autorului, un astfel de standard ar putea fi aplicat cu succes chiar dacă nu ar fi adoptat de toate țările, prin consolidarea actualelor taxe de ieșire și prin implementarea mecanismelor de „colector de taxe de ultimă instanță”, ca și în cazul impozitului minim coordonat asupra companiilor multinaționale.
Declinarea responsabilității:
Acest buletin de știri conține informații despre politicile și evoluțiile fiscale europene colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerată drept declarație scrisă în numele ETAF.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
Filiala CECCAR Bacău a organizat, în data de 1 aprilie 2026, un seminar profesional dedicat temei Angajarea străinilor, regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României, informarea străinilor care doresc să desfășoare activități lucrative în România. Evenimentul s-a desfășurat în sala de curs „Ion Ionescu de la Brad” și a reunit 64 de participanți – experți contabili, contabili autorizați și reprezentanți ai firmelor membre, atât în format fizic, cât și online.
Seminarul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău și Inspectoratul General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, beneficiind de participarea specialiștilor din cadrul acestor instituții. Discuțiile au fost moderate de conducerea filialei.
În cadrul întâlnirii au fost analizate principalele reglementări incidente în domeniu și au fost abordate aspecte practice privind angajarea cetățenilor străini, obligațiile angajatorilor, precum și necesitatea respectării termenelor legale de declarare a modificărilor intervenite în raporturile de muncă.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări au subliniat rolul instituției ca partener al mediului de afaceri, oferind sprijin și îndrumare pentru respectarea cadrului legal, în timp ce reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă au oferit clarificări privind evidența timpului de muncă, detașarea personalului și documentele necesare în relațiile de muncă. Totodată, au fost evidențiate beneficiile implementării sistemului REGES-ONLINE în ceea ce privește digitalizarea evidenței contractelor de muncă, creșterea transparenței și accesul facil al angajatorilor și salariaților la informațiile relevante privind istoricul raporturilor de muncă.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă s-a desfășurat în data de 16 aprilie 2026, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați, reunind elevi din învățământul preuniversitar interesați de domeniul economic. La competiție au participat 15 elevi de clasa a XI-a, din filiera tehnologică – profil Servicii, domeniile Economic, Comerț și Turism și alimentație, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv orientat spre realitățile profesiei contabile.
Organizat de Ministerul Educației, în parteneriat cu CECCAR, concursul a fost implementat la nivel județean de Inspectoratul Școlar Județean Galați, printr-o comisie de organizare și evaluare dedicată. Filiala CECCAR Galați s-a implicat activ în susținerea acestui demers, contribuind la apropierea elevilor de specificul profesiei contabile și la consolidarea conexiunii dintre mediul educațional și cel profesional.
Proba de concurs s-a desfășurat individual, pe calculator, și a inclus atât itemi de verificare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice realizate cu ajutorul unui soft de contabilitate, reflectând cerințele actuale ale pieței muncii și orientarea către competențe aplicate. În acest context, competiția devine mai mult decât un exercițiu de evaluare, oferind elevilor o perspectivă concretă asupra rolului profesionistului contabil și asupra importanței informației financiar-contabile în fundamentarea deciziilor economice.
„Prin acest concurs ne propunem să apropiem elevii de realitatea profesiei contabile și să le oferim o perspectivă concretă asupra rolului esențial pe care îl are expertul contabil în economie. Investiția în educația financiar-contabilă a tinerilor este, în fond, o investiție în stabilitatea și transparența mediului economic viitor”, a declarat Elena Ecaterina Chivu, președinte al Consiliului superior al CECCAR.
Elevii clasați pe primele două locuri vor reprezenta județul Galați la etapa națională a competiției, ducând mai departe rezultatele unui demers educațional orientat spre performanță și aplicabilitate.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
În data de 16 aprilie 2026, Filiala CECCAR Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, a organizat faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a IV-a.
La competiție au participat elevi din unități de învățământ preuniversitar din județ, filiera tehnologică – profil Servicii, care și-au testat cunoștințele și abilitățile într-un cadru competitiv, orientat spre aplicabilitatea practică a noțiunilor dobândite.
Concursul are ca obiectiv stimularea interesului pentru domeniul financiar-contabil și dezvoltarea competențelor specifice, în acord cu cerințele unei profesii aflate într-un proces continuu de adaptare la transformările economice și digitale. Proba de concurs a inclus atât elemente de evaluare a cunoștințelor teoretice, cât și aplicații practice, relevante pentru activitatea profesională.
În urma evaluării, au fost acordate premii în bani și diplome elevilor clasați pe primele locuri, precum și diplome unităților de învățământ și cadrelor didactice implicate, în semn de recunoaștere a contribuției la formarea viitorilor profesioniști.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 9 oreCECCAR Satu Mare: Elevii cu rezultate deosebite în domeniul financiar-contabil, în prim-plan
-
PROFESIA CONTABILĂacum 9 oreCECCAR Galați: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – faza județeană
-
PROFESIA CONTABILĂacum 9 oreCECCAR Bacău: Seminar dedicat angajării cetățenilor străini și cadrului legal aplicabil
-
PROFESIA CONTABILĂacum 9 oreCECCAR Dâmbovița: Competiția care aduce educația financiar-contabilă mai aproape de elevi
-
PROFESIA CONTABILĂacum 9 oreCECCAR Arad: Concursul de cultură și educație financiar-contabilă – elevii, în competiție la nivel județean
