Rețele sociale

ECONOMIE

CFA România: Indicatorul de Încredere Macroeconomică a crescut în luna iunie cu 4,7 puncte

Radio CECCAR FM

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna iunie cu 4,7 puncte, până la valoarea de 52,1 puncte, organizația menționând că situația s-a datorat majorării cu 5,6 puncte a componentei de condiții curente a indicatorului și cu 4,3 puncte a componentei de anticipații.

„Luna iunie a adus o ajustare suplimentară în sens crescător a deficitului bugetar așteptat pentru acest an. Anticipațiile atât în ceea ce privește rata inflației, cât și ratele de dobândă și-au continuat trendul descendent. Însă reducerea ratei inflației către țintă va fi lentă, anticipate în anul 2026, principalul risc fiind politică fiscală, majorarea taxării fiind extrem de probabilă în anul următor”, a declarat Adrian Codirlașu, vicepreședinte al Asociației CFA România, într-un comunicat citat de Agerpres.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (iunie 2025) s-a redus față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 4,67%. În același timp, aproximativ 71% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni. De asemenea, cea mai mare parte a participanților (46%) anticipează că rata inflației va intra în intervalul țintă (1,5% – 3,5%) în anul 2026.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, în jur de 86% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0133 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0722 lei pentru un euro.

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, cea mai mare parte dintre participanți, 64% anticipează o stagnare în următoarele 12 luni în timp ce tot 21% anticipează o majorare. De asemenea 50% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt corect evaluate, iar 43% că sunt supraevaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 este anticipat (valoarea medie a anticipațiilor) a crescut față de exercițiul anterior si se situează la 6,5%, iar anticipațiile de creștere economică pentru anul curent au rămas relativ constante față de exercițiul anterior și se situează la valoarea de 2,8%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni.

În exercițiul din luna iunie a fost realizat și un sondaj privind evoluția ratei inflației în anii următori. Astfel, în ceea ce privește intrarea ratei inflației în intervalul țintă (1,5% – 3,5%), 46% dintre participanți anticipează că se va întâmplă în 2026, în timp ce 31% anticipează că acest eveniment va fi ulterior anului 2026.

Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de peste 12 ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai Asociației CFA România și candidații pentru nivelurile II și III ale examenului CFA.

ECONOMIE

Guvernul a modificat cadrul legislativ privind piața pensiilor private

Radio CECCAR FM

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență care vizează implementarea recomandărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind liberalizarea serviciilor în domeniul pensiilor private, în concordanță cu Codurile de liberalizare ale OCDE. „Aderarea României la aceste coduri reprezintă atât o condiție esențială pentru finalizarea procesului de aderare la OCDE, cât și un obiectiv strategic al politicii externe, asumat prin Programul de Guvernare. Respectarea Codurilor de liberalizare implică adaptarea legislației naționale la standardele internaționale privind libera circulație a capitalurilor și serviciilor financiare. În acest context, instituțiile implicate au responsabilitatea de a adopta măsurile necesare și de a raporta periodic progresul în îndeplinirea criteriilor de aderare”, se menționează într-un comunicat al Executivului.

Astfel, noul act normativ aduce următoarele elemente de noutate:  definește Codurile de liberalizare ale OCDE ca fiind instrumentele juridice intitulate Codul de liberalizare a mișcărilor de capital și Codul de liberalizare a operațiunilor curente invizibile; ▪ introduce posibilitatea accesului extins pe piață pentru administratorii din state membre ale OCDE care vor putea administra fonduri de pensii și gestiona activele participanților din România; în mod similar, se introduc prevederi referitoare la entitățile responsabile cu depozitarea și custodia activelor fondurilor de pensii, în care vor fi cuprinse și instituțiile bancare din state aderente la codurile de liberalizare ale OCDE autorizate pentru activitatea de depozitare; ▪ permite fondurilor de pensii facultative și ocupaționale să aplice strategii adaptate vârstei: participanții vor putea alege fonduri care ajustează automat riscul investițiilor în funcție de apropierea de vârsta pensionării; ▪ prevede pentru jurisdicțiile aderenților la codurile de liberalizare ale OCDE condiții similare cu ale statelor membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, în ceea ce privește investițiile fondurilor de pensii în instrumente financiare tranzacționate pe piețe reglementate și supravegheate din aceste state, inclusiv flexibilizarea limitelor de investiții, conform recomandărilor; ▪ stabilește un cadru mai adecvat de condiții care participantul trebuie să le îndeplinească pentru a primi pensia privată (de exemplu, eliminarea numărului minim de contribuții necesare pentru a beneficia de pensie privată); ▪ completează prevederile legislative cu elemente care conduc la întărirea capacității de supraveghere a ASF și de asigurare a stabilității pieței, pentru protejarea corespunzătoare a participanților.

„Prin adoptarea acestei ordonanțe de urgență, România este mai aproape de standardele internaționale ale OCDE, modernizează sistemul pensiilor private și oferă mai multă siguranță și flexibilitate pentru toți cei care contribuie la aceste fonduri”, precizează Executivul, în comunicat.

Continuare

ECONOMIE

Au fost adoptate „Cadrul de competențe digitale pentru cetățenii României” și „Registrul beneficiarilor programelor de formare”

Radio CECCAR FM

Guvernul a adoptat, prin OUG, Cadrul de competențe digitale pentru cetățenii României și Registrul beneficiarilor programelor de formare. „Acest Registru va reflecta nivelul competențelor digitale de bază pe care îl au cetățenii. Obiectivul principal al Cadrului de competențe digitale pentru cetățenii României (DigCompRo) este de a standardiza și de a oferi o orientare clară a competențelor digitale pentru cetățeni într-un cadru unitar. Acest standard național pentru competențele digitale, adaptat din cadrul de competențe digitale al UE, contribuie la stabilirea unui sistem comun pentru întreaga administrație publică, pentru mediul privat și societatea civilă și pentru cetățeni în ceea ce privește dezvoltarea competențelor digitale, măsurarea și certificarea acestora”, precizează Executivul, într-un comunicat.

Ministerul Educației și Cercetării va integra DigCompRo în curriculumul național și în programele de formare a cadrelor didactice, colaborând la actualizarea periodică a cadrului.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale va colabora la elaborarea și actualizarea standardelor ocupaționale, potrivit domeniului de competență.

Autoritatea Națională pentru Calificări va putea integra DigCompRo în procesul de elaborare și actualizare a standardelor ocupaționale și va dezvolta sistemul de validare a competențelor digitale.

Institutul Național de Statistică va colecta și raporta date privind nivelul competențelor digitale ale populației în conformitate cu DigCompRo.

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) va coordona implementarea DigCompRo, va monitoriza și raporta periodic asupra modului în care acesta este utilizat în strategiile și programele naționale. Totodată, cu consultarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, a Ministerului Educației și Cercetării și a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, MEDAT va formula propuneri de actualizare periodică a DigCompRo. Revizuirea și actualizarea cadrului DigCompRo se va face la maximum 3 ani.

De asemenea, la nivelul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), în vederea monitorizării preliminare a rezultatelor investițiilor în domeniul transformării digitale, se instituie ca instrument de monitorizare Registrul Beneficiarilor programelor de formareRegistrul va conține date cu caracter personal, accesul fiind limitat la personalul autorizat al ADR, desemnat prin decizie internă, și la alte autorități, în condițiile legii. ADR asigură securitatea datelor prin măsuri tehnice și organizatorice adecvate, beneficiarii fiind informați despre prelucrarea datelor, conform principiilor și normelor GDPR. Formatul Registrului, categoriile de date prelucrate, procedurile detaliate de acces, stocare și ștergere a datelor, precum și alte măsuri specifice de protecție a datelor cu caracter personal se stabilesc prin ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, în termen de 60 de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, cu avizul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Continuare

ECONOMIE

ANAF atrage atenția asupra unei noi campanii de e-mailuri false transmise în numele instituției

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atenționează contribuabilii cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false (email spoofing – falsificarea de e-mail apare atunci când un atacator folosește un mesaj de e-mail pentru a păcăli un destinatar să creadă că provine de la o sursă cunoscută și/sau de încredere) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că „au dreptul la rambursare datorită plății în exces a impozitelor”.

„Pentru siguranța dumneavoastră, vă sfătuim să NU deschideți aceste e-mailuri, iar dacă au fost deschise să NU accesați documentele anexate sau link-urile din conținut. De asemenea, evitați să efectuați plăți sau să transmiteți date confidențiale! Totuși, în cazul în care ați interacționat cu astfel de materiale sau site-uri false, ANAF vă recomandă să raportați imediat aceste situații autorităților. Vă asigurăm că departamentele de specialitate ale Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală tratează cu deosebită seriozitate securitatea cibernetică a instituției și a contribuabililor, care este o prioritate absolută”, precizează ANAF, în comunicat.

Continuare
Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 5 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 17.04.2025

ECONOMIEacum 5 zile

Guvernul a modificat cadrul legislativ privind piața pensiilor private

ECONOMIEacum 5 zile

Au fost adoptate „Cadrul de competențe digitale pentru cetățenii României” și „Registrul beneficiarilor programelor de formare”

PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile

CECCAR Neamț: Ziua educației financiare, prilej pentru apropierea tinerilor de profesia contabilă

PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile

Educația financiar-contabilă, o investiție pentru viitor: CECCAR Dâmbovița, alături de elevii din Târgoviște

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 6 zile

Economia la bani mărunți – Ediția din 15.04.2025

ECONOMIEacum 6 zile

ANAF atrage atenția asupra unei noi campanii de e-mailuri false transmise în numele instituției

ECONOMIEacum 6 zile

România se numără printre țările UE cu cele mai ample scăderi ale producției industriale în luna februarie

PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile

CECCAR Iași: A VIII-a ediție a concursului Astăzi student, mâine expert contabil, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile

CECCAR Dâmbovița, alături de elevii care învață să devină antreprenori – Competiția Business Plan, etapa județeană

etaf
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 14 aprilie 2025

PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile

Accounting, the language of business – CECCAR și FABIZ, împreună pentru viitorul profesiei contabile

Trending