Rețele sociale

PROFESIA CONTABILĂ

Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 17 februarie 2025

etaf

© etaf.tax

Comisia Europeană prezintă programul de lucru pentru 2025

Comisia Europeană a publicat miercuri, 12 februarie, programul său de lucru pentru 2025 și anexele pentru o „Uniune mai îndrăzneață, mai simplă și mai rapidă”, alături de o comunicare privind punerea în aplicare și simplificarea. Încadrat de scrisorile de misiune trimise de președintele Ursula von der Leyen fiecărui comisar, programul de lucru prezintă 51 de noi inițiative pe care Comisia Europeană le va lua în primul an al mandatului său. În conformitate cu angajamentul său de a reduce sarcina administrativă, Comisia va prezenta în acest an trei serii de texte cu caracter general privind durabilitatea (26 februarie), simplificarea investițiilor (T1 2025) și privind întreprinderile mici cu capitalizare medie și eliminarea dispozițiilor privind documentele pe suport de hârtie (T2 2025). După cum era de așteptat, aceasta va prezenta, de asemenea, o strategie orizontală privind piața unică (T2 2025) și va acționa în direcția unui al 28-lea regim juridic  pentru a simplifica normele aplicabile, inclusiv aspectele relevante ale dreptului fiscal. Programul de lucru nu dă prea multe informații despre impozite. Acesta confirmă doar plasarea în timp a publicării rezultatelor evaluării Directivei privind evitarea obligațiilor fiscale (ATAD) în T4 2025. Comisia va retrage, de asemenea, 37 de texte legislative care sunt deja în dezbare, fie pentru că sunt învechite, fie pentru că adoptarea lor pare foarte puțin probabilă. Acesta este îndeosebi cazul propunerii din 2011 de Directiva privind impozitarea plăților de dobânzi și redevențe, al propunerii din 2017 de revizuire a Directivei privind impozitarea vehiculelor, al propunerii din 2018 privind un sistem definitiv de TVA și al propunerii de codificare DAC din 2020.

Miniștrii de finanțe ai UE se reunesc la Bruxelles la 18 februarie

Miniștrii de finanțe ai UE urmează să se întâlnească marți, 18 februarie, la Bruxelles, pentru o reuniune ECOFIN. Cu această ocazie, Comisia Europeană va fi invitată să prezinte miniștrilor săi Busola Competitivității, înainte de un schimb de opinii, care va trata, de asemenea, simplificarea și îmbunătățirea mediului de afaceri din Europa. Miniștrii vor purta, de asemenea, o discuție privind situația actuală a impactului economic și financiar al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și urmează să aprobe îndrumările Consiliului pentru bugetul anual al UE pe anul 2026. În plus, Consiliul va continua cu actualizarea tradițională a listei negre a UE privind jurisdicțiile necooperante în domeniul fiscal și va aproba termenii de referință ai UE în vederea reuniunii miniștrilor de finanțe și a guvernatorilor băncilor centrale din G20 din 26-27 februarie. De asemenea, statele membre ar trebui să adopte în mod oficial, fără discuții, Directiva privind introducerea unui certificat electronic de scutire de TVA.

Parlamentul European dă undă verde pachetului ViDA

Parlamentul European a dat undă verde pachetului ViDA cu 589 de voturi pentru, 42 voturi împotrivă și 10 abțineri, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, miercuri, 12 februarie. Pachetul va digitaliza pe deplin obligațiile de raportare TVA pentru tranzacțiile transfrontaliere până în 2030, întreprinderile emițând facturi electronice pentru tranzacțiile transfrontaliere de la întreprindere la întreprindere și raportând automat datele către administrația fiscală corespunzătoare. În noiembrie 2024, miniștrii de finanțe ai UE au ajuns la un acord politic unanim cu privire la pachetul ViDA, după doi ani de negocieri. Parlamentului European, care a emis o opinie fără caracter obligatoriu cu privire la ViDA în noiembrie 2023, i s-a cerut să emită o nouă opinie din cauza diferențelor substanțiale dintre propunerea inițială a Comisiei și textul convenit de statele membre. Aprobarea acestei a doua opinii deschide calea adoptării oficiale a pachetului de către Consiliu și publicării ulterioare a textelor în Jurnalul Oficial al UE pentru intrarea lor în vigoare.

Grecia a cerut să renunțe la scutirea de accize pentru magazinele duty-free de la frontierele terestre cu țările din afara UE

Comisia Europeană a decis miercuri, 12 februarie, să trimită  Greciei un aviz motivat pentru nerespectarea Directivei (UE) 2020/262 a Consiliului de stabilire a normelor UE referitoare la angajamentele generale privind accizele. Grecia scutește de la plata accizelor produsele care sunt vândute călătorilor prin magazine duty-free situate la frontierele sale terestre cu Albania, Macedonia de Nord și Turcia. Până în ianuarie 2017, legislația UE a permis statelor membre care, la 1 iulie 2008, dețineau magazine duty-free situate în afara unui aeroport sau port să utilizeze astfel de scutiri. Deși acest lucru nu mai este permis de legislația UE, Grecia continuă să mențină magazine duty-free la frontierele sale terestre cu țările din afara UE. Considerând că răspunsul Greciei la scrisoarea oficială de punere în întârziere este nesatisfăcător, Comisia a decis să emită o opinie motivată Greciei, care are acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a lua măsurile necesare. Altfel, Comisia poate decide trimiterea cazului la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Misiunea FISC în Finlanda și Estonia

Membrii Subcomisiei FISC a Parlamentului European se vor deplasa la Helsinki (Finlanda) și Tallinn (Estonia) în perioada 25-27 februarie 2025. Delegația, condusă de eurodeputatul și vicepreședintele PE, Regina Doherty (PPE, Irlanda), se va întâlni cu reprezentanți ai instituțiilor-cheie, cum ar fi ministerele de finanțe și parlamentele naționale, precum și cu părți interesate din sectorul privat, sindicate și societatea civilă. Discuțiile se vor axa pe chestiuni și provocări fiscale internaționale de actualitate, cum ar fi punerea în aplicare a reformei fiscale cu doi piloni a OCDE, simplificarea sistemului fiscal și sporirea competitivității, stimulentele fiscale, situația lucrătorilor transfrontalieri, impozitarea energiei și punerea în aplicare a directivelor UE.

Declinarea responsabilității:
Acest buletin de știri conține informații despre politicile și evoluțiile fiscale europene colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerată drept declarație scrisă în numele ETAF

PROFESIA CONTABILĂ

Empowering your passion to shape your career – CECCAR, la Practical Accounting Days

La Târgul de joburi din cadrul Practical Accounting Days, organizat de ASCIG, miercuri, 19 noiembrie, CECCAR a transmis tinerilor: profesia contabilă nu e doar despre cifre și rutină. E despre decizii, despre analiză, despre impact real în economie. E despre cum transformi pasiunea într-o profesie care evoluează odată cu tine – o profesie fit for future.

Participarea CECCAR la târgul de joburi a făcut parte dintr-un demers de redefinire a imaginii profesiei în ochii noii generații. Am adus în prim-plan exact ce contează pentru tineri: compatibilitatea cu abilitățile lor, flexibilitatea traseului profesional, echilibrul viață personală–viață profesională și ideea că poți învăța continuu fără să fii blocat într-un drum rigid.

Reprezentanții CECCAR le-au explicat tinerilor rolul profesionistului contabil în era smart accounting, ce abilități și competențe sunt necesare pentru a avea o carieră de succes (tech, gândire critică, management, etc.).

Tinerii au vrut să înțeleagă ce este Stagiul CECCAR și cum îi poate ajuta să-și construiască un parcurs profesional solid. Organizat la standarde internaționale, avizat de Ministerul Finanțelor și gândit pentru o generație care prioritizează skills match și career design, Stagiul CECCAR oferă mult mai mult decât teorie: sprijină învățarea aplicată, dezvoltarea de competențe relevante.

Mesajul central? Dacă ai skilluri, ești organizat și îți place să înțelegi cum funcționează lucrurile – esti pregătit să fii next generation accountant fit for smart accounting.

Fă pasul decisiv pentru cariera ta și alege o profesie fit for future! Detalii despre examenul de acces sunt disponibile pe site-ul CECCAR, în rubrica dedicată accesului la profesie.

Copyright foto: ASCIG

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

Start with passion. Grow with purpose – CECCAR & ASCIG conectează tinerii cu o profesie fit for future

Pentru a înțelege cu adevărat ce înseamnă profesia contabilă astăzi, tinerii au nevoie de mult mai mult decât informație teoretică – au nevoie de expunere la realitatea profesiei, de dialog direct cu profesioniști și de exemple relevante din practică. Pornind de la această convingere, CECCAR a găzduit luni, 24 noiembrie a.c., în parteneriat cu ASCIG, un nou eveniment dedicat studenților. Evenimentul a fost gândit ca o experiență aplicată și interactivă, menită să aducă studenții mai aproape de profesia contabilă – așa cum arată ea astăzi: conectată la tehnologie, implicată în decizii strategice, esențială pentru funcționarea mediului economic  – o profesie fit for future.

Workshop-ul cu tema Accounting, the language of business a reunit studenți interesați să afle care este rolul profesionistului contabil în era #SmartAccounting și cum poate deveni această profesie o alegere de viață, în acord cu valorile, skill-urile și aspirațiile lor. Accentul a fost pus pe un nou tip de conversație, una în care cariera se construiește prin potrivire de interese, echilibru viață-muncă, formare continuă și autonomie profesională.

Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior CECCAR, le-a vorbit studenților despre rolul esențial al expertului contabil în economia actuală și despre modul în care inteligența artificială transformă profesia. A evidențiat clar că profesia nu este în pericol, ci în tranziție, iar această tranziție are nevoie de oameni care înțeleg schimbarea și sunt pregătiți să devină vectori ai schimbării. În contextul #SmartAccounting,  expertul contabil nu mai este doar un executant al obligațiilor fiscale, ci un partener de încredere pentru succesul durabil al afacerilor. Este un profesionist capabil să înțeleagă riscurile, să interpreteze date, să anticipeze decizii și să integreze tehnologia, inclusiv inteligența artificială, în activitatea curentă.

Prof. univ. dr. Adriana-Florina Popa le-a oferit studenților o imagine completă asupra traseului profesional spre o calificare de top în domeniul financiar-contabil, cea de de expert contabil. A subliniat diferențele esențiale dintre contabilitatea tradițională și Smart Accounting, centrat pe gândire critică, valoare adăugată și rol strategic în procesul decizional al companiilor. A evidențiat rolul Stagiului CECCAR – un program de formare profesională continuă construit pe principii de claritate, flexibilitate și aplicabilitate practică, menit să pregătească viitorii profesioniști contabili pentru un mediu economic în permanentă schimbare. Totodată, a vorbit despre provocările și oportunitățile pe care le oferă astăzi această profesie, într-un context în care profesioniștii contabili și-au extins aria de expertiză, trecând de la activități clasice de conformare fiscală la furnizarea de servicii integrate și consultanță complexă.

Paula, expert contabil, a completat imaginea cu propria experiență și cu sfaturi utile, bazate pe această experiență. A povestit cum a depășit propriile temeri legate de timp, presiune și multitasking și cum a reușit să-și construiască o carieră în profesie. Le-a transmis studenților un mesaj esențial: nu este vorba despre memorare, ci despre înțelegere, despre logică și raționament. Cu voință, seriozitate, perseverență și claritate în obiective, nimic nu e imposibil. Calificarea de expert contabil este accesibilă celor care își doresc cu adevărat – și rămâne una dintre cele mai solide opțiuni de carieră pe termen lung.

Dialogul a fost nu doar informativ, ci inspirațional. Tinerii au fost încurajați să privească profesia ca pe un ecosistem în care contează și bunăstarea mentală, și sustenabilitatea carierei, și echilibrul interior. CECCAR promovează un model de dezvoltare profesională bazat pe învățare continuă și pune accent pe colaborare, mentorat și responsabilitate colectivă pentru viitorul profesiei.

Dream bold. Achieve more – acesta a fost mesajul care a rezonat cel mai puternic cu studenții pentru că reflectă realitatea lor: deciziile de carieră nu se iau doar pe bază de calcule, ci din dorința de a construi ceva relevant, aliniat cu propriile valori. Iar când li se explică clar ce presupune profesia contabilă astăzi – cu provocările, dar și cu oportunitățile ei – tinerii pot face alegeri informate, asumate și potrivite pentru obiectivele lor.

Continuare

PROFESIA CONTABILĂ

CECCAR Maramureș: Perspective și teme de interes pentru profesia contabilă

Crina Fiorela Chilat, deputat în Parlamentul României, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și al Comisiei pentru muncă și protecție socială, a participat la o întâlnire de lucru a membrilor Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a membrilor Comisiei de disciplină și cenzorului filialei.

Discuțiile au vizat o serie de aspecte concrete cu care se confruntă profesioniștii contabili în activitatea curentă, atât în ceea ce privește conducerea evidențelor contabile și acordarea de asistență mediului de afaceri din județ, cât și în ceea ce privește activitatea de expertiză contabilă judiciară dispusă de organele de cercetare sau de instanțele de judecată. Întâlnirea a evidențiat necesitatea unor discuții continue între profesioniști și factorii decizionali, pentru o reprezentare corectă a realităților din practică și o înțelegere comună a provocărilor profesiei.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore

Empowering your passion to shape your career – CECCAR, la Practical Accounting Days

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore

Start with passion. Grow with purpose – CECCAR & ASCIG conectează tinerii cu o profesie fit for future

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore

CECCAR Maramureș: Perspective și teme de interes pentru profesia contabilă

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore

CECCAR Vaslui: Întâlnire de lucru cu AJOFM privind noile reglementări și programe dedicate pieței muncii

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore

CECCAR Ialomița: Simpozionul „Antreprenor pentru Viitor”, ediția a X-a – elevii au descoperit antreprenoriatul alături de profesioniști și lideri ai comunității

PROFESIA CONTABILĂacum 5 ore

CECCAR Dâmbovița: Profesioniștii contabili, alături de mediul juridic la marcarea a 155 de ani de avocatură pe plan local

ECONOMIEacum 6 ore

ANCOM a publicat Ghidul pentru combaterea preluării neautorizate a elementelor de identitate vizuală a conturilor instituțiilor publice, în mediul online

ECONOMIEacum 6 ore

PNRR – A fost prelungită până la 30 aprilie perioada de implementare a proiectelor depuse pentru digitalizarea ONG-urilor

ECONOMIEacum 6 ore

Noua funcționalitate eSemnătura elimină hârtia și facilitează semnarea electronică, direct în aplicație

ECONOMIEacum 6 ore

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie

ECONOMIEacum 6 ore

Ajutor de minimis pentru înființarea întreprinderilor sociale

ECONOMIEacum 6 ore

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna decembrie 2025

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%