ECONOMIE
După 26 de ani, avem noi reglementări pentru siguranța la incendiu a construcțiilor

Noi reglementări în domeniul securității la incendiu vor intra în vigoare peste 60 de zile, respectiv de la data de 9 mai 2025, ca urmare a publicării astăzi, în Monitorul Oficial nr. 204/10.03.2025 a Ordinului nr. 267/2025 al ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, indicativ P 118/1-2025”. După cum am mai informat, acestea sunt primele modificări ale legislației în domeniu efectuate în ultimii 26 de ani.
Potrivit unei recente declarații a ministrului de resort, Cseke Attila, în momentul de față sunt în vigoare prevederi stabilite în Normativul de proiectare P118/1, care reglementează siguranța la incendiu a construcțiilor, și care datează din 1999. „Unele prevederi nu corespund realității de astăzi, sunt bazate pe tehnologii vechi și conțin soluții care nu mai pot fi aplicate. Acestea vor fi înlocuite de prevederi noi, pentru o siguranță sporită în domeniul securității la incendiu, și vor fi aplicate în spitale, școli, locuințe, clădiri publice și private”, a declara ministrul. Conform reprezentanților MDLPA, „prevederile vechiului normativ, semnalate de specialiști în domeniu ca fiind învechite, sunt legate de tehnologii, materialele de construire și scheme tehnice care nu mai corespund cerințelor actuale și nu iau în calcul tehnologiile și soluțiile noi, dezvoltate în ultimele două decenii. Normativul nou prezintă soluții tehnice actuale, conține scheme detaliate de rezolvarea unor situații tehnice, ceea ce înlesnește procesul de proiectare, rezultă un timp de avizare mai scurt și o securitate mai mare din punct de vedere al incendiilor. Clădirile noi vor fi construite conform noului normativ, iar, pentru cele vechi, normativul nou adoptat prevede soluții compensatorii sau rezolvări diferite”.
Un exemplu de tehnologie nouă, care nu era inclusă în normativul din 1999, sunt sistemele de detectare de fum și stingere a incendiilor montate în tavan sau pardoseli. Conform noului normativ, scările exterioare de evacuare, adesea costisitoare, care, conform normativelor în vigoare, trebuiau montate pe exteriorul vechilor clădiri de spitale, nu vor mai fi obligatorii, pentru că noul normativ prevede soluții multiple pentru aceste cazuri, cum ar fi fluxuri de evacuare reduse, zone de siguranță la incendiu sau lifturi cu surse proprii de alimentare cu energie electrică și conformate pentru evacuarea persoanelor și pacienților cu mobilitate redusă.
Noile prevederi clarifică aspecte legate de materiale de construcții, finisaje, tâmplării, care conduc la reducerea costurilor de construcție fără a compromite siguranța la incendiu. De asemenea, lemnul este considerat, la nivel european, principalul material de construcție regenerabil și sustenabil, iar noul normativ prevede condițiile în care lemnul poate fi utilizat, în condiții de siguranță, în construcții.
Noul Ordin nu se aplică obiectivelor/proiectelor de investiții, indiferent de sursa de finanțare, publică sau privată: a) ale căror lucrări sunt în curs de execuție la data intrării în vigoare a prezentului ordin; b) pentru ale căror proiecte tehnice/studii de fezabilitate/documentații de avizare a lucrărilor de intervenții au fost inițiate procedurile de achiziție publică până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, prin transmiterea spre publicare a anunțului de participare/emiterea invitației de participare; c) ale căror proiecte tehnice/studii de fezabilitate/ documentații de avizare a lucrărilor de intervenții au fost recepționate de investitorul public sau privat/beneficiarul public sau privat ori au fost depuse spre avizare/aprobare până la data intrării în vigoare a prezentului ordin; d) ale căror proiecte tehnice sunt elaborate sau în curs de elaborare în baza studiilor de fezabilitate/documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenții menționate la lit. b); e) pentru care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici anterior intrării în vigoare a prezentului ordin; f) pentru care există un contract de finanțare în vigoare la data intrării în vigoare a prezentului ordin; g) pentru care există un certificat de urbanism emis, în termen de valabilitate la data intrării în vigoare a prezentului ordin, pe baza căruia a fost începută procedura de avizare; h) pentru care la data intrării în vigoare a prezentului ordin există o autorizație de construire în termen de valabilitate, chiar dacă nu a fost făcut încă anunțul privind începerea lucrărilor, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare.
„Prin acest normativ vom avea clădiri mai sigure, mai performante, atât în cazul clădirilor existente, cât și în cazul clădirilor noi”, a afirmat ministrul Cseke Attila. Noile normative pentru siguranța la incendiu vor intra în vigoare în 60 de zile de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României, respectiv la data de 9 mai 2025.
ECONOMIE
Legea UE privind IA – un ghid pentru contabilii IMM-urilor

Legea Uniunii Europene (UE) privind inteligența artificială (AI) a devenit oficial legislație a UE în iulie 2024. Toate entitățile, inclusiv IMM-urile, care intră în domeniul său de aplicare vor trebui să evalueze dacă dispozițiile le sunt aplicabile și să asigure conformitatea. Legea privind AI este o reglementare a UE și, prin urmare, este direct aplicabilă în întreaga UE. Aceasta nu va fi transpusă separat în legislația națională, spre deosebire de directivele UE.
Domeniul de aplicare al Legii privind AI nu face diferență între companiile mari și cele mici. IMM-urile, în special, vor avea nevoie de sprijin și îndrumări. Profesioniștii contabili, în calitate de consilieri de încredere ai IMM-urilor, pot juca un rol esențial în sprijinirea acestora.
În acest sens, Accountancy Europe a elaborat documentul informativ Legea UE privind IA – un ghid pentru contabilii IMM-urilor pentru a sprijini profesioniștii contabili în această sarcină. Cabinetele de contabilitate și de audit mai mici pot utiliza, de asemenea, sisteme de AI, caz în care aceste cabinete ar putea face de asemenea obiectul dispozițiilor Legii.
Acest document informativ oferă o prezentare generală a dispozițiilor-cheie și ghidează cititorii către articolele și secțiunile relevante din Legea privind IA. El nu oferă o prezentare generală juridică cuprinzătoare, iar cititorii sunt încurajați să se familiarizeze ei înșiși cu legislația de bază.
Documentul informativ este disponibil în limba română pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații–Organisme internaționale–Alte documente de interes.
ECONOMIE
Încrederea în economia zonei euro s-a îmbunătățit semnificativ în martie

Încrederea investitorilor în zona euro s-a îmbunătățit semnificativ în martie, așteptările privind economia atingând cel mai ridicat nivel începând din iulie 2021, arată indicatorii publicați luni, iar planul Germaniei privind majorarea datoriei a contribuit la sporirea încrederii, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Indicele Sentix privind încrederea în economia zonei euro, publicat de Comisia Europeană, s-a situat în martie la -2,9 puncte, de la -12,7 puncte în luna precedentă, în timp ce analiștii intervievați de Reuters se așteptau la un nivel de -8,4 puncte.
Indicele privind așteptările economice în următoarele șase luni a crescut pentru a treia lună consecutiv, ajungând la 18 puncte în martie, de la un punct luna precedentă, în timp ce indicele privind actuala situație din zona euro s-a îmbunătățit, ajungând în martie la -21,8 puncte, de la -25,5 puncte luna precedentă.
Printre motivele sporirii încrederii se află planificata majorare a cheltuielilor din domeniul apărării în UE, dar mai ales în Germania, principala economie europeană.
„În cazul Germaniei, investitorii sunt euforici”, se arată în comunicatul Sentix.
Indicele privind așteptările economice în Germania au urcat cu 26,3 puncte, la 20,5 puncte, iar indicele general a urcat cu 17,2 puncte, la minus 12,5 puncte.
Studiul a fost realizat în perioada 6-8 martie, în rândul a 1.097 investitori.
ECONOMIE
ANAF: Acțiune la nivel național pentru respectarea legislației RO e-Transport

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) – Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a desfășurat, la 4 martie 2025, o acțiune de monitorizare și control la nivel național, având ca scop respectarea prevederilor legale din cadrul sistemului RO e-Transport și combaterea transporturilor de bunuri fără documente de proveniență legală. Potrivit unui comunicat al ANAF, în cadrul acțiunii, un număr semnificativ de inspectori antifraudă au oprit în trafic 4.589 de autovehicule, iar valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 1.957.300 lei. Printre cazurile identificate s-au numărat transporturi ilegale de bunuri, precum: o autoutilitară care transporta două tone de tutun uscat neprelucrat fără acte de proveniență, pentru care s-a calculat o acciză datorată în valoare de 1.242.300 lei, o altă autoutilitară care transporta marfă de proveniență China sau o cisternă cu benzină, de asemenea, fără documente justificative.
Monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri este o activitate continuă desfășurată de DGAF, iar în luna februarie 2025 s-au realizat controale ample în baza OUG nr. 41/2022 privind Sistemul RO e-Transport. Activitățile de control au fost desfășurate atât pe timp de zi, cât și noaptea, 24/7, în proximitatea căilor de acces rutier în/din România, iar 9.766 de vehicule au făcut obiectul controlului antifraudă, reprezentând 3,73% din traficul internațional monitorizat.
În paralel, au fost organizate acțiuni de control pe principalele rute de transport și noduri de circulație. În urma controalelor efectuate în februarie 2025, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.963.845 lei. De asemenea, pe baza analizei de risc a datelor din sistemul RO e-Transport, au fost inițiate acțiuni de control țintite, iar sumele suplimentare datorate bugetului de stat au fost estimate la 25.057.438 lei.
Unul dintre cele mai importante rezultate ale controalelor din februarie a fost identificarea a 12 vehicule care transportau marfă (în special îmbrăcăminte și încălțăminte de proveniență non-UE) destinată unor contribuabili cu comportament fiscal inadecvat. Aceste bunuri nu fuseseră declarate în Sistemul RO e-Transport. În urma controalelor, pe lângă aplicarea sancțiunilor prevăzute de OUG nr. 41/2022, bunurile transportate au fost reținute în vederea valorificării pe baza măsurilor asigurătorii emise.
„Acțiunea ANAF reflectă angajamentul continuu al autorităților fiscale de a combate evaziunea fiscală și de a asigura respectarea reglementărilor legale în domeniul transporturilor rutiere și comerțului internațional”, precizează ANAF, în comunicat.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile
IFRS 18 & 19, un nou capitol în raportarea financiară – acum și în limba română
-
ÎNREGISTRĂRIacum o zi
Economia la bani mărunți – Ediția din 06.03.2025
-
ÎNREGISTRĂRIacum 6 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 04.03.2025
-
PROFESIA CONTABILĂacum 6 zile
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 3 martie 2025
-
ECONOMIEacum 4 zile
ANAF: Formularul F3000 se depune până la 15 mai
-
ECONOMIEacum 5 zile
Material informativ despre Declarația unică 2025 (formularul 212), publicat de ANAF
-
ECONOMIEacum 5 zile
ANAF a actualizat o serie de formulare de înregistrare fiscală a contribuabililor
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 zile
CECCAR Constanța: Femeia și Cariera – o celebrare a excelenței și leadershipului feminin în profesia contabilă