Rețele sociale

ECONOMIE

Curtea de Conturi Europeană a publicat anul trecut 32 de rapoarte speciale și documente de analiză

Curtea de Conturi Europeană a publicat, luni, un raport cu privire la activitățile sale din 2024, conform căruia auditorii UE au dat publicității, anul trecut, 32 de rapoarte speciale și documente de analiză iar pentru 2025 și 2026 au planificate 69 de noi audituri și analize, relatează Agerpres. „În calitate de auditori independenți ai finanțelor și acțiunilor UE, știm foarte bine că modificările semnificative în modul de execuție a bugetului european vor avea un impact asupra modului în care ne putem duce la îndeplinire misiunea. Suntem pentru flexibilitate și simplificare, însă este esențial ca aceste eforturi să nu fie în detrimentul răspunderii de gestiune și al transparenței”, a declarat președintele Curții de Conturi Europene, Tony Murphy, citat în comunicat.

Sediul Curții de Conturi Europene se află la Luxemburg, însă auditorii săi efectuează frecvent vizite pe teren la diverse organisme. Acestea includ Comisia Europeană (principala instituție auditată de Curte), alte instituții și organisme ale UE, organizații internaționale și autorități naționale, regionale și locale care gestionează fonduri ale UE. De asemenea, auditorii efectuează verificări la fața locului la beneficiarii care au primit bani de la UE, atât în interiorul Uniunii, cât și în afara frontierelor acesteia. Ei obțin astfel probe directe de audit nu numai de la cei responsabili de administrarea politicilor și programelor UE și de gestionarea fondurilor europene, ci și de la cei care beneficiază în mod direct de acești bani.

În urma acestor activități, auditorii UE au prezentat concluzii importante și recomandări pertinente în publicațiile din anul trecut: rapoartele anuale privind bugetul UE și agențiile UE, precum și 28 de rapoarte speciale pe diferite teme, 4 documente de analiză și 3 avize referitoare la propuneri legislative. Aceste publicații servesc ca resursă esențială de informații pentru cetățenii și factorii de decizie ai UE, oferind o analiză independentă și obiectivă a unor chestiuni esențiale pentru viitorul Europei. Anul trecut, printre diversele subiecte tratate de auditori se pot enumera siguranța aprovizionării cu gaze, etichetarea produselor alimentare, inteligența artificială, adaptarea la schimbările climatice, statul de drept, politica industrială a UE privind hidrogenul, sprijinul pentru refugiați, ajutorul de stat pe timp de criză, agricultura ecologică, vehiculele cu emisii zero și multe altele.

Cel mai recent program de activitate al Curții, publicat în noiembrie anul trecut, indică 69 de audituri și analize prevăzute pentru 2025 și 2026. Printre temele care vor fi auditate se numără incendiile forestiere, traficul cu produse de tutun, aprovizionarea cu materii prime critice, zonele marine protejate ale UE, cooperarea în materie de securitate nucleară, strategia farmaceutică a UE și sancțiunile comerciale împotriva Rusiei. În rapoartele lor speciale, auditorii examinează dacă obiectivele politicilor și programelor UE selectate au fost atinse și dacă rezultatele au fost obținute în mod eficace și eficient. De asemenea, ei formulează recomandări, identificând modalități prin care să se realizeze economii, să se lucreze mai bine, să se evite risipa și să se atingă în mod mai eficace obiectivele de politică urmărite.

Curtea de Conturi Europeană este instituția independentă de audit extern al Uniunii Europene. Ea își are sediul la Luxemburg și este în activitate din 1977. La Curte lucrează aproximativ 950 de persoane, care provin din toate statele membre ale UE. Femeile și bărbații sunt reprezentați în proporții relativ egale. În 2024, Curtea a recrutat 104 noi angajați și a oferit un număr de 64 de stagii.

ECONOMIE

ANCOM a publicat Ghidul pentru combaterea preluării neautorizate a elementelor de identitate vizuală a conturilor instituțiilor publice, în mediul online

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a elaborat și publicat un Ghid dedicat instituțiilor publice, document ce indică măsuri concrete pentru prevenirea și combaterea preluării neautorizate a elementelor de identitate vizuală a conturilor de social media (fenomen cunoscut sub denumirea de impersonare), metode de identificare a conturilor false și pașii necesari pentru raportarea acestora către platformele online, a anunțat instituția, printr-un comunicat. Ghidul este disponibil pe pagina de internet a ANCOM, aici.

Pe fondul utilizării tot mai intense a platformelor sociale și a serviciilor digitale, a crescut și riscul apariției conturilor false care impersonează conturile oficiale ale autorităților publice. Potrivit ANCOM, astfel de conturi pot fi folosite pentru:  dezinformare: paginile răspândesc știri false și informații care prezintă realitatea în mod eronat/distorsionat, folosindu-se de numele instituțiilor oficiale; ▪ escrocherii și fraudă financiară: prin intermediul conturilor false care aparent provin de la instituții publice sunt derulate campanii de colectare a datelor personale și de obținere a unor beneficii financiare; ▪ furt de identitate: datele personale colectate pot fi folosite în activități cu caracter infracțional; ▪ afectarea reputației: încrederea cetățenilor în instituțiile publice este afectată.

Ghidul oferă instituțiilor publice un set de măsuri proactive de protecție, care includ securizarea conturilor oficiale, formarea și educarea personalului, precum și monitorizarea continuă. Astfel, ANCOM recomandă instituțiilor publice să efectueze o verificare a eventualelor situații în care elementele de identificare vizuală sunt folosite pe platformele relevante, să stabilească modalitatea de răspuns în cazurile de preluare a identității vizuale sau să implementeze proceduri de escaladare pentru situații urgente care pot afecta ordinea publică sau chiar securitatea națională.

Ghidul oferă o listă detaliată de indicatori care pot semnala impersonarea unui cont/pagini oficiale a unei instituții publice. Instituțiile publice și utilizatorii sunt încurajați să acorde atenție atât elementelor de identitate vizuală, cât și comportamentelor specifice ale conturilor suspecte. De exemplu, conturile false au denumiri/acronime similare, dar cu modificări subtile (ex: în cazul Ministerului X, denumirea este „Ministerul.X ori au fost operate schimbări minore: Ministeru1 X) sau pot avea domenii web neobișnuite care apar asociate cu contul rețelei sociale, precum .tk, .ml, .ga în loc de .gov.ro sau utilizarea «ministerul.X.ro», în loc de ministerulx.gov.ro.

În ceea ce privește indicatorii de comportament asociat conturilor false, printre aceștia se numără activitatea online în intervale orare care nu corespund cu fusul orar al României, postări repetitive cu același conținut/conținut similar la intervale scurte de timp ori un număr neverosimil de urmăritori raportat la istoricul activității”, se menționează în comunicat.

Ghidul ANCOM detaliază pașii pentru raportarea conturilor false către platformele online (ex.: Facebook/Meta, Twitter/X, Instagram, LinkedIn), cu specificarea exactă a documentației necesare.

Astfel, pentru raportarea unui cont care a fost preluat neautorizat, instituția trebuie să folosească mecanismul intern de raportare al platformei și să furnizeze acesteia documentația completă (link oficial, dovezi care atestă calitatea persoanei care face raportarea și furnizarea de informații credibile cu privire la reprezentare). În cazul în care platforma nu respectă obligațiile din Regulamentul DSA (de exemplu: platforma răspunde sau oferă un răspuns inadecvat sau incomplet sau în cazul în care platforma nu oferă acces la un sistem intern de soluționare a plângerilor etc.), cei în cauză pot depune plângeri pentru nerespectarea Regulamentului DSA. Sesizările trebuie însoțite de prezentarea în detaliu a etapelor parcurse în raport cu platforma, a numărului de referință alocat de platformă la momentul raportării, precum și a oricăror elemente probatorii pe care se sprijină sesizarea. Ulterior, plângerea se analizează conform Regulamentului DSA.

„În calitate de coordonator național pentru serviciile digitale, ANCOM încurajează instituțiile publice să acorde o atenție sporită protejării identității instituționale în mediul digital, având în vedere că impersonarea conturilor poate afecta integritatea comunicării publice, poate genera confuzie în rândul cetățenilor și poate facilita răspândirea conținutului înșelător sau manipulator”, se subliniază în comunicat.

Continuare

ECONOMIE

PNRR – A fost prelungită până la 30 aprilie perioada de implementare a proiectelor depuse pentru digitalizarea ONG-urilor

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în calitate de Coordonator de Reforme și Investiții, anunță posibilitatea prelungirii perioadei de implementare a proiectelor depuse în cadrul Componentei 7, Investiția 9, pentru digitalizarea ONG-urilor până la data de 30 aprilie 2026, conform Ordinului MIPE nr. 5.774/20.11.2025 pentru modificarea Ghidului specific condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte „Digitalizarea Sectorului Organizațiilor Neguvernamentale”, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 7 „Transformare digitală”, Investiția 9 „Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentale” aprobat prin Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 1882/2024.

Continuare

ECONOMIE

Noua funcționalitate eSemnătura elimină hârtia și facilitează semnarea electronică, direct în aplicație

Lansarea modulului eSemnătura, o nouă funcționalitate care modernizează modul de lucru în cadrul instituțiilor publice, permite semnarea documentelor în mod electronic direct în platformă, a anunțat Regista, platforma de digitalizare utilizată în peste 1.200 de instituții publice din România.

Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, noul modul simplifică fluxul birocratic, de la înregistrare până la semnare electronică și arhivare, fără imprimare, fără semnături pe hârtie și fără scanări.

Astfel, noul modul, dezvoltat în conformitate cu Legea 214/2024 și normele europene eIDAS, elimină riscurile asociate semnăturilor pe hârtie și timpului petrecut cu procedee manuale.

„Cu ajutorul modulului eSemnatura, instituțiile pot semna documente direct în Regista, folosind toate tipurile de semnături electronice necesare în activitatea administrativă: semnătură electronică simplă, semnătură electronică calificată cu token USB și semnătură electronică calificată în cloud. eSemnătură de la Regista funcționează cu token-urile care sunt deja folosite în instituții și este integrată inclusiv cu semnăturile calificate oferite gratuit către funcționarii de către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), dar și cu toți furnizorii privați de pe piața locală și europeană, precum CertSign, DigiSign sau TransSped”, susțin reprezentanții companiei.

Totodată, cu ajutorul noului modul eSemnătura, instituțiile publice care vor alege să își digitalizeze fluxurile de documente, vor putea semna direct în platformă documentele necesare.

„eSemnătura este un pas esențial în misiunea noastră de a sprijini administrația publică în tranziția către procese complet digitale. Am creat o soluție sigură, conformă legal și ușor de folosit, care integrează toate tipurile de semnătură necesare în activitatea instituțiilor. Prin modulul de eSemnătură, documentele circulă mai rapid, semnarea devine mai simplă, iar întregul flux administrativ câștigă transparență și eficiență”, a declarat Edward Crețescu, CEO Regista, citat în comunicat.

Pornind de la nevoia funcționarilor publici de a lucra cât mai digitalizat, noul modul eSemnătura din Regista permite colaborarea dintre compartimentele unei instituții publice, prin semnarea secvențială a documentelor, notificarea semnatarilor pentru fiecare document primit electronic, cât și un flux constant de actualizări direct în platformă, în funcție de activitățile semnatarilor, precizează reprezentanții companiei.

În plus, fiecare semnare poate veni cu note informative transmise direct la semnatar pentru o verificare suplimentară. Modulul de Semnătură respectă cele mai înalte norme de securitate a datelor și este dezvoltat în conformitate cu noua lege a semnăturilor electronice, Legea 214/2024, se precizează în comunicat.

Modulul eSemnătură este dezvoltat de Regista împreună cu Namirial, unul dintre principalii furnizori europeni de servicii de încredere și certificate calificate conform eIDAS.

Cele 1.200 de instituții publice aflate în portofoliul Regista – primării, școli, spitale, direcții și servicii – pot beneficia imediat prin utilizarea semnăturilor electronice în întreaga activitate zilnică pe care o desfășoară.

Continuare
PROFESIA CONTABILĂacum 4 ore

Empowering your passion to shape your career – CECCAR, la Practical Accounting Days

PROFESIA CONTABILĂacum 4 ore

Start with passion. Grow with purpose – CECCAR & ASCIG conectează tinerii cu o profesie fit for future

PROFESIA CONTABILĂacum 4 ore

CECCAR Maramureș: Perspective și teme de interes pentru profesia contabilă

PROFESIA CONTABILĂacum 4 ore

CECCAR Vaslui: Întâlnire de lucru cu AJOFM privind noile reglementări și programe dedicate pieței muncii

PROFESIA CONTABILĂacum 4 ore

CECCAR Ialomița: Simpozionul „Antreprenor pentru Viitor”, ediția a X-a – elevii au descoperit antreprenoriatul alături de profesioniști și lideri ai comunității

PROFESIA CONTABILĂacum 4 ore

CECCAR Dâmbovița: Profesioniștii contabili, alături de mediul juridic la marcarea a 155 de ani de avocatură pe plan local

ECONOMIEacum 4 ore

ANCOM a publicat Ghidul pentru combaterea preluării neautorizate a elementelor de identitate vizuală a conturilor instituțiilor publice, în mediul online

ECONOMIEacum 4 ore

PNRR – A fost prelungită până la 30 aprilie perioada de implementare a proiectelor depuse pentru digitalizarea ONG-urilor

ECONOMIEacum 4 ore

Noua funcționalitate eSemnătura elimină hârtia și facilitează semnarea electronică, direct în aplicație

ECONOMIEacum 4 ore

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie

ECONOMIEacum 4 ore

Ajutor de minimis pentru înființarea întreprinderilor sociale

ECONOMIEacum 4 ore

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna decembrie 2025

Trending

🎵 CECCAR FM
Click pentru a porni
🔊 50%