ECONOMIE
ANAF a publicat un material informativ dedicat medicilor

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, la rubrica Asistență contribuabili/ Servicii oferite contribuabililor, o Broșură dedicată medicilor. Materialul informativ se adresează tuturor persoanelor fizice care au obținut în anul 2024 și obțin în continuare venituri din activități independente, respectiv din prestarea activităților de asistență medicală/stomatologică, în mod individual sau într-o formă de asociere. Broșura cuprinde informații generale cu privire la obligațiile fiscale, din punct de vedere al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii. De asemenea – precizează autorii Broșurii – persoanele interesate pot beneficia de asistență în domeniul fiscal și prin intermediul Call-center-ului, la numărul 031.403.91.60.
Veniturile realizate din prestarea activităților de asistență medicală/stomatologică, în mod individual sau într-o formă de asociere, reprezintă venituri din profesii liberale și sunt încadrate în categoria veniturilor din activități independente.
Contribuabilii care realizează venituri din prestarea activităților de asistență medicală/stomatologică determină venitul net anual în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri.
Persoanele fizice care au realizat în anul 2024 venituri din prestarea activităților de asistență medicală/stomatologică au obligația declarării venitului net anual și a stabilirii impozitului anual datorat prin completarea în mod corespunzător a Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (D212) – Capitolul I – Date privind veniturile realizate și contribuțiile sociale datorate pentru anul 2024. Termenul de depunere a acestei declarații este data de 26 mai 2025 inclusiv.
Pentru veniturile realizate în anul 2024, asocierile fără personalitate juridică constituite de persoanele fizice care desfășoară profesii liberale potrivit legii, pe baza datelor din contabilitate, au obligația depunerii Declarației anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică și entități supuse regimului transparenței fiscale (D204). Declarația se depune de către asociatul desemnat prin contract să răspundă pentru îndeplinirea obligațiilor asocierii față de autoritățile publice și cuprinde distribuția venitului net/pierderii aferent asociaților. Venitul/Pierderea anual/anuală realizat(ă) în cadrul asocierii se distribuie asociaților proporțional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuției, conform contractului de asociere. Termenul de depunere a acestei declarații a fost data de 28 februarie 2025, inclusiv. Fiecare asociat are obligația de a depune, până la data de 26 mai 2025 inclusiv, Declarația unică (D212) – Capitolul I. Date privind veniturile realizate și contribuțiile sociale datorate pentru anul 2024 în care va înscrie venitul net/pierderea care îi revine din activitatea asociației, pe baza datelor înscrise în D204 transmisă de către asociatul desemnat.
Contribuabilii, persoane fizice, care au realizat în anul 2024 venituri din activități independente, respectiv din prestarea activităților de asistență medicală/stomatologică, din una sau mai multe surse, a căror valoare cumulată este cel puțin egală cu 12 salarii minime brute pe țară, datorează contribuția de asigurări sociale la o bază de calcul stabilită astfel:
- Baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale – pentru veniturile realizate în anul 2024, baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât: a) nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe țară inclusiv și 24 de salarii minime brute pe țară; b) nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară, în cazul veniturilor realizate cel puțin egale cu 24 de salarii minime brute pe țară.
- Cota de contribuție de asigurări sociale – contribuția de asigurări sociale se calculează prin aplicarea cotei de 25% asupra bazei anuale de calcul.
- Salariul minim brut pe țară utilizat – pentru anul fiscal 2024 la stabilirea plafonului minim anual se utilizează nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată de 3.300 lei prevăzut în HG nr. 900/2023.
Plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii aferente veniturilor realizate în anul 2024 se efectuează la bugetul de stat până la data de 26 mai 2025.
ECONOMIE
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie 2025, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.
Calendarul poate fi accesat aici.
ECONOMIE
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor care și-au asumat angajamente pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” – pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, că, până la data de 31 octombrie, se pot completa și depune online deconturile/documentele justificative aferente trimestrului III al anului în curs. Completarea și depunerea documentelor se realizează exclusiv online, prin accesarea site-ului oficial al APIA: www.apia.org.ro, utilizând browserul Google Chrome.
Potrivit unui comunicat al APIA, pentru îndrumare, beneficiarii pot consulta secțiunea „Instrucțiuni completare/ depunere” din cadrul paginii dedicate Intervenției DR-06 – Bunăstarea animalelor. Aceasta conține pașii necesari pentru completarea și depunerea online a deconturilor aferente pachetului a) și pachetului b).
Deconturile trebuie să fie însoțite de documentele justificative specifice fiecărui pachet, conform ghidurilor disponibile pe site-ul APIA, respectiv: ▪ Ghidul informativ – Pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția I; ▪ Ghidul informativ – Pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția I.
Documentele transmise vor sta la baza verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a Intervenției DR 06 și a efectuării verificărilor administrative ulterioare.
ECONOMIE
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna octombrie 2025.
Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:
▪ Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice (15 octombrie, ora 10.00);
▪ Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției (16 octombrie, ora 12.00);
▪ Înregistrarea contractelor de locațiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea OPANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului „Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune” (17 octombrie, ora 12.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal (21octombrie, ora 10.00);
▪ Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în OG nr. 22/2025 (22 octombrie, ora 11.00);
▪ Impozitarea veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice (23 octombrie, ora 10.00);
▪ Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice (24 octombrie, ora 09.30);
▪ Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (28 octombrie, ora 12.00).
Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
-
ECONOMIEacum 12 ore
ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie
-
ECONOMIEacum 13 ore
ANAF a publicat lista seminarelor web din luna octombrie 2025
-
ECONOMIEacum 14 ore
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului III al anului 2025
-
ECONOMIEacum 13 ore
APIA primește deconturi/documente justificative aferente trimestrului III 2025 pentru Intervenția DR 06 – „Bunăstarea animalelor” pachetul a) și pachetul b)