PROFESIA CONTABILĂ
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri emis de ETAF – 12 mai 2025

© etaf.tax
Comisia Europeană consultă posibile contramăsuri suplimentare ca răspuns la tarifele impuse de SUA
Comisia Europeană a anunțat joi, 8 mai, că a lansat o consultare publică privind o listă de importuri din SUA care ar putea face obiectul unor contramăsuri din partea UE, în cazul în care negocierile în curs dintre UE și SUA nu vor conduce la un rezultat reciproc avantajos și la eliminarea tarifelor americane. Lista supusă consultării se referă la importuri din SUA în valoare de 95 de miliarde de euro, acoperind o gamă largă de produse industriale și agricole. Comisia consultă, de asemenea, posibilele restricții privind anumite exporturi din UE de deșeuri de oțel și produse chimice către SUA, în valoare de 4,4 miliarde de euro. Această consultare are ca obiect atât tarifele universale ale SUA, cât și tarifele aplicate autovehiculelor și pieselor auto și va rămâne deschisă până la 10 iunie. Deși consultarea publică este o etapă necesară în acest proces, ea nu conduce automat la adoptarea de contramăsuri, a precizat Comisia Europeană. În paralel, UE va iniția, de asemenea, o procedură de soluționare a litigiilor în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului împotriva SUA cu privire la așa-numitele tarife „reciproce” universale și la tarifele aplicate autovehiculelor și pieselor auto, prin depunerea oficială a unei cereri de consultări. Cele două părți vor avea apoi la dispoziție până la două luni pentru a găsi o soluție convenită de comun acord. În cazul în care consultările eșuează, UE va putea solicita instituirea unui grup special, care va evalua fondul cauzei.
Normele privind TVA pentru vânzările la distanță de bunuri importate pe agenda ECOFIN din 13 mai
Miniștrii de finanțe se vor reuni marți, 13 mai, la Bruxelles, pentru a ajunge la un consens referitor la abordarea generală privind directiva privind normele TVA pentru vânzările la distanță ale bunurilor importate și TVA la import. Parte a pachetului de reforme vamale prezentat în mai 2023, proiectul de directivă vizează îmbunătățirea colectării TVA pentru bunurile importate, prin obligarea furnizorilor să plătească TVA la import. Acest lucru le va oferi un stimulent suplimentar pentru a utiliza ghișeul unic de import (IOSS) pentru TVA pentru toate obligațiile în materie de TVA. Alte teme de pe ordinea de zi ECOFIN includ o dezbatere politică privind instrumentul propus pentru acțiuni în domeniul securității pentru Europa (SAFE), un schimb preliminar de opinii privind noua strategie pentru o uniune a economiilor și investițiilor (SIU) și un schimb de opinii privind situația actuală a impactului economic și financiar al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
Primele informații privind viitoarea strategie pentru piața unică
Un proiect al noii Strategii pentru piața unică a Comisiei Europene s-a scurs în presă, permițând părților interesate să aibă o primă imagine a ceea ce le așteaptă înainte de publicarea oficială a acesteia, la 21 mai. Proiectul de document are 22 de pagini și identifică cele mai împovărătoare 10 bariere în calea dezvoltării pieței unice (așa-numitele „Terrible Ten”). Deosebit de relevantă pentru această profesie este intenția de a simplifica în mod semnificativ recunoașterea calificărilor profesionale prin standarde de evaluare armonizate și utilizarea instrumentelor digitale. Serviciile de consultanță fiscală sunt identificate în mod explicit ca o profesie strict reglementată, cu un impact economic semnificativ. Comisia intenționează să sprijine statele membre prin orientări și recomandări pentru a evita reglementările inutile care ar putea împiedica investițiile și comerțul. Se propune, de asemenea, facilitarea în continuare a prestării serviciilor transfrontaliere prin armonizarea sistemelor de autorizare și certificare. Comisia Europeană dorește ca prestatorii de servicii deja autorizați sau certificați în temeiul legislației UE într-un stat membru să poată oferi serviciile lor în alte state membre fără a fi necesară o autorizare sau certificare suplimentară. Dacă va fi necesar, până în trimestrul al treilea al anului 2027 ar putea fi introdusă o „lege privind prevenirea barierelor din cadrul pieței unice” pentru a preveni apariția de noi obstacole. Strategia include, de asemenea, o propunere pentru „al 28-lea regim” pentru a facilita crearea de întreprinderi la nivelul UE, care ar putea include elemente fiscale. În plus, Comisia intenționează să actualizeze recomandarea sa din 1994 privind transferurile de întreprinderi.
Procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în domeniul fiscal din luna mai ale Comisiei Europene
Miercuri, 7 mai, Comisia Europeană a anunțat mai multe acțiuni de încălcare a obligațiilor fiscale împotriva unor state membre ale UE. Grecia a fost sesizată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu legislația sa privind impozitarea autovehiculelor, care impune taxe mai mari pentru vehiculele second-hand importate din alte țări ale UE în comparație cu vehiculele similare produse pe piața internă. În plus, o taxă de mediu se aplică exclusiv vehiculelor importate, ceea ce, potrivit Comisiei, încalcă articolul 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din cauza tratamentului inegal. Suedia a fost, de asemenea, sesizată la Curte pentru că impunea clienților să rețină un impozit preliminar pe profit de 30% pe plățile făcute antreprenorilor străini, cu excepția cazului în care aceștia erau aprobați de autoritatea fiscală suedeză. Comisia susține că această normă restricționează în mod injust libertatea de a presta servicii în cadrul UE, în special pentru contractanții care nu au datorii privind impozitul în Suedia. În cele din urmă, Comisia a trimis Ungariei o scrisoare de punere în întârziere suplimentară privind transpunerea incorectă a celei de a cincea directive privind combaterea spălării banilor. Mai multe elemente esențiale ale directivei nu au fost transpuse în mod corespunzător în legislația maghiară. Ungaria are acum la dispoziție două luni pentru a remedia problemele semnalate, înainte ca Comisia să poată trece la a doua etapă a procedurii, prin emiterea unui aviz motivat.
IESBA a publica întrebări și răspunsuri referitoare la standardele privind planificarea fiscală și serviciile conexe
Personalul International Ethics Standards Board for Accountants (IESBA) a publicat joi, 8 mai, o serie de întrebări și răspunsuri (Q&A) pentru a sprijini adoptarea și implementarea standardelor IESBA în materie de planificare fiscală și servicii conexe. Standardele oferă un cadru general bazat pe principii și un punct de referință etic global pentru a ghida profesioniștii contabili din sectorul public și din mediul de afaceri atunci când furnizează servicii de planificare fiscală sau desfășoară activități de planificare fiscală. Seria de întrebări și răspunsuri are scopul de a evidenția, exemplifica sau explica aspecte ale standardelor și este menită să completeze baza pentru concluzii din reglementarea finală. Aceasta va ajuta firmele, normalizatorii jurisdicționali și organizațiile profesionale contabile să adopte și/sau să implementeze standardele, precum și profesioniștii contabili individuali să le aplice. Întrebările și răspunsurile vor ajuta, de asemenea, autoritățile fiscale, comunitatea de guvernanță corporativă, investitorii, persoanele care întocmesc documente comerciale, organismele sau instituțiile de învățământ și alte părți interesate să înțeleagă standardele. Standardele privind planificarea fiscală și serviciile conexe vor intra în vigoare la 1 iulie 2025.
Conferința anuală a Observatorului fiscal al UE la Bruxelles: Concurență sau cooperare? Politicile fiscale ale UE pentru viitor
Conferința anuală a Observatorului fiscal al UE va avea loc marți, 13 mai, la Bruxelles, având ca temă Concurență sau cooperare? Politicile fiscale ale UE pentru viitor. Evenimentul va trata teme esențiale precum concurența fiscală între întreprinderi, inegalitatea bogăției și aplicarea fiscalității la nivel mondial. La paneluri vor participa speakeri recunosuți, precum Wopke Hoeskstra (comisar european pentru fiscalitate), Gerassimos Thomas (Comisia Europeană), Pasquale Tridico (Parlamentul European) și Gabriel Zucman (Observatorul Fiscal al UE). Michael Schick, ETAF Head of Office, va participa la o masă rotundă privind rolul aplicării legislației fiscale într-o lume competitivă, alături de Reinhard Biebel, șeful unității Politici fiscale directe și cooperare din cadrul DG TAXUD al Comisiei Europene, și de economistul Pierre Bachas de la Banca Mondială.
Conferința ETAF din 3 iunie 2025, Bruxelles: Înscrie-te acum
Conferința ETAF
Simplificare fără diluarea sistemului fiscal al UE
15.00-18.30
la Hotel Renaissance Rue du Parnasse 19, 1050, Bruxelles
Programul conferinței
13:30 – Deschidere: Philippe Arraou, președintele ETAF
13:40 – Primul panel de discuții: Simplificare: ce și cum? Angajament politic, concepte-cheie și înțelegere comună
15:00 – Al doilea panel de discuții: DAC: un studiu de caz în materie de simplificare
16.20 – Concluzii prezentate de Philippe Arraou
Speakeri confirmați:
- Maria Elena Scoppio Sean Bray, Director pentru impozitare indirectă și administrarea fiscală, DG TAXUD, Comisia Europeană;
- Reinhard Biebel, Șef de unitate Politică fiscală directă și cooperare, DG TAXUD, Comisia Europeană;
- Eurodeputatul Kira Marie Peter-Hansen (Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană din Danemarca), Vicepreședinte al Subcomisiei FISC, Parlamentul European;
- Eurodeputatul Michalis Hadjipantela (PPE, Cipru), raportor pentru proiectul de raport al PE Rolul normelor fiscale simple și al fragmentării fiscale în competitivitatea europeană;
- Christian Böke, profesionist contabil și consilier fiscal (DStV) și președinte al Asociației consilierilor fiscali din Saxonia Inferioară și Saxonia-Anhalt;
- Pieter Baert, Analist de politici pentru Serviciul de cercetare, Parlamentul European (DG EPRS);
- Elodie Lamer, Jurnalist fiscal, Tax Notes;
- Saim Saeed, Jurnalist fiscal, Bloomberg Tax.
Mai mulți speakeri vor fi anunțați în scurt timp! Limba în care se va desfășura conferința este limba engleză. Va exista interpretare simultană realizată cu AI în limbile franceză, germană, română, maghiară și croată. La înscriere va fi disponibilă și opțiunea de participare online.
Declinarea responsabilității:
Acest buletin de știri conține informații despre politicile și evoluțiile fiscale europene colectate din documente oficiale, audieri, conferințe și presă. Acesta nu reflectă poziția oficială a ETAF și nici nu ar trebui să fie considerată drept declarație scrisă în numele ETAF.
PROFESIA CONTABILĂ
Empowering your passion to shape your career – CECCAR, la Practical Accounting Days
La Târgul de joburi din cadrul Practical Accounting Days, organizat de ASCIG, miercuri, 19 noiembrie, CECCAR a transmis tinerilor: profesia contabilă nu e doar despre cifre și rutină. E despre decizii, despre analiză, despre impact real în economie. E despre cum transformi pasiunea într-o profesie care evoluează odată cu tine – o profesie fit for future.
Participarea CECCAR la târgul de joburi a făcut parte dintr-un demers de redefinire a imaginii profesiei în ochii noii generații. Am adus în prim-plan exact ce contează pentru tineri: compatibilitatea cu abilitățile lor, flexibilitatea traseului profesional, echilibrul viață personală–viață profesională și ideea că poți învăța continuu fără să fii blocat într-un drum rigid.
Reprezentanții CECCAR le-au explicat tinerilor rolul profesionistului contabil în era smart accounting, ce abilități și competențe sunt necesare pentru a avea o carieră de succes (tech, gândire critică, management, etc.).
Tinerii au vrut să înțeleagă ce este Stagiul CECCAR și cum îi poate ajuta să-și construiască un parcurs profesional solid. Organizat la standarde internaționale, avizat de Ministerul Finanțelor și gândit pentru o generație care prioritizează skills match și career design, Stagiul CECCAR oferă mult mai mult decât teorie: sprijină învățarea aplicată, dezvoltarea de competențe relevante.
Mesajul central? Dacă ai skilluri, ești organizat și îți place să înțelegi cum funcționează lucrurile – esti pregătit să fii next generation accountant fit for smart accounting.
Fă pasul decisiv pentru cariera ta și alege o profesie fit for future! Detalii despre examenul de acces sunt disponibile pe site-ul CECCAR, în rubrica dedicată accesului la profesie.
Copyright foto: ASCIG
PROFESIA CONTABILĂ
Start with passion. Grow with purpose – CECCAR & ASCIG conectează tinerii cu o profesie fit for future
Pentru a înțelege cu adevărat ce înseamnă profesia contabilă astăzi, tinerii au nevoie de mult mai mult decât informație teoretică – au nevoie de expunere la realitatea profesiei, de dialog direct cu profesioniști și de exemple relevante din practică. Pornind de la această convingere, CECCAR a găzduit luni, 24 noiembrie a.c., în parteneriat cu ASCIG, un nou eveniment dedicat studenților. Evenimentul a fost gândit ca o experiență aplicată și interactivă, menită să aducă studenții mai aproape de profesia contabilă – așa cum arată ea astăzi: conectată la tehnologie, implicată în decizii strategice, esențială pentru funcționarea mediului economic – o profesie fit for future.
Workshop-ul cu tema Accounting, the language of business a reunit studenți interesați să afle care este rolul profesionistului contabil în era #SmartAccounting și cum poate deveni această profesie o alegere de viață, în acord cu valorile, skill-urile și aspirațiile lor. Accentul a fost pus pe un nou tip de conversație, una în care cariera se construiește prin potrivire de interese, echilibru viață-muncă, formare continuă și autonomie profesională.
Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior CECCAR, le-a vorbit studenților despre rolul esențial al expertului contabil în economia actuală și despre modul în care inteligența artificială transformă profesia. A evidențiat clar că profesia nu este în pericol, ci în tranziție, iar această tranziție are nevoie de oameni care înțeleg schimbarea și sunt pregătiți să devină vectori ai schimbării. În contextul #SmartAccounting, expertul contabil nu mai este doar un executant al obligațiilor fiscale, ci un partener de încredere pentru succesul durabil al afacerilor. Este un profesionist capabil să înțeleagă riscurile, să interpreteze date, să anticipeze decizii și să integreze tehnologia, inclusiv inteligența artificială, în activitatea curentă.
Prof. univ. dr. Adriana-Florina Popa le-a oferit studenților o imagine completă asupra traseului profesional spre o calificare de top în domeniul financiar-contabil, cea de de expert contabil. A subliniat diferențele esențiale dintre contabilitatea tradițională și Smart Accounting, centrat pe gândire critică, valoare adăugată și rol strategic în procesul decizional al companiilor. A evidențiat rolul Stagiului CECCAR – un program de formare profesională continuă construit pe principii de claritate, flexibilitate și aplicabilitate practică, menit să pregătească viitorii profesioniști contabili pentru un mediu economic în permanentă schimbare. Totodată, a vorbit despre provocările și oportunitățile pe care le oferă astăzi această profesie, într-un context în care profesioniștii contabili și-au extins aria de expertiză, trecând de la activități clasice de conformare fiscală la furnizarea de servicii integrate și consultanță complexă.
Paula, expert contabil, a completat imaginea cu propria experiență și cu sfaturi utile, bazate pe această experiență. A povestit cum a depășit propriile temeri legate de timp, presiune și multitasking și cum a reușit să-și construiască o carieră în profesie. Le-a transmis studenților un mesaj esențial: nu este vorba despre memorare, ci despre înțelegere, despre logică și raționament. Cu voință, seriozitate, perseverență și claritate în obiective, nimic nu e imposibil. Calificarea de expert contabil este accesibilă celor care își doresc cu adevărat – și rămâne una dintre cele mai solide opțiuni de carieră pe termen lung.
Dialogul a fost nu doar informativ, ci inspirațional. Tinerii au fost încurajați să privească profesia ca pe un ecosistem în care contează și bunăstarea mentală, și sustenabilitatea carierei, și echilibrul interior. CECCAR promovează un model de dezvoltare profesională bazat pe învățare continuă și pune accent pe colaborare, mentorat și responsabilitate colectivă pentru viitorul profesiei.
Dream bold. Achieve more – acesta a fost mesajul care a rezonat cel mai puternic cu studenții pentru că reflectă realitatea lor: deciziile de carieră nu se iau doar pe bază de calcule, ci din dorința de a construi ceva relevant, aliniat cu propriile valori. Iar când li se explică clar ce presupune profesia contabilă astăzi – cu provocările, dar și cu oportunitățile ei – tinerii pot face alegeri informate, asumate și potrivite pentru obiectivele lor.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Perspective și teme de interes pentru profesia contabilă
Crina Fiorela Chilat, deputat în Parlamentul României, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și al Comisiei pentru muncă și protecție socială, a participat la o întâlnire de lucru a membrilor Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a membrilor Comisiei de disciplină și cenzorului filialei.
Discuțiile au vizat o serie de aspecte concrete cu care se confruntă profesioniștii contabili în activitatea curentă, atât în ceea ce privește conducerea evidențelor contabile și acordarea de asistență mediului de afaceri din județ, cât și în ceea ce privește activitatea de expertiză contabilă judiciară dispusă de organele de cercetare sau de instanțele de judecată. Întâlnirea a evidențiat necesitatea unor discuții continue între profesioniști și factorii decizionali, pentru o reprezentare corectă a realităților din practică și o înțelegere comună a provocărilor profesiei.
-
ECONOMIEacum 6 zileReglementări privind punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european
-
ECONOMIEacum 6 zileAu fost stabilite Procedurile de aplicare a reglementărilor prevăzute la art.310^1 și, respectiv, la art.310^2 din Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 6 zileEntitățile nonprofit au primit 431,69 milioane de lei prin Formularul 230 în primele 10 luni ale anului
-
ECONOMIEacum 6 zileANAF urmează să actualizeze formularul 212 – „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”
-
PROFESIA CONTABILĂacum 5 oreStart with passion. Grow with purpose – CECCAR & ASCIG conectează tinerii cu o profesie fit for future
-
ECONOMIEacum 6 oreANCOM a publicat Ghidul pentru combaterea preluării neautorizate a elementelor de identitate vizuală a conturilor instituțiilor publice, în mediul online
-
ECONOMIEacum 6 oreANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie
-
ECONOMIEacum 6 oreNoua funcționalitate eSemnătura elimină hârtia și facilitează semnarea electronică, direct în aplicație
