Rețele sociale

ECONOMIE

BNR a publicat, în premieră, minuta ultimei şedinţe de politică monetară

Radio CECCAR FM

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri, în premieră, minuta ultimei şedinţe de politică monetară, din 30 septembrie, sub forma unei descrieri, la persoana a treia, a principalelor discuţii din cadrul şedinţei, fără a prezenta citări ale poziţiilor participanţilor. Potrivit minutei, discuţiile au vizat pricipalele evoluţii economice, fiscale şi monetare din această perioadă.

În privinţa politicii fiscale, membrii board-ului BNR au discutat de o posibilă „relaxare a politicii fiscale şi a celei de venituri în perioada următoare, dată fiind execuţia bugetară din primele opt luni ale anului”.

Datele publicate de Ministerul Finanţelor arată că deficitul bugetului general consolidat al statului a crescut în august la 3,1 miliarde lei, sau 0,4% din produsul intern brut (PIB), după ce ajunsese la 1,74 miliarde lei în iulie, în condiţiile în care scăderea încasărilor la buget s-a atenuat faţă de primele şapte luni ale anului.

„S-a remarcat şi creşterea incertitudinii privind conduita pe orizontul de timp mai îndepărtat a acestor politici. În acest context, membrii Consiliului şi-au reiterat preocuparea faţă de ritmul inconstant de realizare a investiţiilor publice şi a reformelor structurale, de natură să afecteze potenţialul de creştere şi competitivitatea economiei româneşti”, se arată în minuta publicată de către BNR.

Minuta a dat un indiciu privind decizii de politică monetară în următoarea perioadă, reducând şansele îngustării coridorului dobânzilor pentru facilităţile permanente, una dintre variantele luate în calcul de către analişti.

„În acest context, o parte din membrii Consiliului au menţionat că actualul coridor al ratelor dobânzilor la facilităţile permanente ale BNR este de natură să ofere o mai mare flexibilitate politicii monetare”, arată minuta.

În privinţa situaţiei economice, şefii băncii centrale consideră că economia românească nu se află, încă, într-o situaţie de supraîncălzire, în ciuda creşterii economice peste aşteptări, de 6% în al doilea trimestru.

Minuta sugerează un posibil dezacord între cei opt membri ai board-ului BNR în această privinţă.

„Unii membri ai Consiliului şi-au exprimat în acest context preocuparea pentru dinamica deficitului de cont curent, notând că acesta a consemnat aproape o dublare în trimestrul II – deşi rămâne în perimetrul sustenabilităţii –, ca urmare a majorării semnificative a soldului negativ al balanţei bunurilor şi al balanţei veniturilor primare. Alţi membri ai Consiliului au semnalat însă temperarea adâncirii deficitului extern în iulie, inclusiv pe fondul creşterii intrărilor de fonduri europene, precum şi evoluţia încurajatoare a investiţiilor străine directe”, arată minuta.

Membrii conducerii BNR urmăresc cu atenţie creşterea rapidă a salariilor, însă unii dintre ei consideră că dinamica este sustenabilă, deoarece şi productivitatea este în urcare.

„S-a observat că ritmul anual de creştere a câştigului salarial mediu net pe economie s-a accelerat în intervalul aprilie-iulie. (…) Unii membri ai Consiliului au remarcat însă şi semnificativa ameliorare a productivităţii muncii în trimestrul II, de natură să compenseze integral sporul de ritm al câştigurilor salariale din industrie”, se arată în minută.

În privinţa cursului valutar, membrii board-ului BNR văd  riscuri „în dublu sens la adresa cursului de schimb al leului, induse de mediul extern şi de cel intern; acestea au ca surse deciziile de politică monetară ale băncilor centrale majore şi ale celor din regiune, precum şi evoluţiile din economiile emergente, respectiv contextul intern şi conduita politicii fiscale şi de venituri”.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis, în 30 septembrie, să menţină rata dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an, nivel minim istoric, dar a redus, pentru a doua oară în acest an, ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele în valută de la 12% la 10%, în timp ce pentru pasivele în lei, rezervele minime au rămas la nivelul de 8%.

La şedinţa Consiliului de Administraţie al BNR au participat doar opt membri, după arestarea lui Bogdan Olteanu, în 29 iulie, acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă şi luare de mită.

Între timp, Olteanu a demisionat, însă Parlamentul va numi un alt viceguvernator al BNR în locul lui Bogdan Olteanu abia după alegerile parlamentare din decembrie, potrivit declaraţiilor unor lideri politici.

Ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie al băncii centrale, care ia cele mai importante decizii în materie de politică monetară, sunt guvernatorul Mugur Isărescu, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, viceguvernatorul Liviu Voinea, Marin Dinu, Daniel Dăianu, Gheorghe Gherghina, Agnes Nagy şi Virgiliu Stoenescu.

În comunicatul emis după şedinţa de politică monetară de vineri, BNR a reiterat gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar.

Analiştii se aşteptau ca banca centrală să păstreze neschimbate instrumentele de politică monetară la a şaptea şedinţă din acest an, dar nu excludeau alte decizii de amploare mai mică, precum reducerea RMO.

Ultima tăiere pe care a operat-o BNR a avut loc în ianuarie, când a redus RMO în valută de la 14% la 12%.

Dobânda de politică monetară a fost diminuată ultima dată în luna mai 2015, cu 0,25 puncte, de la 2% la 1,75%. Tot atunci au fost reduse şi ratele RMO pentru pasivele în lei cu două puncte procentuale, de la 10% la 8%.

Banca centrală împrumută băncile care au nevoie de lichidităţi la dobânda-cheie de 1,75% pe an, prin licitaţii repo, iar coridorul simetric la care se situează dobânzile facilităţilor permanente este de +/-1,5%.

Astfel, băncile cu exces de lichidităţi primesc pentru depozitele ţinute la BNR o dobândă de 0,25% pe an, iar pentru finanţarea prin intermediul facilităţii de credit (credit Lombard), băncile plătesc Băncii Naţionale o dobândă de 3,25% pe an.

ECONOMIE

MF: Deficitul bugetar a urcat la 6,19% din PIB după primele zece luni din acest an

Radio CECCAR FM

Deficitul bugetar a urcat la 6,19% din PIB după primele zece luni din acest an, de la 5,44% din PIB la nouă luni, respectiv 3,91% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), citate de Agerpres. „Execuția bugetului general consolidat în primele zece luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 109,42 miliarde de lei, respectiv 6,19% din PIB față de deficitul de 62,81 miliarde de lei, respectiv 3,91% din PIB aferent celor zece luni ale anului 2023”, se arată în documentul de la Finanțe.

Veniturile totale au însumat 473,53 miliarde de lei în primele zece luni ale anului 2024, înregistrând un avans de 13,1% (an/an), iar cheltuielile bugetului general consolidat au totalizat 582,94 miliarde de lei, în creștere în termeni nominali cu 21% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Astfel, în ceea ce privește veniturile totale, MF precizează că acestea au fost susținute de încasările din venituri curente – contribuții de asigurări, TVA, impozit pe salarii și venit, impozit pe profit, accize și venituri nefiscale.

„Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 40,68 miliarde de lei, consemnând o dinamică pozitivă de 22,2% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 20,5%, peste evoluția fondului de salarii din economie (17,2% ), evoluția acestei categorii de încasări fiind influențată de modificarea reglementărilor privind facilitățile fiscale acordate salariaților din sectorul construcții, agricol, industria alimentară și a activităților de creare de programe pentru calculator (OUG nr. 93/2023 și Legea nr. 296/202) și de majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată (HG nr. 900/2023, iar începând cu data de 1 iulie 2024 HG nr. 598/2024 ). Totodată, evoluții pozitive au fost înregistrate și în cazul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (63,9% ) și aferente declarației unice (10,3%). Dinamica încasărilor din impozitul pe dividende rămâne încă în teritoriul negativ (-1,4%), pe fondul efectului de bază ridicat din ianuarie 2023 (creșterea semnificativă a dividendelor distribuite în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cu reținerea cotei de impozit de 5%)”, se menționează în document.

De asemenea, contribuțiile de asigurări au înregistrat 156,43 miliarde de lei, în creștere cu 20,0% (an/an), peste evoluția fondului de salarii din economie. Evoluția acestor încasări a fost influențată pozitiv de modificarea reglementărilor privind facilitățile fiscale acordate salariaților din sectorul construcții, agricol, industria alimentară și a activităților de creare de programe pentru calculator (OUG nr. 93/2023 și Legea nr. 296/2023), majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată (HG nr. 900/2023, iar începând cu data de 1 iulie 2024 HG nr. 598/2024) și majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată pentru sectoarele construcții, agricol și industria alimentară (OUG nr. 93/2023), iar negativ de restituirea sumelor reținute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de -0,14 miliarde lei, conform OUG nr. 4/2023).

Încasările din impozitul pe profit au însumat 32,92 miliarde de lei, consemnând o creștere de 19,8% (an/an), susținută de avansul veniturilor din impozitul pe profit, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri de la agenții economici și impozitul pe profit de la bănci comerciale. Evoluția acestei categorii de încasări a fost influențată negativ de redirecționarea din impozitul pe profit a sumei pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat, conform Legii nr. 322/2021 (-0,6 miliarde lei).

În ceea ce privește încasările nete din TVA, acestea au înregistrat 99,22 miliarde de lei, în creștere cu 17,0% (an/an). De asemenea, valoarea restituirilor de TVA s-a majorat cu 1,73% față de nivelul rambursat în aceeași perioadă a anului trecut (25,21 miliarde de lei în ianuarie-octombrie 2024, comparativ cu 24,78 miliarde de lei în ianuarie-octombrie 2023).

„Evoluția încasărilor din taxa pe valoare adăugată a fost susținută și de modificările fiscale aduse prin Legea nr.296/2023, precum creșterea cotei de TVA pentru alimente cu zahăr adăugat (peste 10g/100g produs), pentru dreptul de utilizare a facilităților sportive, transportul de persoane în scop turistic, pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență”, arată MF în document.

Potrivit sursei citate, veniturile din accize au însumat 36 miliarde lei, înregistrând o creștere de 18,2%, susținută de sporul încasărilor din accizele pentru produsele energetice (+25,2%), în contextul unei evoluții favorabile a consumului de carburanți. Totodată, încasările din accizele pentru produsele din tutun au consemnat o dinamică pozitivă, de 7,6%. Evoluția lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Veniturile nefiscale au însumat 42,49 miliarde de lei, înregistrând un avans de 13,8% (an/an), susținut de încasările din dividende și vărsăminte din veniturile nete ale BNR.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donații au totalizat 30,78 miliarde de lei, în scădere cu 20,8% (an/an).

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 582,94 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 21% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din PIB, cheltuielile pe primele zece luni ale anului 2024 au înregistrat o creștere cu 3 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2023, de la 30% din PIB la 33% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 133,72 miliarde lei, în creștere cu 23,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 7,56% din PIB, cu 0,83 puncte procentuale mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, ținând cont de creșterile salariale acordate în anul 2023, respectiv în anul 2024.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost de 75,53 miliarde de lei, în creștere cu 20,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. O creștere se reflectă la bugetele locale, respectiv 12,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, precum și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 24,6% pentru decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale de sănătate.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 32,86 miliarde de lei, cu 4,73 miliarde de lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistența socială au depășit 185,53 miliarde de lei, în creștere cu 14,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. „Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8% a punctului de pensie, respectiv de la 1.785 lei la 2.032 lei, a îndemnizației sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.125 lei la 1.281 lei, respectiv de implementarea măsurilor de recalculare a pensiilor din sistemul public cu începere de la 1 septembrie a.c., în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii”, subliniază MF.

Cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale, respectiv pe cele zece luni ale anului 2024, au fost în sumă de 3,31 miliarde de lei.

Cheltuielile cu subvențiile au fost de 14,93 miliarde de lei, în principal, această sumă reprezintă subvenții pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum și pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale al consumatorilor noncasnici (3,33 miliarde de lei) care reprezintă 22,3% din total subvenții.

Alte cheltuieli au fost de 13,11 miliarde de lei, reprezentând în principal, burse pentru elevi și studenți, susținerea cultelor, despăgubiri civile, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților potrivit Legii nr.165/2013 și a Legii nr.164/2014.

Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au totalizat 41,3 miliarde de lei.

De asemenea, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 88,4 miliarde de lei, în creștere cu 38,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 63,99 miliarde de lei.

Continuare

ECONOMIE

Au fost stabilite Normele metodologice de aplicare a prevederilor articolului V din Legea nr.126/2024

Radio CECCAR FM

Prin HG nr. 1.490/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1175 din 25 noiembrie 2024, au fost stabilite Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. V din Legea nr. 126/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu privire la autoritatea vamală competentă, identificarea, păstrarea, depozitarea, valorificarea sau ridicarea mijloacelor de transport reținute până la plata amenzii, precum și identificarea proprietarilor acestora.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, aceste Norme vor asigura aplicarea unitară a prevederilor Legii nr.126/2024 prin care au fost stabilite noi măsuri referitoare la regimul juridic al mijloacelor de transport reținute de reprezentanții autorității vamale, respectiv intrarea în proprietatea privată a statului și condițiile de valorificare a mijloacelor de transport reținute.

Legea nr.126/2024 privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale stabilește, la articolul V, regimul juridic al mijloacelor de transport reținute de reprezentanții autorității vamale ca urmare a sancționării faptei de sustragere de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal.

Potrivit reprezentanților Guvernului, intervenția legislativă a devenit necesară pe fondul îngreunării activității structurilor autorității vamale ca urmare a blocării spațiilor deținute cu un număr foarte mare de mijloace de transport reținute în temeiul art. 653 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin HG nr.707/2006, potrivit căruia „în cazul în care contravenția prevăzută la alin.(1) lit.a) are ca obiect produse accizabile, contravenția se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal și reținerea mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției până la plata amenzii.”

Continuare

ECONOMIE

Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut în octombrie cu 1,1%, până la 48,5 miliarde de lei

Radio CECCAR FM

Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna octombrie, față de luna anterioară, cu 1,1% până la nivelul de 48,5 miliarde de lei (9,7 miliarde de euro), iar de la începutul anului au crescut cu 22%, conform unui comunicat al Asociației Administratorilor de Fonduri citat de Agerpres. Intrările nete ale lunii au totalizat 546 milioane de lei (109,7 milioane euro).

Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 27,2% și 29,3%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 50,3% și 94,8%, obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna octombrie 2021).

Activele nete ale celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna octombrie cu 1,8%, până la 26,4 miliarde de lei (5,3 miliarde de euro), iar de la începutul anului au crescut cu 29,6%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna octombrie intrări nete de 549 milioane de lei (110,4 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+404,0 milioane lei), cele reunite sub categoria „alte fonduri” (+108,9 milioane lei) și cele diversificate (+47,7 milioane lei) în vreme ce fondurile de acțiuni au avut ieșiri nete (-11,6 milioane lei).

Activele nete exprimate în lei ale celor 117 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna octombrie cu 0,7% față de luna precedentă, până la 2,1 miliarde lei (0,43 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 15,5%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 7,4% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna octombrie intrări 17,8 milioane lei (3,6 milioane euro).

Activele nete ale celor 36 de fonduri de investiții alternative au crescut cu 0,3% în luna octombrie, până la 19,9 miliarde lei (4 miliarde euro), iar de la începutul anului au crescut cu 13,8%; fondurile de investiții alternative locale au avut ieșiri nete de 21 milioane lei (4,2 milioane euro) în luna raportată.

Continuare
Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum 45 de minute

Economia la bani mărunți – Ediția din 21.11.2024

ECONOMIEacum 59 de minute

MF: Deficitul bugetar a urcat la 6,19% din PIB după primele zece luni din acest an

PROFESIA CONTABILĂacum o oră

CECCAR Satu Mare: Clarificări privind Legea sistemul public de pensii. Membrii filialei, în dialog cu directorul Casei Județene de Pensii

PROFESIA CONTABILĂacum o oră

CECCAR Caraș-Severin, la evenimentul Conexiuni care contează: Networking și oportunități pentru IMM-uri

PROFESIA CONTABILĂacum 2 ore

CECCAR Dâmbovița, la Gala Topul Firmelor – Excelența în afaceri, recunoscută la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

Dialog interprofesional, la CECCAR Hunedoara: profesioniști contabili și avocați au dezbătut subiecte fiscale și juridice de actualitate

ECONOMIEacum o zi

Au fost stabilite Normele metodologice de aplicare a prevederilor articolului V din Legea nr.126/2024

ECONOMIEacum o zi

Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut în octombrie cu 1,1%, până la 48,5 miliarde de lei

ECONOMIEacum o zi

Noi modificări privind măsurile fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice

ECONOMIEacum o zi

DNSC: O nouă campanie de spoofing prin apeluri vizează utilizatorii români

ECONOMIEacum 5 zile

Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei

ECONOMIEacum 5 zile

Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia

Trending