Rețele sociale

ECONOMIE

Ministerul Agriculturii, ANSVSA şi ANPC vor verifica dacă există un dublu standard al alimentelor

Radio CECCAR FM

Ministerul Agriculturii, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor verifica dacă există un dublu standard în ceea ce priveşte calitatea produselor alimentelor în estul şi vestul Europei, a declarat vineri, într-o conferinţă desfăşurată la Târgu Mureş, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Am început astăzi, am discutat cu colegii de la ANPC, ANSVSA să vedem cum, concret, depistăm, dacă este cazul, situaţia dublului standard. Or, aici noi trebuie să fim, pe de o parte, şi echilibraţi în afirmaţii şi extrem de atenţi la ceea ce se întâmplă pe piaţă. Motiv pentru care astăzi, un colectiv de la Ministerul Agriculturii, de la ANSVSA şi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îşi stabilesc modul de lucru concret pentru a depista dacă există o asemenea situaţie în România”, a afirmat Daea, citat de News.ro.

„Până atunci ne rezervăm dreptul să ne organizăm, să analizăm şi, în condiţiile în care găsim situaţii care sunt stăpânite de realitate, să le expunem imediat şi fără niciun fel de oprelişti”, a completat el.

Ministrul Agriculturii a spus că nu poate încă să spună dacă există sau nu o astfel de situaţie în România.

„Vă rog să-mi acordaţi timpul necesar pentru a mă convinge dacă este aşa cum se spune (…) Aştept să iau informaţii de la unităţile din România şi atunci discutăm”, a precizat Daea.

Instituţiile statului urmăresc atent calitatea alimentelor şi iau măsuri pentru a asigura securitatea alimentară, a dat asigurări ministrul.

Scandalul produselor alimentare de proastă calitate a luat amploare în câteva state din estul Uniunii Europene.

Liderii statelor din grupul de la Vişegrad, respectiv Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia, se vor întâlni săptămâna viitoare la Bratislava pentru a cere Uniunii Europene să acţioneze împotriva companiilor producătoare de alimente care includ ingrediente de calitate inferioară în produsele destinate statelor membre mai sărace.

Asociaţiile de protecţie a consumatorilor şi guvernele s-au plâns că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în produsele destinate Europei Centrale şi de Est decât cele incluse în produsele sub aceleaşi branduri comercializate în Germania şi Austria.

Această practică este permisă în prezent, UE cerând doar ca ambalajele să includă clar lista de ingrediente.

Ministerul slovac al Agriculturii a prezentat săptămâna trecută rezultatele unor teste de laborator care au arătat că jumătate dintr-o listă de 22 de produse cumpărate la Bratislava diferă ca gust, aspect şi compoziţie de echivalentele lor cumpărate în două oraşe austriece de lângă graniţă.

Ministrul ceh al Agriculturii, Marian Jurecka, a spus săptămâna trecută că oamenii s-au săturat să fie ”coşul de gunoi al Europei”, în timp ce şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a calificat standardele duble de calitate drept ”cel mai mare scandal din istoriei recente”.

Consumatorii din Europa Centrală şi de Est au adoptat rapid brandurile occidentale, după căderea comunismului, în 1989. Producătorii afirmă că diferenţele de compoziţie sunt date de gusturile locale.

Alimentele sunt în general mai ieftine în Europa de Est decât în Vest, dar mulţi cumpărători merg în Occident pentru a cumpăra produse de calitate mai bună.

ECONOMIE

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe site-ul instituției, calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie 2024, care include principalele formulare care trebuie depuse de contribuabili – persoane fizice și persoane juridice –, precum și obligațiile de plată aferente.

Calendarul poate fi accesat AICI.

Continuare

ECONOMIE

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna decembrie 2024

Radio CECCAR FM

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, pe portalul instituției, lista seminarelor web care se vor desfășura în luna decembrie 2024.

Temele principale abordează subiecte diverse și de interes pentru contribuabili:

 Impozitarea veniturilor din activități agricole și declararea lor în declarația unică (formular 212) (6 decembrie, ora 10.00);

 Servicii oferite contribuabililor de către ANAF (11 decembrie, ora 10.00);

 Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor din dividende obținute de persoanele fizice (12 decembrie, ora 12.00);

 Eliberarea certificatelor privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achizițiilor intracomunitare de mijloace de transport (13 decembrie, ora 9.30);

 Servicii electronice oferite de ANAF (17 decembrie, ora 10.00);

 Impozitarea veniturilor din activități agricole, silvicultură și piscicultură (18 decembrie, ora 12.00);

▪ Stabilirea rezidenței fiscale a persoanelor fizice și a persoanelor juridice, precum și atestarea veniturilor obținute de acestea (19 decembrie, ora 12.00);

▪ Regimul fiscal al impozitului pe veniturile microîntreprinderilor (20 decembrie, ora 11.00).

„Durata seminarelor este de două ore. Înscrierile se pot efectua până la data și ora începerii seminarelor, în limita locurilor disponibile. La un seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane”, precizează ANAF.

Continuare

ECONOMIE

BNR lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară cu tema „185 de ani de la nașterea regelui Carol I”

Radio CECCAR FM

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând de duminică, 1 decembrie, o bancnotă aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I. Conform unui comunicat al BNR, citat de Agerpres, bancnota are dimensiuni de 147 x 82 mm, culoare predominantă albastru, este imprimată în tehnică mixtă, plană și relief, pe suport de polimer și are o fereastră transparentă complexă.

Pe aversul bancnotei se regăsesc, în partea dreaptă, în prim-plan, portretul și semnătura regelui Carol I, dedesubt, numele acestuia și anii de viață, respectiv „REGELE CAROL I 1839-1914”.

În zona centrală, se află o reprezentare a reversului însemnului Ordinul „Steaua României” și o scenă de luptă din timpul Războiului de Independență.

Tot pe avers mai sunt imprimate stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALA A ROMANIEI” și medalionul cu sigla BNR. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală, jos, pe orizontală, în litere, „LEI UNA SUTÄ”; în dreapta jos pe verticală, în litere „UNA SUTÄ LEI” și în dreapta sus pe verticală, în cifre „100”.

Semnăturile guvernatorului și casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere. Data punerii în circulație, respectiv „1 decembrie 2024”, este imprimată pe verticală, în dreapta bancnotei. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.

Pe reversul bancnotei compoziția grafică include o reprezentare a statuii de la Peleș a regelui Carol I și, în centru, o imagine a Castelului Peleș. Dedesubt este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”. În plan secund, în zona centrală, este reprezentat podul Carol I, de la Cernavodă.

Sus, pe orizontală, se află denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALÄ A ROMANIEI” și sigla BNR, care este poziționată în dreapta sus și stânga jos. Valoarea nominală este imprimată astfel: în cifre, „100” pe verticală în stânga sus, pe orizontală deasupra Castelului Peleș și în dreapta jos și în litere „UNA SUTÄ LEI” pe orizontală în stânga jos. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate.

Seria și numărul bancnotei tipărite cu litere și cifre în două culori, negru și roșu, sunt imprimate astfel: în centru sus, pe orizontală cu cerneală roșie, cu caractere de înălțime crescătoare și în stânga pe verticală, cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime.

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include elemente de siguranță în substratul de polimer, respectiv: fereastra transparentă complexă, pe verticală (care conține în zona centrală, portretul regelui Carol I, reprezentat în tehnică multiton și textul „ROMANIA”, încadrate într-o reprezentare stilizată a însemnului Ordinul „Coroana României”), în partea superioară, coroana României reprezentată în tehnică multiton, care la examinarea în lumină ultravioletă prezintă fluorescență în două culori, argintiu și roșu, în interiorul ferestrei transparente, în zona superioară și în zona inferioară a acesteia; elemente grafice realizate cu cerneală optic variabilă (albastru-verde), care își schimbă culoarea în funcție de unghiul sub care sunt privite, textul „ROMANIA” în negativ, care poate fi citit din patru direcții diferite, încadrează fereastra transparentă atât în partea superioară a acesteia cât și în cea inferioară, elemente realizate cu cerneală metalizată aurie, poziționate în zona centrală a ferestrei transparente complexe și în jurul acesteia, atât pe avers cât și pe revers, făcând parte din reprezentarea stilizată a însemnului Ordinul „Coroana României”; două elemente tip filigran, respectiv însemnul Ordinul „Steaua României” și sigla BNR, vizibile atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; fir de siguranță magnetic, care include în negativ microtextul „CAROL I” ce poate fi citit din patru direcții diferite; elemente grafice de dimensiuni diferite care conțin în negativ valoarea bancnotei, poziționate pe reversul acesteia și realizate cu cerneală iridiscentă verde.

De asemenea, bancnota mai include elemente de siguranță adăugate la imprimare pe avers, și anume: imprimare în relief detectabilă prin palpare, respectiv portretul, semnătura, numele și anii de viață ai regelui Carol I, însemnul Ordinul „Steaua României”, stema României, denumirea băncii centrale „BANCA NAȚIONALÄ A ROMANIEI” și medalionul cu sigla BNR, valoarea nominală în cifre și litere, elementul embosat „100” și textul „LEI UNA SUTÄ”, tipărit cu cerneală optic variabilă, care își schimbă culoarea din auriu în verde când bancnota este privită sub diverse unghiuri de înclinare; elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul „Coroana României”; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; microperforații laser cu valoarea nominală „100” amplasate în zona centrală, pe direcție verticală, vizibile pe ambele fețe ale bancnotei; liniatură antiscaner și anticopiere, pe zonele libere din stânga și din dreapta; design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală.

Elemente de siguranță sunt adăugate și la imprimare pe revers, respectiv: imprimare în relief detectabilă prin palpare – Castelul Peleș, statuia regelui Carol I, denumirea „BANCA NAȚIONALÄ‚ A ROMANIEI” și sigla băncii centrale BNR, valoarea nominală în cifre „100”, în stânga sus pe orizontală, în dreapta jos și în litere, pe orizontală, în stânga jos, și textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR”; elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul „Coroana României”; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; imagine latentă cu inscripția „BNR”, aflată la baza imaginii Castelului Peleș; liniatură antiscaner și anticopiere, pe zonele libere din stânga și din dreapta; design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală.

Potrivit BNR, pe lângă elementele de siguranță destinate publicului, bancnota de 100 lei prezintă, suplimentar, elemente de siguranță adăugate prin imprimare, atât pe aversul cât și pe reversul bancnotei și detectabile cu aparatură specială, respectiv microtext imprimat plan pe avers – inscripția „100 LEI”, în spatele portretului regelui, microtext în relief pe avers – inscripția „BANCA NATIONALA A ROMANIEI”, deasupra textului cu denumirea băncii centrale de emisiune, și „BNR”, în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, în stânga jos, microtext în relief pe revers – inscripția „BNR”, în dreptunghiul din partea stângă și în cifrele reprezentând valoarea nominală, din partea dreaptă, imagine gen timbru cu valoarea nominală a bancnotei, pe revers, în cifre, în stânga, pe orizontală „100”, cu luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă, seria și numărul orizontal, pe revers, în centru sus, în culoare roșie, cu luminiscență oranj în lumină ultravioletă, seria și numărul vertical, pe revers, în stânga, de culoare neagră, care prezintă luminiscență galben-verzuie în lumină ultravioletă, precum și proprietăți magnetice.

Bancnota aniversară pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, cu tema 185 de ani de la nașterea regelui Carol I, este inclusă într-un pliant de prezentare al cărui text este redactat în limbile română, engleză și franceză.

Tirajul maxim pentru această emisiune numismatică este de 30.000 de bancnote. Prețul de vânzare al bancnotei aniversare este de 150 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare. Bancnotele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare pentru colecționare se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.

Continuare
ECONOMIEacum 3 ore

ANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie

ECONOMIEacum 3 ore

ANAF a publicat lista seminarelor web din luna decembrie 2024

ECONOMIEacum 3 ore

BNR lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară cu tema „185 de ani de la nașterea regelui Carol I”

PROFESIA CONTABILĂacum 3 ore

CECCAR Giurgiu și CJAS: Seminar dedicat prezentării noutăților legislative în domeniul asigurărilor de sănătate

PROFESIA CONTABILĂacum 4 ore

CECCAR Mehedinți și AJOFM: Întâlnire de lucru pentru prezentarea Platformei Unice de Livrare a Serviciilor (PULS)

Teodor Brates
ÎNREGISTRĂRIacum o zi

Economia la bani mărunți – Ediția din 21.11.2024

ECONOMIEacum o zi

MF: Deficitul bugetar a urcat la 6,19% din PIB după primele zece luni din acest an

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

CECCAR Satu Mare: Clarificări privind Legea sistemul public de pensii. Membrii filialei, în dialog cu directorul Casei Județene de Pensii

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

CECCAR Caraș-Severin, la evenimentul Conexiuni care contează: Networking și oportunități pentru IMM-uri

PROFESIA CONTABILĂacum o zi

CECCAR Dâmbovița, la Gala Topul Firmelor – Excelența în afaceri, recunoscută la nivel județean

PROFESIA CONTABILĂacum 2 zile

Dialog interprofesional, la CECCAR Hunedoara: profesioniști contabili și avocați au dezbătut subiecte fiscale și juridice de actualitate

ECONOMIEacum 2 zile

Au fost stabilite Normele metodologice de aplicare a prevederilor articolului V din Legea nr.126/2024

Trending