ECONOMIE
BNR a redus rezervele minime obligatorii pentru pasivele în valută, de la 10% la 8%
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a luat, vineri, prima decizie importantă de politică monetară din 2017, reducând rata rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele în valută de la 10% la 8%, ceea ce înseamnă eliberarea către bănci a câtorva sute de milioane de euro, bani ce pot fi folosiţi pentru credite sau pentru închiderea unor linii de finanţare externă, potrivit News.ro.
Banca centrală a menţinut, în schimb, RMO pentru pasivele în lei la nivelul de 8% şi rata dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an.
În comunicatul emis după şedinţa de politică monetară, BNR a reiterat „gestionarea adecvată” a lichidităţii din sistemul bancar.
Analiştii se aşteptau ca banca centrală să reducă în acest an RMO la valută, însă data exactă a deciziei era greu de estimat.
Până vineri, ultima tăiere pe care a operat-o BNR a avut loc în 30 septembrie 2016, când a redus RMO – reprezentând sumele pe care băncile sunt obligate să le depună la BNR în fiecare lună ca procent din resursele atrase – la pasivele în valută de la 12% la 10%.
Dobânda de politică monetară a fost diminuată ultima dată în luna mai 2015, cu 0,25 puncte, de la 2% la 1,75%, nivel minim istoric. Tot atunci au fost reduse şi ratele RMO pentru pasivele în lei cu două puncte procentuale, de la 10% la 8%.
Banca centrală împrumută băncile care au nevoie de lichidităţi la dobânda-cheie de 1,75% pe an, prin licitaţii repo, iar coridorul simetric la care se situează dobânzile facilităţilor permanente este de +/-1,5%.
Astfel, băncile cu exces de lichidităţi primesc pentru depozitele ţinute la BNR o dobândă de 0,25% pe an, iar pentru finanţarea prin intermediul facilităţii de credit (credit Lombard), băncile plătesc Băncii Naţionale o dobândă de 3,25% pe an.
Comunicatul detaliat va fi prezentat în cadrul unui briefing de presă susţinut de guvernatorul Mugur Isărescu la ora 15:00.
La şedinţa Consiliului de Administraţie al BNR au participat, ca şi la ultimele şedinţe din 2016 şi primele trei şedinţe din acest an, doar opt membri, după demisia lui Bogdan Olteanu, trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influenţă şi luare de mită.
Parlamentul va numi în curând un alt viceguvernator al BNR în locul lui Bogdan Olteanu, procedurile în acest sens fiind în curs.
Cei opt membri actuali ai Consiliului de Administraţie al băncii centrale, care ia cele mai importante decizii în materie de politică monetară, sunt guvernatorul Mugur Isărescu, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, viceguvernatorul Liviu Voinea, Marin Dinu, Daniel Dăianu, Gheorghe Gherghina, Agnes Nagy şi Virgiliu Stoenescu.
ECONOMIE
Modificări la Procedura privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței
Prin OPANAF nr. 7045/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 10, din 9 ianuarie 2025, au fost aduse modificări la OPANAF nr. 1940/2023 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ că, prin adoptarea Legii nr. 113/2020 au fost aduse o serie de modificări la prevederile referitoare la cesiunea creanțelor bugetare, astfel cum sunt reglementate la art. 264^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În vederea aplicării prevederilor art. 264^1 din Codul de procedură fiscală, a fost aprobat OPANAF nr. 1940/2023 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței.
Cesiunea creanțelor bugetare trebuie să se realizeze în baza unei proceduri competitive, ori de câte ori se depune o ofertă în acest sens la organul fiscal.
Ca urmare a aprobării ordinului menționat, au fost primite sesizări cu privire la faptul că o procedură competitivă pentru cesiunea creanțelor bugetare ar trebui să se realizeze similar procedurii de licitație, care, la momentul promovării acestui nou act normativ, se realiza pentru valorificarea bunurilor sechestrate, astfel încât ofertanții să poată suplimenta prețul oferit, în funcție de celelalte oferte depuse. „În fapt, prin organizarea unei proceduri competitive, prin licitație, statul se asigură că maximizează valoarea prețului cesiunii, ca urmare a faptului că participanții la licitație pot majora prețul în funcție de pașii de licitație”, au subliniat inițiatorii, în Referatul de aprobare.
În ceea ce privește negocierea directă, s-a prevăzut ca la stabilirea prețului în cadrul procedurii de cesiune a creanțelor bugetare, organul fiscal să aibă în vedere valoarea cea mai mare dintre prețul oferit de ofertant, dar care nu poate fi mai mic decât prețul de pornire la licitație și valoarea bunurilor sechestrate de către organul fiscal sau ipotecate/gajate în favoarea organului fiscal, stabilită în cadrul procedurii de insolvență.
De asemenea, s-a reglementat că prețul de pornire a cesiunii la licitație se stabilește în funcție de prețul cesiunii și valoarea activelor. Astfel, în situația în care organul fiscal în calitate de creditor bugetar deține, față de debitorii insolvenți, creanțe certe prin garanțiile constituite, acestea se pot vinde la un preț egal sau mai mare decât valoarea creanțelor, asigurându-se în acest mod recuperarea integrală, scopul fiind maximizarea recuperării creanțelor bugetare.
Prin modificarea și completarea OPANAF nr. 1940/2023 s-a urmărit descrierea procedurii competitive, prin licitație, context în care au fost avute în vedere principiile existente pentru vânzarea prin licitație a bunurilor sechestrate.
De asemenea, la promovarea OPANAF nr. 7045/2024 au fost avute în vedere și eventualele propuneri și observații primite din partea organelor fiscale centrale, astfel încât principiile cesiunii creanțelor bugetare să fie în concordanță cu modul de gestionare a dosarelor de insolvență, precum și cu procedura de organizare a licitațiilor ce se derulează de către organele de executare silită.
ECONOMIE
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 570 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni, informează Agerpres. Suma totală, de 5,77 miliarde de lei, este cu 170 milioane de lei mai mare față de cea care a fost programată în decembrie 2024, de 5,6 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 13 ianuarie va fi organizată licitație pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 600 milioane de lei, cu scadența în 30 iunie 2025, iar în 23 ianuarie pentru o emisiune de 800 milioane lei cu scadența în 26 ianuarie 2026.
De asemenea, pe parcursul lunii ianuarie 2025, vor fi organizate licitații pentru nouă emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,8 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea inițială a emisiunii de obligațiuni (570 milioane de lei în total).
Astfel, au fost programate licitații pentru patru emisiuni de obligațiuni de câte 500 milioane lei, în 9 ianuarie (două), 13 ianuarie și 30 ianuarie, pentru trei emisiuni de 400 milioane lei, în 16 ianuarie (două) și 27 ianuarie, și pentru două emisiuni de 300 milioane le, în 20 ianuarie și 30 ianuarie.
ECONOMIE
APIA primește cereri de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 9 ianuarie – 10 februarie 2025, pot depune cererile de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor, Pachet a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și Pachet b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027. Potrivit unui comunicat al instituției, completarea și depunerea cererii se face exclusiv electronic de către solicitant prin accesarea site-ului: www.apia.org.ro – secțiunea DR-06 – Bunăstarea animalelor.
Cererile de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor cuprind angajamentele și informațiile aferente tuturor exploatațiilor autorizate sanitar-veterinar, deținute de un solicitant, indiferent pe raza cărui județ își desfășoară activitatea și se depun însoțite de toate documentele prevăzute în ghidurile solicitantului.
Instrucțiunile pentru depunerea cererilor se regăsesc pe site-ul APIA, iar informațiile necesare pentru acordarea plăților se regăsesc în OMADR nr. 537/2024 și în cuprinsul Ghidurilor informative aprobate pentru cele două pachete, disponibile aici.
-
ECONOMIEacum 5 zile
ANAF propune modificări la reglementările privind depunerea declarației D-406 – SAF-T
-
ECONOMIEacum 5 zile
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
-
ECONOMIEacum 5 zile
Modificări la Procedura privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței
-
ECONOMIEacum 5 zile
Amendamente la Procedura de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA
-
ECONOMIEacum 5 zile
APIA primește cereri de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor