Rețele sociale

ECONOMIE

Transporturi rutiere de mărfuri: 61% dintre companii au un risc mediu-mare și mare de insolvență

Radio CECCAR FM

Sectorul transporturilor rutiere de mărfuri rămâne unul vulnerabil, aflat în strânsă legătură cu infrastructura din România, șase companii din zece fiind încadrate de Coface drept companii cu un risc mediu-mare și mare de insolvență, transmite Mediafax.

La sfârșitul anului 2017, numărul înmatriculărilor noi de autocamioane de ocazie importate era de aproape trei ori mai mare decât numărul înmatriculărilor de autocamioane noi. Din acest motiv și, probabil a ritmului redus de înlocuire a parcului auto învechit, la sfârșitul lui 2017, trei sferturi dintre autovehiculele de marfă aflate în circulație (75%) erau mai vechi de 10 ani, arată o analiză Coface.

Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, în structura rețelei de drumuri publice s-au înregistrat 34.900 km (41%) drumuri modernizate, 21.074 km (24%) drumuri cu îmbrăcăminți ușoare rutiere și 30.125 km (35%) drumuri pietruite și de pământ. La sfârșitul anului 2017, în România, existau 763 de kilometri de autostradă, aproximativ 1% din numărul total de kilometri de drumuri. Comparativ cu 2016, în 2017, s-au construit 16 kilometri suplimentari de autostradă.

Sectorul transporturilor este supus capriciilor situației externe, în condițiile în care economiile importante este de așteptat să încetinească în acest an. Conform Eurostat, transportul internațional reprezintă până la 73% din totalul transporturilor rutiere românești, o pondere mai mare decât media UE, situată la 36%. De asemenea, în Polonia, transportul internațional reprezintă 63% din totalul transporturilor, în Ungaria 71%, în Slovacia 84%, iar ponderea cea mai mare din UE o deține Lituania, cu aproape 91%.

Pentru analiza curentă au fost agregate datele a 34.619 companii care au depus datele financiare pentru 2017 și care au generat o cifră de afaceri consolidată de 41,65 miliarde lei. Companiile din sectorul analizat (4941 Transporturi rutiere de mărfuri) au înregistrat în 2017 o evoluție pozitivă a veniturilor, acestea crescând cu aproximativ 14% față de 2016, reușind să mențină profitabilitatea la același nivel cu cea din 2016, însă, pentru mai mult de jumătate dintre companii rezultatul net a fost în scădere.

„Orizontul de finanțare rămâne cu precădere unul pe termen scurt, 65% din total datorii fiind curente, în condițiile în care mai mult de jumătate dintre companiile din piață au un grad de îndatorare peste 80%.

În ceea ce privește comportamentul de plată, la nivelul sectorului de transporturi rutiere de mărfuri, există semnale de înrăutățire a acestuia. Numărul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 1 milion de euro cu incidente bancare a crescut între 2017 – 2019, anul 2018 depășind, din punct de vedere al numărului de incidente, anul 2013, care deținea recordul la acest capitol. De asemenea, este deconcertant faptul că deși numărul de companii cu datorii la bugetul de stat a fost la un nivel scăzut și în 2018 în ciuda unei ușoare creșteri, valoarea datoriilor s-a menținut la un nivel ridicat, deși evoluția a fost negativă. În același timp, se constată o intensificare a acțiunilor în instanță împotriva firmelor din sector, care pe fondul unei structuri financiare fragile a acestora poate determina fluctuații ale numărului jucătorilor din acest sector. Investițiile realizate de mai mult de o treime dintre companiile din sector nu se transpun într-un parc auto reînnoit – 75% din vehiculele înmatriculate în circulație la sfârșitul anului 2017 aveau peste 10 ani, companiile optând pentru vehicule la mâna a doua, strategie ce nu le crește competitivitatea”, a declarat Nicoleta Mărunțelu, Senior Financial Analyst, Coface România.

Din totalul de 34.619 companii active în 2017, Coface a analizat 3.453 de companii, adică aproximativ 10%, dar care au o pondere de 51% în cifra de afaceri consolidată la nivel de sector. În acest context, cele mai multe companii, 61%, sunt încadrate de Coface drept companii cu un risc mediu-mare și mare de insolvență. La extreme se află 34% companii cu risc scăzut.

ECONOMIE

Modificări la Procedura privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței

Radio CECCAR FM

Prin OPANAF nr. 7045/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 10, din 9 ianuarie 2025, au fost aduse modificări la  OPANAF nr. 1940/2023 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței. ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ că, prin adoptarea Legii nr. 113/2020 au fost aduse o serie de modificări la prevederile referitoare la cesiunea creanțelor bugetare, astfel cum sunt reglementate la art. 264^1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. În vederea aplicării prevederilor art. 264^1 din Codul de procedură fiscală, a fost aprobat OPANAF nr. 1940/2023 pentru aprobarea Procedurii privind cesiunea creanțelor bugetare datorate de debitorii aflați în procedura insolvenței.

Cesiunea creanțelor bugetare trebuie să se realizeze în baza unei proceduri competitive, ori de câte ori se depune o ofertă în acest sens la organul fiscal.

Ca urmare a aprobării ordinului menționat, au fost primite sesizări cu privire la faptul că o procedură competitivă pentru cesiunea creanțelor bugetare ar trebui să se realizeze similar procedurii de licitație, care, la momentul promovării acestui nou act normativ, se realiza pentru valorificarea bunurilor sechestrate, astfel încât ofertanții să poată suplimenta prețul oferit, în funcție de celelalte oferte depuse. „În fapt, prin organizarea unei proceduri competitive, prin licitație, statul se asigură că maximizează valoarea prețului cesiunii, ca urmare a faptului că participanții la licitație pot majora prețul în funcție de pașii de licitație”, au subliniat inițiatorii, în Referatul de aprobare.

În ceea ce privește negocierea directă, s-a prevăzut ca la stabilirea prețului în cadrul procedurii de cesiune a creanțelor bugetare, organul fiscal să aibă în vedere valoarea cea mai mare dintre prețul oferit de ofertant, dar care nu poate fi mai mic decât prețul de pornire la licitație și valoarea bunurilor sechestrate de către organul fiscal sau ipotecate/gajate în favoarea organului fiscal, stabilită în cadrul procedurii de insolvență.

De asemenea, s-a reglementat că prețul de pornire a cesiunii la licitație se stabilește în funcție de prețul cesiunii și valoarea activelor. Astfel, în situația în care organul fiscal în calitate de creditor bugetar deține, față de debitorii insolvenți, creanțe certe prin garanțiile constituite, acestea se pot vinde la un preț egal sau mai mare decât valoarea creanțelor, asigurându-se în acest mod recuperarea integrală, scopul fiind maximizarea recuperării creanțelor bugetare.

Prin modificarea și completarea OPANAF nr. 1940/2023 s-a urmărit descrierea procedurii competitive, prin licitație, context în care au fost avute în vedere principiile existente pentru vânzarea prin licitație a bunurilor sechestrate.

De asemenea, la promovarea OPANAF nr. 7045/2024 au fost avute în vedere și eventualele propuneri și observații primite din partea organelor fiscale centrale, astfel încât principiile cesiunii creanțelor bugetare să fie în concordanță cu modul de gestionare a dosarelor de insolvență, precum și cu procedura de organizare a licitațiilor ce se derulează de către organele de executare silită.

Continuare

ECONOMIE

Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025

Radio CECCAR FM

Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 570 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni, informează Agerpres. Suma totală, de 5,77 miliarde de lei, este cu 170 milioane de lei mai mare față de cea care a fost programată în decembrie 2024, de 5,6 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 13 ianuarie va fi organizată licitație pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 600 milioane de lei, cu scadența în 30 iunie 2025, iar în 23 ianuarie pentru o emisiune de 800 milioane lei cu scadența în 26 ianuarie 2026.

De asemenea, pe parcursul lunii ianuarie 2025, vor fi organizate licitații pentru nouă emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,8 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea inițială a emisiunii de obligațiuni (570 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitații pentru patru emisiuni de obligațiuni de câte 500 milioane lei, în 9 ianuarie (două), 13 ianuarie și 30 ianuarie, pentru trei emisiuni de 400 milioane lei, în 16 ianuarie (două) și 27 ianuarie, și pentru două emisiuni de 300 milioane le, în 20 ianuarie și 30 ianuarie.

Continuare

ECONOMIE

APIA primește cereri de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor

Radio CECCAR FM

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 9 ianuarie – 10 februarie 2025, pot depune cererile de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelorPachet a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și Pachet b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027. Potrivit unui comunicat al instituției, completarea și depunerea cererii se face exclusiv electronic de către solicitant prin accesarea site-ului: www.apia.org.ro – secțiunea DR-06 – Bunăstarea animalelor.

Cererile de plată pentru Intervenția DR-06 – Bunăstarea animalelor cuprind angajamentele și informațiile aferente tuturor exploatațiilor autorizate sanitar-veterinar, deținute de un solicitant, indiferent pe raza cărui județ își desfășoară activitatea și se depun însoțite de toate documentele prevăzute în ghidurile solicitantului.

Instrucțiunile pentru depunerea cererilor se regăsesc pe site-ul APIA, iar informațiile necesare pentru acordarea plăților se regăsesc în OMADR nr. 537/2024 și în cuprinsul Ghidurilor informative aprobate pentru cele două pachete, disponibile aici.

Continuare

Trending