PROFESIA CONTABILĂ
Accounting… reloaded! O carieră de succes într-un domeniu rezilient
Care este rețeta unei cariere de succes în domeniul contabil, ce înseamnă să fii profesionist în acest domeniu și cum se poate adapta profesia contabilă într-un context social și economic în continuă schimbare au fost doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul ediției de marți, 10 noiembrie a.c., a emisiunii Profesioniștii, în interes public, difuzată la CECCAR TV. Ediția de marți a emisiunii Profesioniștii, în interes public a marcat și Ziua Internațională a Contabilității, celebrată anual, la nivel mondial, la 10 noiembrie.
Trecutul, prezentul și perspectivele profesiei contabile în contextul accelerării inovațiilor tehnologice și schimbărilor generate de pandemie au fost dezbătute de moderatorul emisiunii, Gabriela Stan, alături de invitați: Florin Toma, expert contabil, președintele Accountancy Europe, și prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil, președintele Consiliului superior al CECCAR.
Cu acest prilej, au fost evidențiate rolul profesioniștilor contabili în susținerea afacerilor afectate de pandemie, acționând în calitate de „medici ai businessului”, după cum a punctat președintele CECCAR, și capacitatea acestora de a se adapta rapid la schimbările de paradigmă impuse de evoluția crizei generate de COVID-19. Noile modele de afaceri, bazate pe outsourcing (externalizarea serviciilor), adaptarea continuă la ceea ce înseamnă volatilitatea cunoașterii (perimarea rapidă a cunoștințelor ca urmare a inovării) și ce pot face profesioniștii contabili pentru a rămâne relevanți într-un mediu marcat de schimbări au fost alte aspecte discutate de invitați.
Înregistrarea integrală a emisiunii este disponibilă pe site-ul CECCAR TV.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Bacău: Discuții aplicate pe teme legislative și de interes profesional
La 12 decembrie 2025, Filiala CECCAR Bacău a organizat o întâlnire cu membrii, desfășurată în sala „Ion Ionescu de la Brad” și online, pe platforma Zoom. Discuțiile au fost moderate de Radu Mihai Faghiean, președintele Consiliului Filialei CECCAR Bacău, iar din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă a participat Cecilia Brândușa Bucătaru, inspector de muncă. Agenda întâlnirii a vizat tranziția la REGES-ONLINE și implicațiile acesteia pentru angajatori și profesioniștii contabili, fiind abordate inclusiv situații specifice, precum detașarea transnațională a șoferilor. Au fost prezentate elemente de utilizare a aplicației și au fost oferite clarificări punctuale la întrebările formulate de membri.
Totodată, au fost discutate obligațiile membrilor CECCAR în calitate de entități raportoare potrivit Legii nr. 129/2019, cu accent pe documentația necesară și aplicarea normelor sectoriale emise de CECCAR. La final, au fost prezentate informații privind organizarea testului de admitere în Grupul Experților Judiciari.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Expertiza contabilă, componentă-cheie în fundamentarea proiectelor de investiții
Președintele Consiliului Filialei CECCAR Maramureș a participat joi, 15 ianuarie, la lucrările Simpozionului Casa ecologică – între vis și realitate, ediția a XIII-a, organizat la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
În cadrul evenimentului, reprezentantul CECCAR a evidențiat rolul profesionistului contabil în susținerea proiectelor de investiții și reabilitare, prin evaluarea corectă a costurilor, analiza viabilității economice și fundamentarea deciziilor financiare. Totodată, a fost subliniată importanța expertizei financiar-contabile în economie, ca element esențial pentru utilizarea eficientă a resurselor și pentru sustenabilitatea proiectelor pe termen lung.
Lucrările simpozionului au inclus prezentări dedicate construcțiilor din lemn, reabilitării clădirilor tradiționale, utilizării materialelor durabile și soluțiilor tehnice aplicate în proiecte cu impact pe termen lung, precum și rolului autorităților publice și al mediului academic în formarea viitoarelor generații de specialiști.
PROFESIA CONTABILĂ
BVB: Capitalizarea bursieră a depășit în premieră 500 miliarde de lei în 2025
Capitalizarea tuturor companiilor listate pe Bursa de la București a depășit în premieră în 2025 pragul de 500 miliarde de lei, iar valoarea totală tranzacționată pe toate piețele, cu toate instrumentele financiare, a depășit recordul din anul 2023, ajungând la peste 43,6 miliarde de lei, informează Agerpres. „A fost un an excepțional pentru Bursa de Valori București (BVB), cu mai multe recorduri înregistrate pe piața de capital. Capitalizarea bursieră a depășit pentru prima dată 500 miliarde de lei, indicii BET și BET-TR au crescut ca niciodată până acum – 24.000 (performanța de la începutul anului:+45%), respectiv 56.000 de puncte (+54%) și am atins recordul în ceea ce privește numărul de listări de instrumente financiare și valoarea totală atrasă, și anume 98 de listări și 6,5 miliarde de euro”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a BVB.
De asemenea, titlurile de stat pentru populație au atras subscrieri record de 4,2 miliarde euro, peste o treime din suma totală subscrisă de la relansarea programului, în 2020.
Totodată, în luna iunie, MSCI a recunoscut piața de capital din România ca Piață de Frontieră Avansată, un moment de referință în direcția obținerii statului de Piață Emergentă pentru România din partea MSCI, susține sursa citată.
În plus, BVB a devenit, alături de alți nouă parteneri din Republica Moldova și România, acționar la Bursa Internațională a Moldovei, înregistrată oficial în decembrie 2025.
La finalul trimestrului III din 2025, numărul de investitori la BVB era de 274.412, reprezentând o creștere de 28% față de aceeași perioadă a anului 2024. Numărul de investitori la bursă este de peste 4 ori mai mare decât acum 5 ani.
De asemenea, numărul de investitori în fonduri mutuale a depășit un milion, în urcare cu 33% față de aceeași perioadă a anului 2024 și de 3 ori mai mare decât în urmă cu cinci ani.
