PROFESIA CONTABILĂ
Lista vorbitorilor și programul Conferinței ETAF din 29 noiembrie sunt acum disponibile
La mai bine de doi ani de la acordul decisiv al OCDE privind soluția pe doi piloni pentru tratarea provocărilor fiscale care apar în urma digitalizării economiei, în ce stadiu ne aflăm din punct de vedere al implementării? Aceasta este întrebarea la care ETAF își propune să răspundă în cadrul conferinței „De la acord la implementare – care este stadiul implementării soluției pe doi piloni a OCDE?”
Alături de experți fiscali și reprezentanți ai Uniunii Europene, ETAF dorește să cuantifice progresele recente realizate la nivelul OCDE privind implementarea Pilonului I (realocarea drepturilor de impozitare) și să evalueze, în special, șansele de a avea un număr semnificativ de jurisdicții care să semneze acordul și în cele din urmă, să-l implementeze.
Ratificarea Pilonului I este cu atât mai importantă pentru Uniunea Europeană în contextul în care Comisia Europeană a propus ca veniturile din Pilonul I să devină parte a următoarei generații de resurse proprii ale UE.
Conferința va reprezenta, totodată, o ocazie de a discuta modul în care Pilonul II (impozitarea minimă) este implementat în țările UE, întrucât termenul limită pentru transpunere este stabilit pentru 31 decembrie 2023, și de a trata provocările întâlnite de profesioniștii din domeniul fiscal în acest sens.
Evenimentul va avea loc la Bruxelles, la 29 noiembrie, între orele 15:00-17:00. Vorbitorii din cadrul conferinței sunt:
- Reinhard Biebel, director, Politică și cooperare fiscală directă, DG TAXUD, Comisia Europeană;
- Un reprezentant al Centrului pentru politică și administrare fiscală al OCDE (neconfirmat);
- Jorge Alberto Ferreras Gutiérrez, consilier financiar, Reprezentanța permanentă a Spaniei pe lângă Uniunea Europeană;
- Mona Barake, cercetător postdoctoral, Observatorul fiscal al UE;
- Christoph Marchgraber, consilier fiscal, partener la KPMG, membru al Grupei de lucru privind Pilonul II din cadrul Comitetului profesional de experți în legislație socială și fiscală al KSW.
Conferința va fi transmisă live și va include traducere simultană în engleză, franceză, germană și română. Programul complet al conferinței este disponibil pe site-ul ETAF. Înregistrați-vă aici.
PROFESIA CONTABILĂ
Empowering your passion to shape your career – CECCAR, la Practical Accounting Days
La Târgul de joburi din cadrul Practical Accounting Days, organizat de ASCIG, miercuri, 19 noiembrie, CECCAR a transmis tinerilor: profesia contabilă nu e doar despre cifre și rutină. E despre decizii, despre analiză, despre impact real în economie. E despre cum transformi pasiunea într-o profesie care evoluează odată cu tine – o profesie fit for future.
Participarea CECCAR la târgul de joburi a făcut parte dintr-un demers de redefinire a imaginii profesiei în ochii noii generații. Am adus în prim-plan exact ce contează pentru tineri: compatibilitatea cu abilitățile lor, flexibilitatea traseului profesional, echilibrul viață personală–viață profesională și ideea că poți învăța continuu fără să fii blocat într-un drum rigid.
Reprezentanții CECCAR le-au explicat tinerilor rolul profesionistului contabil în era smart accounting, ce abilități și competențe sunt necesare pentru a avea o carieră de succes (tech, gândire critică, management, etc.).
Tinerii au vrut să înțeleagă ce este Stagiul CECCAR și cum îi poate ajuta să-și construiască un parcurs profesional solid. Organizat la standarde internaționale, avizat de Ministerul Finanțelor și gândit pentru o generație care prioritizează skills match și career design, Stagiul CECCAR oferă mult mai mult decât teorie: sprijină învățarea aplicată, dezvoltarea de competențe relevante.
Mesajul central? Dacă ai skilluri, ești organizat și îți place să înțelegi cum funcționează lucrurile – esti pregătit să fii next generation accountant fit for smart accounting.
Fă pasul decisiv pentru cariera ta și alege o profesie fit for future! Detalii despre examenul de acces sunt disponibile pe site-ul CECCAR, în rubrica dedicată accesului la profesie.
Copyright foto: ASCIG
PROFESIA CONTABILĂ
Start with passion. Grow with purpose – CECCAR & ASCIG conectează tinerii cu o profesie fit for future
Pentru a înțelege cu adevărat ce înseamnă profesia contabilă astăzi, tinerii au nevoie de mult mai mult decât informație teoretică – au nevoie de expunere la realitatea profesiei, de dialog direct cu profesioniști și de exemple relevante din practică. Pornind de la această convingere, CECCAR a găzduit luni, 24 noiembrie a.c., în parteneriat cu ASCIG, un nou eveniment dedicat studenților. Evenimentul a fost gândit ca o experiență aplicată și interactivă, menită să aducă studenții mai aproape de profesia contabilă – așa cum arată ea astăzi: conectată la tehnologie, implicată în decizii strategice, esențială pentru funcționarea mediului economic – o profesie fit for future.
Workshop-ul cu tema Accounting, the language of business a reunit studenți interesați să afle care este rolul profesionistului contabil în era #SmartAccounting și cum poate deveni această profesie o alegere de viață, în acord cu valorile, skill-urile și aspirațiile lor. Accentul a fost pus pe un nou tip de conversație, una în care cariera se construiește prin potrivire de interese, echilibru viață-muncă, formare continuă și autonomie profesională.
Prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, vicepreședinte al Consiliului superior CECCAR, le-a vorbit studenților despre rolul esențial al expertului contabil în economia actuală și despre modul în care inteligența artificială transformă profesia. A evidențiat clar că profesia nu este în pericol, ci în tranziție, iar această tranziție are nevoie de oameni care înțeleg schimbarea și sunt pregătiți să devină vectori ai schimbării. În contextul #SmartAccounting, expertul contabil nu mai este doar un executant al obligațiilor fiscale, ci un partener de încredere pentru succesul durabil al afacerilor. Este un profesionist capabil să înțeleagă riscurile, să interpreteze date, să anticipeze decizii și să integreze tehnologia, inclusiv inteligența artificială, în activitatea curentă.
Prof. univ. dr. Adriana-Florina Popa le-a oferit studenților o imagine completă asupra traseului profesional spre o calificare de top în domeniul financiar-contabil, cea de de expert contabil. A subliniat diferențele esențiale dintre contabilitatea tradițională și Smart Accounting, centrat pe gândire critică, valoare adăugată și rol strategic în procesul decizional al companiilor. A evidențiat rolul Stagiului CECCAR – un program de formare profesională continuă construit pe principii de claritate, flexibilitate și aplicabilitate practică, menit să pregătească viitorii profesioniști contabili pentru un mediu economic în permanentă schimbare. Totodată, a vorbit despre provocările și oportunitățile pe care le oferă astăzi această profesie, într-un context în care profesioniștii contabili și-au extins aria de expertiză, trecând de la activități clasice de conformare fiscală la furnizarea de servicii integrate și consultanță complexă.
Paula, expert contabil, a completat imaginea cu propria experiență și cu sfaturi utile, bazate pe această experiență. A povestit cum a depășit propriile temeri legate de timp, presiune și multitasking și cum a reușit să-și construiască o carieră în profesie. Le-a transmis studenților un mesaj esențial: nu este vorba despre memorare, ci despre înțelegere, despre logică și raționament. Cu voință, seriozitate, perseverență și claritate în obiective, nimic nu e imposibil. Calificarea de expert contabil este accesibilă celor care își doresc cu adevărat – și rămâne una dintre cele mai solide opțiuni de carieră pe termen lung.
Dialogul a fost nu doar informativ, ci inspirațional. Tinerii au fost încurajați să privească profesia ca pe un ecosistem în care contează și bunăstarea mentală, și sustenabilitatea carierei, și echilibrul interior. CECCAR promovează un model de dezvoltare profesională bazat pe învățare continuă și pune accent pe colaborare, mentorat și responsabilitate colectivă pentru viitorul profesiei.
Dream bold. Achieve more – acesta a fost mesajul care a rezonat cel mai puternic cu studenții pentru că reflectă realitatea lor: deciziile de carieră nu se iau doar pe bază de calcule, ci din dorința de a construi ceva relevant, aliniat cu propriile valori. Iar când li se explică clar ce presupune profesia contabilă astăzi – cu provocările, dar și cu oportunitățile ei – tinerii pot face alegeri informate, asumate și potrivite pentru obiectivele lor.
PROFESIA CONTABILĂ
CECCAR Maramureș: Perspective și teme de interes pentru profesia contabilă
Crina Fiorela Chilat, deputat în Parlamentul României, membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și al Comisiei pentru muncă și protecție socială, a participat la o întâlnire de lucru a membrilor Consiliului Filialei CECCAR Maramureș, a membrilor Comisiei de disciplină și cenzorului filialei.
Discuțiile au vizat o serie de aspecte concrete cu care se confruntă profesioniștii contabili în activitatea curentă, atât în ceea ce privește conducerea evidențelor contabile și acordarea de asistență mediului de afaceri din județ, cât și în ceea ce privește activitatea de expertiză contabilă judiciară dispusă de organele de cercetare sau de instanțele de judecată. Întâlnirea a evidențiat necesitatea unor discuții continue între profesioniști și factorii decizionali, pentru o reprezentare corectă a realităților din practică și o înțelegere comună a provocărilor profesiei.
-
PROFESIA CONTABILĂacum 10 oreStart with passion. Grow with purpose – CECCAR & ASCIG conectează tinerii cu o profesie fit for future
-
ECONOMIEacum 6 zileReglementări privind punerea la dispoziție a informațiilor în punctul unic de acces european
-
ECONOMIEacum 6 zileAu fost stabilite Procedurile de aplicare a reglementărilor prevăzute la art.310^1 și, respectiv, la art.310^2 din Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 6 zileEntitățile nonprofit au primit 431,69 milioane de lei prin Formularul 230 în primele 10 luni ale anului
-
ECONOMIEacum 6 zileANAF urmează să actualizeze formularul 212 – „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”
-
ECONOMIEacum 10 oreANAF a publicat calendarul obligațiilor fiscale pentru luna decembrie
-
ECONOMIEacum 10 oreANCOM a publicat Ghidul pentru combaterea preluării neautorizate a elementelor de identitate vizuală a conturilor instituțiilor publice, în mediul online
-
PROFESIA CONTABILĂacum 10 oreCECCAR Ialomița: Simpozionul „Antreprenor pentru Viitor”, ediția a X-a – elevii au descoperit antreprenoriatul alături de profesioniști și lideri ai comunității
