ECONOMIE
CE recomandă o reducere netă cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră
Comisia Europeană (CE) a publicat o evaluare detaliată a impactului privind posibilele căi de atingere a obiectivului convenit de a face ca Uniunea Europeană să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, a anunțat Executivul comunitar, într-un comunicat. „Pe baza acestei evaluări a impactului, Comisia recomandă o reducere netă cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2040 comparativ cu nivelurile din 1990, lansând o discuție cu toate părțile interesate; după alegerile europene, următoarea Comisie va face o propunere legislativă, care va fi convenită cu Parlamentul European și cu statele membre, astfel cum se prevede în Legea europeană a climei“, se menționează în comunicat.
Comunicarea stabilește, de asemenea, o serie de condiții de politică favorabile care sunt necesare pentru atingerea obiectivului de 90%. Printre acestea se numără punerea în aplicare deplină a cadrului convenit pentru 2030, asigurarea competitivității industriei europene, un accent mai mare pe o tranziție justă care să nu lase pe nimeni în urmă, condiții de concurență echitabile cu partenerii internaționali și un dialog strategic privind cadrul post-2030, inclusiv cu industria și sectorul agricol. Rezultatul COP28 de la Dubai arată că restul lumii se îndreaptă în aceeași direcție. UE a fost deschizătoare de drumuri în ceea ce privește acțiunile internaționale în domeniul climei și ar trebui să rămână pe drumul cel bun, creând oportunități pentru ca industria europeană să prospere pe noi piețe mondiale pentru tehnologii curate.
În ultimii cinci ani, daunele economice legate de climă în Europa sunt estimate la 170 miliarde euro
Stabilirea unui obiectiv climatic pentru 2040 va ajuta industria, investitorii, cetățenii și guvernele europenesă ia decizii în acest deceniu care vor menține UE pe calea cea bună pentru a-și îndeplini obiectivul de neutralitate climatică în 2050. Aceasta va transmite semnale importante cu privire la modul de a investi și de a planifica eficient pe termen lung, reducând la minimum riscurile de depreciere a activelor. Prin această planificare prospectivă, este posibil să se modeleze o societate prosperă, competitivă și echitabilă, să se decarbonizeze industria și sistemele energetice ale UE și să se asigure că Europa este o destinație principală pentru investiții, cu locuri de muncă stabile și adaptate exigențelor viitorului.
De asemenea, aceasta va stimula reziliența Europei la crizele viitoare și, în special, va consolida independența energetică a UE față de importurile de combustibili fosili, care au reprezentat peste 4% din PIB în 2022, întrucât ne-am confruntat cu consecințele războiului din Ucraina. „Costurile și impactul uman al schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai mari și mai vizibile. Numai în ultimii cinci ani, daunele economice legate de climă în Europa sunt estimate la 170 miliarde euro. Evaluarea impactului realizată de Comisie constată că, chiar și prin estimări prudente, creșterea încălzirii globale ca urmare a lipsei de acțiune ar putea reduce PIB-ul UE cu aproximativ 7% până la sfârșitul secolului“, subliniază CE.
Stabilirea condițiilor pentru atingerea obiectivului recomandat
Realizarea unei reduceri a emisiilor cu 90% până în 2040 va necesita îndeplinirea unei serii de condiții favorizante. Punctul de plecare este punerea în aplicare integrală a legislației existente de reducere a emisiilor cu cel puțin 55% până în 2030. Actualizarea în curs a proiectelor de planuri naționale privind energia și clima (PNEC) reprezintă un element-cheie în monitorizarea progreselor înregistrate, iar CE colaborează cu statele membre, cu industria și cu partenerii sociali pentru a facilita acțiunile necesare.
Pactul verde trebuie să devină acum un pact de decarbonizare industrială care să se bazeze pe punctele forte industriale existente, cum ar fi energia eoliană, hidroenergia și electrolizoarele, și să continue să sporească capacitatea de producție internă în sectoare de creștere precum bateriile, vehiculele electrice, pompele de căldură, energia solară fotovoltaică, CUC/CSC, biogazul și biometanul, precum și economia circulară. Stabilirea prețului carbonului și accesul la finanțare sunt, de asemenea, esențiale pentru realizarea obiectivelor de reducere a emisiilor de către industria europeană. Comisia va institui un grup operativ specific pentru a elabora o abordare globală a stabilirii prețului carbonului și a piețelor carbonului. Europa va trebui, de asemenea, să mobilizeze combinația adecvată de investiții din sectorul privat și din cel public pentru ca economia noastră să devină atât durabilă, cât și competitivă. În următorii ani va fi necesară o abordare europeană în materie de finanțare, în strânsă cooperare cu statele membre.
Potrivit reprezentanților CE, siguranța, solidaritatea și politicile sociale trebuie să rămână în centrul tranziției. Acțiunile climatice trebuie să aducă beneficii tuturor cetățenilor din societățile noastre, iar politicile climatice trebuie să țină seama de cei mai vulnerabili sau care se confruntă cu cele mai mari provocări în ceea ce privește adaptarea. Fondul pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice și Fondul pentru o tranziție justă sunt exemple de astfel de politici care vor ajuta deja cetățenii, regiunile, întreprinderile și lucrătorii în acest deceniu.
În cele din urmă, dialogul deschis cu toate părțile interesate este o condiție prealabilă esențială pentru realizarea tranziției către o economie curată. Comisia a stabilit deja dialoguri oficiale cu părțile interesate din industrie și agricultură, iar următoarele luni de dezbateri politice în Europa reprezintă o oportunitate importantă de a asigura implicarea publicului cu privire la următoarele etape și opțiuni de politică. Dialogul structurat cu partenerii sociali ar trebui consolidat pentru a asigura contribuția acestora, punând accentul pe ocuparea forței de muncă, mobilitate, calitatea locurilor de muncă, investiții în recalificare și perfecționare. Această comunicare continuă va ajuta următoarea Comisie să prezinte propuneri legislative pentru cadrul de politică post-2030, care vor îndeplini obiectivul pentru 2040 într-un mod echitabil și eficient din punctul de vedere al costurilor. Ritmul decarbonizării va depinde de disponibilitatea tehnologiilor care oferă soluții fără emisii de dioxid de carbon, precum și de utilizarea eficientă a resurselor într-o economie circulară.
Se estimează că sectorul energetic va realiza decarbonizarea completă la scurt timp după 2040
Se preconizează că sectorul energetic va realiza decarbonizarea completă la scurt timp după 2040, pe baza tuturor soluțiilor energetice cu emisii zero și cu emisii scăzute de dioxid de carbon, inclusiv energia din surse regenerabile, energia nucleară, eficiența energetică, stocarea, CSC, CUC, eliminările de dioxid de carbon, energia geotermală și hidroelectrică. Alianța industrială pentru reactoarele modulare mici, lansată în aceste zile, este cea mai recentă inițiativă de consolidare a competitivității industriale și de asigurare a unui lanț de aprovizionare puternic al UE și a unei forțe de muncă calificate. Un beneficiu important al acestor eforturi este reducerea dependenței de combustibilii fosili datorită scăderii cu 80% a consumului lor de energie în perioada 2021-2040. Cadrul de politică post-2030 va reprezenta o oportunitate de a dezvolta în continuare aceste politici și de a le completa cu politici sociale și industriale pentru a asigura o tranziție lină de la combustibilii fosili.
De asemenea, se preconizează că sectorul transporturilor se va decarboniza printr-o combinație de soluții tehnologice și de stabilire a prețului carbonului. Prin politicile și sprijinul adecvat,sectorul agricol poate juca, de asemenea, un rol în tranziție, asigurând în același timp o producție alimentară suficientă în Europa, asigurând venituri echitabile și furnizând alte servicii vitale, cum ar fi consolidarea capacității solurilor și a pădurilor de a stoca mai mult carbon. Un dialog global cu industria alimentară în sens larg, inclusiv dincolo de poarta fermei, este esențial pentru succesul în acest domeniu și pentru dezvoltarea unor practici și modele de afaceri durabile.
UE vacontinua să dezvolte condițiile-cadru adecvate pentru a atrage investiții și producție. O tranziție climatică reușită ar trebui să meargă mână în mână cu consolidarea competitivității industriale, în special în sectoarele tehnologiilor curate. Un viitor cadru favorabil pentru decarbonizarea industriei ar trebui să se bazeze pe Planul industrial existent al Pactului verde european. Investițiile publice ar trebui să fie bine orientate, printr-o combinație adecvată de granturi, împrumuturi, capitaluri proprii, garanții, servicii de consiliere și alte tipuri de sprijin public. Stabilirea prețului carbonului ar trebui să joace în continuare un rol important în stimularea investițiilor în tehnologii curate și în generarea de venituri pentru a cheltui pentru acțiuni climatice și sprijin social pentru tranziție.
Experții CE subliniază că atingerea obiectivului recomandat de 90% va necesita atât reducerea emisiilor, cât și eliminarea dioxidului de carbon. Aceasta va necesita implementarea tehnologiilor de captare și stocare a dioxiduluide carbon, precum și utilizarea carbonului captat în industrie. Strategia industrială a UE de gestionare a carbonului va sprijini dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare cu CO2 și a infrastructurii necesare de transport al CO2. Captarea carbonului ar trebui să vizeze sectoarele greu de redus, în care alternativele sunt mai puțin viabile din punct de vedere economic. Eliminările de dioxid de carbon vor fi, de asemenea, necesare pentru a genera emisii negative după 2050.
O accelerare istorică a perturbărilor climatice în 2023 a înregistrat o creștere a încălzirii globale cu 1,48 °C peste nivelurile preindustriale. Temperatura aerului la suprafață a crescut și mai mult în Europa, cea mai recentă medie pe cinci ani situându-se la 2,2 °C peste era preindustrială. Se preconizează că incendiile forestiere, inundațiile, secetele și valurile de căldură se vor înmulți, iar reducerea emisiilor și consolidarea măsurilor de adaptare reprezintă singura modalitate de a evita cele mai slabe rezultate ale schimbărilor climatice și de a proteja viețile, sănătatea, economia și ecosistemele.
„Stabilirea unui obiectiv climatic pentru 2040 nu numai că va aduce beneficii economice clare ca urmare a riscurilor mai scăzute de fenomene meteorologice extreme și a pierderilor asociate acestora, ci și cu mai multe beneficii conexe, inclusiv îmbunătățirea calității aerului și beneficiile asociate pentru sănătate, reducerea dependenței de combustibilii fosili importați și beneficiile pentru biodiversitate. Schimbările climatice provoacă fenomene meteorologice extreme mai frecvente și mai grave, care conduc la un impact social semnificativ și din ce în ce mai accentuat și la daune economice. Aceste pierderi economice depășesc cu mult costul acțiunilor climatice“, subliniază CE, în comunicat.
ECONOMIE
CECCAR respinge opinia exprimată în comunicatul UNBR și reafirmă legalitatea hotărârii sale
Ca răspuns la comunicatul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) din data de 1 februarie 2025, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) consideră necesar să clarifice acuzațiile nefondate și să reafirme legalitatea hotărârii sale privind împuternicirea experților contabili pentru reprezentarea beneficiarilor în relația cu oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale.
Împuternicirea experților contabili este conformă cu legislația în vigoare
Conform art. 3, pct. 5, lit. e) din Legea nr. 265/2022, orice persoană poate fi împuternicită în relația cu oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale. Astfel că experții contabili au dreptul legal de a acționa ca împuterniciți ai clienților lor, fără a interfera cu activitățile juridice exclusive ale avocaților. Interpretarea conform căreia această activitate ar fi rezervată exclusiv avocaților nu are temei legal și reprezintă o tentativă de restricționare nejustificată a unui drept legal recunoscut pentru mai multe categorii de persoane.
CECCAR reglementează modul de gestionare a împuternicirilor în conformitate cu legislația specifică profesiei
Legea nr. 265/2022 nu dispune în privința modelului împuternicirii și nici a modalității de gestionare a acesteia. CECCAR, în baza art. 18 din OG nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, este singura autoritate competentă care organizează și monitorizează activitatea membrilor săi. În consecință, normele emise de CECCAR cu privire la gestionarea împuternicirilor sunt perfect legale, sunt adresate membrilor și nu adaugă la lege, ci stabilesc proceduri clare pentru membrii săi, în beneficiul acestora și al clienților lor.
Experții contabili au contribuit activ la digitalizarea relației mediului de afaceri cu ONRC, la reducerea poverii administrative
Până în noiembrie 2022, experții contabili erau recunoscuți drept profesioniști abilitați să transmită documente către oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale utilizând semnătura digitală calificată, în baza unei împuterniciri derivate din contractele de servicii profesionale. Acest rol a fost esențial în procesul de digitalizare a interacțiunii dintre ONRC și mediul de afaceri, contribuind la eficientizarea și simplificarea proceselor administrative pentru toți cei implicați.
Hotărârea CECCAR nr. 25/801, publicată în Monitorul Oficial nr. 83 din 30 ianuarie 2025, este emisă în baza atribuțiilor conferite de OG nr. 65/1994
Hotărârea CECCAR reglementează modelul împuternicirii și modul de gestionare a acesteia exclusiv pentru membrii CECCAR, fără a impieta asupra altor profesii. Această reglementare este de interes general, fiind necesară pentru a asigura standarde unitare și transparență în activitatea membrilor CECCAR, având ca obiectiv principal protejarea intereselor clienților și respectarea normelor profesionale.
CECCAR promovează dialogul constructiv și respectul reciproc
CECCAR își reafirmă deschiderea către un dialog constructiv cu toate profesiile reglementate, în interes public, bazat pe respect reciproc. Profesia de expert contabil a considerat întotdeauna profesia de avocat un partener strategic, ambele având o tradiție de peste 100 de ani în România.
În acest context, considerăm inadecvat tonul comunicatului UNBR, care acuză CECCAR de „nesocotirea legii”, afectând în mod nejustificat reputația și credibilitatea profesiei de expert contabil. Afirmațiile UNBR sunt inexacte și pot crea confuzie în rândul opiniei publice, motiv pentru care solicităm UNBR să adopte o abordare echilibrată, bazată pe argumente juridice solide.
CECCAR rămâne ferm angajat în susținerea intereselor membrilor săi și în respectarea strictă a cadrului legal aplicabil.
ECONOMIE
MF: În proiect, modificări la Legea contabilității
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională un proiect de Ordonanță pentru modificarea și completarea unor acte normative, document care are în vedere, între altele, modificări la Legea contabilității nr. 82/1991. MF menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ că, începând cu anul 2024, bilanțul, contul de rezultat patrimonial și anexele componente ale situațiilor financiare se transmit numai prin Sistemul Național de Raportare Forexebug, suspendându-se transmiterea acestora în format letric. „Având în vedere cele de mai sus precum și faptul că termenele de raportare a situațiilor financiare din Sistemul Național de Raportare Forexebug sunt diferite de cele prevăzute în Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, este imperios necesar să se efectueze armonizarea acestora pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului de raportare a situațiilor financiare. Această constatare a fost realizată de Curtea de Conturi a României urmare misiunii de audit a Sistemului național de raportare – Forexebug: «Armonizarea termenelor de depunere a balanței de verificare în SNR Forexebug cu termenele din Legea contabilității și introducerea în legislație a unor termene clare pentru generarea rapoartelor de situații financiare (…)»”, afirmă inițiatorii proiectului.
În acest context, prin noul proiect de act normativ se propune introducerea, la articolul 36 din Legea contabilității, a unui nou alineat, alin.(12), cu următorul cuprins:
„(12) Instituțiile publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori terțiari de credite, ordonatori secundari de credite și ordonatori principali de credite, transmit, pentru activitatea proprie, formularele din sfera raportării situațiilor financiare în Sistemul național de raportare Forexebug, până la data de 20 inclusiv a lunii următoare celei de raportare pentru raportările lunare și trimestriale, respectiv până la data de 30 inclusiv a lunii următoare celei de raportare pentru raportările anuale privind încheierea exercițiului financiar.”
ECONOMIE
AFIR: Consultare publică deschisă pentru accesarea fondurilor nerambursabile prin GAL
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat în consultare publică pe site-ul instituției, www.afir.ro, Ghidul de implementare pentru intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, finanțată din Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).
„Consultarea publică pentru acest Ghid se va desfășura pe o perioadă de 15 zile calendaristice, de la data publicării pe site. Astfel, toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice până la data de 12 februarie 2025 pe adresa de e-mail consultare@afir.info”, precizează AFIR, într-un comunicat.
Sprijinul financiar se acordă pentru implementarea intervențiilor din cadrul Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) selectate și autorizate de Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Planul Strategic pentru perioada de programare 2023 – 2027 din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Finanțarea nerambursabilă acordată de AFIR prin intervenția DR-36 poate fi utilizată pentru proiecte de investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, susținerea lanțurilor alimentare și investiții în infrastructura la scară mică, exploatarea potențialului istoric și cultural și sprijin pentru locuitorii din zonele acoperite de Grupurile de Acțiune Locală.
De asemenea, se pot finanța și intervenții colective în domeniul agricol și agro-alimentar, intervenții de tip social care sprijină multiplicarea în sectorul zootehnic, intervenții privind activitățile de mediu, inclusiv în ceea ce privește energia verde/ regenerabilă, acțiuni de cooperare și acțiuni care sprijină asocierea, investiții în infrastructura socială și în domeniul sănătății, acțiuni privind atenuarea fenomenului de depopulare, operațiuni specifice conceptului de „Sate inteligente” etc.
Potrivit AFIR, intensitatea sprijinului nerambursabil este de 65% din totalul cheltuielilor eligibile, cu posibilitatea majorării până la 100% în funcție de categoria proiectului și de tipul investiției. Valoarea maximă nerambursabilă nu poate depăși cuantumul de 200.000 de euro/ proiect, respectiv 70.000 de euro/ plan de afaceri pentru proiecte de tip start-up neagricol.
Versiunea consultativă a Ghidului este disponibilă pe pagina Agenției, www.afir.ro, în cadrul secțiunii Comunicare >> Dezbatere publică accesând link-ul Dezbatere publică – NOUL Portal AFIR – informații PS PAC, depunere Online.
După închiderea perioadei de consultare, analizarea și preluarea observațiilor primite, se va publica versiunea finală a Ghidului de implementare și va fi anunțată deschiderea sesiunii de primire a proiectelor.