ECONOMIE
PE a adoptat astăzi Legea privind inteligența artificială

Parlamentul European (PE) a aprobat astăzi Legea privind inteligența artificială, care garantează siguranța și respectarea drepturilor fundamentale și stimulează inovația. Potrivit unui comunicat al Legislativului comunitar, Regulamentul, convenit în decembrie 2023 în cadrul negocierilor cu statele membre, urmărește să protejeze drepturile fundamentale, democrația, statul de drept și sustenabilitatea mediului în fața sistemelor de IA cu grad ridicat de risc.
Actul legislativ vizează și să încurajeze inovația și să asigure un rol de lider în domeniu pentru Europa. Regulamentul impune obligații în cazul inteligenței artificiale, în funcție de riscurile potențiale și de impactul preconizat.
Sunt interzise unele utilizări
Noile norme interzic anumite utilizări ale inteligenței artificiale care amenință drepturile cetățenilor, inclusiv sistemele biometrice de clasificare bazate pe caracteristicile sensibile ale persoanelor. Extragerea fără scop precis a imaginilor faciale de pe internet ori din înregistrările camerelor video cu circuit închis pentru a crea baze de date de recunoaștere facială se numără și ea printre utilizările interzise. Nu vor fi permise nici recunoașterea emoțiilor la locul de muncă și în școli, atribuirea unui punctaj social, sistemele de poliție predictivă (când acestea se bazează doar pe stabilirea profilului unei persoane sau pe analizarea caracteristicilor sale) și IA care manipulează comportamentul uman sau exploatează vulnerabilitățile oamenilor.
Excepțiile în cazul organelor de aplicare a legii
Folosirea sistemelor de identificare biometrică de către organele de aplicare a legii este în principiu interzisă, cu excepția unor situații enumerate în mod exhaustiv și definite în mod strict. Sistemele de identificare biometrică „în timp real” pot fi instalate doar dacă se respectă garanții stricte, de exemplu, dacă folosirea lor este limitată în timp și geografic și este aprobată în prealabil de o autoritate judiciară sau de un organ administrativ. Ele pot fi folosite, de pildă, pentru a căuta o persoană dispărută sau pentru a preveni un atac terorist. Folosirea acestor sisteme post-facto (sistemele de identificare biometrică „ulterioară”) este considerată un caz de utilizare cu grad ridicat de risc și este posibilă doar în virtutea emiterii unei autorizații judiciare legate de o infracțiune penală.
Obligații pentru sistemele cu grad ridicat de risc
Textul prevede și obligații clare pentru alte sisteme de IA cu grad ridicat de risc, din cauza potențialului lor ridicat de a afecta negativ sănătatea, siguranța, drepturile fundamentale, mediul, democrația și statul de drept.
Potrivit reprezentanților PE, câteva exemple de utilizări ale IA care prezintă un grad ridicat de risc sunt următoarele: infrastructura critică, educația și formarea profesională, serviciile publice și private esențiale (sănătatea, serviciile bancare etc.), unele sisteme folosite de organele de aplicare a legii, migrația și gestionarea frontierelor, justiția și procesele democratice (de exemplu, pentru a preveni influențarea alegerilor). Aceste sisteme trebuie să evalueze și să reducă riscurile, să mențină așa-numite „fișiere de jurnalizare” care permit înregistrarea automată a evenimentelor, să fie transparente și precise și să facă obiectul supravegherii umane. Cetățenii vor avea dreptul să depună plângeri în legătură cu sistemele de IA și să primească explicații despre deciziile bazate pe sisteme de IA cu grad ridicat de risc care le afectează drepturile.
Cerințe în materie de transparență
Sistemele de inteligență artificială de uz general și modelele de IA de uz general pe care se bazează acestea trebuie să respecte anumite cerințe în materie de transparență, inclusiv legislația UE în domeniul drepturilor de autor și publicarea unor rezumate detaliate ale conținutului utilizat la antrenarea modelelor de IA. Modelele mai puternice pentru sistemele IA de uz general care ar putea prezenta riscuri sistemice vor trebui să respecte cerințe suplimentare, inclusiv privind evaluarea modelelor, evaluarea și reducerea riscurilor sistemice și raportarea incidentelor.
În plus, imaginile și conținuturile audio și video artificiale sau manipulate (de tip „deepfake”) trebuie să fie etichetate clar ca atare.
Măsuri pentru a sprijini inovarea și IMM-urile
La nivel național va fi obligatoriu să se creeze spații de testare în materie de reglementare și să se organizeze testări în condiții reale. IMM-urile și companiile nou-înființate vor trebui să aibă acces la aceste instrumente pentru a dezvolta și antrena IA inovatoare, înainte de introducerea lor pe piață.
Regulamentul este în prezent verificat de juriștii-lingviști și se preconizează că va fi adoptat înainte de sfârșitul legislaturii. Legislația mai trebuie adoptată formal și de Consiliu. Ea va intra în vigoare la 20 de zile după publicarea în Jurnalul Oficial și va fi pe deplin aplicabilă la 24 de luni după intrarea în vigoare, cu următoarele excepții: interdicțiile referitoare la practicile interzise se aplică începând cu șase luni de la data intrării în vigoare; codurile de bune practici (nouă luni de la data intrării în vigoare); normele privind sistemele de IA de uz general, inclusiv guvernanța (12 luni de la data intrării în vigoare); și obligațiile pentru sistemele cu grad ridicat de risc (36 de luni).
ECONOMIE
ADR Sud-Vest Oltenia anunță lansarea apelului de proiecte „Infrastructuri de cercetare, inovare și transfer tehnologic în colaborare cu IMM-urile”

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021-2027, lansează apelul de proiecte „Infrastructuri de cercetare, inovare și transfer tehnologic în colaborare cu IMM-urile”. Potrivit unui comunicat al instituției, alocarea financiară este de 9.544.846 euro (FEDR + bugetul de stat), din care 8.113.119 euro din FEDR și 1.431.727 euro cofinanțare de la bugetul de stat.
Activitățile eligibile sunt:
▪ Crearea/dezvoltarea de noi departamente de CD și dotarea acestora cu echipamente de cercetare;
▪ Modernizarea/extinderea departamentelor de CD existente, cu dotări obligatorii;
▪ Achiziția de echipamente și instrumente de cercetare pentru infrastructurile publice și IMM-uri;
▪ Activități de cercetare industrială, dezvoltare experimentală și studii de fezabilitate;
▪ Activități pentru introducerea în producție a rezultatelor cercetării (exclusiv pentru IMM-uri).
Proiectele se vor depune în parteneriat, compus din minimum două IMM-uri și minimum o organizație de cercetare. Consorțiul poate include mai multe IMM-uri și organizații de cercetare.
Cererile de finanțare vor putea fi depuse exclusiv prin aplicația electronică MySMIS2021/SMIS2021+, începând cu data de 9 aprilie 2025, ora 12:00. Data închiderii apelului este 8 iulie 2025, ora 12:00.
Ghidul solicitantului poate fi accesat aici.
ECONOMIE
Formularul 112 a fost actualizat

Prin Ordinul comun nr. 299/455/435/729/2025 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, publicat astăzi în Monitorul Oficial nr. 220/13.03.2025, au fost actualizate modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a formularului 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”.
Potrivit Referatului de aprobare a actului normativ, acesta include următoarele modificări:
● Modificarea Anexei nr. 1.1 „Anexa angajator” din formular, prin eliminarea rubricilor/secțiunilor privind angajatorii care aplică prevederile art. 60 pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal, de la Secțiunea A „Alte date de identificare a plătitorului”;
● Modificarea Anexei nr. 1.2 „Anexa asigurat” din formular, prin:
▪ eliminarea casetei „Salariat care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, sau în sectorul de construcții/agricol și în industria alimentară, după caz, care beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute la art. 60 pct.2, pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal care și-a exprimat opțiunea pentru plata contribuției la fondul de pensii administrat privat”;
▪ actualizarea trimiterilor care vizează măsura „300 de lei din salariul minim, sumă netaxabilă”, de la Secțiunile A și B;
▪ eliminarea Secțiunii A1 „Facilități fiscale acordate salariaților pentru activități de creare de programe pentru calculator, respectiv pentru activități în sectorul construcții/agricol și în industria alimentară, conform art.60 pct.2, pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal, după caz”;
▪ eliminarea Secțiunii B.4.1. „Facilități fiscale acordate salariaților pentru activități de creare de programe pentru calculator, respectiv pentru activități în sectorul construcții/agricol și în industria alimentară, conform art. 60 pct. 2, pct. 5 sau pct. 7 din Codul fiscal, după caz”;
▪ eliminarea din secțiunea E.3 „Date detaliate privind impozitul pe venit și unele contribuții sociale obligatorii” a pozițiilor 13, 14, 17, 18, 19 și 20, care vizează facilitățile fiscale acordate persoanelor fizice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, sau în sectorul de construcții/agricol și în industria alimentară;
● Actualizarea Nomenclatorului „Creanțe fiscale” din Anexa 2, prin eliminarea creanțelor de la pozițiile 2.1, 2.2. și 2.3 care vizau contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care se încadrau în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 2, 5 și 7 din Codul fiscal, precum și actualizarea temeiului legal pentru creanțele reprezentând contribuția de asigurări sociale, respectiv contribuția de asigurări sociale de sănătate reținută la sursă de plătitorii de venituri;
● Actualizarea Nomenclatorului „Tip asigurat pentru alte entități asimilate angajatorului” din anexa 3, prin introducerea tipurilor de asigurați „Rezerviști voluntari dispăruți, răpiți sau căzuți în captivitate pe timpul mobilizării sau în cazul stării de război, precum și al executării misiunilor” și „Rezerviști voluntari în perioada în care nu participă la instruire”, în conformitate cu prevederile Legii nr.270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, cu modificările ulterioare;
● Actualizarea Nomenclatorului „Tip asigurat” din Anexa 4, prin:
▪ redenumirea tipului de asigurat de la val.1 „Salariat sau salariat care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator, sau în sectorul de construcții/agricol și în industria alimentară după caz, care nu se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct.2, pct. 5 sau pct. 7 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Codul fiscal)”, care devine „Salariat, cu excepția salariaților din domeniul construcții”;
▪ eliminarea tipurilor de asigurați „1.1.Salariat care își desfășoară activitatea în sectorul agricol și în industria alimentară, care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 7 din Codul fiscal” și „1.3.Salariat care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator care se încadrează în condițiile prevăzute la art.60 pct.2 din Codul fiscal”;
▪ redenumirea tipului de asigurat „1.2.Salariat care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor care se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal” care devine „1.1 Salariat care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor”;
▪ actualizarea trimiterilor care vizează măsura „300 de lei din salariul minim, sumă netaxabilă” de la tipurile de asigurați cu valorile 1.11.2 și 1.11.3;
● Modificarea corespunzătoare a instrucțiunilor de completare a formularului 112.
Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu declararea veniturilor aferente lunii publicării în Monitorul Oficial al României.
ECONOMIE
UE anunță taxe asupra unor produse americane, ca răspuns la taxele vamale asupra oțelului impuse de SUA

Comisia Europeană a anunțat că va aplica taxe vamale „puternice, dar proporționale” asupra unor produse americane începând cu 1 aprilie, ca răspuns la taxele de 25% introduse de Statele Unite pentru importurile de oțel și aluminiu provenite din Uniunea Europeană, transmit AFP, Reuters și DPA, preluate de Agerpres. Uniunea Europeană „regretă profund” măsurile decise de președintele american Donald Trump, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată într-un comunicat.
„Tarifele vamale sunt taxe. Ele sunt nefavorabile pentru afaceri și chiar mai rele pentru consumatori”, a subliniat șefa Executivului european.
Măsura UE constituie practic o reintroducere de taxe asupra unor produse americane precum motociclete, bărci, whiskey și unt de arahide.
Potrivit comunicatului Comisiei Europene, obiectivul acestei contramăsuri este de a „proteja companiile, lucrătorii și consumatorii europeni” de impactul taxelor de până la 25% asupra importurilor americane de oțel, aluminiu și unele produse conținând aceste metale.
Potrivit Executivului comunitar, noile taxe americane vor afecta exporturi ale UE în valoare de 26 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din exporturile totale ale UE către Statele Unite, o consecință fiind aceea că importatorii americani vor trebui să plătească taxe suplimentare de până la 6 miliarde de euro.
-
ECONOMIEacum 7 zile
MF propune noi modificări la Codul fiscal
-
ÎNREGISTRĂRIacum 4 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 06.03.2025
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 11.03.2025
-
ECONOMIEacum 7 zile
ANAF: Formularul F3000 se depune până la 15 mai
-
ECONOMIEacum 4 zile
După 26 de ani, avem noi reglementări pentru siguranța la incendiu a construcțiilor
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile
CECCAR Arad, la târgul de joburi din Campusul Universității de Vest „Vasile Goldiș”
-
ECONOMIEacum 4 zile
Creșterea economică a României a fost dublă față de media UE în T4 din 2024
-
PROFESIA CONTABILĂacum 7 zile
Documentul IFAC „Matricea ilustrativă a riscurilor”, disponibil în limba română