ECONOMIE
Ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului, finanțat de la bugetul de stat
În Monitorul Oficial nr. 485 din 27 mai 2024 a fost publicat Ordinul nr. 127/2024 al președintelui Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) privind aprobarea schemelor de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului, finanțat de la bugetul de stat. Actul normativ stabilește schemele de ajutor de minimis pentru acțiunile din Programul de promovare a exportului, finanțat de la bugetul de stat și administrat ARICE, privind participarea operatorilor economici la târguri și expoziții internaționale în străinătate și organizarea de misiuni economice în străinătate.
♦ Schema de ajutor de minimis „Participarea operatorilor economici la târguri și expoziții internaționale organizate în străinătate”. Scopul schemei este de a susține promovarea exporturilor de produse și servicii de concepție/ marca proprie a operatorilor economici cu activitate în sectoarele industriei naționale, echilibrarea balanței comerciale, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea costurilor de participare a exportatorilor români, la târguri și expoziții internaționale, promovarea produselor și serviciilor operatorilor economici pe noi piețe externe, stimularea comunicării și a parteneriatului în afaceri, pregătirea întreprinzătorilor în domeniul tehnicilor de promovare a produselor și serviciilor pe noi piețe, creșterea numărului de firme expozante (sub pavilion național sau în mod individual) la manifestări internaționale, inclusiv la cele organizate în format virtual, precum și dezvoltarea și diversificarea instrumentelor de promovare a exporturilor românești. Obiectivul schemei este de a promova la export produsele/serviciile de concepție/marcă proprie a operatorilor economici cu activitate în sectoarele industriei naționale.
Participarea operatorilor economici la târguri și expoziții internaționale se realizează pe piețe de interes, prin organizarea de pavilioane naționale, standuri specializate pe produse sau miniexpoziții, pe bază de programe anuale elaborate de ARICE.
Schema se aplică ajutoarelor acordate operatorilor economici din toate sectoarele, cu excepția: a) ajutoarelor acordate operatorilor economici care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse pescărești și de acvacultură; b) ajutoarelor acordate operatorilor economici care își desfășoară activitatea în sectorul prelucrării și comercializării produselor pescărești și de acvacultură, în cazul în care cuantumul ajutoarelor este stabilit pe baza prețului sau a cantității de produse achiziționate sau introduse pe piață; c) ajutoarelor acordate operatorilor economici care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole; d) ajutoarelor acordate operatorilor economici care își desfășoară activitatea în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri: ▪ atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității de produse de acest tip achiziționate de la producători primari ori introduse pe piață de întreprinderile respective; ▪ atunci când ajutoarele sunt condiționate de transferarea lor parțială sau integrală către producătorii primari; e) ajutoarelor destinate activităților legate de export către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; f) ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a bunurilor și serviciilor naționale față de bunurile și serviciile importate. În cazul în care un operator economic își desfășoară activitatea atât în sectoarele menționate la alin. (1) lit. a), b) c) sau d), cât și în unul sau mai multe sectoare de activitate sau domenii de activitate incluse în domeniile de aplicare ale Regulamentului (UE) 2023/2.831, prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste din urmă sectoare sau activități, cu condiția ca statul membru în cauză să se asigure prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităților sau o distincție între conturi, că activitățile desfășurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2023/2.831 nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu această schemă.
Ajutoarele acordate în cadrul acestei scheme constau în sprijin financiar de la bugetul de stat pentru acoperirea următoarelor categorii de cheltuieli eligibile: a) 50% din cheltuielile privind transportul extern, cazarea și asigurarea medicală pentru câte un participant de la fiecare expozant, la nivelul baremelor stabilite pentru instituțiile publice; b) 100% din cheltuielile pentru: transportul, asigurarea și manipularea exponatelor, mostrelor și materialelor publicitare, formalitățile vamale aferente acestora, depozitarea ambalajelor aferente exponatelor pe perioada desfășurării acțiunii promoționale, elaborarea proiectului de execuție a standului, închirierea, construirea și/sau amenajarea spațiului expozițional, transportul materialelor aferente, cheltuielile generale legate de funcționarea pavilionului național în perioada de desfășurare a manifestărilor expoziționale, cheltuielile de reprezentare și de protocol, cheltuielile de transport, cazare, diurnă și cu asigurarea medicală pentru persoanele care organizează și coordonează acțiunile, inclusiv pentru un reprezentant din partea federației, patronatului de ramură sau asociației profesionale care contribuie la realizarea acțiunii respective, a căror perioadă de deplasare va fi stabilită prin documentația de atribuire a contractului de prestări servicii privind realizarea acțiunii, cheltuielile pentru materialele publicitare, de prezentare și promovare cu caracter economic general și pentru mediatizarea prezenței românești la manifestările expoziționale, cheltuielile aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a manifestărilor expoziționale internaționale, precum și alte cheltuieli care se justifică a fi alocate pentru realizarea manifestărilor expoziționale internaționale, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
Prezenta schemă se aplică de la data intrării în vigoare până la 31 decembrie 2027. Valoarea totală a ajutoarelor care pot fi acordate în cadrul schemei, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de maximum 600.000 mii lei (2024 — 130.000 mii lei, 2025 — 140.000 mii lei, 2026 — 150.000 mii lei, 2027 — 180.000 mii lei). Pentru conversia în euro a valorii ajutorului se va utiliza cursul de schimb al Băncii Naționale a României valabil la data acordării ajutorului.
♦ Schema de ajutor de minimis „Organizarea de misiuni economice în străinătate”. Scopul schemei este de a susține promovarea exporturilor de produse și servicii de concepție/ marcă proprie a operatorilor economici cu activitate în sectoarele industriei naționale, echilibrarea balanței comerciale, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea costurilor de participare a exportatorilor români la târguri și expoziții internaționale, promovarea produselor și serviciilor operatorilor economici pe noi piețe externe, stimularea comunicării și a parteneriatului în afaceri, pregătirea întreprinzătorilor în domeniul tehnicilor de promovare a produselor și serviciilor pe noi piețe, creșterea numărului de firme expozante (sub pavilion național sau în mod individual) la manifestări internaționale, inclusiv la cele organizate în format virtual, precum și dezvoltarea și diversificarea instrumentelor de promovare a exporturilor românești.
Obiectivul schemei este de a promova la export produsele și serviciile de concepție/marcă proprie a operatorilor economici cu activitate în sectoarele industriei naționale. Misiunile economice sunt acțiuni organizate în scopul explorării, consolidării, valorificării și dezvoltării oportunităților de afaceri pe piețe externe și se referă la prezentări de produse, miniexpoziții, reuniuni de afaceri, seminare economice și zile economice. Programul misiunilor economice în străinătate se elaborează anual de ARICE în scopul asigurării promovării și diversificării geografice a exportului.
Schema se aplică ajutoarelor acordate operatorilor economici din toate sectoarele, cu excepția: a) ajutoarelor acordate operatorilor economici care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse pescărești și de acvacultură; b) ajutoarelor acordate operatorilor economici care își desfășoară activitatea în sectorul prelucrării și comercializării produselor pescărești și de acvacultură, în cazul în care cuantumul ajutoarelor este stabilit pe baza prețului sau a cantității de produse achiziționate sau introduse pe piață; c) ajutoarelor acordate operatorilor economici care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole; d) ajutoarelor acordate operatorilor economici care își desfășoară activitatea în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri: ▪ atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității de produse de acest tip achiziționate de la producători primari ori introduse pe piață de întreprinderile respective; ▪ atunci când ajutoarele sunt condiționate de transferarea lor parțială sau integrală către producătorii primari; e) ajutoarelor destinate activităților legate de export către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; f) ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a bunurilor și serviciilor naționale față de bunurile și serviciile importate.
Ajutoarele acordate în cadrul acestei scheme constau în acordarea de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru acoperirea următoarelor categorii de cheltuieli eligibile: a) 50% din cheltuielile privind transportul extern, cazarea și asigurarea medicală pentru câte un participant de la fiecare expozant, la nivelul baremelor stabilite pentru instituțiile publice; b) 100% din cheltuielile privind transportul în interiorul țării de destinație, pentru persoanele care participă la acțiunile respective, cheltuielile de deplasare pentru persoanele care organizează și coordonează acțiunile, inclusiv a unui reprezentant din partea federației, patronatului de ramură sau asociației profesionale care contribuie la realizarea acțiunii respective, cheltuielile pentru închirierea spațiilor aferente întâlnirilor de afaceri și a dotărilor necesare desfășurării acestora, cum sunt TV, video, retroproiector, computer și altele asemenea, cheltuielile de reprezentare și protocol, cheltuielile pentru elaborarea, transportul și asigurarea materialelor de promovare și de prezentare, cum sunt cataloage, pliante, ecusoane și altele asemenea, cheltuielile pentru transportul și asigurarea mostrelor, cheltuielile pentru formalitățile vamale aferente materialelor de promovare și de prezentare, precum și mostrelor, cheltuielile pentru mediatizarea acțiunii pe plan local, cheltuielile aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a misiunii economice, precum și alte cheltuieli care se justifică a fi alocate pentru realizarea acțiunilor respective, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
Schema se aplică de la data intrării în vigoare până la 31 decembrie 2027. Valoarea totală a ajutoarelor care pot fi acordate în cadrul schemei, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de maximum 70.000 mii lei (2024 – 10.000 mii lei, 2025 – 10.000 mii lei, 2026 – 20.000 mii lei, 2027 – 30.000 mii lei). Pentru conversia în euro a valorii ajutorului se va utiliza cursul de schimb al Băncii Naționale a României valabil la data acordării ajutorului.
ECONOMIE
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei
Suma alocată Programului de susținere a producției de cartof de consum în anul 2024 a fost majorată cu 3 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată de Guvern, informează Agerpres. „Actul normativ amendează HG nr. 150/2024 privind aprobarea schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de cartof de consum» în anul 2024, astfel: se suplimentează resursele financiare alocate cu suma de 3.000.000 lei, în vederea achitării obligațiilor de plată către potențialii beneficiari ai schemei de ajutor de minimis înscriși în program, de la 11.483.880 lei la 14.483.880 lei, respectiv de la 2.309.010 euro la 2.912.210 euro; se abrogă dispozițiile cu privire la reducerea proporțională a sprijinului per hectar, în situația în care valoarea totală depășește resursele financiare alocate schemei de ajutor de minimis alocate prin HG nr. 150/2024; se reformulează unele dispoziții cu privire la situațiile centralizatoare premergătoare deschiderii de credite bugetare pentru corelarea cu noile modificări aduse prin proiectul de hotărâre”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Sursa de finanțare este reprezentată de bugetul aprobat MADR pe anul 2024.
Potrivit comunicatului, modificările și completările propuse contribuie la dezvoltarea afacerilor de familie și la creșterea veniturilor producătorilor de cartofi, precum și la ameliorarea nivelului de trai al acestora și menținerea în activitate, evitându-se astfel depopularea spațiului rural.
ECONOMIE
Au fost aprobate Strategia Națională de Supraveghere a Pieței 2024-2027 și Planul de acțiune pentru implementarea acesteia
Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Supraveghere a Pieței pentru perioada 2024-2027 și planului de acțiuni aferent, documente care – potrivit unui comunicat al Executivului – vin în sprijinul îndeplinirii la standardele europene a cerințelor necesare pentru siguranța, sănătatea și protecția consumatorilor, a mediului înconjurător. „Astfel, consumatorii vor putea avea garanția că produsele comercializate pe piața din România, atât prin mijloace offline, cât și prin mijloace online, îndeplinesc condițiile de conformitate și de siguranță indiferent de țara de proveniență”, se menționează în comunicat.
Este prima Strategie de acest fel a României și ea a fost elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitatea sa de coordonator național al activităților de supraveghere a pieței, conform recomandărilor Consiliului UE privind Programul național de reformă a României 2020.
Obiectivul general al Strategiei este de a reduce numărul produselor neconforme de pe piața din România, ca parte integrantă a Pieței Unice europene. În sensul acesta, documentul aprobat de Guvern consolidează cadrul de reglementare în vigoare prin trasarea unor direcții de acțiune în măsură să descurajeze practicile prin care sunt introduse pe piață produse neconforme și nesigure și, în egală măsură, să contribuie la eliminarea concurenței neloiale din partea operatorilor economici care comercializează produse care nu respectă legislația de armonizare a UE.
Ca urmare a implementării Strategiei, o primă direcție de acțiune prevăzută este creșterea capacității administrative a autorităților de supraveghere a pieței, prin alocarea de resurse în raport cu nivelul de complexitate a activităților derulate. În acest sens, Strategia stabilește un număr de 17 instituții publice sau structuri de specialitate ale statului cu rol de autorități de supraveghere a pieței, fiecare pe un domeniu de responsabilitate. În plus, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) va avea rolul de Punct Național de Contact pentru Sistemul rapid de alertă (RAPEX – redenumit Safety Gate după intrarea în vigoare a Regulamentului UE 2023/988).
Conform reprezentanților Guvernului, Strategia are în vedere, de asemenea, eficientizarea activității de supraveghere a pieței, stabilind concret mecanismele de coordonare și cooperare între Biroul Unic de Legătură, autoritățile de supraveghere a pieței și Autoritatea Vamală Română (care răspunde de controlul produselor care intră pe piața UE), implementarea unor instrumente mai descurajatoare, prin creșterea numărului de acțiuni de control proactiv, actualizarea permanentă a profilurilor de risc, prin controale pe întregul lanț de distribuție și prin testarea produselor.
Ținându-se cont și de nivelul din ce în ce mai complex al informațiilor, Strategia urmărește, totodată, perfecționarea continuă a funcționarilor cu atribuții de control, actualizarea permanentă a procedurilor interne de lucru precum creșterea nivelului de digitalizare, cooperarea consolidată între autoritățile în domeniu la nivel național și european, precum și campanii de informare a consumatorilor.
ECONOMIE
Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035 a fost adoptată
A fost adoptată, prin Hotărâre de Guvern, Strategia națională pentru resurse minerale neenergetice 2025 – 2035, document programatic de politică publică ce stabilește liniile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri și standardele internaționale în domeniul resurselor minerale neenergetice și în mineritul durabil. „Implementarea acestei strategii la nivel național este necesară avându-se în vedere nevoia de reindustrializare a României în context larg european și creșterea utilizării în industrie a resurselor minerale neenergetice (ținând cont de faptul că resursele minerale sunt limitate), dar și în contextul tranziției de la mineritul energointensiv la mineritul responsabil și la economia circulară“, se menționează într-un comunicat al Executivului. Documentul prevede măsuri în ceea ce privește: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear.
Concret, domeniul resurselor minerale neenergetice va fi monitorizat anual, ținând cont de indicatorii stabiliți pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. De asemenea, va fi elaborat un ghid de monitorizare și se vor raporta datele disponibile/indicatori relevanți, printre care: ▪ ponderea activităților din sectorul minier în Produsul Intern Brut al României; ▪ valoarea investițiilor în domeniu; ▪ importurile de substanțe minerale utile neenergetice din UE și din celelalte state ale lumii; ▪ valoarea finanțărilor pentru cercetare-dezvoltare, atât de la bugetul de stat, cât și din sectorul privat; ▪ numărul de persoane angajate în activitățile din domeniul resurselor minerale neenergetice; ▪ numărul de persoane disponibilizate din industria minieră și conexă; ▪ numărul de persoane instruite prin cursuri de perfecționare; ▪ nivelul de sănătate al lucrătorilor din sectorul minier; ▪ creșterea nivelului de trai în zonele cu activitate de exploatare a substanțelor minerale utile; ▪ numărul de premise de prospecțiune, licențe de explorare și licențe de exploatare acordate pe substanțe minerale neenergetice; ▪ numărul de permise de prospecțiune transformate în licențe de explorare; ▪ numărul de licențe de explorare transformate în licențe de exploatare.
Strategia prevede, totodată, înființarea unui Consiliu Consultativ Național pentru urmărirea implementării prevederilor documentului, evaluarea politicilor publice, monitorizarea evoluțiilor sectoriale și formularea unor direcții strategice și acțiuni pentru îmbunătățirea potențialului sectorului.
Principalele direcții și obiective generale stabilite pentru dezvoltarea pe termen mediu și lung a domeniului resurselor minerale neenergetice sunt: ▪ auditarea resurselor minerale exploatabile din haldele și iazurile aflate în conservare în vederea identificării unor oportunități de valorificare a acestora; ▪ promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție în România, pentru industrie (minereu de cupru – produs finit, prin identificarea unor investitori strategici pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare), în concordanță cu dezvoltarea industrială și pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări; ▪ asigurarea exploatării superioare a grafitului pentru producerea pe teritoriul României a bateriilor, precum și a grafenului cu utilizare pe scară largă în industria electronică, aerospațială și apărare, energie, automobile, tehnologii biomedicale; ▪ inventarierea resurselor minerale strategice în vederea exploatării și realizarea unui circuit integrat pentru produsele finite pe teritoriul României; ▪ susținerea politicii de reindustrializare națională, completă și complexă prin sprijinirea clusterelor din industriile creative, producție, cercetare și inovație; ▪ susținerea companiilor cu capital de stat pentru retehnologizare, astfel încât să intre pe noi piețe sau să recupereze piețele tradiționale; ▪ îndeplinirea condițiilor și obiectivelor impuse de guvernanța corporativă prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Rezultatele așteptate în urma implementării Strategiei sunt următoarele: ▪ cadru legislativ și de reglementare actualizat și aliniat la cerințele și standardele internaționale; ▪ autoritate de reglementare, autorizare și control independentă, competentă și eficientă și procese de reglementare, autorizare și control bine definite, eficiente și transparente; ▪ atribuire clară a rolurilor, responsabilităților, autorității și răspunderii în gestionarea resurselor minerale, pentru toate organizațiile implicate; ▪ cooperare eficientă între autoritățile și instituțiile care participă la activitățile de reglementare, autorizare și control în domeniul minier; ▪ capabilități naționale de cercetare și dezvoltare în domeniul resurselor minerale; ▪ personal calificat și motivat; ▪resurse financiare adecvate pentru toate activitățile importante în toate organizațiile din domeniul resurselor minerale neenergetice, precum și în toate autoritățile de reglementare și control, în compartimentele cu responsabilități conexe domeniului resurselor minerale; ▪ contribuție directă la reindustrializarea României; ▪ cadru și mecanisme eficiente de cooperare internațională; ▪ public informat corect cu privire la activitățile și evenimentele importante din activitatea de exploatare a resurselor minerale neenergetice; ▪ mediu curat; ▪ nivel crescut de încredere a populației în instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în domeniul minier; ▪ efecte în dezvoltarea durabilă a comunităților miniere; ▪ nivel crescut al bunăstării cetățenilor.
-
ÎNREGISTRĂRIacum 2 zile
Economia la bani mărunți – Ediția din 19.11.2024
-
ECONOMIEacum 2 zile
Lege promulgată: Noi modificări la Codul fiscal
-
ECONOMIEacum 3 zile
Exporturile de cereale ale UE au scăzut cu o treime în acest sezon; România a fost cel mai mare exportator
-
ECONOMIEacum 2 zile
ANAF a actualizat Anexa la OPANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare
-
ECONOMIEacum o zi
Un nou proiect major, de importanță strategică, pentru producția de baterii în România
-
ECONOMIEacum 3 zile
Pensionarii care au primit mai mulți bani, din culpa Casei de Pensii, nu mai restituie sumele respective
-
PROFESIA CONTABILĂacum 3 zile
CECCAR și Edenred au lansat un parteneriat strategic pentru sprijinirea mediului de afaceri și promovarea capitalismului responsabil
-
ECONOMIEacum 2 zile
BNR: Noile evaluări relevă o perspectivă înrăutățită a inflației comparativ cu previziunile precedente