Faţă de luna decembrie a anului anterior (2018), preţul cartofilor a urcat la 21,71%, iar cel al citricelor a înregistrat o creştere de 20,1%. Preţurile au...
Inflaţia a înregistrat un avans de 4,1% în luna iulie, faţă de valoarea de 3,84% din luna precedentă. Acest fapt a fost generat de scumpirea cu...
Pe lângă încetinirea cu care se confruntă sectorul manufacturier din Germania, acum economia locală trebuie să lupte şi cu rata şomajului, care este în creştere şi...
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici, prin submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare...
Companiile din domenii ca IT&C, externalizare a activităților (BPO – Business Process Outsourcing) și managementul securității, sănătății și mediului (SCC – Safety Certificate Contractor) au încheiat,...
Transgaz continuă lucrările la conducta BRUA-Faza 1, fiind deja finalizați 215 km de conductă, și începe implementarea unor noi investiții privind racordarea la gaze, informează Ministerul...
Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de peste 2,27 miliarde de lei, la 30 iunie 2019, în creștere cu 20,34% comparativ cu nivelul de...
Prețul mediu al autovehiculelor pe piața europeană va crește cu 2,6% în perioada 2019 – 2020, în timp ce înmatriculările de mașini noi vor consemna un...
Este așteptat ca numărul modelelor de mașini electrice disponibile în Europa să se tripleze până în 2021, potrivit unui grup de lobby pentru mediu, citat de...
Numărul de servicii de îngrijire la domiciliu licențiate la 15 iulie 2019 era de 220, din care 78% private, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Muncii...
Creanțele financiare ale sectorului Administrații publice au scăzut cu 1,4 puncte procentuale, în primul trimestru din 2019, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la...
Guvernul a aprobat o hotărâre pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, aprobate prin...