În statele membre ale Uniunii Europene, 56% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani au folosit anul trecut rețelele de socializare, cele...
Consiliul Concurenţei a lansat, luni, o platformă on-line prin care consumatorii au posibilitatea să afle preţurile practicate de către principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto....
Primăria Municipiului București (PMB) anunță că, în vederea continuării lucrărilor de reabilitare și consolidare a Podului Grant, începând de astăzi, 1 iulie, ora 12.00, se restricționează...
Este important să investim în dezvoltarea integrată transnațională în țările conectate de Dunăre, astfel de strategii oferind posibilități de finanțare regiunilor respective și, mai ales, legitimitate,...
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a reiterat, în județul Alba, că până la sfârșitul anului vor fi dați circulației 100 km de autostradă din cei 160-170 aflați...
Miniștrii Transporturilor din Bulgaria, Rossen Zhelyazkov, și România, Răzvan Cuc, au convenit că cele două țări vor elabora un acord interguvernamental privind construcția unui al treilea...
Prețul final al energiei electrice pentru populație nu va crește de la 1 iulie, deși tarifele de distribuție vor fi majorate cu 2,21%, se arată într-un...
La sfârșitul lunii mai 2019, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 2,92%, mai mică cu 0,08 puncte procentuale (pp) decât cea din luna...
Relansarea Strategiei Dunării și alinierea acesteia la standardele Uniunii Europene după anul 2020 reprezintă obiectivele primei faze de revizuire a proiectului SUERD, a transmis ministrul pentru...
Circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă, se va deschide sâmbătă dimineață, cu 2 zile mai devreme față de perioada normală, pentru toate...
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au scăzut în luna mai cu 0,2% față de luna anterioară, până la nivelul de 336,644 miliarde lei și au crescut cu 9,1%...
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna mai cu 0,4% (-0,1% în termeni reali) față de luna anterioară, până la nivelul...