IFAC a găzduit, recent, cea de-a șasea ediție a întâlnirii cu tema Parteneriatul organizațiilor internaționale pentru o reglementare eficientă, susținută de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)....
Industria, sector care reprezintă aproape un sfert din economia românească, a înregistrat în februarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, o creştere a producţiei cu...
O turmă de vaci de lapte de la o fermă britanică par a fi nişte vite obişnuite, dar sunt de fapt pioniere ale internetului, beneficiind de...
Vânzările online de opere de artă au crescut cu 9,8% în 2018 pe o piaţă “suprapopulată”, atingând 4,64 de miliarde de dolari, în ciuda unei încetiniri...
Ministerul Mediului a lansat cea de-a XV-a ediţie a Programului Rabla Clasic, cu un buget alocat de 320 de milioane de lei, şi cea de-a a...
Circa 37% dintre investitorii străini au spus că vor angaja mai puţine persoane în perioada următoare, procent dublu faţă de acum un an, în contextul în...
Numărul pasagerilor care au fost afectaţi de întârzieri ale curselor aeriene, pe aeroporturile din România, a depăşit 20.300 în primul trimestru din 2019, aproape dublu faţă...
Palatul Cotroceni a găzduit miercuri, 10 aprilie a.c., lucrările Forumului European pentru Antreprenoriat (European Entrepreneurship Forum), eveniment care subliniază importanța deosebită a antreprenoriatului în dezvoltarea economiei și...
În perioada 4-5 aprilie 2019 a avut loc, la Chișinău, cea de-a VIII-a ediție a Conferinței Științifice Internaţionale cu tema Contabilitatea și Educația Contabilă în Societatea Digitală,...
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, un curs de referinţă de 4,7596 lei/euro, o scădere de 0,03% faţă de nivelul atins miercuri, transmite News.ro....
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,36%, potrivit datelor publicate joi de...
Clasa de mijloc din ţările dezvoltate se contractă, în condiţiile în care creşterea salariilor nu ţine pasul cu mărirea costurilor pentru locuinţe, educaţie şi asistenţă medicală,...